ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3859/2015

Decizia nr. 3859/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.07.2014, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara Regiunea 5 Vest și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, constatarea nelegalității pct. 3 lit. b) din Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 285/2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, urmare a constării nelegalității pct. 3 lit. b) din ordinul menționat, obligarea pârâtelor la modificarea deciziilor privind drepturile salariale emise pe numele reclamanților în sensul salarizării corecte corespunzătoare prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, respectiv recalcularea salariilor raportat la salariul de bază brut echivalent al nivelului de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituție și nu cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010, și obligarea la plata sumelor lunare reprezentând diferențele de salariu.

Prin sentința civilă nr. 902 din 9 iunie 2015, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că cererea de chemare în judecată are, ca și capăt principal de cerere, invocarea excepției de nelegalitate a pct. 3 lit. b) din Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 emis de Ministerul Finanțelor Publice și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, celelalte capete de cerere fiind accesorii.

Astfel, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, reținând calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actului a cărui nelegalitate se solicită, a apreciat că soluționarea cererii aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 221 din 18 septembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

A constatat instanța, raportându-se la conținutul cererii de chemare în judecată și la scopul urmărit prin promovarea acesteia, că litigiul vizează, în mod esențial, raporturile de serviciu ale reclamanților, în calitate de funcționari publici, cu instituția angajatoare, câtă vreme se tinde la modificarea deciziilor emise pe seama reclamanților cu privire la promovarea în funcțiile publice de execuție deținute prin recunoașterea drepturilor salariale corespunzătoare Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, respectiv recalcularea salariilor.

A reținut că excepția de nelegalitate a art. 3 lit. b) din Ordinul nr. 77/2011 reprezintă un mijloc de apărare, neputând reprezenta obiectul principal al acțiunii, reclamanții neînvestind instanța cu o acțiune în anularea ordinului.

Astfel, Curtea a apreciat că litigiul este supus dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, potrivit cărora cauzele ce au ca obiect raportul de muncă al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului și, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, după cum în mod judicios a reținut Curtea de Apel Timișoara, în raport cu temeiurile de drept invocate în acțiune, capătul principal al acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului Timiș la modificarea deciziilor privind drepturile salariale ale reclamanților, la recalcularea salariilor și la plata sumelor lunare reprezentând diferențele de salariu ce trebuiau acordate cuprinzând drepturile salariale cuvenite conform Legii nr. 285/2010 și drepturile salariale efectiv acordate reclamanților prin aplicarea defectuoasă a Ordinului nr. 77/2011.

În cadrul acestui litigiu, reclamanții au solicitat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatarea nelegalității art. 3 lit. b) din Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 285/2010.

Excepția de nelegalitate reprezintă fie un incident procesual, fie un mijloc de apărare, fie una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

Admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului, ci înlăturarea din cauză a actului a cărui nelegalitate a fost constatată, actul declarat nelegal devenind inopozabil părții împotriva căreia a fost invocat, rămânând inoperant în cadrul litigiului respectiv.

Deci, nu se poate considera că invocarea excepției de nelegalitate constituie capătul principal al acțiunii deduse judecății.

Conform alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, „instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză.”

Prin urmare, în raport cu obiectul acțiunii, care privește raporturile de serviciu ale reclamanților funcționari publici, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește conform dispozițiilor legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 109 din legea menționată, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara Regiunea 5 Vest și Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2015.