ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 22.04.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. si C., obligarea acestora la plata unei despăgubiri in cuantum de 50.000 euro pentru prejudiciul nepatrimonial creat prin faptele ilicite săvârșite de aceștia, conf. art. 253 alin. (4) C. civ.; obligarea pârâților la încetarea încălcării si interzicerea pentru viitor a săvârșirii de fapte care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale ale subsemnatei, conf. art. 253 alin. (1) lit. b), C. civ.; obligarea pârâților să ceară public scuze reclamantei, conf. art. 253 alin. (3) lit. b) C. civ.; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata, conf. art. 453 C. proc. civ.

Sentința Tribunalului Cluj Prin sentința civilă nr. 578 din 3 noiembrie 2022, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., și în consecință, a obligat pârâtul: - să achite reclamantei suma de 30.000 RON, despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial; - să înceteze încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei și interzicerea săvârșirii pentru viitor a unor fapte care să aducă atingere drepturilor nepatrimoniale ale acesteia. - a obligat pârâtul B. să ceară public scuze reclamantei. A compensat cheltuielile de judecată făcute de reclamantă și de pârâtul B.. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C.. A obligat reclamanta să achite pârâtului C., suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a promovat apel, pârâtul B..

Decizia Curții de Apel Cluj Prin decizia civilă nr. 186/A din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj, a fost admis în parte apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în sensul că a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute. Totodată, prin aceeași decizie, s-a respins apelul declarat de același pârât împotriva încheierilor pronunțate în ședințele publice din 08.11.2021 și 08.09.2022. Prin hotărârea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 186/A din 28.06.2023 a Curții de Apel Cluj, s-a admis cererea de completare a deciziei și a fost obligată intimata A. să plătească apelantului suma de 1680 RON, cheltuieli de judecată în apel, parțiale.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 186/A din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul B., care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurentul a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., privind limitele procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată a reclamantei și apărările și criticile acesteia, precum și a principiului procesual înscris în art. 22 C. proc. civ., conform căruia judecătorul trebuie să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii sale. Recurentul a concluzionat că, atât timp cât reclamanta a solicitat exclusiv angajarea răspunderii solidare prin obligarea ambilor pârâți la plata sumei de 50.000 euro, fără a formula în niciun moment un petit subsidiar în sensul de a se angaja răspunderea fiecăruia pentru fapta proprie, instanța de fond nu putea proceda la admiterea acțiunii doar față de pârâtul B., iar instanța de apel nu putea valida o astfel de soluție. Orice soluție de admitere a acțiunii, chiar și în parte, impunea cu necesitate a se reține primordial, existența solidarității pasive, deoarece acesta a fost temeiul solicitat de reclamanta -intimată. A concluzionat că este nelegală soluția de admitere a acțiunii și de obligare a pârâtului B. la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu moral, în contextul în care instanța a acordat altceva decât s-a cerut, fără a reține solidaritatea pasivă invocată de reclamantă; soluția legală era aceea a respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată. Mai mult, a afirmat că nici modalitatea de reparare a prejudiciului solicitat de reclamantă nu a fost în acord cu dispozițiile legale în materie. Având în vedere că faptele ilicite imputate pârâților au constat în publicarea unor videoclipuri distincte imputate fiecărui pârât în parte apreciate ca fiind defăimătoare, videoclipuri succedate la intervale diferite de timp, a afirmat că nu există o unicitate a faptei, iar obligația de a cuantifica aportul la săvârșirea fiecărei fapte ilicite imputate, gravitatea afirmațiilor fiecăruia dintre pârâți, a impactului asupra psihicului reclamantei pentru fapta ilicită a fiecărui pârât în parte și suma de bani pe care o pretinde de la fiecare dintre ei, revenea reclamantei.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel, critica referitoare la încălcarea principiului disponibilității, reglementat de art. 9 C. proc. civ., și a principiului rolului activ, înscris în dispozițiile art. 22 C. proc. civ., conform căruia judecătorul trebuie să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii sale (...), constând în aceea că atât timp cât prin acțiune s-a solicitat exclusiv angajarea răspunderii solidare a ambilor pârâți, fără un petit subsidiar în sensul angajării unei răspunderi distincte pentru fapta proprie, nu s-ar fi putut proceda la admiterea acțiunii doar față de unul dintre pârâți, nu poate fi primită. De principiu, părțile determină, prin cererile pe care le formulează, limitele în care instanța poate analiza faptele deduse judecății. Pe de altă parte, instanța este obligată să suplinească, prin demersuri concrete, lipsurile acestor cereri, solicitând părților să expună cât mai clar temeiurile demersurilor lor judiciare, indiferent că este vorba despre cereri sau apărări. În speță, se constată că intimata-reclamantă a chemat în judecată pe pârâții B. și C. pentru a fi obligați în solidar la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin faptele ilicite săvârșite de aceștia, iar instanțele de fond, în baza probatoriului administrat au concluzionat că în cazul unuia dintre pârâți (C.) nu se poate reține săvârșirea vreunei astfel de fapte, fapta ilicită reclamată prin cererea de chemare în judecată verificându-se numai în persoana celuilalt pârât (B.). În această situație, când condițiile răspunderii civile delictuale se regăsesc îndeplinite doar în persoana unuia dintre pârâții chemați în judecată, acțiunea nu poate fi admisă decât în parte, adică împotriva persoanei vinovate de săvârșirea faptei ilicite imputate, aspect ce nu reprezintă schimbarea obiectului pricinii sau acordarea a altceva decât s-a solicitat (așa cum consideră recurentul pârât), ci doar o acordare parțială a celor pretinse de reclamant. Prin obligarea la despăgubiri a numai unuia dintre pârâții chemați în judecată, și într-un cuantum mai mic decât cel pretins, nu sunt depășite limitele procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată a reclamantei, ci ceea ce s-a acordat se situează în interiorul acestor limite; practic, se acordă reclamatei mai puțin decât a solicitat, soluție posibilă din punct de vedere al principiului disponibilității, întrucât a acorda mai puțin nu înseamnă a depăși. În ceea ce privește maniera în care s-a făcut cuantificarea daunelor și despăgubirilor acordate, Înalta Curte reține că aceste critici exced unui veritabil motiv de nelegalitate și tind la o reapreciere asupra situației de fapt, ceea ce depășește sfera de control a instanței de recurs, astfel cum este reglementată de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care stabilește că recursul urmărește examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, față de cele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanța de apel a stabilit la rândul său că "neîndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea solidară a pârâților, ca urmare a faptului că din probațiunea administrată a rezultat săvârșirea faptei ilicite numai de către unul dintre pârâți, nu poate conduce la concluzia inadmisibilității obligării unuia singur dintre pârâți la plata de despăgubiri în favoarea reclamantei". Critica privind neindicarea cuantumului sumelor solicitate și aportul fiecărui pârât la săvârșirea faptei ilicite nu poate fi primită, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că sunt neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul formulat.