Decizia nr. 2732/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 194/2019 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2016, reclamanții A., B., C., D., E. - prin reprezentant legal D., F. - prin reprezentant legal D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale să se dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale către reclamanta A.; - obligarea pârâtului la plata sumei de 12.000.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, din care 2.000.000 euro pentru reclamanta A., 1.500.000 euro pentru reclamanta B., 1.000.000 euro pentru reclamantul C., 2.500.000 euro pentru reclamanta D., 2.500.000 euro pentru reclamantul E. și 2.500.000 euro pentru reclamantul F.; - obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor mai sus indicate pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data producerii evenimentului (21.11.2014) și actualizarea acestora pe fiecare zi de întârziere până la data plății efective; - cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 și următoarele din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 194 din 11 aprilie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., ambii prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și G.. Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată de intervenientul H..

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 27/A din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B., C. împotriva sentinței civile nr. 194 din 11 aprilie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul în nume propriu H. și a anulat apelul declarat de reclamanții D., E. și F., prin reprezentant legal D., împotriva aceleiași sentințe.

Decizia pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual. Prin Decizia nr. 2325/28.10.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-au admis recursurile formulate de reclamanții A., B., C. și de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2016*.

Decizia pronunțată în rejudecarea apelurilor. Prin decizia nr. 317/A din 07 septembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-au respins apelurile declarate de reclamanți și de intervenient împotriva sentinței civile nr. 194/2019 din 11.04.2019 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva deciziei Curții de Apel Cluj au declarat recurs reclamanții A., B., C.. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost formulată, întrucât Curtea de Apel Cluj, procedând la interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente în materia răspunderii civile delictuale a comitentului, a pronunțat o hotărâre nelegală. În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că, prin hotărârea civilă de casare nr. 2325 din 28.10.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a validat raționamentul reclamanților și a stabilit definitiv că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, directă, independentă și autonomă față de răspunderea proprie a prepusului, fundamentată pe obligația de garanție, pentru angajarea căreia vinovăția prepusului este irelevantă. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, în mod superficial și ignorând dispozițiile obligatorii ale instanței de control judiciar, a considerat că, în speță, este incident cazul fortuit cu efect exonerator de răspundere a comitentului, motiv pentru care analiza îndeplinirii celorlalte condiții ale răspunderii este inutilă. Recurenții reclamanți au considerat că decizia recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dată fiind încălcarea și greșita aplicare a art. 1.373, art. 1.351 alin. (1) și (3) din C. civ. Interpretând art. 1373 din C. civ., recurenții reclamanți au apreciat că răspunderea comitentului este fundamentată pe ideea asigurării de către comitent a reparării echitabile a prejudiciului cauzat de prepusul său în funcțiile încredințate, prin asumarea riscurilor activității conduse și organizate, prin aplicarea conjugată a teoriilor riscului, garanției și echității. Contrar opiniei instanțelor anterioare, din simpla lecturare a dispozițiilor legale ale art. 1373 din C. civ. rezultă că textul nu cuprinde nicio referire la culpa prepusului, ca o condiție esențială a angajării răspunderii comitentului. Astfel, art. 1373 din C. civ. se rezumă la reglementarea răspunderii comitenților pentru "(...) prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile încredințate", fără a preciza dacă acesta reprezintă sau nu consecința conduitei lor culpabile. Deși este real că în alte ipoteze de răspundere delictuală, cum ar fi în art. 1375, răspunderea pentru animale, și respectiv în art. 1376, răspunderea pentru lucruri, s-a precizat expres faptul că răspunderea se angajează independent de orice culpă, cu toate acestea în textul de lege care interesează speța, în cazul comitenților, voința legiuitorului a fost aceea a angajării răspunderii în toate situațiile producerii de prejudicii prin faptele prepușilor lor, având în vedere exclusiv relația lor specială, respectiv raportul de prepușenie. Așadar, comitentul va răspunde chiar și atunci când prepusul lor nu se face vinovat de fapta săvârșită, cum este cazul în speță. Recurenții reclamanți au susținut că singura situație specială de natură a înlătura răspunderea comitentului - alături de cele absolut imprevizibile și obiective, precum forța majoră, fapta victimei sau fapta unei terțe persoane - este prevăzută în alin. (3) al art. 1373 din C. civ. și se raportează exclusiv la victimă. Nu se face nicio referire la răspunderea prepusului pentru propria sa faptă prejudiciabilă, respectiv la împrejurările care înlătură această răspundere, cum este cazul fortuit în cauza analizată, de unde se deduce că nu există o relație de condiționare a răspunderii comitentului de îndeplinirea cerințelor răspunderii prepusului, răspunderea sa raportându-se doar la producerea prejudiciului victimei care trebuie să fie reparat. Relația de prepușenie specifică între comitent și prepus - definită în alin. (2) al art. 1373 din C. civ. implică subordonarea juridică a prepusului față de comitentul său prin îndrumarea, dirijarea și controlul activității sale, potrivit funcțiilor încredințate, ceea ce determină și asumarea de către acesta din urrnă a riscurilor producerii unor prejudicii și asigurarea reparării acestora, aparte de existența sau nu a unei culpe a prepusului. În ceea ce privește posibilitatea de valorificare de către comitent a "cazului fortuit" ca incident eliberator de vină, recurenții reclamanți au arătat că, deși în speța analizată instanța de apel încearcă să argumenteze în favoarea comitentului prin prisma "secțiunii" în care se regăsesc inserate cauzele exoneratoare de răspundere în C. civ., un atare argument nu poate fi validat. Cazul fortuit survine cu efect de exonerare în ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, unde sunt întrunite elementele răspunderii subiective, în speță, pentru fapta echipajului, care ar fi răspuns dacă nu intervenea față de dânșii cazul fortuit. Or, chiar și instanțele anterioare au reținut că împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Aceasta nu presupune excluderea răspunderii comitentului întrucât răspunderea sa este una obiectivă grefată pe ideea de garanție. Pe de altă parte, prin Decizia de Casare a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în primul ciclu procesual, s-a specificat în mod expres că analizarea răspunderii comitentului exclude ideea de culpă a prepusului. În dreptul comun, responsabilitatea comitentului este înlăturată doar în prezența forței majore, a faptei terțului sau a faptei victimei. În acest sens, recurenții reclamanți au invocat decizia nr. 989 din 13 martie 2014 (nepublicată) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care reține noua orientare propusă în doctrină privind necesitatea recunoașterii caracterului direct, autonom și independent al răspunderii comitentului, în raport cu răspunderea prepusului sau, precum și fundamentarea obiectivă a acestei răspunderi pe ideea de garanție, ideea de risc și ideea de echitate. În această decizie s-a validat răspunderea comitentului atunci când autorii faptei ilicite nu răspund civil în absența vinovăției ca element constitutiv al răspunderii, datorită demonstrării intervenției unui caz fortuit. 5. Apărările formulate în cauză. Intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, în termen legal, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, intimatul pârât a arătat că motivele de recurs invocate de reclamanți sunt neîntemeiate întrucât art. 1351 din C. civ. este cuprins în Secțiunea a II-a - Cauze exoneratoare de răspundere și se aplică tuturor formelor de răspundere civilă prevăzute în secțiunile 3-5, adică și art. 1.373 - Răspunderea comitenților pentru prepuși iar instanța de apel, în mod corect, a reținut existența cazului fortuit. De asemenea, deși la art. 1373 alin. (3) din C. civ. este reglementat un caz exonerator de răspundere, în lipsa unor dispoziții exprese, acest caz vine în completarea cauzelor exoneratoare prevăzute la art. 1351. De altfel, nu există nicio prevedere expresă că art. 1351 nu se aplică tuturor formelor de răspundere. Intimatul pârât a arătat că, potrivit stării de fapt probate și detaliat expuse, instanța de apel corect a reținut considerentele încheierii penale nr. 80/10.11.2017 și neechivocul acestora, în sensul că este exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului, adică nu există împrejurări interne care își au originea în câmpul lor de activitate, ci există împrejurări de origine externă, reținându-se că la originea catastrofei aeriene s-a aflat un factor obiectiv concretizat în condițiile meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. De asemenea, Curtea de Apel Cluj, în mod corect, a reținut că încheierea Tribunalului Militar Cluj este opozabilă reclamanților și intervenientului, conform art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., în cauză nefîind făcută dovada contrară celor statuate definitiv de instanța penală. Prin apelurile declarate, părțile nu contestă că evenimentul meteorologic care a determinat prăbușirea elicopterului nu ar întruni elementele cazului fortuit. Pe lângă faptul că a fost exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilorului, adică echipajul nici nu ar fi răspuns dacă cazul fortuit nu ar fi intervenit deoarece lipsește vinovăția, nu a fost făcută nici dovada faptei ilicite a echipajului, pentru a fi invocată răspunderea obiectivă a comitentului. Intimatul pârât a arătat că, la momentul producerii catastrofei aeriene, echipajul s-a confruntat cu schimbări bruște și de mare amplitudine ale condițiilor meteo, constând în coborârea plafonului de nori și scăderea vizibilității sub limitele de zbor VFR (zbor la vedere), fenomene atmosferice greu previzibile. În zona și în perioada de referință, s-a constatat că situația meteorologică a fost caracterizată de instabilitate atmosferică și de o mare variabilitate a elementelor de vizibilitate și nebulozitate. Intimatul pârât a arătat că evoluția condițiilor meteo în zona deluroasă, cu cotele culmilor peste 600 m, este greu de stabilit cu certitudine, deoarece apariția curenților ascendenți și descendenți specifici acestor forme de relief generează fenomene atmosferice care se modifică local într-o succesiune imprevizibilă. În consecință, catastrofa aeriană nu s-a datorat unor motive tehnice sau erori umane, ci la originea acesteia s-a aflat un factor obiectiv, respectiv condițiile meteo nefavorabile întâlnite pe traiectul de zbor, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj (pag. 30), s-a reținut, pe baza probelor administrate, că accidentul a fost consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, intervenită intempestiv, nedatorându-se unor motive tehnice sau erori umane ale membrilor echipajului sau a oricărui alt militar care a asigurat și deservit zborul, astfel că nu elicopterul IAR 330 sau echipajul acestuia a fost cauza accidentului, ci factorii obiectivi concretizați în condiții meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. În acest sens s-a pronunțat și Tribunalul Militar Cluj, acesta reținând, prin încheierea nr. 80/10.11.2017, că în cauză sunt întrunite condițiile cazului fortuit deoarece la originea catastrofei aeriene s-a aflat un factor obiectiv, concretizat în condițiile meteo nefavorabile întâlnite pe timp de zbor, după ce echipajul a trecut de localitatea Mediaș, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Motivul de recurs prin care recurenții reclamanți au susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este întemeiat. Astfel cum s-a constatat prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual, prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 1373 din C. civ., reclamanții au solicitat obligarea intimatului Ministerului Apărării Naționale la plata despăgubirilor materiale și morale cauzate în urma producerii accidentului aviatic din data de 21.11.2014. Potrivit art. 1373 din C. civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Interpretând prevederile art. 1373 din C. civ. privind răspunderea comitentului pentru prepușii săi, prin decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual, s-a considerat că, în ceea ce privește comportamentul comitentului, nu a fost stabilită nicio condiție specială, menționându-se doar că "acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi". Din această perspectivă, Înalta Curte a considerat că răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepuși este o răspundere obiectivă directă, fundamentată pe obligația de garanție, iar răspunderea este una independentă și autonomă față de răspunderea proprie a prepusului. În rejudecarea cauzei, instanța de apel a avut în vedere cele stabilite prin decizia de casare, constatând în acest sens că, prin decizia menționată, s-a stabilit definitiv că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, directă, independentă și autonomă față de răspunderea proprie a prepusului, fundamentată pe obligația de garanție, pentru angajarea căreia vinovăția prepusului este irelevantă. În consecință, instanța de apel a stabilit că, pentru antrenarea răspunderii comitentului în baza dispozițiilor art. 1373 din C. civ., nu este necesar să se facă dovada culpei prepusului. În ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a avut în vedere aspectele stabilite definitiv prin încheierea nr. 80/2017 a Tribunalului Militar Cluj, acestea fiind expuse și în hotărârea primei instanțe, care a constatat că, după producerea accidentului, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a sesizat din oficiu, fiind format dosarul nr. x/2014, iar prin ordonanța din 23.06.2017 s-a dispus clasarea cauzei, plângerea persoanelor vătămate împotriva acestei ordonanțe fiind respinsă prin ordonanța din 27.07.2017 a prim procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Prin încheierea nr. 80/10.11.2017 a Tribunalului Militar Cluj s-a respins plângerea împotriva celor două ordonanțe, încheierea fiind definitivă. În considerentele acestei încheieri s-a reținut, în esență, după examinarea raportului de constatare tehnico-științifică, a actului de investigare tehnică a evenimentului de aviație, a raportului subcomisiei de zbor de investigare tehnică a evenimentului de aviație, precum și a declarațiilor date de 35 de martori, că împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Astfel, s-a reținut că, la originea catastrofei aeriene, s-a aflat un factor obiectiv concretizat în condițiile meteo nefavorabile întâlnite pe timp de zbor, după ce echipajul a trecut de localitatea Mediaș, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. Mai precis, schimbarea bruscă și de amplitudine a condițiilor meteo, constând în coborârea plafonului de nori și scăderea locală și neașteptată a vizibilității în vecinătatea dealului situat la aproximativ 2 mile nautice/curs 340 față de localitatea Stejărișu, jud. Sibiu, pe timpul executării unei manevre în plan orizontal și vertical, în condițiile survolării unui teren în pantă în urcare pe partea virajului, reperele semnificative, iluminare și contrast reduse ale suprafețelor, precum și lipsa orizontului natural, au fost factorii care au contribuit la perceperea cu dificultate de către echipaj a separării față de sol, a poziției relative față de terenul survolat și față de orizont. Aceste împrejurări au necesitat luarea unor decizii în timp limitat, iar cumularea complexă și inter-relațională a acestor factori a contribuit la perceperea întârziată a prezenței obstacolării și, ulterior, din cauza timpului și spațiului la dispoziție extrem de reduse pentru luarea deciziei și aplicarea unei manevre de evitare, la impactul inițial al elicopterului cu copacii înalți de pe culmea dealului. În prezenta cauză, instanța a reținut existența cazului fortuit, însă a stabilit, contrar susținerilor reclamanților, că acesta reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere incidentă în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 1351 alin. (1) și (3) din C. civ., conform cărora "(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. (3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs." Instanța de apel a avut în vedere faptul că dispozițiile enunțate sunt reglementate în secțiunea "cauze exoneratoare de răspundere", așezată topografic anterior secțiunilor dedicate fiecărei forme de răspundere civilă delictuală, astfel încât ele sunt aplicabile fiecărei forme de răspundere, în lipsa unei dispoziții exprese derogatorii. De asemenea, instanța de apel a considerat că art. 1373 alin. (3) din C. civ. instituie un caz special exonerator de răspundere a comitentului, care nu le exclude pe cele reglementate în secțiunea "Cauze exoneratoare de răspundere", ci doar le completează. Astfel, dispozițiile art. 1351 alin. (1) din C. civ. stipulează că răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de un caz fortuit, "dacă legea nu prevede altfel" iar art. 1373 din C. civ. nu reglementează o astfel de derogare. În prezenta cauză, în ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a arătat că: "dacă prejudiciul este cauzat exclusiv de o împrejurare care întrunește elementele cazului fortuit este înlăturat raportul de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciul suferit de victimă" și a considerat că "prăbușirea aeronavei s-a datorat exclusiv condițiilor meteorologice nefavorabile întâlnite pe traiectul de zbor, care s-au schimbat brusc, împiedicând echipajul să perceapă în timp util prezența obstacolelor, astfel încât să efectueze manevre de evitare a acestora." De asemenea, instanța de apel a arătat că "evenimentul care a stat la originea accidentului aviatic nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către pârât"; "condițiile meteorologice nefavorabile intervenite brusc, constând în coborârea plafonului de nori și scăderea locală și neașteptată a vizibilității în vecinătatea dealului aflat pe traiectul zborului au cauzat impactul elicopterului cu copacii înalți de pe culmea dealului. Acest eveniment meteorologic neprevăzut și care nu putea fi împiedicat întrunește elementele cazului fortuit, exonerând pârâtul de răspundere." Sub un prim aspect, este de constatat că, în cadrul dosarului penal, evaluarea împrejurărilor de fapt care în care s-a produs accidentul și reținerea intervenției unui caz fortuit a fost realizată prin prisma normelor penale. Conform art. 31 din C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. În raport cu aceste prevederi legale, concluzia instanței militare a fost aceea că împrejurările reținute, expuse mai sus, se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, în materia dreptului penal, cazul fortuit se înscrie în sfera cauzelor de neimputabilitate și are ca trăsătură caracteristică imposibilitatea obiectivă de prevedere a ivirii împrejurării care, suprapusă peste activitatea licită sau ilicită a făptuitorului, conduce în final la un rezultat relevant penal, dar neimputabil. Sub aspectele arătate, în evaluarea circumstanțelor de fapt ale producerii accidentului, instanța militară a stabilit: imposibilitatea obiectivă de prevedere a condițiilor meteorologice nefavorabile intervenite brusc; împrejurarea că intervenția acestui eveniment s-a suprapus peste activitatea persoanelor care conduceau elictopterul, pe timpul executării unei manevre în plan orizontal și vertical; rezultatul relevant penal, și anume, decesul persoanelor aflate în elicopter; precum și aspectul esențial - excluderea imputabilității, a culpei de natură profesională a pilotului sau copilotului. În prezenta cauză, instanța de apel a evaluat incidența cazului fortuit reținut în procesul penal în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, pentru a ajunge la o concluzie pe tărâmul obiectiv al cauzalității, fără a explica acest raționament, în condițiile în care efectul cazului fortuit, astfel cum a fost acesta evaluat în procesul penal, a fost acela al excluderii imputabilității, în sensul că "a contribuit la perceperea întârziată a prezenței obstacolării și, ulterior, din cauza timpului și spațiului la dispoziție extrem de reduse pentru luarea deciziei și aplicarea unei manevre de evitare, la impactul inițial al elicopterului cu copacii înalți de pe culmea dealului". În materie civilă, reglementând cauzele exoneratoare de răspundere, legiuitorul a avut în vedere, în art. 1351 din C. civ., cauzele străine ca fiind acele evenimente de natură obiectivă în prezența cărora, în cazul producerii unui prejudiciu, nu se poate reține vinovăția debitorului sau existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta acestuia. Distincția dintre cele două condiții ale răspunderii, imputabilitatea și raportul de cauzalitate, prezintă importanță deoarece, în cazul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, problema vinovăției acestuia din urmă a fost tranșată prin dispozițiile art. 1373 din C. civ., interpretate în cauză prin decizia obligatorie de casare pronunțată în primul ciclu procesual. Astfel, în ceea ce privește comportamentul comitentului, art. 1373 din C. civ. nu stabilește nicio condiție specială, statuând doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepus. În consecință, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare, răspunderea comitentului este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situațiile în care victima dovedește existența unui prejudiciu cauzat de prepus în legătură cu funcțiile încredințate. O astfel de răspundere directă și autonomă este justificată de considerente de natură economică privind necesitatea restabilirea echilibrului social distrus prin comiterea unei fapte prejudiciabile, chiar și în situația în care prepusul a acționat fără a fi vinovat de prejudiciul produs. În consecință, răspunderea comitentului este o răspundere principală și independentă care poate fi angajată chiar și atunci când prepusul nu răspunde pentru propria faptă. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, concluzia cu privire la efectele incidenței cazului fortuit, în raport de elementele de fapt stabilite în procedurile desfășurate în fața instanței militare, a vizat aspectul imputabilității, în sensul că este exclusă culpa profesională a pilotului sau copilotului, însă acest din urmă element nu este relevant în cazul răspunderii obiective a comitentului. Expunând aspecte de fapt în sensul că echipajul a fost împiedicat să perceapă în timp util existența obstacolelor și să efectueze manevre de evitare, instanța de apel face, în realitate o analiză a imposibilității de prevedere și împiedicare a producerii evenimentului, aspect care, însă, este subsumat problemei imputabilității întrucât se circumscrie criteriilor de stabilire a vinovăției. În acest context, argumentele menționate ale instanței de apel nu sunt apte să fundamenteze concluzia lipsei raportului de cauzalitate, pe de o parte ele fiind circumscrise altei condiții a răspunderii, astfel cum s-a arătat mai sus, și, pe de altă parte, fiind contradictorii altor argumente, preluate de asemenea din considerentele instanței de apel, conform cărora "condițiile meteorologice nefavorabile intervenite brusc (…) au cauzat impactul elicopterului cu copacii înalți de pe culmea dealului", aceste din urmă argumente ignorând existența unei activități a persoanelor care conduceau elicopterul, relevată de circumstanțele concrete ale speței, astfel cum au fost acestea reținute de instanțe. În această situație, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat motivul de recurs care vizează modul în care instanța de apel a stabilit efectele cazului fortuit în prezenta cauză, nerespectarea cerințelor legale care trebuie avute în vedere în realizarea acestei analize, expuse mai sus, concretizându-se într-o încălcare a normelor de drept material. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei nr. 317A din 07 septembrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.