ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

penală, pe baza sentinței penale nr. 81 din 29 februarie 2012, pronunțată în

dosarul nr. 1835/117/2011, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A.

prin apărătorul său.

S-a dispus

condamnarea inculpatului M.A.

În temeiul art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin.

(2) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată.

În temeiul art. 76 alin.

(3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În baza art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa de 2 (două)

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată.

În baza art. 33 lit. a)

C. pen., s-a constatat că faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat

pedepsele de mai sus sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 (patru) ani

închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive

a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei,

exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 346

alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile SC P.L.R.I.

SA, prin reprezentant convențional Cabinet de Avocatură C.M. și în consecință a

fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 37.338

euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plății efective precum

și suma de 75.905,50 lei, respingându-se restul pretențiilor din precizarea de

constituire de parte civilă.

Instanța fondului a

fost sesizată prin rechizitoriul nr. 74/P/2011 din data de 08 martie 2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, consecutiv căruia, potrivit art. 300

C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la

răspundere penală a inculpatului M.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a

reținut, în esență, că în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, inculpatul în mod

repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de

timp, a săvârșit acțiuni, fiecare în parte, prezentând conținutul infracțiunii

de înșelăciune calificată în convenții, cauzând un prejudiciu total de

52.101,53 euro și 52.154,06 lei, în aceeași perioadă de timp, săvârșind

repetat, într-o rezoluție infracțională unică, acțiuni de fals în înscrisuri

sub semnătură privată.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345

alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în

condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost

administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța

fondului a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor

ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care

a reținut următoarele:

La data de 07 iulie 2010,

partea vătămată SC P.L.R. SA a formulat plângere penală, prin care se aducea la

cunoștința organelor de urmărire penală, că administratorul SC S. SRL, numitul

M.A., ar fi achiziționat de la această societate două autoturisme în sistem

leasing, pentru care nu ar fi plătit ratele aferente și nici nu ar fi procedat

la restituirea vehiculelor către partea vătămată.

Ca urmare a

cercetărilor întreprinse în baza sesizării formulate de partea vătămată, s-a

reținut că în cursul anului 2008, inculpatul M.A. s-ar fi prezentat la partea

vătămată SC P.L.R. SA, unde a adus mai multe documente, prin prezentarea cărora

dorea dovedească bonitatea și solvabilitatea societății comerciale SC S. SRL,

urmărind să obțină finanțarea necesară achiziționării unor autoturisme în

sistem leasing. Astfel, cum reiese din adresa nr. 7317/1873 din 09 februarie 2011

a O.R.C., inculpatul M.A. nu avea nici o calitate în cadrul SC S. SRL

De asemenea,

documentele financiare depuse de inculpat la societatea de leasing au prezentat

unele deosebiri de semnătură față de cele depuse la D.G.F.P. Cluj, așa cum a

rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică efectuat

în cauză.

Din declarațiile

martorului Ș.I. a rezultat că a fost asociat la SC S. SRL împreună cu martorul

T.R., dar au cesionat părțile sociale ale firmei în cursul anului 2007, iar

până la cesionare nu au desfășurat nici un fel de activitate pe firmă, nu au

depus acte la instituțiile financiare ale statului.

În baza documentelor

despre care am vorbit mai sus, la data de 23 mai 2008 inculpatul M.A. a semnat

contractul de leasing financiar nr. 9074232/130257 și anexele la această

convenție, și care avea ca obiect autoturismul A. La data de 20 iunie 2008,

autoturismul în cauză a fost predat inculpatului, așa cum a rezultat din

declarația martorului L.B.Șt., care lucra la SC A. SRL și s-a ocupat de

transmiterea către inculpat, pe bază de proces verbal de predare primire, a

autoturismului A.

Acest martor l-a

recunoscut pe inculpat, după planșele foto prezentate, ca fiind persoana care a

depus o parte din documentația necesară aprobării finanțării, a semnat

contractul de leasing și a preluat autoturismul în discuție.

Având în vedere că

demersurile inculpatului au fost încununate de succes, acesta s-a prezentat din

nou la SC A. SRL, unde se aflau deja pretinsele documente financiare ale SC S. SRL,

și și-a manifestat dorința de a achiziționa un alt autoturism. Drept

consecință, la data de 07 august 2008, inculpatul M.A. a semnat contractul de

leasing financiar nr. 9074232/136483, precum și anexele, obiect al acestuia

fiind vehiculul marca V., iar la data de 20 august 2008 inculpatul a preluat

acest autoturism, așa cum reiese din declarațiile martorei F.L. Din procesul

verbal de recunoaștere după planșe foto, a reieșit că martora F.L. l-a indicat

pe inculpatul M.A. ca fiind persoana care a depus documentația necesară

aprobării finanțării, a semnat contractul de leasing și a preluat autoturismul

mai sus menționat.

După ridicarea celor

două autoturisme, marca A. și V., nu au mai fost achitate ratele aferente

contractului de leasing și nici nu au fost predate aceste bunuri proprietarului

de drept.

Din adresa 1903545/ RCS

din 19 octombrie 2010 emisă de B.N.I. a rezultat că vehiculul marca V. se afla

la data contemporană momentului întocmirii adresei în posesia numitului O.M.N.

În ceea ce privește

autoturismul marca A., din adresa nr. 347260 din 15 decembrie 2010 emisă de I.G.P.F.,

a reieșit că nu există informații în sensul că acest vehicul ar fi părăsit

teritoriul României, cu precizarea că pentru cetățenii Uniunii Europene,

inclusiv cetățenii români începând cu 01 ianuarie 2007, aceste date nu se mai

stochează.

În vederea

achiziționării unui nou autoturism, inculpatul s-a deplasat la Baia Mare, la sediul firmei SC A. SRL, deoarece pe site-ul acestei societăți a văzut postată

oferta de vânzare a unui vehicul V. Administratorul acestei firme, martorul B.G.,

i-a explicat că autoturismul postat pe site nu era proprietatea firmei sale,

dar i-a mai spus că îl poate ajuta în demersurile de achiziționare a acestuia,

aducându-i totodată la cunoștință și ce acte erau necesare în vederea obținerii

creditării necesare cumpărării acelei mașini.

La scurt timp

inculpatul s-a deplasat din nou la Baia Mare, ducând și actele SC L.C. SRL, al

cărei administrator era de drept numita N.L. Deși avea mai multe posibilități,

inculpatul a optat pentru achiziționarea vehiculului în sistem leasing prin

intermediul societății parte vătămată.

Din raportul de constatare

tehnico-științifică a reieșit că actele financiar-contabile depuse de inculpat

la firma de leasing au prezentat deosebiri de conținut față de cele depuse de

reprezentanții legali ai SC L.C. SRL la D.G.F.P. Cluj.

Documentele false

depuse de inculpat la SC A. SRL au ajuns în cele din urmă la SC R. SRL, firmă

agreată de SC P.L.R. SA, mai exact la martorul P.O.C., consilier de vânzări la SC

R. SRL, care a ținut legătura telefonic cu inculpatul, acesta fiind persoana

indicată de către martorul B.G. ca fiind reprezentantul SC L.C. SRL

În contextul în care

inculpatul își manifestase voința achiziționării autoturismului V., la data de

09 noiembrie 2009, în baza facturii fiscale nr. 5078315 SC A. SRL Baia Mare

devenea proprietarul acestuia, dobândindu-l de la SC P. SRL Baia Mare, iar la

data de 08 octombrie 2009, potrivit facturii fiscale, vehiculul intra în

posesia SC R. SRL

După aceste

operațiuni, inculpatul a semnat, în calitate de administrator al SC L.C. SRL

contractul de leasing nr. 9090966/153709/2009 cu privire la autoturismul V.,

iar la data de 28 noiembrie 2009 s-a prezentat la sediul SC R. SRL unde a

semnat procesul verbal de predare primire a autoturismului în calitate de

reprezentant al SC L.C. SRL

Așa cum a reieșit din

procesul verbal de prezentate pentru recunoaștere după planșe foto, martorul P.O.C.

l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care s-a prezentat pentru

ridicarea vehiculului și care a semnat procesul verbal de predare-primire

întocmit cu acea ocazie.

Ulterior ridicării

vehiculului nu a fost achitată nicio rată de leasing și nici vehiculul nu a

fost predat proprietarului de drept, sens în care partea vătămată SC P.L.R. SA a

formulat plângere penală.

Prin adresa transmisă

la dosarul cauzei la data de 10 martie 2011 de către I.G.P.R. – S.A.E.R.I. –

Centrul Trilateral de Contact Galați, s-a comunicat că autoturismul V. a fost

depistat în cursul anului 2010 în mun. Chișinău, Republica Moldova, într-o

parcare privată, fiind introdus legal în această țară de către o terță persoană

ce a prezentat o procură notarială autentificată, cu dreptul confirmat de

inculpatul M.A. de a circula cu acel vehicul în străinătate. La momentul

emiteri adresei de mai sus, autoturismul în cauză se afla indisponibilizat pe

teritoriul Direcției generale Servicii Operative din cadrul M.A.I., în vederea

ridicării sale de către persoana împuternicită de către proprietar, respectiv

compania română de leasing, adică partea vătămată.

Legat de cele mai sus

reținute, inculpatul M.A. a arătat că prin mai 2008 a fost împuternicit de către administratorul SC S. SRL de a culege informațiile necesare pentru

achiziționarea în sistem leasing a unui vehicul marca V., sens în care s-a

deplasat la reprezentanța V. Cluj. Cu informațiile culese inculpatul a revenit

la administratorul SC S. SRL, în persoana numitului I.G.I., căruia i-a comunicat

tot ce a aflat.

În vederea

întreprinderii demersurilor necesare pentru achiziționarea respectivului

autoturism, numitul I.G.I. i-a predat inculpatului toate actele necesare

achiziționării vehiculului și care aparțineau SC S. SRL toate aceste acte,

împreună cu împuternicirea acordată inculpatului de către administratorul SC S.

SRL, precum și cu cartea sa de identitate, inculpatul s-a deplasat din nou la

reprezentanța V. După un timp, această unitate i-a comunicat inculpatului că

s-a aprobat achiziționarea autoturismului, și transmițând mai departe acest

rezultat numitului I.G.I., acesta a refuzat achiziționarea autoturismului V.,

fără să mai ofere alte explicații.

După ce s-a

documentat probabil pe piața auto, numitul I.G.I., i-a spus inculpatului că ar

dori achiziționarea unui autovehicul A., sens în care inculpatul s-a prezentat

la reprezentanța A., de unde a luat oferte de prețuri și acte ce stipulau

condițiile finanțării. După aceea s-a prezentat la numitul I.G.I., care și-a

data acordul de principiu privind achiziționarea vehiculului respectiv.

Ulterior, inculpatul s-a prezentat la reprezentanța A., unde a semnat

contractul de leasing, fiind emisă o factură unde apărea ca beneficiar SC S. SRL,

care a și achitat avansul prin virament bancar, iar apoi inculpatul a preluat

autoturismul A.

Inculpatul a mai

declarat că în baza unei conlucrări existente între el și SC S. SRL,

autoturismul era folosit alternativ de inculpat și I.G.I. La momentul la care a

încetat colaborarea dintre cei doi, inculpatul a predat vehiculul martorului I.G.I.

S-a crezut că acest lucru s-ar fi întâmplat în toamna anului 2008.

În privința

achiziționării vehiculului marca V., inculpatul a arătat că rolul său s-a

rezumat doar la aduce acel autoturism până la sediul SC S. SRL De asemenea, acesta

a mai arătat că toate documentele predate firmei parte vătămată i-au fost puse

inculpatului la dispoziție de către patronul firmei SC S. SRL, fără să facă

vreo modificare a acestora, deoarece inculpatul nu se pricepe nici măcar la a

citi un bilanț ori balanță contabilă, cu atât mai puțin să falsifice un astfel

de document.

În toamna anului 2009,

inculpatul a văzut pe site-ul SC A. SRL Baia Mare, un autoturism marca V., cu

anul de fabricație 2006. Studiind pe internet acea ofertă, inculpatul a luat legătura

cu martorul B.G., patronul firmei SC A. SRL Baia Mare, cu care a discutat

concret despre posibilitățile de achiziționare ale autoturismului marca V. Cu

acea ocazie inculpatul a firmă că martorul B. i-ar fi spus că ar putea

achiziționa acel vehicul în sistem leasing, dar că titularul contractului ar

trebui să fie o societate comercială cu răspundere limitată, în condițiile în

care inculpatul avea o întreprindere individuală. În aceste condiții a întrebat

printre prietenii și cunoștințele sale despre care știa că sunt asociați la

astfel de societăți comerciale, despre disponibilitatea contractării aparente,

și în acest context a ajuns la doamna N.L., administrator la SC L.C. SRL ulterior

inculpatul l-a contactat pe martorul B.G., care i-a comunicat că trebuie să

trimită actele firmei, iar doamna N.L. i-a pus la dispoziție inculpatului

aceste acte, iar inculpatul la rândul său i le-a trimis martorului B.G.

După circa o lună de

zile inculpatul ar fi fost din nou contactat de către martorul B.G., care i-a comunicat

că totul este în regulă și că urma să fie contactat de către cineva pentru a-i

transmite, în vederea semnării, contractul de leasing și cel de asigurare. Prin

curier rapid a primit actele, cu acea ocazie constatând că de fapt vehiculul

are ca an de fabricație anul 2005. L-a sunat pe martorul B.G., reproșându-i

acest lucru, dar martorul i-a spus că într-adevăr mașina are ca an de

fabricație anul 2005 dar de fapt este un model de 2006, și în urma acestor

discuții au convenit să continue demersurile în sensul achiziționării

autoturismului. După sosirea contractului de leasing, acesta a fost semnat de

către N.L., apoi a fost restituit la Baia Mare. După o perioadă nu prea îndelungată de timp, inculpatul a relatat că a fost sunat

de către o persoană care s-a recomandat a fi colaborator al domnului B.G., și

acesta i-a spus că s-a emis factura privind plata avansului, care s-a și

achitat de către SC L.C. SRL, prin virament bancar. După aceea inculpatul a

fost contactat de un anume domn P., care i-a transmis că au fost încheiate

toate formalitățile și că se poate prezenta pentru ridicarea autovehiculului.

Prezentându-se la Baia Mare pentru ridicare mașinii, inculpatul a constatat că

aceasta avea, de fapt, ca an de fabricație, anul 2004, motiv pentru care a solicitat

prezența la fața locului a domnului B.G. La sosirea domnului B., inculpatul i-a

explicat motivul nemulțumirii sale, refuzând să ridice autovehiculul. Sus-numitul

i-a explicat că SC A. SRL doar prezintă ofertele autoturismelor, dar că de fapt

firma care realizează tranzacția este SC R. SRL Totodată, i-a mai spus

inculpatului că situația s-ar putea rezolva prin substituirea contractului se

leasing semnat deja, urmând ca inculpatul să primească alt autoturism.

Inculpatul a declarat

că pentru a nu rămâne încărcată firma SC L.C. SRL, a ridicat vehiculul, dar i

l-a lăsat domnului B., pentru rezolvarea situației.

Ulterior inculpatul

l-a contactat de mai multe ori pe martorul B.G., și de fiecare dată acesta îi

dădea asigurări că totul se va rezolva. La un moment dat, martorul B.G. i-a

propus inculpatului să preia un autoturism de capacitate mai mică, dar tot

marca V., dar și această propunere a rămas numai la nivel de discuție.

Fiind audiat în

calitate de martor, numitul I.G.I. a relatat că îl cunoaște pe inculpat din

anul 1997, când acesta avea o afacere, în sensul că deținea o masă în piață.

Inculpatul era persoana care l-a recomandat unei alte persoane, de la care a

achiziționat părțile sociale ale SC S. SRL, după care toate actele acestei

societăți au fost predate de martor inculpatului, în ideea că cei doi se vor

asocia pentru deschiderea unui magazin. Ulterior, inculpatul a dat acele acte

unui anume domn pe nume M., despre care i-a spus că este contabilul firmei și

că este om de încredere, iar după o vreme, inculpatul i-a spus că a pierdut

actele firmei, deși martorul susține că în continuare crede că acestea s-ar

afla la acel domn M. Martorul a aflat ulterior că pe SC S. SRL s-au scos două

mașini în leasing, fără să cunoască de către cine anume, dar a aflat despre

acest lucru deoarece i-au sosit pe adresa de domiciliu mai multe acte

referitoare la această situație. Fiindu-i prezentate martorului actele aflate

la dosarul de urmărire penală, și care ar proveni de la SC S. SRL, acesta a

declarat că semnăturile aplicate lângă ștampila aferentă firmei, acesta a

declarat că nu-i aparține semnătura respectivă.

Mai mult, deși

inculpatul a declarat că în cursul anului 2008 a folosit alternativ cu martorul I.G.I. cele două autoturisme ridicate în numele SC S. SRL, martorul

susține că nu a folosit niciodată aceste mașini deoarece nici nu deține permis

de conducere.

Legat de

achiziționarea autoturismelor A. și V., martora F.L. a declarat că în primăvara

anului 2008 la SC A.W. SRL, unde martora lucra în calitate de consilier de

vânzări, s-a prezentat inculpatul, fără să își amintească ce calitate și-a

declinat, dar reține că avea legătură cu SC S. SRL, arătând-se interesat de

achiziționarea unui autoturism marca V. Martora a adunat de la inculpat toate

actele necesare obținerii unei finanțări în sistem leasing, fiind transmise

ulterior societății parte civilă, care realiza o analiza a acestora. S-a

obținut acordul de principiu de la societatea parte vătămată, dar inculpatul

s-a răzgândit, adresându-se unui alt coleg de-al martorei, în vederea

achiziționării unui autoturism A. Ulterior, inculpatul a revenit, arătându-se

interesat de achiziționarea unui vehicul V., pentru a cărui achiziție nu mai

era necesară depunerea unor noi acte, existând un prim set de la prima intenție

de achiziționare a unui V. Martora mai susține că inculpatul a completat pe

proprie răspundere solicitarea de finanțare, că a semnat și contractul de

leasing și că s-a prezentat pentru preluarea autoturismului, și că nu își

amintește să fi prezentat vreo procură pentru a efectua toate demersurile mai

sus realizate. de altfel pe procesul verbal de predare-primire a vehiculului V.,

aflat la dosarul de urmărire penală, apare, la persoana ce a ridicat mașina, o

consemnare cu un alt scris decât cel ce completează în rest acest act, scris

realizat probabil de către inculpat, M.A., și puțin mai jos „administrator”.

Martorul L.B., având

și el funcția de consilier de vânzări la SC A.W. SRL a declarat că la el s-a

prezentat inculpatul, în numele SC S. SRL, pentru achiziționarea unui auto

marca A. Deoarece la acel moment la firmă exista deja aprobată o finanțare,

inculpatul a predat martorului numai un certificat de înmatriculare al SC S. SRL

și copie de pe cartea de identitate a inculpatului. Martorul a mai reținut că

inculpatul s-a prezentat ca și administrator al SC S. SRL

Martorii Ș.I. și T.M.R.

au declarat că aproximativ în anul 2006 au achiziționat părțile sociale ale SC S.

SRL, în ideea desfășurării unor activități comerciale în piețe. Deoarece

ulterior au rămas fără surse financiare au abandonat această idee, și nu au

desfășurat nici un fel de activitate pe această firmă. Ulterior martorul T.M.R.

l-a cunoscut pe inculpat, care și-a manifestat dorința de a cumpăra părțile

sociale ale firmei SC S. SRL la momentul cesionării concrete a părților sociale

ale SC S. SRL, martorul a aflat că cesionarul urma să fie numitul I.G.I., deși

de toate negocierile concrete s-a ocupat inculpatul.

Cei doi martori au

declarat că pe toată durata pe care au deținut părțile sociale ale firmei mai

sus arătate nu au desfășurat nici un fel de activitate pe această firmă, și nu

au depus nici un fel de acte la organele financiare ale statului. Mai mult,

martorul T.M.R., care era și administratorul firmei, a declarat că nu își

recunoaște semnătura pe actele provenind de la SC S. SRL prin urmare întreaga

construcție defensivă a inculpatului, realizată în raport de acest act

material, se dovedește total mincinoasă.

În legătură cu

achiziționarea vehiculului V., martorul B.G. a declarat că este administratorul

SC A. SRL, firmă ce se ocupă cu comercializarea de autovehicule. La un moment

dat, o cunoștință de a sa, proprietar al unui V., l-a rugat să-l ajute să vândă

mașina respectivă, sens în care a postat oferta de vânzare pe site-ul firmei pe

care o administra. După circa 3 luni de zile a fost sunt de către o persoană,

care s-a prezentat ca fiind „S. de la Cluj”, și care ulterior s-a demonstrat a

fi inculpatul, care s-a arătat interesat de achiziționarea vehiculului

respectiv. A mai arătat inculpatul că dorește să cumpere mașina prin finanțare

în sistem leasing, cu un avans de 25-30 %. Martorul i-a relatat inculpatului ce

acte sunt necesare pentru aprobarea finanțării, acte ce i-au fost trimise de

inculpat prin poștă, iar martorul le-a transmis la mai multe societăți de

leasing cu care colabora. Cel mai bun răspuns la primit de la firma parte

vătămată, care a acceptat finanțarea cu un avans de 25 %. Mașina se afla expusă

în curtea SC R. SRL după circa 3 săptămâni s-a prezentat inculpatul pentru

ridicarea mașinii, și atunci au existat ceva discuții legate de anul de

fabricație al mașinii, în sensul că acesta era 2005, cu toate că martorul știa

că mașina este fabricată în 2006. aceste discuții nu au avut vreo consecință

concretă, deoarece, în prezența sa, inculpatul nu a manifestat

indisponibilitatea de a ridica mașina, fiind posibil ca un astfel de refuz să

se manifeste în fața reprezentanților SC R. SRL, însă nici aceste persoane,

care au fost de față la momentul ridicării mașinii din partea firmei mai sus

amintite au declarat că nu au existat asemenea discuții în prezența lor, de

unde rezultă că apărarea inculpatului în sensul că vehiculul V. a rămas în

custodia martorului B.G., este una mincinoasă. De astfel, inculpatul nu a explicat

în ce condiții a acordat procură notarială unei persoane, de a călători cu

mașina respectivă în străinătate, context în care aceasta a ajuns în Republica

Moldova. În acest context nu a fost primită declarația martorului A.S., care a

susținut în fața instanței de judecată că era prezent când mașina V., ridicată

de la SC R. SRL a rămas practic într-o parcare, unde inculpatul i-a spus că a

lăsat-o martorului B., deoarece „nu s-a înțeles la preț cu acesta”.

De altfel, chiar

apărarea inculpatului că a ridicat acest vehicul de la SC R. SRL numai ca să nu

rămână SC L.C. SRL „încărcată”, este total ilogică, în condițiile în care

tocmai în acest fel a fost „încărcată” această firmă cu obligațiile decurgând

din contractul de leasing, de a cărui folos concret era lipsită firma, în condițiile

în care autoturismul nu putea fi folosit.

Instanța a apreciat

că și apărarea inculpatului legată de actele false folosite la obținerea

finanțărilor, a fost total lipsită de relevanță și substanță, în condițiile în

care nu a putut explica sub nici o formă cum de a fost atât de „ghinionist”, ca

două firme diferite, cu administratori diferiți, să îi pună la dispoziție acte

ale firmelor pe care le administrau total false.

Inculpatul a încercat

să se apere și susținând, lucru ce nu a rezultat din probe, că din actele

depuse la SC A.W. SRL și respectiv la SC A. SRL ar fi rezultat clar cine sunt

administratorii SC S. SRL și SC L.C. SRL, și că nu ar fi fost posibil ca el să

își aroge calitatea de administrator al acestor firme, deoarece a prezentat de

fiecare dată actul său de identitate, și din coroborarea acestor acte,

reprezentanții firmei parte vătămată puteau să deducă foarte simplu că nu este

administratorul vreunei din cele două societăți, și prin urmare să nu aprobe

finanțarea. Această apărare a fost înlăturată de către instanță. În primul rând

că, așa cum a susținut martora F.L., la momentul la care inculpatul s-a

prezentat la SC A.W. SRL nu se cereau actele constitutive ale firmei, astfel că

nu aveau de unde să știe cine este administratorul firmei respective,

cerându-se solicitanților de finanțare să depună numai certificatul de

înregistrare al firmei în Registrul Comerțului. În al doilea rând, așa cum

afirmă martorul B.G., câtă vreme o persoană depune actele unei anumite firme,

există prezumția relativă că această persoană a fost împuternicită să se ocupe

de achiziționarea unei mașini în sistem leasing tocmai de către societatea a

cărei acte le depune, indiferent de rolul pe care îl are în cadrul societății, deoarece

în mod firesc nu ar avea de unde să aibă actele respective, dacă nu i-au fost

puse la dispoziție de către reprezentanții legali. Câtă vreme buna-credință în

raporturile comerciale este prezumată, a fost evident că nu se verifica de

fiecare dată împuternicirea dată de o societate persoanei care se prezintă cu

actele acesteia.

Pe de altă parte, nu s-a

putut remarca că apărarea inculpatului este ușor haotică, acesta susținând ba

că ar fi avut împuternicirea de la reprezentanții legali ai SC S. SRL și

respectiv SC L.C. SRL pentru achiziționarea acelor autovehicule, ba că nu ar fi

avut-o, dar partea vătămată nu avea decât să observe acest lucru, transferând

așadar răspunderea asupra altor persoane.

În drept, fapta

inculpatului M.A., care în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, în mod repetat,

în baza aceleași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a

pretins că ar avea calitatea de administrator al SC S. SRL și apoi al SC L.C. SRL,

și a depus la diferiți dealer-i ai părții vătămate SC P.L.R. SRL, acte false

care ar fi provenit de la cele două societăți comerciale, care să ateste

bonitatea acestora, în vederea încheierii unor contracte de leasing cu privire

la diferite autovehicule, pentru care nu a mai achitat ratele ulterioare, cu

consecința păgubirii părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții, care a produs consecințe

deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul, prin

apărătorul său, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de

înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, în două

infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3), în funcție

de societatea comercială ce apare în contractele de leasing, din care

infracțiunea de înșelăciune în raport de SC S. SRL să fie considerată în formă

continuă și continuată, deoarece a fost depus un singur set de acte la partea

vătămată, atât pentru obținerea contractului de leasing privind autoturismul

marca A., cât și în cel privește pe cel marca V.

Instanța a respins

această cerere de schimbare a încadrării juridice, deoarece chiar dacă actele

materiale au fost comise la intervale de timp destul de lungi (mai 2008 - august

2008 - noiembrie 2009) și a folosit societăți comerciale diferite, pentru

vehiculele A. și V., SC S. SRL, iar pentru vehiculul V.T., SC L.C. SRL, din

modul identic de a acționa, prin folosirea de acte false, prin faptul că în

nici unul din cazuri nu a fost achitată nici măcar o rată aferentă contractelor

de leasing, că de fiecare dată inculpatul a pretins că este administratorul

celor două firme, sau că ar avea împuternicire de la administratorii reali ai

acestora, fapt ce s-a dovedit a nu corespunde realității, rezultă o rezoluție

infracțională unică, în baza căreia inculpatul a acționat pe parcursul

negocierilor și perfectării contractelor de leasing.

S-a mai reținut că

infracțiunea de înșelăciune comisă față de SC S. SRL nu poate fi continuă,

deoarece infracțiunea continuă presupune o acțiune sau inacțiune perpetuată în

timp, până la momentul epuizării, determinat fie voința infractorului, fie de

cauze exterioare acesteia, cum ar fi descoperirea faptei de către organele abilitate,

sau de pronunțarea unei soluții de condamnare.

În speța de față, a

fost real că inculpatul a depus actele necesare obținerii finanțării atât

pentru autoturismul A. cât și pentru cel V. o singură dată, însă din pricina

regulamentelor firmei parte vătămată, nefiind de specificul acțiunii de

depunere a actelor false și de prezentarea inculpatului sub calități

mincinoase, perpetuarea acestora în timp, acțiunile fiind epuizate la momentele

respective, cel al prezentării documentelor false sau cel al prezentării

acestuia sub o calitate nereală.

Din pricina modului

de operare identic, situația a fost aceeași și în cazul infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. prin apărătorul

său.

La dozarea pedepselor

instanța a avut în vedere, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., limitele de

pedeapsă pentru cele două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată, gradul de pericol social al infracțiunilor concretizat în modul de

operare, destul de elaborat și care vădea intenția clară a inculpatului de

eludare a clauzelor contractuale, cu consecința neachitării obligațiilor ce

decurgeau din acestea, și în paguba foarte însemnată suferită de partea

vătămată.

Instanța a ținut

seama și de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, dar a avut

o conduită total nesinceră și necooperantă pe parcursul anchetei penale,

desfășurate atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată.

Ținând seama de

aspectele mai sus arătate, dar și de faptul că inculpatul nu posedă antecedente

penale, de practica acestei instanțe în materia dozării pedepselor în cazul

infracțiunilor de înșelăciune, dar și de limitele de pedeapsă stabilite în Noul

C. pen., pentru astfel de fapte, tribunalul, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

În temeiul art. 76 alin.

(3) C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Ținând seama de cele

mai sus exprimate, ca și de faptul că prin comiterea infracțiunilor de fals în

înscrisuri sub semnătură privată inculpatul și-a asigurat reușita acțiunilor de

inducere în eroare, tribunalul, aplicând prevederile art. 74 alin. (1) lit. a)

și art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., l-a condamnat pe inculpat la

pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a)

C. pen., a constatat că faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat

pedepsele de mai sus au fost concurente, deoarece au fost comise mai înainte de

a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, iar în baza art. 34 lit. b) C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani

închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea

dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Partea vătămată SC P.L.R.

SA s-a constituit parte civilă cu suma de 52.101, 53 euro și 52.154,06 lei.

Întrucât ulterior vehiculul marca V. a fost recuperat în natură, așa cum a

arătat partea civilă în scriptul depus la dosar, acțiunea civilă este

admisibilă în parte, sens în care, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,

a obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 37.338 euro

sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plății efective precum și

suma de 75.905,50 lei, respingând restul pretențiilor din precizarea de

constituire de parte civilă, în ceea ce privește contractele de leasing

încheiate cu SC S. SRL, întrucât partea civilă nu a justificat modificările de

acțiune pe care le-a făcut în raport de aceste convenții.

Deși inculpatul a

cerut respingerea pretențiilor formulate vis a vis de contractul de leasing

încheiat cu SC L.C. SRL, deoarece partea vătămată a optat pentru recuperarea

prejudiciului în instanța civilă, obținând o hotărâre definitivă și irevocabilă

în dosarul nr. unic 5756/1285/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, tribunalul a apreciat

că această apărare nu este fondată, deoarece în speță nu sunt aplicabile prevederile

art. 19 alin. (4) teza finală C. proc. pen., deoarece hotărârea pronunțată în

dosarul nr. unic 5756/1285/2009 nu i-a fost opozabilă inculpatului, câtă vreme

acesta nu a fost parte, pârât fiind SC L.C. SRL, și prin urmare nu ar putea fi

invocată autoritatea de lucru judecat, nefiind vorba de identitate de părți sau

de cauză.

sentințe a formulat, în termen legal, apel inculpatul M.A. aducând critici de

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul a

solicitat admiterea apelului desființarea sentinței atacate și pronunțând o

nouă hotărâre, să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

înșelăciune, calificată în convenție, cu consecințe deosebit de grave, în formă

continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (pentru actele materiale care

vizează SC S. SRL – autoturismele A. și V., cu un prejudiciu de 37.338 euro) și

respectiv o infracțiune de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2) și (3) și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută de art. 290 C. pen. (actul material vizând SC L.C. SRL – autoturismul

V., cu un prejudiciu de 52.154,06 lei și 14.763,53 euro).

Pe fondul cauzei,

inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. c) și d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune în

convenții.

În latura civilă a

cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii civile, ca nefondată, în subsidiar,

ca inadmisibilă în ce privește prejudiciul cauzat SC L.C. SRL

În motivarea apelului

s-a arătat că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin.

(2) C. pen., privind forma continuată a infracțiunilor având în vedere perioada

lungă de peste un între actele materiale reținute, ceea ce denotă rezoluții infracționale

diferite, iar pe de altă parte, pentru actele materiale care au vizat pe SC S. SRL

existând o singură inducere în eroare, actele societății necesare încheierii

contractului de leasing fiind depuse o singură dată.

Solicitările de

achitare au fost motivate pe faptul că faptele nu au fost comise de inculpat,

pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nefiind

demonstrată modalitatea prevăzută de art. 288 C. pen. și persoana care să

finalizeze aceste acțiuni, constatarea tehnico-științifică stabilind doar că

actele contabile sunt falsificate, fără a se arăta și autorul falsului.

În privința

infracțiunii de înșelătorie s-a arătat că inculpatul a fost doar mandatarul

societății și a acționat în baza împuternicirii acesteia (actele materiale care

vizează pe SC S. SRL) sau că inducerea eroare a fost realizată de alte persoane

(actul material ce vizează pe SC L.C. SRL), inculpatul achitând doar avansul și

ridicând autoturismul după aprobarea finanțării.

Apelul declarat în

cauză a fost nefondat.

În baza probelor

administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o

încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în

afara oricărui dubiu.

Potrivit art. 41 alin.

(2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană comite la diferite

intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni

sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași

infracțiuni.

În cauză au fost

îndeplinite condițiile formei continuate ale infracțiunilor având în vedere

unicitatea subiectului activ, unicitatea rezoluției infracționale (aceasta

fiind prealabilă începerii activității infracționale și a durat pe tot

parcursul derulării acesteia) și pluralitatea de acțiuni care realizează

fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Susținerea

inculpatului în sensul că termenul de peste un an dintre actele materiale

reținute denotă inexistența unei rezoluții infracționale unice nu a fost

reținută având în vedere condițiile arătate mai sus și existența unui mod

identic de operare, a unei activități infracționale care prin complexitatea ei

presupune existența unei durate mari de timp pentru pregătirea, punerea în

aplicare și executarea acesteia.

Apoi, modul de

operare al inculpatului constând în identificarea, negocierea și achiziționarea

unor părți sociale la o firmă preluarea actelor societății, falsificarea

documentelor contabile și întocmirea actelor necesare unei achiziții în sistem

de leasing, depunerea dosarului, aprobarea acestuia, implică o perioadă mai

lungă de timp, astfel încât existența unui interval mai mare de timp între

actele materiale nu exclude automat existența formei continuate a infracțiunii.

Or, așa cum s-a

arătat mai sus în cauză au fost îndeplinite condițiile care au reieșit din

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că cererea de schimbare a

încadrării juridice este nefondată.

Susținerea

inculpatului în sensul că faptele nu au fost comise de inculpat și că lipsește

unul din elementele constitutive ale infracțiunii nu a fost reținută.

Astfel, din

declarațiile martorului I.G.I. a rezultat că semnăturile aplicate lângă

ștampila aferentă firmei nu-i aparțin și că nu a folosit niciodată

autoturismele, iar martora F.L. a confirmat că inculpatul este cel care s-a

prezentat la firma A.W. SRL pentru achiziționarea autoturismelor, a depus

actele societății, a completat pe proprie răspundere solicitarea de finanțare

pe care a semnat-o, a semnat contractul de leasing preluând autoturismele și

semnând procesul-verbal de predare-primire.

Mai mult, martorul L.B.,

consilier de vânzări la aceeași firmă, a declarat că inculpatul s-a prezentat

ca administrator al SC S. SRL predând certificatul de înmatriculare al

societății și o copie de pe buletinul său de identitate.

Apoi, martorii S.I. și

T.M.R., deținătorii părților sociale ale SC S. SRL au declarat că nu au

desfășurat nici un fel de activitate pe firmă, nu au depus nici un fel de acte

la organele financiare ale statului, iar cel de-al doilea martor, care era și administratorul

firmei, a declarat că nu a semnat nici un act din cele depuse de inculpat în

numele societății.

În fine, martorul B.G.

a declarat, în ce privește achiziționarea autoturismului V., modul în care a

fost contactat de inculpat și actele pe care acesta î le-a transmis, modul în

care s-a obținut finanțarea, modul în care s-a ridicat autoturismul de către

inculpat.

Or, din aceste probe

la care s-a adăugat actele depuse la dosar, constatarea tehnico-științifică

prin care s-a stabilit că actele contabile depuse de inculpat sunt falsificate,

din faptul că nu s-a achitat nicio rată din contractele de leasing semnate de

inculpat, rezultă că acesta este autorul infracțiunilor, că nu a avut nici un

mandat din partea administratorului societății, acesta fiind cel care a

realizat inducerea în eroare a părților vătămate.

În egală măsură, câtă

vreme inculpatul a depus la cele două firme de leasing documentele (bilanțurile

contabile, balanțele) unor firme, care s-a constatat ulterior că sunt false,

documente care au fost folosite de acesta în vederea producerii unor consecințe

juridice, a fost evident că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Mai mult, inculpatul

nu numai că a depus actele falsificate, dar a completat pe proprie răspundere

solicitările de finanțare, semnând în numele administratorilor aceste

solicitări, contractele de leasing și procesele-verbale de predare-primire,

aspecte ce confirmă existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Pedepsele aplicate

inculpatului au fost în mod corect individualizate în raport de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., atât în ce privește cuantumul pedepselor aplicate cât și în

privința modalității de executare a pedepselor rezultante în favoarea

inculpatului fiind reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a)

C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de

lege.

Latura civilă a

cauzei a fost soluționată în mod legal și temeinic de instanța de fond prin

obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, având în vedere

îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, respectiv a faptei, a

prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a culpei inculpatului.

Susținerea

inculpatului că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin.

(4) C. proc. civ., a fost nefondată, întrucât hotărârea pronunțată în dosarul nr.

5756/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj nu a fost opozabilă inculpatului

care nu este parte în dosar, pârât fiind SC L.C. SRL

În consecință, Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza deciziei penale nr. 125/ A

din 26 iunie 2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat,

obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare statului.

penale evocate a formulat recurs, în termen legal, inculpatul M.A., invocând

mai multe cazuri de casare și aducând critici ample hotărârii pronunțate în

cauză.

Într-o primă critică

avansată se susține că instanța fondului nu a fost legal sesizată, întrucât

rechizitoriul nu cuprinde descrierea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzută de art. 290 C. pen., neprecizând latura obiectivă a acestei

infracțiuni, aspect confirmat de motivarea instanței care nu a indicat latura

obiectivă a acestei infracțiuni. În aceste împrejurări, se invocă incidența

cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen.

Hotărârea instanței

de prim control judiciar este, în opinia apărării, nemotivată în planul

soluționării laturii civile, în condițiile în care în cuprinsul considerentelor

se arată doar faptul că latura civilă a fost corect soluționată fără a se face vreo

referire la motivele care indică acest lucru sub aspectul sumelor solicitate de

partea vătămată.

Se apreciază, de

asemenea, că instanța de apel nu a analizat criticile inculpatului cu privire

la indisponibilizarea autovehiculului marca V. și nu s-a pronunțat nici cu

referire la faptul că potrivit contractelor de leasing, sumele reprezentând contravaloarea

asigurărilor Casco sunt datorate către SC P.B.A. SA care este o societate

distinctă de partea civilă, ambele societăți fiind semnatare a contratelor de

leasing.

Se învederează că

instanța fondului nu a ținut cont de starea de fapt reală, preluând părtinitor

expozeul acuzării cu tentă vădit incriminatoare și respingând cererile în

probațiune ale inculpatului, fără motivări pertinente. Astfel, se arată că

instanța a reținut cu valență de adevăr declarația martorului T.M.R. care nu-și

recunoaște semnătura pe actele provenind de la SC S. SRL, în condițiile în care nicio probă de la dosar nu incriminează falsurile definite ca și fiind produse

de intenția inculpatului.

Un alt aspect

semnalat în dovedirea netemeiniciei acuzațiilor aduse inculpatului îl

constituie interpretarea pe care acuzatorul de stat o dă acțiunilor inculpatului

existând posibilitatea aflării adevărului prin intermediul factorilor de

decizie angajați ai părții civile.

Se mai învederează că

în cazul obținerii finanțării pentru SC L.C. SRL, inculpatul M.A. nici măcar nu

a luat vreodată legătura nemijlocită cu reprezentanții părții civile, de toate

formalitățile ocupându-se exclusiv martorul B.G.

O altă critică a

vizat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., circumscrisă cazului de casare reglementat de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., în condițiile în care pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare este, în opinia apărării, prea aspră, inculpatul

neavând antecedente penale, manifestând o conduită bună în societate, iar

prejudiciul fiind parțial recuperat.

S-a mai susținut că

faptei inculpatului i s-a dat o greșită încadrare juridică, niciuna din probele

administrate în cauză, neputând demonstra că inculpatul a falsificat actele

contabile ale societății și nici modalitatea în care aceasta s-ar fi produs.

Mai mult constatarea tehnico – științifică efectuată în faza de urmărire penală

a arătat numai că actele sunt false, fără a indica și autorul falsului.

În aceste

împrejurări, recurentul inculpat prin apărătorul său, solicită schimbarea

încadrării juridice din infracțiunile reținute în sarcina sa, art. 215 alin.

(1), (2), (3), și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

concurs real cu infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiunea de înșelăciune în

convenție, în formă continuă și nu continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen. și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzută de art. 290 C. pen., pentru actele materiale vizând SC S. SRL

și, respectiv, o infracțiune de înșelăciune în convenție prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen. și o infracțiune de fals, art. 290 C. pen., pentru

actul material vizând SC L.C. SRL.

Apărarea critică

greșita reținere în formă continuată a infracțiunii, în condițiile în care

primul act material reținut în sarcina inculpatului s-a comis în luna mai 2008,

iar altul în luna noiembrie 2009.

Circumscris cazului

de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., se solicită

achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de

art. 290 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat l art. 10 lit. c)

și d) C. proc. pen.

În acest sens se

arată că niciuna din instanțe nu oferă o motivare pertinentă și susținută de

probatoriu, ci își motivează soluția de condamnare pentru acea faptă pe

aspectul că inculpatul nu a putut oferi o explicație cu privire la ghinionul pe

care l-a avut ca două firme diferite, cu administratori diferiți, să îi pună la

dispoziție acte ale firmelor total false.

Se susține că astfel,

instanțele nu indică latura obiectivă a acestei infracțiuni ce instituie o

prezumție de vinovăție a inculpatului.

Și pentru

infracțiunea de înșelăciune calificată în convenție prevăzută de art. 215 C.

pen., se solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen., motivându-se cu privire la actele materiale vizând SC S.

SRL, că la încheierea contractelor de leasing cu partea vătămată pentru

autovehiculele A. și V., inculpatul a fost doar mandatarul administratorului și

asociatului unic al acestei societăți comerciale, iar referitor la actul

material vizând SC L.C. SRL se arată că inducerea în eroare a părții vătămate

nu a fost realizată de inculpatul M.A., acesta neluând legătura direct cu

partea vătămată.

Se susține, că

inducerea în eroare a fost realizată de către martorii B.G. și P.O.C., aspect

ce reiese din materialul probator al cauzei, în condițiile în care aceștia au

depus documente falsificate la partea vătămată.

În ceea ce privește

acțiunea civilă, recurentul inculpat cere respingerea acesteia în ipoteza în

care se va dispune achitarea sa, iar în plan subsidiar, legat de prejudiciul

aferent SC L.C. SRL apreciază că acțiunea civilă este inadmisibilă raportată la

art. 19 alin. (4) C. proc. pen., partea vătămată optând pentru recuperarea

prejudiciului în fața instanței civile, opțiune irevocabilă și pentru care a

obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în dosarul nr. 5576/1285/2009

a Tribunalului Comercial Cluj, înscriindu-se pe tabloul creditorilor față de

această societate.

Examinând hotărârea

atacată, legalitatea și temeinicia acesteia, prin prisma motivelor de recurs

invocate, a criticilor aduse, dar și în conformitate cu art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. și ținând seama de întregul material probator existent la

dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Starea de fapt,

reținută de ambele instanțe este conturată pe deplin de materialul probator administrat

în cauză, din analiza și coroborarea acestuia, rezultând modalitatea concretă

în care inculpatul a derulat activitatea ilicită, dar și vinovăția acestuia

dincolo de orice dubiu, în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute

și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și fals în înscrisuri

sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., ambele în

formă continuată.

În raport cu prima

critică promovată de recurentul inculpat M.A. cu referire la nelegala sesizare

a instanței fondului, motivat de faptul că rechizitoriul nu ar cuprinde descrierea

faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte de Casație și

Justiție având în vedere dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 2 C.

proc. pen., constată că în cauză sesizarea instanței