ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3809/2015

Decizia

nr. 3809/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunile precizate și conexate reclamanta Academia Română București a chemat în judecată pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara (Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Timișoara), Ministerul Mediului și Pădurilor, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea adreselor emise de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara, prin care acesta a refuzat acordarea compensațiilor/ajutoarelor de stat solicitate de reclamantă pentru fiecare dintre anii 2010, 2011, 2012, 2013, obligarea în solidar a pârâților la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei pentru fiecare dintre acești ani, cu dobânzi calculate asupra debitului principal.

Prin sentința nr. 930 din 16 iunie 2015, Tribunalul Timiș a respins excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal invocată de ministerul pârât, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe cu consecința declinării competenței soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la competența materială, în raport de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut, în esență, că refuzul de acordare a compensațiilor pretinse de reclamantă nu poate fi exprimat decât de minister, față de dispozițiile legale care guvernează domeniul acordării acestor ajutoare de stat, respectiv, art. 97 și 98 C. silvic în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, prevederi legale care stipulează că acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează se realizează din bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, după ce documentația stabilită în anexa nr. 1 a H.G. nr. 861/2009 se transmite autorității centrale de către structurile teritoriale.

Tribunalul a reținut că este lipsit de relevanță, pentru stabilirea competenței materiale, că pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara - autoritate publică locală - este emitentul adreselor de refuz, în condițiile în care nu această autoritate are competența acordării compensațiilor, ci pârâtul de rang Ministerul Mediului și Pădurilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub același număr, la data de 03.08.2015.

La primul termen de judecată din 11.09.2015, instanța sesizată a invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 234 din 28.09.2015, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că în cele 4 cauze conexate, reclamanta contestă refuzul acordării contravalorii produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta, în calitate de proprietară a terenului împădurit de 1.472,6 ha, situat în zona de conservare totală a Parcului Retezat în zona/tipul funcțional T1 și T2, cu titlu de compensații ajutoare de stat datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în sensul art. 97 și 98 C. silvic - cuantumul pretențiilor fiind diferit pentru fiecare an din perioada 2010-2013.

În esență, prin cele 4 acțiuni, precizate în mod similar, reclamanta, deși a solicitat obligarea în solidar a celor 2 pârâți, autoritate publică locale și centrală, la plata despăgubirilor solicitate, a considerat că refuzul nejustificat se concretizează prin aceeași adresă, nr. 4549/02.07.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara (Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Timișoara), invocată ca atare în toate cauzele, iar introducerea în cauză și a M.M.A.P., ca minister pârât, a fost justificată doar în considerarea triplei sale calități de organ ierarhic superior al C.R.S.C. Timișoara, ordonator principal de credite și autoritate publică centrală în domeniul silviculturii, autorizată să efectueze plata ajutoarelor în litigiu, în temeiul art. 97 și 98 din Legea nr. 46/2008 (C. silvic). În acest sens, reclamanta a invocat ca dispoziții relevante în materie de organizare și funcționare, prevederile H.G. nr. 38/2015, O.U.G. nr. 58/2012, Legii nr. 90/2001 și ale O.U.G. nr. 86/2014.

Curtea a reținut că toate cererile reclamantei vizează refuzul I.T.R.S.V. Timișoara, ca autoritate publică locală „de a efectua o operațiune necesară și obligatorie pentru exercitarea unui drept legitim al său”, având drept consecință producerea pagubei solicitate și, de asemenea, că reclamanta se prevalează în mod expres de culpa aceleiași autorități, inclusiv în ceea ce privește lipsa decontului justificativ necesar a fi avizat de o altă autoritate publică locală, respectiv, fosta D.G.F.P. Timiș, în temeiul art. 6 din H.G. nr. 861/2009 - despre care I.T.R.S.V. Timișoara afirmă în prima parte a adresei menționate că reprezintă un motiv care „face ca documentația pentru acordarea compensațiilor să fie incompletă și nu poată fi înaintată către direcția care gestionează bugetul, din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură”.

Concluzionând, curtea a considerat, în primul rând, că simplul fapt al acordării respectivelor compensații, potrivit legii, prin bugetul ministerului pârât, ca autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, nu este de natură să atragă competența materială de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, în temeiul art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În raport cu aceleași considerente, s-a apreciat că în condițiile în care obiectul litigiului îl reprezintă „sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă”, în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, competența de soluționare a cauzei se impune a fi stabilită în raport cu criteriul valoric, și cum în fiecare dintre cele 4 cauze conexate despăgubirile solicitate se situează sub plafonul minim de 1.000. 000 lei, competența materială revine tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Astfel cum rezultă din înscrisurile din dosarul cauzei, reclamanta Academia Română, prin mai multe cereri conexate, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Timișoara și Ministerul Mediului și Pădurilor, contravaloarea despăgubirilor aferente masei lemnoase care nu a putut fi recoltată datorită funcțiilor de protecție pentru terenurile forestiere situate în arii protejate Natura 2000, tipul funcțional T2, în sumă totală de 3.061.359,01 lei, pentru anii 2010-2013.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

În raport de dispozițiile legale citate, competența materială de soluționare a cauzelor de către instanțele de contencios administrativ se stabilește în raport de două criterii și anume: al rangului organului emitent/ autorității publice, respectiv criteriul valoric care privește taxele și impozitele, contribuțiile, datoriile vamale, precum și accesorii ale acestora.

În cauză, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuțiilor, datoriilor vamale, precum și accesorii ale acestora.

Acțiunea formulată vizează refuzul autorităților publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamant, astfel că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de criteriul rangului autorității publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.

În cauză, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 861/2009, Ministerului Mediului și Pădurilor îi revin, în principal, atribuții în ceea ce privește problema acordării compensațiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice.

Întrucât Ministerul Mediului și Pădurilor se încadrează în categoria autorităților publice centrale, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, rezultă că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității publice.

Astfel, competența de soluționare a cauzei de față revine Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând jurisprudența cu privire la această problemă de drept, s-a constatat că astfel de litigii sunt judecate în primă instanță de curțile de apel, secțiile de contencios administrativ, iar în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (ex.: decizia nr. 3583/2013, decizia nr. 3907/2014, decizia nr. 4091/2014 etc.).

Față de toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Academia Română București în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara și Ministerul Mediului și Pădurilor, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.