ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 879/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 20 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și intervenientul E., obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantelor B. și C., a sumei de 200.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului mamei lor în accidentul rutier din 9 decembrie 2017; la plata, în favoarea reclamantului A., a sumei de 200.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului soției sale în același eveniment rutier; obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantei C., a penalităților de întârziere de 0,2% din sumele solicitate, calculate de la 26 martie 2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1806 din 23 octombrie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta D. S.A. și de intervenientul E. prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului Cluj.

Prin sentința nr. 297 din 10 iulie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și cu intervenientul E.. A obligat-o pe pârâtă la plata, în favoarea reclamantei C., a sumei de 75.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului mamei sale în accidentul rutier din 9 decembrie 2017; la plata, în favoarea reclamantei B., a sumei de 75.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului mamei sale în accidentul rutier din 9 decembrie 2017; la plata, în favoarea reclamantului A., a sumei de 75 000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului soției sale în accidentul rutier din 9 decembrie 2017. A obligat-o pe pârâtă la plata, în favoarea reclamanților, a penalităților de întârziere de 0,2% din sumele anterior menționate, cu titlu de daune morale de la 26 martie 2018, până la data plății efective. A obligat-o pe pârâtă la plata, în favoarea reclamanților, a sumei de 1.125 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 272 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de pârâta D. S.A. și apelul incident declarat de reclamanta C. împotriva sentinței nr. 297 din 10 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata, în favoarea reclamantei C., a sumei de 90.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului mamei sale în accidentul rutier din 9 decembrie 2017 și la plata, în favoarea reclamantei B., a sumei de 70.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit din aceleași cauze. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A respins apelul incident declarat de reclamanții B. și A., împotriva aceleiași sentințe. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, în favoarea reclamantei C..

Împotriva deciziei nr. 272 din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs pârâta D. S.A..

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 132/2017, reținând că penalitățile de întârziere se datorează de la data transmiterii ofertei de despăgubire.

Raportat la data formulării cererii de despăgubire, 5 martie 2018, recurenta a menționat că a formulat și transmis în termenul legal, la 26 martie 2018, o ofertă de despăgubire, stabilită conform documentației depuse la dosarul de daună, legislației în vigoare și jurisprudenței în materie.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, conform cărora despăgubirea se plătește de asigurător de la data la care acesta a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității, de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Invocând aceste dispoziții legale, recurenta a susținut că, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil, neputându-se dispune acordarea penalităților anterior acestui moment, cum s-a întâmplat în cauza pendinte.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 februarie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin întâmpinarea depusă la 25 martie 2021, în termenul legal, intimații-reclamanți au invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 24 martie 2021, în baza art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) din C. proc. civ., modificat și completat prin Legea nr. 310/2018, s-a stabilit termen pentru analiza recursului la 15 aprilie 2021.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificate și completate prin Legea nr. 310/2018, și de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, 20 iunie 2019.

Examinând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității acestuia, invocate de intimații-reclamanți prin întâmpinare, a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 20 iunie 2019 (competența de soluționare a acesteia fiind ulterior declinată în favoarea secției civile a aceleiași instanței prin sentința nr. 1806 din 23 octombrie 2019), reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și intervenientul E., obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantelor B. și C. a sumei de 200.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului mamei lor în accidentul rutier din 9 decembrie 2017; la plata, în favoarea reclamantului A. a sumei de 200.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit urmare decesului soției sale în același eveniment rutier; obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei C. a penalităților de întârziere de 0,2% din sumele solicitate, calculate de la 26 martie 2018, cu cheltuieli de judecată.

Toate capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății reprezintă pretențiile pecuniare ale reclamanților, care, în calitate de succesori ai victimei unui accident de circulație, au înțeles să solicite instanței de judecată obligarea pârâtei D. S.A. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma producerii unui eveniment rutier.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1381, art. 1385 și următ. C. civ., art. 21 și art. 22 din Legea nr. 132/2017 și art. 16 din Norma ASF nr. 20/2017.

Potrivit obiectului cererii deduse judecății și normelor legale invocate de reclamantă, se constată că aceasta se circumscrie materiei asigurărilor, obligațiile pârâtei izvorând dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și producerii riscului asigurat.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 6 februarie 2019, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod).

Coroborând normele legale enunțate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicție, anume fond și apel.

În cauza de față, litigiul a fost soluționat în primă instanță, de Tribunalul Cluj, secția civilă prin sentința nr. 297 din 10 iulie 2020, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 272 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a exercitat calea de atac a recursului pârâta D. S.A..

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Aplicând aceste dispoziții legale în speță, se constată că decizia nr. 272 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs.

În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional inserat în art. 129 din Constituția României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii.

Cât privește mențiunea din cuprinsul deciziei recurate cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată, respectiv recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte observă că aceasta nu poate crea părților un drept nerecunoscut de lege.

Această concluzie se desprinde din dispozițiile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

În raport de argumentele expuse și de dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 272 din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă D. S.A., aflată în culpă procesuală, la plata către intimații-reclamanți a sumei de 5.424 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din onorariu de avocat, în cuantum de 4.500 RON, conform chitanței nr. x din 13 aprilie 2021, emise de Cabinet de Avocat F. și din speze de transport și cazare, potrivit bonurilor fiscale eliberate de G. S.R.L. la 14 aprilie 2021 și a facturii fiscale nr. x din 14 aprilie 2021, emise de H. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 272 din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimații-reclamanți a sumei de 5.424 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2021.