ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3583/2013

Asupra conflictul negativ de față, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată la data de 05 iulie 2012, pe rolul Judecătoriei Pitești, secția civilă, sub nr. 13875/280/2012, reclamantul P.M.I., în contradictoriu cu pârâtele R.L.R. IFN SA și SC R.B.A. SRL, a solicitat, în temeiul art. 4 și urm. din Legea nr. 193/2000 și art. 1635 și urm. C. civ., constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în contractul de leasing financiar din 20 iunie 2008 și obligarea pârâtei SC R.L.R. IFN SA la restituirea sumelor reținute nelegal începând cu data de 10 octombrie 2010 până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume. Reclamantul și-a susținut pretențiile, arătând că derivă din contractul de leasing financiar, pe care l-a încheiat, în calitate de utilizator, la data de 20 iunie 2008, cu cele două pârâte, R.L.R.

IFN SA și SC R.B.R. SRL, prima fiind finanțator, iar cea de-a doua broker. Prin sentința civilă nr. 1587/2013 din 18 februarie 2013, Judecătoria Pitești, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut, în raport de obiectul cererii deduse judecății - acțiune ex contract - incidența art. 10 pct. 1 C. proc. civ., normă de ordine privată, de la care este permisă derogarea, coroborat cu art. 22 din contractul de leasing, în baza cărora a apreciat că părțile au convenit prorogarea convențială de competență în favoarea instanțelor de la sediu finanțatoarei R.L.R.

IFN SA, sens în care a declinat competența teritorială a soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află situat sediul pârâtei. În susținerea abilitării sale de a dispune, din oficiu, asupra competenței teritoriale relative, prohibită de Legea nr. 202/2010 prin introducerea art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., instanța a reținut că judecătorul național nu numai că se poate sesiza din oficiu, ci are chiar o obligație în acest sens pentru a înlătura normele interne sau modalitățile de interpretare a acestora, contrare dispozițiilor comunitare sau drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute prin tratate. II.

Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, acțiunea a fost înregistrată la data de 11 martie 2013, sub nr. 12883/299/2013 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 11743 din 24 mai 2013, în sensul admiterii excepției propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu, declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, Judecătoria sectorului 1 București, în baza art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., a admis excepția invocată, reținând că reclamantul a dedus judecății o acțiune în pretenții derivând dintr-un contract de leasing financiar, în cauză fiind astfel incidente disp.

art. 10 pct. 1 C. proc. civ., normă de competență teritorială alternativă, și, în condițiile în care pârâtele nu au formulat întâmpinare, iar Judecătoria Pitești nu a invocat excepția la prima zi de înfățișare - 12 noiembrie 2012 - a apreciat că necompetența se acoperă, iar instanța inițial învestită devine competentă să soluționeze litigiul inițiat de reclamant. În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în conformitate cu prev. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar. Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială a instanței, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16). În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prev. la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă de ordine publică, ca și normele statuate prin legi speciale. În speță, având în vedere că obiectul litigiului constă în acțiune în nulitatea absolută a unei clauze contractuale și în pretenții ex contract, competența teritorială este instituită prin norme generale, de competență alternativă, de ordine privată, de la care se poate deroga.

Astfel, conform art. 10 C. proc. civ., „în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației”. Prin clauza înserată la art. 22 din contractul de leasing financiar din 20 iunie 2008, părțile, de comun acord, au atribuit convențional competența teritorială instanței de la sediul finanțatoarei R.L.R. IFN SA, situație permisă de legiuitor conform prev. art. 19 C. proc. civ. În speță, Înalta Curte constată că, în mod corect, Judecătoria Pitești și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Astfel, este adevărat că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță, acțiune personală, în raport de caracterul căreia, în cauză sunt aplicabile normele de competență teritorială de ordine privată, prev. de C. proc. civ. (art. 5-12), a căror încălcare putea fi invocată, exclusiv de către pârâte, prin întâmpinare, conform art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Pitești a invocat excepția din oficiu. Similară este însă situația și în ceea ce privește soluția Judecătoriei sectorului 1 București, astfel că se reține că ambele instanțe în conflict, invocând din oficiu excepția de necompetență teritorială, au încălcat prevederile legale anterior menționate.

Totodată, se reține că Judecătoria sectorului 1 București, în motivarea declinării competenței teritoriale a soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, nu a indicat niciun argument sau text legal care să-i înlăture competența și să o atragă pe aceea a instanței de trimitere, ci s-a comportat ca o veritabilă instanță de control judiciar și a cenzurat hotărârea Judecătoriei Pitești, deși aceasta era irevocabilă. În consecință, Înalta Curte, în stabilirea competenței teritoriale a soluționării cauzei, va avea în vedere, în raport de natura juridică a obiectului cererii deduse judecății, incidența prev. art. 5, 7, 10 pct. 1 și 19 C. proc. civ., cu raportare la clauza stipulată la art. 22 din contractul de leasing financiar încheiat între părți.

Din examinarea coroborată a acestora, rezultă că singura instanță competentă teritorial este cea de la sediul pârâtei persoană juridică, niciuna dintre normele legale incidente neatrăgând competența teritorială a Judecătoriei Pitești; în aceste condiții, prev. art. 12 C. proc. civ. nu au aptitudinea de a atrage competența acestei judecătorii, deoarece reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, dar nu are dreptul ca, prin voința sa, să sesizeze o instanță necompetentă. În considerarea acestor argumente, dar și a faptului că părțile și-au expirmat voința comună, în sensul atribuirii convenționale de competență în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența soluționării cererii formulate de reclamantul P.M.I., în contradictoriu cu pârâtele R.L.R. IFN SA și SC R.B.A. SRL, având ca obiect constatare nulitate absolută și pretenții în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află sediul pârâtei finanțatoare R.L.R. IFN SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.