ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1813/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 14.09.2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței să dispună următoarele: - obligarea pârâtei la plata sumei de 234.126,37 RON către reclamantul A., din care 4.126,37 RON cu titlu de daune materiale și 230.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015; - obligarea pârâtei la plata sumei de 52.257,73 RON către reclamanta B., din care 2.257,73 RON cu titlu de daune materiale și 50.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015; - obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanților A. și B. a penalităților legale în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la scadența din 11 august 2017 și până la data plății efective; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile pronunțate în primă instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 363 din 6 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul forțat D. având ca obiect acțiune în daune delictuale, în favoarea Tribunalului Cluj. Prin sentința civilă nr. 555 din 15 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. și a obligat pârâta C. S.A. la plata sumei de 63.975,71 RON către reclamantul A., din care 3.975,71 RON cu titlu de daune materiale si 60.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015 și la plata sumei de 12.367,56 RON către reclamanta B., din care 367,56 RON cu titlu de daune materiale si 12.000 RON cu titlu de daune morale, despăgubiri cuvenite în urma accidentului rutier din data de 12 iulie 2015. A respins în rest pretențiile reclamanților. A obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentate de onorariu avocațial. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin decizia nr. 83/A din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 555/15.11.2019 a Tribunalului Cluj.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții A. și B.. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții A. și B. au formulat următoarele critici: -hotărârea pronunțată în apel nu este motivată, decizia atacată cuprinzând doar o relatare succintă a evenimentelor care au dus la formularea cererii de chemare în judecată; instanța nu a ținut cont de probele aduse, nu a analizat motivele care au constituit temeiul cererii de chemare în judecată și nu a stăruit asupra argumentelor pe care aceștia le-au adus în vederea majorării cuantumului daunelor morale, evitând să analizeze situația în conformitate cu practica judiciară actuală, iar o despăgubire justă și echitabilă nu a fost stabilită; - în ceea ce privește sumele de bani acordate cu titlu de daune morale, este lesne de observat că acestea sunt exact sumele oferite de asigurător în faza premergătoare procesului, sume stabilite unilateral de acesta, fără a avea vreun fundament probator, altul decât actele medicale; or, în proces au fost dovedite și urmările pe care leziunile suferite le-au avut și le au în continuare asupra vieții acestora; -hotărârea pronunțată a fost data cu încălcarea dispozițiilor art. 2223 alin. (1) C. civ., art. 49, 50 și urm. din Legea nr. 136/1995, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, având în vedere cuantumul redus al daunelor morale acordate în raport cu criteriile de stabilire a acestora și în raport cu urmările produse de accidental rutier asupra acestora; -nu s-a realizat o actualizare a sumei medii pe zi de îngrijire medicală la nivelul anului 2019; -instanța a încălcat și aplicat greșit legea, reținând în mod greșit poziția instanței de fond în sensul că asigurătorul și-ar fi îndeplinit în termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 obligațiile stabilite în sarcina sa, astfel încât în speță ar fi aplicabile prevederile art. 38 din Normă referitoare la penalizarea de 0,2%; -în conformitate cu art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător; - termenele legale sunt maximal stabilite, astfel încât oricând în acest interval, asigurătorul trebuia cât mai grabnic să soluționeze cererile; la 20.07.2017, C. a cerut clarificări în legătură cu câteva bonuri de taxi și de achiziție medicamente, fără a pune în discuție aspecte legate de persoana vinovată de accident sau de legătura de cauzalitate, îndeplinindu-și, astfel, în mod defectuos obligațiile; -C. nu a respectat nici termenul de 3 luni prevăzut de lege, daunele fiind avizate de aceștia la 04.07.2017, oferta asigurătorului fiind din 15.11.2017 (termenul de 3 luni împlinindu-se la 04.10.2017); în lipsa dovezii plății cel puțin a daunelor ofertate, intimata trebuia obligată la plata penalităților de întârziere de la 11.08.2017 sau cel puțin de la 26.11.2017; În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru. Prin raportul întocmit la data de 11 martie 2021 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că recursul este declarat în termenul legal, îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește timbrajul, raportorul a constatat că reclamantul A. a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, în cuantum de 2.365 RON, iar reclamanta B. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1041,5 RON, deși a fost citată în acest sens. Prin încheierea din 11 mai 2021, completul de filtru a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă; a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă; a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta B. acesta va fi anulat, ca netimbrat, ca urmare a admiterii, prin încheierea din 11 mai 2021, pronunțată în procedura filtrului, a excepției de netimbrare, pentru argumentele prezentate în cuprinsul acelei încheieri, ce țin de nerespectarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre. După cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii menționate, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Totodată, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, cu nulitatea. În speță, prin actul de procedură (adresa din data de 21 septembrie 2020, aflată la dosarul de recurs) comunicat la data de 28 septembrie 2020 (potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentei-reclamante să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1041,5 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii. Față de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport de prevederile art. 24 alin. (1) și (2) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a anulat recursul promovat de către aceasta, ca netimbrat. Referitor la recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse: În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține că hotărârea atacată nu este motivată, decizia cuprinzând doar o relatare succintă a evenimentelor care au dus la formularea cererii de chemare în judecată, fără a se ține cont de probele aduse și fără a fi analizate motivele care au constituit temeiul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că este nefondat. Înalta Curte constată, contrar susținerilor reclamantului A., că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia. Astfel, examinând critica ce a vizat, în esență, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță de fond, Curtea a arătat, în considerentele deciziei, după prezentarea situației de fapt, necontestată, că nu se impune majorarea cuantumului despăgubirilor, acordarea sumei de suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale reclamantului și suma de 12.000 RON cu titlu de daune morale reclamantei având un caracter rezonabil, sumele fiind suficiente în măsura posibilă a aprecierii și aproximării, iar acest cuantum se poate aprecia că ar duce la repararea prejudiciului moral. Curtea de apel a mai reținut că prima instanță de fond, atunci când a stabilit cuantumul sumei cu titlu de daune morale, a luat în considerare toate circumstanțele cauzei ce rezultă din starea de fapt, inclusiv cele indicate de apelanți. Analizând hotărârea primei instanțe de fond atacată, instanța de apel a considerat că prima instanță a prezentat raționamentul său atunci când a stabilit existența prejudiciului moral și cuantumul daunelor morale pentru repararea acestuia, având în vedere criteriile expuse de către apelanți. De asemenea, a reținut că nu s-a indicat modul în care ar trebui reapreciate aceste criterii pentru a schimba cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale. A apreciat că prima instanță de fond a avut în vedere toate circumstanțele cauzei care rezultă din starea de fapt și din probatoriul administrat și că nu se impune majorarea sumelor acordate, acestea având un caracter echitabil și rezonabil. Instanța de apel a răspuns în cuprinsul considerentelor și cu privire la critica vizând faptul că prima instanță de fond nu ar fi ținut cont de practica judiciară în domeniu, reținând că aceasta are un rol orientativ, iar situația fiecărui reclamant este una particulară și trebuie analizată ca atare, despăgubirile fiind corect stabilite raportat la data pronunțării sentinței, iar nu doar ținând cont de data accidentului, a jurisprudenței sau a anului la care se raportează venitul realizat sau a salariului mediu net pe economie. Faptul că sumele acordate de către instanță pot fi aceleași cu cele din oferta asiguratorului poate semnifica că oferta a fost rezonabilă, dar nu poate fi un argument în sensul măririi sumelor acordate cu titlu de despăgubiri de către instanță. Curtea de apel a reținut, de asemenea că în apel reclamanții au reiterat pretențiile lor și cu privire la daunele materiale însă nu au făcut dovada că li se cuvin alte sume decât cele acordate de către instanța de fond. Așadar, cum instanța de apel a arătat concret argumentele pentru care a ajuns la soluția adoptată, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte notează următoarele: Recurentul a arătat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea prevederilor art. 2223 alin. (1) C. civ., art. 49, 50 și urm. din Legea nr. 136/1995, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, în temeiul cărora se susține cuantumul redus al daunelor morale acordate în raport cu criteriile de stabilire a acestora și în raport cu urmările produse de accidentul rutier asupra acestuia. A subliniat recurentul că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit legea, reținând în mod greșit poziția instanței de fond în sensul că asigurătorul și-ar fi îndeplinit în termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 obligațiile stabilite în sarcina sa, astfel încât în speță ar fi aplicabile prevederile art. 38 din Normă referitoare la penalizarea de 0,2%. Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel, atunci când a menținut cuantumul despăgubirilor acordate recurentului de către instanța de fond s-a raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, criteriile obiective de determinare a daunelor morale, apreciind asupra consecințelor negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 2223 alin. (1) C. civ., art. 49, 50 și urm. Din Legea nr. 136/1995, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, raportat la particularitățile cauzei, ce nu se impune a fi reluate, întrucât au fost arătate cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. De altfel, Înalta Curte constată că, în realitate, criticile recurentului urmăresc reaprecierea probatoriului și reevaluarea situației de fapt, ceea ce intră în mod evident în sfera controlului de temeinicie, incompatibil cu structura recursului. Or, în recurs nu se poate interveni cu privire la reaprecierea cuantumului prejudiciului prin prisma situației de fapt pretins a fi fost incorect reținută de instanțele de fond, acesta fiind un aspect de netemeinicie a soluției pronunțate și nu de nelegalitate. În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata de penalități, Curtea de apel a reținut că reclamanții au formulat o cerere de despăgubiri la data de 04.07.2017, accidentul de circulație având loc în data de 12.07.2015. La data de 23.12.2015 s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală în ce-l privește pe reclamantul A.. La data de 20.07.2017 pârâta C. S.A. a cerut reclamanților clarificări legate de câteva bonuri de taxi și de achiziție medicamente, la care reclamanții au răspuns în data de 31.07.2017 La data de 03.11.2017 Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a răspuns solicitării pârâtei C. S.A. din data de 20.09.2017 privind informații din dosarul de urmărire penală. La data de 15.11.2017 pârâta C. S.A. a făcut reclamanților o ofertă de despăgubiri . Potrivit dispozițiilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, pârâta datorează penalități de întârziere doar dacă nu răspunde sau nu răspunde motivat, ceea ce nu este cazul în speță. Față de cuantumul acordat de instanța de fond, instanța de apel a constatat că oferta făcută de pârâtă este una motivată, în sensul dispozițiilor art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, astfel că nu se poate reține nici îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor legale. A mai arătat instanța de apel că potrivit art. 37 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014 "Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termenul prevăzut la alin. (1), în condițiile în care acesta nu face obiectul unor cercetări efectuate de către autoritățile publice competente, aflate în curs de desfășurare." Cum însă accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de către autoritățile publice competente, aflate în curs de desfășurare, rezultă că informațiile de care avea nevoie asiguratorul trebuia să le solicite autorităților publice competente, și abia apoi putea să formuleze o ofertă de despăgubire, așa cum a fost cazul în speță. Ca atare, în mod judicios instanța de apel a reținut că acordarea penalităților de întârziere nu este condiționată de plata efectivă a sumelor din ofertă ci de faptul dacă asiguratorul nu răspunde sau nu răspunde motivat ori dacă nu efectuează o investigație în condițiile în care accidentul nu face obiectul unor cercetări efectuate de către autoritățile publice competente, aflate în curs de desfășurare. Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 83 A din 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.