ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2325/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2016, reclamanții A., B., C., D., E. - prin reprezentant legal D., F. - prin reprezentant legal D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale să se dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale către reclamanta A.; - obligarea pârâtului la plata sumei de 12.000.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, din care 2.000.000 euro pentru reclamanta A., 1.500.000 euro pentru reclamanta B., 1.000.000 euro pentru reclamantul C., 2.500.000 euro pentru reclamanta D., 2.500.000 euro pentru reclamantul E. și 2.500.000 euro pentru reclamantul F.; - obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor mai sus indicate pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data producerii evenimentului (21.11.2014) și actualizarea acestora pe fiecare zi de întârziere până la data plății efective; - cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 și urm. C. proc. civ.

Sentința pronunțată în primă instanță de tribunal: Prin sentința civilă nr. 194 din 11 aprilie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., ambii prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și G.. A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată de intervenientul H..

Decizia pronunțată în apel de curtea de apel: Prin decizia nr. 27/A din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., B., C. împotriva sentinței civile nr. 194 din 11 aprilie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă. A respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenientul în nume propriu H. împotriva aceleiași sentințe. A anulat apelul declarat de reclamanții D., E. și F., prin reprezentant legal D..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, reclamanții A., B. și C., respectiv intervenientul în nume propriu H., au declarat recurs. Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenți-reclamanți A., B., C. au solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, formulând în esența următoarele critici: Recurenții-reclamanți au arătat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, respectiv a art. 1373 și următoarele C. civ., prin greșita corelare a răspunderii civile obiective cu prevederile referitoare la cazul fortuit. S-a susținut ca instanța învestită cu soluționarea cererii de apel a preluat raționamentul instanței de fond, fundamentându-și considerentele pentru respingerea acțiunii reclamanților pe teoria cazului fortuit. Recurenții-reclamanți apreciază că în speță trebuiau verificate condițiile prevăzute de art. 1373 C. civ., constând în prejudiciu, fapta ilicită a prepusului și raportul de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât textele legate nu prevăd și condiția vinovăției prepusului care a săvârșit fapta ilicită. Astfel, susțin recurenții, principalul argument pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este desfășurarea unei activități sub îndrumarea, direcția și controlul altei persoane, stabilite prin raportul de prepușenie între prepus (care a săvârșit fapta prejudiciabila) și comitent (persoana responsabilă). Pentru comitent nu se cere vreo condiție specială privind comportamentul său, menționându-se doar ca acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi. Din aceasta perspectiva reclamanții s învederează ca în cauza aceste condiții sunt îndeplinite. Cu referire la fapta ilicită, au arătat că producerea evenimentului aviatic din 21.11.2014, în care au decedat cei trei militari, a avut loc în condițiile încălcării dispozițiilor Regulamentului de zbor al Aviației Militare Romane și a obligațiilor de diligentă, ca raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din evenimentul aviatic care s-a produs ca urmare a faptelor echipajului cu atribuții de pilotare, și a comandamentului care avea obligația de planificare, supraveghere și de coordonare a misiunii. Au subliniat că pârâtul MAPN a ordonat efectuarea misiunii, deși condițiile meteo erau la limita inferioară a executării zborului. În dezvoltarea motivelor de recurs recuentii au aratat ca,deși instanța de apel statuează faptul că "Orientarea constantă din ultimele decenii a doctrinei și jurisprudenței noastre către fundamentarea obiectivă a răspunderii comitentului a avut în vedere faptul că prin exercitarea puterii de direcție, control și supraveghere a unei activității desfășurate de prepusul său, comitentul își asumă și riscul de a suporta eventualele consecințe prejudiciabile" mai apoi procedează la respingerea cererii de apel raportat la incidența cazului fortuit în ceea ce privește fapta ilicită a echipajului de pilotaj. Au apreciat că trebuia verificată doar existența condițiilor prevăzute de art. 1373 C. civ., constând în prejudiciu, fapta ilicită a prepusului și raportul de cauzalitate, având în considerare faptul că textele legale nu prevăd și condiția vinovăției prepusului care a săvârșit fapta ilicită și prejudiciabilă. Au arătat că răspunderea pârâtului intimat de rândul I, Ministerul Apărării Naționale în calitate de comitent, se aplica faptelor prepușilor săi (echipajul elicopterului nr. x marca x). Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, unde este necesară prezența vinovăției, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o răspundere obiectivă, pentru fapta altuia (art. 1373 C. civ.). Au susținut că această constatare este de natură a întări convingerea că răspunderea comitentului este principală și autonomă în raport cu răspunderea proprie a prepusului pentru prejudiciul cauzat terțului, iar între cele două forme de răspundere nu există dependență unilaterală sau reciprocă, răspunderea comitentului nefiind un accesoriu al răspunderii proprii a prepusului și nici nu se grefează pe aceasta. Răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă, de plin drept, care are ca fundament ideea sau obligația de garanție. Este vorba de garanția obiectivă, fără nicio asociere sau legătură cu vinovăția comitentului sau prepusului, având ca suport riscul de activitate. Ideea sau obligația legală de garanție este îndatorirea comitentului de a garanta tuturor că activitatea pe care o organizează și desfășoară, prin asociere sau prin angajarea de prepuși, și o conduce în interesul său direct sau indirect, imediat sau mediat, nu le va cauza prejudicii injuste. Suportul obligației de garanție este riscul de activitate, care cuprinde și riscul de autoritate, deoarece între prepuși și comitent există raporturi de subordonare. Așa fiind, în virtutea obligației de garanție față de terți, comitentul își asumă implicit riscul sau pericolul prejudicierii acestora, prin activitatea pe care o organizează sub autoritatea sa; este ceea ce se numește risc de activitate, ca o variantă a riscului social în general. Principalul argument pentru angajarea acestei răspunderi este desfășurarea unei activități sub îndrumarea, direcția și controlul altei persoane, stabilite prin raportul de prepușenie între prepus (care a săvârșit fapta prejudiciabilă) și comitent (persoana responsabilă). În ceea ce îl privește pe comitent, nu se cere vreo condiție specială privind comportamentul său, menționându-se doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi. Au concluzionat că răspunderea comitentului este principală, directă și autonomă față de răspunderea subiectivă a prepusului său și este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situațiile pe temei obiectiv, dacă victima dovedește existența unui prejudiciu cauzat de prepus în legătură cu funcțiile care i-au fost încredințate acestuia din urmă. Dacă s-ar considera că pentru atragerea răspunderii comitentului este necesară dovedirea culpei prepusului, s-ar ajunge în situația în care victima ar fi obligată să facă dovada mai multor elemente decât ar fi ținută în cazul invocării unei răspunderi subiective, ceea ce este absurd, deoarece acest tip de răspundere civilă obiectivă a fost creat tocmai pentru a ușura sarcina victimei, care trebuie dispensată de a face proba vinovăției făptașului. Au mai precizat că dovada vinovăției prepusului este necesară doar în situația în care comitentul s-ar îndrepta cu o acțiune în regres împotriva prepusului după repararea totală sau parțială a prejudiciului cauzat victimei. Legat de cazul fortuit, acesta survine doar ca exonerare în ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, unde sunt întrunite elementele răspunderii subiective. Astfel, potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. Raportat la speța de față, articolul citat se referă la fapta echipajului, care ar fi răspuns dacă nu intervenea față de dânșii cazul fortuit. După cum se arata în motivarea instanței de fond, împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Cazul fortuit este acel eveniment de natură obiectivă în prezența căruia, în cazul producerii unui prejudiciu, nu se poate reține vinovăția debitorului sau existența unei legături de cauzalitate raportate la fapta acestuia, ceea ce determină exonerarea sau doar diminuarea răspunderii sale. Astfel spus, în absența culpei nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile, astfel că nu poate fi angajată obligația debitorului de a repara prejudiciul propus. Recurenții au considerat că, având în considerare reținerea cazului fortuit drept cauză de exonerare în construcția răspunderii comitentului pentru prepus, o răspundere civilă eminamente obiectivă, instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile materiale civile prin respingerea apelul formulat. În continuare, recurenții au susținut că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este declanșată în baza art. 1373 C. civ., în condițiile în care în persoana prepusului se constată că sunt întrunite cerințele rezultate din prevederile art. 1357 - art. 1371 C. civ., după cum urmează: existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului și existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește vina sau culpa prepusului, art. 1373 C. civ. nu o stabilește drept o condiție pentru antrenarea răspunderii comitentului, prin urmare, victima se poate îndrepta împotriva comitentului, fără ca aceasta să facă dovada culpei prepusului. Au precizat că din înscrisurile depuse în probațiune rezultă îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește fapta ilicită, au menționat că aceasta se referă la producerea evenimentului aviatic din 21 noiembrie 2014 și constă în încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. d) și art. 11 din Regulamentul de zbor al Aviației Militare Române și a obligațiilor de diligentă Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu au precizat că rezultă din speță, evenimentul aviatic producându-se ca urmare a faptelor echipajului cu atribuții de pilotare și a comandamentului care avea obligația de planificare, supraveghere și de coordonare a misiunii, ceea ce a condus la producerea prejudiciului suferit de reclamanți. La momentul producerii evenimentului aviatic, elicopterul în discuție era proprietatea Ministerului Apărării Naționale, iar membrii echipei de pilotare erau angajați ai acestuia. În temeiul prevederilor 1373 C. proc. civ., acest minister răspunde pentru prejudiciile cauzate în calitate de comitent, pentru prepușii săi, având în vedere că fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile și cu scopul funcțiilor încredințate, misiunea fiind aprobată și ordinul fiind dat de către reprezentanții MApN. Astfel, atât în virtutea contractului de muncă, cât și în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, pârâtul MApN exercita direcția, supravegherea și controlul asupra membrilor echipei de pilotare a elicopterului prăbușit, personal care îndeplinea funcțiile și însărcinările în interesul său și al Statului Român. Au mai arătat că nu erau întrunite condițiile de siguranță pentru efectuarea zborului, deoarece elicopterul prăbușit a zburat în condiții meteo foarte nefavorabile. Privitor la previzibilitatea producerii evenimentului aviatic au solicitat să se respingă alegațiile pârâtului-intimat de rândul 1 în sensul că evenimentul aviatic nu a putut fi prevăzut întrucât chiar acesta recunoaște că fenomenele atmosferice în cauză sunt "greu previzibile"; așadar, nu sunt imprevizibile. În ceea ce privește etalonul persoanei medii, în funcție de care se analizează previzibilitatea producerii unui eveniment ce reprezintă un caz fortuit, au amintit că "pentru profesioniști ștacheta este și mai ridicată deoarece aceștia - în domeniul lor de activitate - trebuie tratați mai exigent, raportat la simpli particular". Așadar, reprezentanții MApN, având la dispoziție mijloacele tehnice necesare, precum și pregătirea superioară unei persoane obișnuite, au obligația de a spori diligentele depuse în vederea evitării producerii unui prejudiciu în cadrul desfășurării activității specifice. Relativ la fapta ilicită recurenții au mai amintit că au fost încălcate dispozițiile art. 61 C. civ., conform cărora viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege. Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei. Au menționat că alegațiile intimatului, cum că echipa de pilotare avea calificările necesare executării misiunii, sunt contrazise de susținerile aceluiași pârât potrivit cărora înălțimile minime de zbor deasupra nivelului solului/apei sunt de 100 m pentru elicoptere, cu excepția zborurilor executate pentru misiuni de luptă sau cu excepția zborurilor executate sub nori, datorită deteriorării condițiilor meteorologice sub condițiile minime pentru zborul la vedere (art. 77 Regulamentul pentru zbor al aviației militare invocat la fila x a întâmpinării). Or, pentru a zbura la o înălțime mai mică de 200 m, este necesar ca pilotul să aibă calificarea potrivită, ceea ce nu a fost cazul cpt. I. și, cu atât mai puțin, în cazul cpt. J.. Prin urmare, au precizat că este neîntemeiată afirmația potrivit căreia "condițiile meteo se aflau în baremul și clasificarea deținute de pilotul comandant pentru executarea misiunii de zbor, fiind autorizat să zboare în condiții meteo grele cu vizibilitate minim 2 km și plafon minim 200 m". În plus, au arătat că s-a ordonat executarea misiunii deși condițiile meteo erau la limita inferioară a executării zborului (în zona Târnăveni: vizibilitate 200 m, cer invizibil, iar fenomene periculoase zborului: izolat vizibilitate redusă pe văi). Așadar, o minimă deteriorare a condițiilor meteo îl califica pe pilot drept inapt a executa misiunea. Dată fiind marja mult prea mică de eroare și lipsa unor elemente obiective pe care să se întemeieze decizia executării misiunii, califică acțiunile reprezentanților MApN drept hazardate și cel puțin culpabile. În ceea ce privește prejudiciul suferit, au arătat că acesta se reliefează sub forma prejudiciilor provocate prin reflectare victimelor indirecte, prejudicii ce comportă atât o latură patrimonială, cât și una nepatrimonială. În ceea ce privește petitul privind acordarea penalităților de întârziere, au menționat că, în virtutea prevederilor art. 1523 alin. (2) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale. Prin urmare, având în vedere că obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite, rezultatul faptei ilicite constând în producerea evenimentului mai-sus descris, ce atrage răspunderea delictuală a pârâtului Ministerul Apărării Naționale, dobânda legală, potrivit dispozițiilor legale menționate, va curge de la data săvârșirii faptei ilicite - respectiv de la data producerii evenimentului. Nu în ultimul rând, au arătat că recursul se impune a fi admis având în vedere și soluțiile pronunțate în alte două dosare derivate din același accident aviatic, succesorii celorlalți decedați au obținut, prin hotărâri judecătorești definitive, obligarea intimatului Ministerul Apărării Naționale la plata unor despăgubiri morale. În acest sens, au indicat dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017 În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., și art. 1351 și art. 1373 C. civ. Prin cererea de recurs intervenientul în nume propriu H. a solicitat admiterea recursului formulat și casarea și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea admiterii cererii de chemare în judecata, formulând următoarele critici: Astfel, se susține ca ideea principală a motivării respingerii apelului este cea a intervenirii cazului fortuit, respectiv că împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului. Conform opticii instanței de apel, survenirea cazului fortuit în situația acțiunilor echipajului duce la exonerarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, conform prevederilor art. 1351 alin. (1) C. civ. Însă, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, unde este necesară prezența vinovăției, răspunderea comitentului pentru faptele prepusului este o răspundere obiectivă, pentru fapta altuia (art. 1373 C. civ.). În cadrul acestei răspunderi, întemeiată pe ideea de risc sau garanție, este indiferentă culpa (vinovăția) prepusului, doctrina și jurisprudența fiind unanime în această analiză. Dovada vinovăției prepusului este necesară doar în situația în care comitentul s-ar îndrepta cu o acțiune în regres împotriva prepusului după repararea totală sau parțială a prejudiciului cauzat victimei. Potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. Raportat la litigiul pendinte a menționat că articolul citat se referă la fapta echipajului, care ar fi răspuns dacă nu intervenea față de membrii echipajului cazul fortuit. După cum se arată în motivarea instanței de fond, împrejurările în care s-a produs accidentul se încadrează în categoria cazului fortuit, fiind exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau a copilotului. Cazul fortuit este acel eveniment de natură obiectivă în prezența căruia, în cazul producerii unui prejudiciu, nu se poate reține vinovăția debitorului sau existența unei legături de cauzalitate raportate la fapta acestuia, ceea ce determină exonerarea sau doar diminuarea răspunderii sale. Astfel spus, în absența culpei nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile, astfel că nu poate fi angajată obligația debitorului de a repara prejudiciul propus. Mai mult, singura modalitate prin care comitentul este exonerat de răspunderea pentru faptele prepusului se regăsește în ipoteza în care comitentul dovedește că victima cunoștea sau putea să cunoască împrejurarea că prepusul acționează fără nicio legătură cu atribuțiile sale sau cu scopul funcției încredințate de comitent. La fel, prepusul va răspunde numai în cazul depășirii limitelor misiunii încredințate de către comitent. Sub acest aspect, recurentul a precizat că este vorba despre un recul al răspunderii prepusului. A menționat că, în urma evenimentului din 21 noiembrie 2014, s-a deschis dosarul penal nr. x/2014, în cadrul căruia s-au efectuat cercetări de către Parchetul Militar Târgu Mureș de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. x din 10.06.2015, asupra echipamentelor și elementelor aeronavei x nr. 49 aparținând U.M. 01969 Câmpia Turzii, efectuată în baza ordonanței Parchetului Militar de pe lângă tribunalul Militar Cluj, în dosarul nr. x/2014, recurentul a precizat că factorii care au dus la producerea evenimentului sunt: - pe timpul executării misiunii: înrăutățirea condițiilor meteorologice, existența condițiilor de givraj la altitudini mai mari de 600 ms care nu au permis executarea manevrelor de luare de înălțime în siguranță, particularitățile terenului survolat, precum și înălțimea redusă de zbor, care au creat dificultăți în identificarea unei zone care sa permită aterizarea în teren necunoscut în condiții de siguranță. - pe timpul executării ultimei manevre, în apropierea localității Stejărișu, jud. Sibiu, de accelerare de la punct fix și schimbare a capului compas prin viraj dreapta și în urcare: survolarea unui teren fără repere semnificative, cu pantă în urcare pe partea virajului, fără vegetație cu înălțime semnificativă cu excepția culmii dealului survolat, fără contrast evident între suprafețele de culoare brun-cenușie, cu iluminare redusă și în absența orizontului natural; sunt factori care au defavorizat percepția atât a distanței și poziției față de sol, cât și a poziției față de orizont. Echipajul și-a concentrat atenția și efortul pentru menținerea separării față de sol și stabilirea orientării relative față de teren și orizont astfel încât, cel mai probabil perceperea prezenței obstacolării de pe culmea pantei urcătoare a dealului a fost întârziată și surprinzătoare. Faptul că vizibilitatea era redusă din cauza ceții reprezintă un aspect ce reiese din Buletinul meteorologic de zbor, ce preciza: izolat vizibilitate redusă pe văi, condiții de givraj pe traiect, vizibilitate orizontală 6-10 km, izolat 200-800 m. În conformitate cu Actul de investigare tehnică nr. CS 909 07.05.2013, a mai precizat:,,[…] Evenimentul de aviație clasificat catastrofa are cauza cea mai probabilă dezorientarea spațială a echipajului pe timpul executării unei manevre în plan vertical și orizontal, determinată de lipsa orizontului natural în condițiile zborului tactic razant cu viteză mare deasupra suprafețelor acoperite cu zăpadă, fără alte repere, reflexia razelor solare pe suprafața zăpezii și percepția distorsionată, a parametrilor de zbor, în special a înălțimii de zbor. Înălțimea mică de zbor a aeronavei față de sol, împreună cu viteza mare de evoluție au micșorat drastic timpul de reacție al echipajului în cazul modificărilor ce ar fi putut să apară la oricare dintre parametrii de zbor. Consecințele dezorientării sunt dezastruoase din cauza faptului că acțiunile bazate pe informații incorecte/distorsionate pot conduce la deteriorarea traiectoriei de zbor cu riscul lovirii solului, într-o evoluție aparent controlată, în situația absenței orizontului natural și lipsa reperelor. Din această cauză echipajul nu a sesizat scăderea înălțimii de zbor pe fondul creșterii cotelor terenului, în condițiile zborului pe suprafață acoperită cu zăpada și lipsită de repere." Astfel, a susținut că în această situație organele de cercetare penală au considerat că, față de faptele penale care ar fi putut fi imputate echipajului aeronavei (faptul prejudiciabil este decesul a nouă membri ai echipajului și pasageri și distrugerea completă a elicopterului), cazul fortuit îi exonerează de orice vinovăție penală. În ceea ce privește legitimarea procesuală a recurentului-intervenient, a precizat că este vorba despre tatăl sublocotenentului K., decedat la vârsta de 25 de ani. Astfel, în virtutea gradului de rudenie și a relației de afectivitate care a existat între tală și fiu, intervenientul este o victimă indirectă, prin ricoșeu, care, din cauza activității culpabile a pârâtului, a suferit un prejudiciu afectiv ce dă naștere unei obligații de reparație. Cu privire la antrenarea răspunderii civile, a arătat că, analizând actele depuse în probațiune, rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale obiective, motiv pentru care se impune obligarea pârâtului la repararea prejudiciului. În continuare, a realizat analiza condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel: Fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor Regulamentului de zbor al Aviației Militare Române și a obligațiilor de diligență, nefiind respectate dispozițiile art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. d) și art. 11 din acest regulament. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din speță, evenimentul aviatic s-a produs ca urmare a faptelor echipajului cu atribuții de pilotare comandamentului care avea obligația de planificare, supraveghere și de coordonare a misiunii ceea ce a condus la producerea prejudiciului suferit de reclamanți. La momentul producerii evenimentului aviatic, elicopterul în discuție era proprietatea MApN, iar membrii echipei de pilotare erau angajați ai acestuia. În temeiul prevederilor 1373 C. civ., MApN răspunde pentru prejudiciile cauzate în calitate de comitent, pentru prepușii săi, având în vedere că fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile și cu scopul funcțiilor încredințate, misiunea fiind aprobată și ordinul fiind dat de către reprezentanții MApN. A mai arătat că nu erau întrunite condițiile de siguranță pentru efectuarea zborului, deoarece elicopterul prăbușit a zburat în condiții meteo foarte nefavorabile. Prejudiciul este determinat de suferințele fizice și psihice deosebite prin care a trecut intervenientul de la momentul producerii accidentului. A arătat în acest sens faptul că înaintea tragicului eveniment intervenientul era o persoană activă, care desfășura numeroase activități. După accident, întâlnirea rudelor și cunoștințelor îi provoacă o stare de disconfort din cauza faptului că principalul subiect de discuție se referă la lipsa fiului din viața sa și a întregii familii. Toate acestea au creat intervenientului insomnii, irascibilitate, neputință și au generat o teamă la gândul fragilității ființei umane. Ca efect, intervenientul a devenit o persoană retrasă, evitând relațiile sociale. A indicat că posibilitatea acordării de compensații pentru traumele provocate de moartea victimei este expres prevăzută în cadrul art. 1391 alin. (2) C. civ. ce edictează că: "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu." În ceea ce privește petitul privind acordarea penalităților de întârziere, a arătat că, având în vedere că obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite, rezultatul faptei ilicite constând în producerea evenimentului mai-sus descris, ce atrage răspunderea delictuală a pârâtului Ministerul Apărării Naționale, dobânda legală, potrivii dispozițiilor legale menționate, va curge de la data săvârșirii faptei ilicite - respectiv de la data producerii evenimentului. Așadar, în măsura în care se va stabili că sunt îndeplinite condițiile plății despăgubirii, pârâtul va fi obligat retroactiv și la plata dobânzii legale, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, indiferent de acțiunile pe care pârâtul a înțeles să le întreprindă între timp. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și art. 1351 și art. 1373 C. civ.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-pârât Ministerul Apărăii Naționale a depus întâmpinare la 4 august 2020, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate formulate de reclamanți și intervenient pentru următoarele considerente: Referitor la existența cazului fortuit, a susținut că instanța de apel a reținut corect considerentele încheierii penale nr. 80 din 10 noiembrie 2017 și neechivocul acestora, în sensul că este exclusă orice culpă de natură profesională a pilotului sau copilotului, adică nu există împrejurări interne care își au originea în câmpul lor de activitate, ci există împrejurării de origine externă, reținându-se că la originea catastrofei aeriene s-a aflat un factor obiectiv concretizat în condițiile meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. Cu privire la încălcarea dispozițiilor Regulamentului de zbor al Aviație Militare Române a indicat că pilotul comandat avea calificarea necesară pentru executarea misiunii de zbor, fiind autorizat să zboare în condiții meteo grele cu vizibilitate minim 2 km și plafon minim 200 m. Potrivit art. 18 din F.A./Av. l - Regulamentul de zbor al Aviației Militare, pilotul comandant este numit din rândul piloților care au nivel de instruire corespunzător misiunii pe care o execută, este șef al întregului echipaj și are autoritatea finală de a decide în legătură cu aeronava pe timpul cât este în funcție și răspunde nemijlocit de pregătirea și executarea misiunii de zbor. Conform art. 64 lit. a) din Regulament, zborul la vedere se caracterizează prin determinarea poziției aeronavei în spațiu și controlul evoluției acesteia vizual, de către echipajul acesteia, în raport cu solul, iar responsabilitatea prevenirii abordajelor cu alte aeronave sau cu obstacolele de pe sol revine echipajului aeronavei. Misiunea executată de elicopterul IAR - 330 Puma M nr. 49 s-a pregătit și s-a executat, datorită existenței condițiilor de givraj în nori, după regulile de zbor la vederea solului (VFR - Visualflight rules). În consecință, a menționat că pilotul comandant era pregătit și a respectat prevederile Regulamentului în ceea ce privește executarea acestei misiuni. Mai mult, din reconstituirea traiectului de zbor mai sus prezentat, rezultă cu certitudine că pilotul comandant a executat, cu maximă diligentă, toate manevrele de zbor pentru a depăși situația dată de înrăutățirea neașteptată a condițiilor meteo. Echipajul s-a confruntat cu schimbări bruște și de mare amplitudine ale condițiilor meteo, constând în coborârea plafonului de nori și scăderea vizibilității sub limitele de zbor VFR (zbor la vedere), fenomene atmosferice greu previzibile. Prin urmare, a susținut că evenimentul aviatic nu s-a datorat unor motive tehnice sau erori umane, ci la originea acesteia s-a aflat un factor obiectiv, respectiv condițiile meteo nefavorabile întâlnite pe traiectul de zbor, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a reținut, pe baza probelor administrate, că accidentul a fost consecința unor împrejurări care nu puteau fi prevăzute, intervenite intempestiv, nedatorându-se unor motive tehnice sau erori umane ale membrilor echipajului sau a oricărui alt militar care a asigurat și deservit zborul, astfel că nu elicopterul IAR 330 sau echipajul acestuia a fost cauza accidentului, ci factorii obiectivi concretizați în condiții meteo nefavorabile întâlnite pe timpul zborului, a căror evoluție concretă nu a putut fi prevăzută. Contrar afirmațiilor recurenților-reclamanți, deteriorarea condițiilor meteorologice, situație prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. d) din Regulamentul pentru zbor a Aviației Militare, a impus zborul la înălțimi mai mici. În consecință, echipajul elicopterului a respectat întocmai Regulamentul pentru zbor al Aviație Militare. A apreciat că, întrucât nu există faptă ilicită, nu există nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește răspunderea civilă a persoanei juridice pentru fapta proprie, a menționat că recurenții nu au indicat organele de conducere ale persoanei juridice, persoanele fizice cu atribuții de conducere, ce atribuții ale funcției de conducere exercitau aceste persoane și modalitatea exercitării lor în limitele conferite de statutele de organizare și actele administrative interne ale persoanei juridice, care au produs prejudicii directe vătămătoare unui terț. În lipsa unor dovezi temeinice sub aceste aspecte, intimatul a precizat că nu se poate reține numai pe cale de interpretare o astfel de răspundere directă a persoanei juridice pentru fapta proprie. Cu privire la sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale și morale a menționat că sunt incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care statuează faptul că "Ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate și celor în rezervă, concentrați sau mobilizați în unități militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare. Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmașilor celor decedate, se stabilește prin hotărâre a Guvernului." Cuantumul despăgubirilor este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 0435/1992 privind reglementarea unor despăgubiri ce se acordă militarilor ca urmare a accidentelor, catastrofelor intervenite în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar, în cuantum de 50 de solde lunare. De asemenea, a menționat că reclamanților li s-au acordat drepturile prevăzute de art. 85 din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașului celui decedat. Intimatul a arătat că în toate cele trei cazuri au fost acordate ajutoarele de deces, conform art. 20 alin. (1) din Anexa VII la Legea - cadru nr. 284/2010 și Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. De asemenea, a fost asigurată asistență psihologică membrilor familiilor decedaților. În consecință, a susținut că Ministrul Apărării Naționale și-a îndeplinit toate obligațiile morale și materiale față de familiile îndoliate. În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu prin care se solicită acordarea dobânzii legale aferentă despăgubirilor, de la data producerii evenimentului și până în prezent, intimatul a apreciat că este neîntemeiat, deoarece nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții prevăzute de lege, iar obligația nu s-a născut din săvârșirea unei fapte ilicite extra-contractuale. Recurenții-reclamanți au depus concluzii scrise la 27 octombrie 2021, prin care au iterat argumentele pentru care solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate. Au subliniat că răspunderea comitentului este obiectivă, având ca fundament ideea sau obligația de garanție, astfel că angajarea răspunderii comitentului se poate realiza indiferent de vinovăția prepusului. În ceea ce privește cazul fortuit, au precizat că acesta intervine doar pentru înlăturarea culpei echipajului, nefuncționând față de comitent, care oricum răspunde pentru fapta altuia.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanții A., B., C. și de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen la 23 septembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursurilor. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de reclamanți ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Astfel, Înalta Curte reține că prin acțiunea întemeiată pe dispozitiile art. 1373 C. civ., reclamanții au solicitat obligarea intimatului de rândul I la plata sumei de 25.000 RON cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale către reclamanta A.; obligarea intimatului de rândul I la plata sumei de 4.500.000 Euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial,din care 2.000.000 Euro pentru reclamanta A., 1.500.000 Euro pentru reclamanta B., 1.000.000 Euro pentru reclamantul C.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor mai sus indicate pentru fiecare zi de întârziere/calculate de la data producerii accidentului aviatic 21.11.2014) și actualizarea acestora pe fiecare zi de întârziere până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată ocazionate de judecata la fond și apel. În susținerea acțiunii întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1373 C. civ., reclamanții au susținut că, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, unde este necesară prezența vinovăției (culpei, în exprimarea vechiul C. civ.), răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este o răspundere obiectivă, pentru fapta altuia (art. 1373 C. civ.). Principalul argument pentru angajarea acestei răspunderi este desfășurarea unei activități sub îndrumarea, direcția și controlul altei persoane, stabilite prin raportul de prepușenie între prepus (care a săvârșit fapta prejudiciabilă) și comitent (persoana responsabilă). În ceea ce îl privește pe comitent, nu se cere vreo condiție specială privind comportamentul său, menționându-se doar că acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi. Din această perspectivă, s-a aratat că răspunderea comitentului este principală directă și autonomă față de răspunderea subiectivă a prepusului său și este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situațiile pe temei obiectiv, dacă victima dovedește (1) existența unui prejudiciu cauzat de prepus, (2) în legătură cu funcțiile care i-au fost încredințate acestuia din urmă. Înalta Curte constată că prin motivele de apel au fost dezvoltate aspecte legate de temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 1373 C. civ., din perspectiva căruia s-a arătat că răspunderea comitentului este principală directă și autonomă față de răspunderea subiectivă a prepusului său și, este angajată independent de culpabilitatea sa, în toate situațiile pe temei obiectiv, dacă victima dovedește (1) existența unui prejudiciu cauzat de prepus, (2) și în legătură cu funcțiile care i-au fost încredințate acestuia din urmă. Astfel, atât din examinarea criticilor din cererea de recurs, a motivelor de apel, precum și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte reține că, deși criticile din apel vizau greșita intrepretare a dispozitiilor art. 1373 Noul C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală a comitentului într-o altă manieră/abordare decât dispozițiile din C. civ. de la 1864, (dispoziții ce prevăd expres că:,,"(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate"),instanța de apel nu examinează raporturile juridice dintre părți din prespectiva și în raport cu dispozițiile textului enunțat. Dispozitiile art. 1373 Noul C. civ., ce reglementează răspunderea comitentului pentru fapta preprepusului prevăd urmatoarele:,,(1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate,,2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3) Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate" Prevederile art. 1373 Noul C. civ. privind răspunderea comitentului pentru prepușii săi constituie un reper important al reconstrucției răspunderii delictuale în ansamblul său, potrivit orientării dreptului european, pe temelia instituției tradiționale, dar într-o altă manieră/"arhitectură" mai aproape de realitățile societății contemporane și de aspirațiile persoanelor prejudiciate. Principalul argument invocat pentru angajarea acestei răspunderi îl constituie desfășurarea unei activități sub îndrumarea, direcția și controlul altei persoane. Astfel, între făptuitor, respectiv prepusul care a săvârșit o faptă ilicită prejudiciabilă și persoana responsabilă, comitentul, se stabilește o relație specială, denumită raport de prepușenie, în baza căruia este declanșat mecanismul răspunderii pentru prejudiciile care au fost produse în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Din dispozitiile art. 1373 alin. (1) C. civ., rezultă că în ceea ce privește comportamentul comitentului, nu a fost stabilită nicio condiție specială, menționându-se doar că "acesta este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi". Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, așsa cum de altfel și doctrina jurdică a concluzionat în raport de noua reglementare a răspunderii comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepuși, prevazută de art. 1373 C. civ., aceasta este o răspundere obiectivă directă, fundamentată pe obligatia de garanție,iar răspunderea este una independentă și autonomă față de răspunderea proprie a prepusului. În aceeași idee, în raport de dispozitiile art. 1373 alin. (1) C. civ., doctrina juridică și literatura de specialitate a mai concluzionat că "în raporturile victimă - comitent vinovăția prepusului este și rămâne indiferentă, ea va avea însă relevanță numai atunci cand victima îi cere prepusului sau și prepusului,repararea prejudiciului, precum și în raporturile dintre comitent și prepus fiind o condțtie de admitere a acțiunii în regres a comitentului impotriva prepusului". Din perspectiva celor expuse, a dispozițiilor art. 1373 C. civ., pe care reclamanții și intervenientul și-au întemeiat cererile, dispoziții ce reglementrează într-o altă manieră/abordare răspunderea obiectivă directă a comitentului pentru fapta prepusului față de vechea reglementare din C. civ. de la 1864, în sensul că acesta "este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate", din care rezultă că răspunderea comitentului este o răspundere obiectivă directă, fundamentată pe obligația de garanție, și cum instanța de apel nu a dat eficiență acestor dispoziții legale, Înalta Curte reținând incidența dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite recursurile formulate de reclamanții A., B., C. și de intervenientul în nume propriu H. împotriva deciziei civile nr. 27/A din 19 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, care va analiza efectiv raporturile juridice dintre părți prin prisma și în raport de dispozițiile art. 1373 C. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,