ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3633/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeul de Sus sub nr. 8103/299/2013, la data de 13 februarie 2013, reclamanta SC H. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC Banca R.D.S. și SC Banca R.D.S. IFN SA, a solicitat instanței să constate îndeplinirea obligațiilor legale de către reclamantă din contractul de leasing financiar din 13 ianuarie 2006, respectiv contractul de leasing financiar din 29 iunie 2010 încheiate cu cele două pârâte și care au ca obiect 2 autoturisme P.P.

cu nr. de înmatriculate B XXX și respectiv B YYY, să constate ilegalitatea respectiv neaplicarea dispozițiilor contractuale ilicite din contractul de leasing financiar din 29 iunie 2010 încheiat între reclamantă și pârâta de rang II, să dispună predarea de către pârâta de rang II a documentelor translative de proprietate a autoturismelor - sub sancțiunea de daune-interese contractuale către reclamantă în vederea dobândirii proprietății asupra acestora, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere a celor două pârâte. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 și urm. C. civ. contractele de leasing din 13 ianuarie 2006 și din 29 iunie 2010, art. 48 C. com., art. 242 alin. (2), art. 274 C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 22 din 9 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2322/336/2012, Judecătoria Vișeul de Sus a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București. În pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut că părțile au stabilit convențional, Ia art. 18 pct. 2 din Anexa 1 Ia contractul de leasing din 29 iunie 2010, că instanța competentă să soluționeze eventualele litigii izvorâte din executarea contractului este cea în raza căreia se află sediul finanțatorului, respectiv sediul pârâtei, competența fiind de ordine publică.

Astfel învestită, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 14191 din 19 iunie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale, irwocată din oficiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vișeul de Sus și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea aplicării art. 20 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte, învestită legal cu pronunțarea regulatorului de competență, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ., constată că Judecătoria Vișeul de Sus este competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.

În raport de obiectul cauzei deduse judecății - acțiune în constatare întemeiată pe răspunderea contractuală - competența teritorială se analizează din perspectiva normelor de competență cu caracter supletiv, ce situează problema de drept supusă analizei în sfera de reglementare a ordinii de drept private, guvernată din perspectiva condițiilor de exercițiu, de dispozițiile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. Întrucât excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată de parte, singura în măsură să o facă în raport de temeiul de lege evocat, învestirea primei instanțe, Judecătoria Vișeul de Sus a fost legală, conformă cu normele de drept aplicabile competenței teritoriale ce conțin reglementări cu caracter supletiv incidente în speță și în raport de art. 5 și 10 C. proc.

civ. Nu este lipsit de interes faptul că prin clauza inserată în Anexa 1 la contractul din anul 2010 părțile au avut în vedere și au convenit numai asupra instanței competente material. În considerarea celor ce preced Înalta Curte constată că Judecătoria Vișeul de Sus este competentă teritorial în soluționarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vișeul de Sus. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.