ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 926/2013

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul Cluj, secția penală, pe baza sentinței penale nr. 81 din 29 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1835/117/2011, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. prin apărătorul său. S-a dispus condamnarea inculpatului M.A. În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de mai sus sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenție. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile SC P.L.R.I. SA, prin reprezentant convențional Cabinet de Avocatură C.M. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 37.338 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plății efective precum și suma de 75.905,50 lei, respingându-se restul pretențiilor din precizarea de constituire de parte civilă. Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 74/P/2011 din data de 08 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Actul de inculpare a reținut, în esență, că în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, inculpatul în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a săvârșit acțiuni, fiecare în parte, prezentând conținutul infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții, cauzând un prejudiciu total de 52.101,53 euro și 52.154,06 lei, în aceeași perioadă de timp, săvârșind repetat, într-o rezoluție infracțională unică, acțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța fondului a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care a reținut următoarele: La data de 07 iulie 2010, partea vătămată SC P.L.R. SA a formulat plângere penală, prin care se aducea la cunoștința organelor de urmărire penală, că administratorul SC S. SRL, numitul M.A., ar fi achiziționat de la această societate două autoturisme în sistem leasing, pentru care nu ar fi plătit ratele aferente și nici nu ar fi procedat la restituirea vehiculelor către partea vătămată.

Ca urmare a cercetărilor întreprinse în baza sesizării formulate de partea vătămată, s-a reținut că în cursul anului 2008, inculpatul M.A. s-ar fi prezentat la partea vătămată SC P.L.R. SA, unde a adus mai multe documente, prin prezentarea cărora dorea dovedească bonitatea și solvabilitatea societății comerciale SC S. SRL, urmărind să obțină finanțarea necesară achiziționării unor autoturisme în sistem leasing. Astfel, cum reiese din adresa nr. 7317/1873 din 09 februarie 2011 a O.R.C., inculpatul M.A. nu avea nici o calitate în cadrul SC S. SRL De asemenea, documentele financiare depuse de inculpat la societatea de leasing au prezentat unele deosebiri de semnătură față de cele depuse la D.G.F.P.

Cluj, așa cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică efectuat în cauză. Din declarațiile martorului Ș.I. a rezultat că a fost asociat la SC S. SRL împreună cu martorul T.R., dar au cesionat părțile sociale ale firmei în cursul anului 2007, iar până la cesionare nu au desfășurat nici un fel de activitate pe firmă, nu au depus acte la instituțiile financiare ale statului. În baza documentelor despre care am vorbit mai sus, la data de 23 mai 2008 inculpatul M.A.

a semnat contractul de leasing financiar nr. 9074232/130257 și anexele la această convenție, și care avea ca obiect autoturismul A. La data de 20 iunie 2008, autoturismul în cauză a fost predat inculpatului, așa cum a rezultat din declarația martorului L.B.Șt., care lucra la SC A. SRL și s-a ocupat de transmiterea către inculpat, pe bază de proces verbal de predare primire, a autoturismului A. Acest martor l-a recunoscut pe inculpat, după planșele foto prezentate, ca fiind persoana care a depus o parte din documentația necesară aprobării finanțării, a semnat contractul de leasing și a preluat autoturismul în discuție. Având în vedere că demersurile inculpatului au fost încununate de succes, acesta s-a prezentat din nou la SC A. SRL, unde se aflau deja pretinsele documente financiare ale SC S. SRL, și și-a manifestat dorința de a achiziționa un alt autoturism.

Drept consecință, la data de 07 august 2008, inculpatul M.A. a semnat contractul de leasing financiar nr. 9074232/136483, precum și anexele, obiect al acestuia fiind vehiculul marca V., iar la data de 20 august 2008 inculpatul a preluat acest autoturism, așa cum reiese din declarațiile martorei F.L. Din procesul verbal de recunoaștere după planșe foto, a reieșit că martora F.L. l-a indicat pe inculpatul M.A. ca fiind persoana care a depus documentația necesară aprobării finanțării, a semnat contractul de leasing și a preluat autoturismul mai sus menționat. După ridicarea celor două autoturisme, marca A. și V., nu au mai fost achitate ratele aferente contractului de leasing și nici nu au fost predate aceste bunuri proprietarului de drept.

Din adresa 1903545/ RCS din 19 octombrie 2010 emisă de B.N.I. a rezultat că vehiculul marca V. se afla la data contemporană momentului întocmirii adresei în posesia numitului O.M.N. În ceea ce privește autoturismul marca A., din adresa nr. 347260 din 15 decembrie 2010 emisă de I.G.P.F., a reieșit că nu există informații în sensul că acest vehicul ar fi părăsit teritoriul României, cu precizarea că pentru cetățenii Uniunii Europene, inclusiv cetățenii români începând cu 01 ianuarie 2007, aceste date nu se mai stochează.

În vederea achiziționării unui nou autoturism, inculpatul s-a deplasat la Baia Mare, la sediul firmei SC A. SRL, deoarece pe site-ul acestei societăți a văzut postată oferta de vânzare a unui vehicul V. Administratorul acestei firme, martorul B.G., i-a explicat că autoturismul postat pe site nu era proprietatea firmei sale, dar i-a mai spus că îl poate ajuta în demersurile de achiziționare a acestuia, aducându-i totodată la cunoștință și ce acte erau necesare în vederea obținerii creditării necesare cumpărării acelei mașini. La scurt timp inculpatul s-a deplasat din nou la Baia Mare, ducând și actele SC L.C. SRL, al cărei administrator era de drept numita N.L. Deși avea mai multe posibilități, inculpatul a optat pentru achiziționarea vehiculului în sistem leasing prin intermediul societății parte vătămată.

Din raportul de constatare tehnico-științifică a reieșit că actele financiar-contabile depuse de inculpat la firma de leasing au prezentat deosebiri de conținut față de cele depuse de reprezentanții legali ai SC L.C. SRL la D.G.F.P. Cluj. Documentele false depuse de inculpat la SC A. SRL au ajuns în cele din urmă la SC R. SRL, firmă agreată de SC P.L.R. SA, mai exact la martorul P.O.C., consilier de vânzări la SC R. SRL, care a ținut legătura telefonic cu inculpatul, acesta fiind persoana indicată de către martorul B.G. ca fiind reprezentantul SC L.C.

SRL În contextul în care inculpatul își manifestase voința achiziționării autoturismului V., la data de 09 noiembrie 2009, în baza facturii fiscale nr. 5078315 SC A. SRL Baia Mare devenea proprietarul acestuia, dobândindu-l de la SC P. SRL Baia Mare, iar la data de 08 octombrie 2009, potrivit facturii fiscale, vehiculul intra în posesia SC R. SRL După aceste operațiuni, inculpatul a semnat, în calitate de administrator al SC L.C. SRL contractul de leasing nr. 9090966/153709/2009 cu privire la autoturismul V., iar la data de 28 noiembrie 2009 s-a prezentat la sediul SC R. SRL unde a semnat procesul verbal de predare primire a autoturismului în calitate de reprezentant al SC L.C. SRL Așa cum a reieșit din procesul verbal de prezentate pentru recunoaștere după planșe foto, martorul P.O.C.

l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care s-a prezentat pentru ridicarea vehiculului și care a semnat procesul verbal de predare-primire întocmit cu acea ocazie. Ulterior ridicării vehiculului nu a fost achitată nicio rată de leasing și nici vehiculul nu a fost predat proprietarului de drept, sens în care partea vătămată SC P.L.R. SA a formulat plângere penală. Prin adresa transmisă la dosarul cauzei la data de 10 martie 2011 de către I.G.P.R. – S.A.E.R.I. – Centrul Trilateral de Contact Galați, s-a comunicat că autoturismul V. a fost depistat în cursul anului 2010 în mun. Chișinău, Republica Moldova, într-o parcare privată, fiind introdus legal în această țară de către o terță persoană ce a prezentat o procură notarială autentificată, cu dreptul confirmat de inculpatul M.A.

de a circula cu acel vehicul în străinătate. La momentul emiteri adresei de mai sus, autoturismul în cauză se afla indisponibilizat pe teritoriul Direcției generale Servicii Operative din cadrul M.A.I., în vederea ridicării sale de către persoana împuternicită de către proprietar, respectiv compania română de leasing, adică partea vătămată. Legat de cele mai sus reținute, inculpatul M.A. a arătat că prin mai 2008 a fost împuternicit de către administratorul SC S. SRL de a culege informațiile necesare pentru achiziționarea în sistem leasing a unui vehicul marca V., sens în care s-a deplasat la reprezentanța V. Cluj. Cu informațiile culese inculpatul a revenit la administratorul SC S. SRL, în persoana numitului I.G.I., căruia i-a comunicat tot ce a aflat.

În vederea întreprinderii demersurilor necesare pentru achiziționarea respectivului autoturism, numitul I.G.I. i-a predat inculpatului toate actele necesare achiziționării vehiculului și care aparțineau SC S. SRL toate aceste acte, împreună cu împuternicirea acordată inculpatului de către administratorul SC S. SRL, precum și cu cartea sa de identitate, inculpatul s-a deplasat din nou la reprezentanța V. După un timp, această unitate i-a comunicat inculpatului că s-a aprobat achiziționarea autoturismului, și transmițând mai departe acest rezultat numitului I.G.I., acesta a refuzat achiziționarea autoturismului V., fără să mai ofere alte explicații. După ce s-a documentat probabil pe piața auto, numitul I.G.I., i-a spus inculpatului că ar dori achiziționarea unui autovehicul A., sens în care inculpatul s-a prezentat la reprezentanța A., de unde a luat oferte de prețuri și acte ce stipulau condițiile finanțării.

După aceea s-a prezentat la numitul I.G.I., care și-a data acordul de principiu privind achiziționarea vehiculului respectiv. Ulterior, inculpatul s-a prezentat la reprezentanța A., unde a semnat contractul de leasing, fiind emisă o factură unde apărea ca beneficiar SC S. SRL, care a și achitat avansul prin virament bancar, iar apoi inculpatul a preluat autoturismul A. Inculpatul a mai declarat că în baza unei conlucrări existente între el și SC S. SRL, autoturismul era folosit alternativ de inculpat și I.G.I. La momentul la care a încetat colaborarea dintre cei doi, inculpatul a predat vehiculul martorului I.G.I.

S-a crezut că acest lucru s-ar fi întâmplat în toamna anului 2008. În privința achiziționării vehiculului marca V., inculpatul a arătat că rolul său s-a rezumat doar la aduce acel autoturism până la sediul SC S. SRL De asemenea, acesta a mai arătat că toate documentele predate firmei parte vătămată i-au fost puse inculpatului la dispoziție de către patronul firmei SC S. SRL, fără să facă vreo modificare a acestora, deoarece inculpatul nu se pricepe nici măcar la a citi un bilanț ori balanță contabilă, cu atât mai puțin să falsifice un astfel de document.

În toamna anului 2009, inculpatul a văzut pe site-ul SC A. SRL Baia Mare, un autoturism marca V., cu anul de fabricație 2006. Studiind pe internet acea ofertă, inculpatul a luat legătura cu martorul B.G., patronul firmei SC A. SRL Baia Mare, cu care a discutat concret despre posibilitățile de achiziționare ale autoturismului marca V. Cu acea ocazie inculpatul a firmă că martorul B. i-ar fi spus că ar putea achiziționa acel vehicul în sistem leasing, dar că titularul contractului ar trebui să fie o societate comercială cu răspundere limitată, în condițiile în care inculpatul avea o întreprindere individuală. În aceste condiții a întrebat printre prietenii și cunoștințele sale despre care știa că sunt asociați la astfel de societăți comerciale, despre disponibilitatea contractării aparente, și în acest context a ajuns la doamna N.L., administrator la SC L.C.

SRL ulterior inculpatul l-a contactat pe martorul B.G., care i-a comunicat că trebuie să trimită actele firmei, iar doamna N.L. i-a pus la dispoziție inculpatului aceste acte, iar inculpatul la rândul său i le-a trimis martorului B.G. După circa o lună de zile inculpatul ar fi fost din nou contactat de către martorul B.G., care i-a comunicat că totul este în regulă și că urma să fie contactat de către cineva pentru a-i transmite, în vederea semnării, contractul de leasing și cel de asigurare. Prin curier rapid a primit actele, cu acea ocazie constatând că de fapt vehiculul are ca an de fabricație anul 2005. L-a sunat pe martorul B.G., reproșându-i acest lucru, dar martorul i-a spus că într-adevăr mașina are ca an de fabricație anul 2005 dar de fapt este un model de 2006, și în urma acestor discuții au convenit să continue demersurile în sensul achiziționării autoturismului.

După sosirea contractului de leasing, acesta a fost semnat de către N.L., apoi a fost restituit la Baia Mare. După o perioadă nu prea îndelungată de timp, inculpatul a relatat că a fost sunat de către o persoană care s-a recomandat a fi colaborator al domnului B.G., și acesta i-a spus că s-a emis factura privind plata avansului, care s-a și achitat de către SC L.C. SRL, prin virament bancar. După aceea inculpatul a fost contactat de un anume domn P., care i-a transmis că au fost încheiate toate formalitățile și că se poate prezenta pentru ridicarea autovehiculului. Prezentându-se la Baia Mare pentru ridicare mașinii, inculpatul a constatat că aceasta avea, de fapt, ca an de fabricație, anul 2004, motiv pentru care a solicitat prezența la fața locului a domnului B.G.

La sosirea domnului B., inculpatul i-a explicat motivul nemulțumirii sale, refuzând să ridice autovehiculul. Sus-numitul i-a explicat că SC A. SRL doar prezintă ofertele autoturismelor, dar că de fapt firma care realizează tranzacția este SC R. SRL Totodată, i-a mai spus inculpatului că situația s-ar putea rezolva prin substituirea contractului se leasing semnat deja, urmând ca inculpatul să primească alt autoturism. Inculpatul a declarat că pentru a nu rămâne încărcată firma SC L.C. SRL, a ridicat vehiculul, dar i l-a lăsat domnului B., pentru rezolvarea situației. Ulterior inculpatul l-a contactat de mai multe ori pe martorul B.G., și de fiecare dată acesta îi dădea asigurări că totul se va rezolva.

La un moment dat, martorul B.G. i-a propus inculpatului să preia un autoturism de capacitate mai mică, dar tot marca V., dar și această propunere a rămas numai la nivel de discuție. Fiind audiat în calitate de martor, numitul I.G.I. a relatat că îl cunoaște pe inculpat din anul 1997, când acesta avea o afacere, în sensul că deținea o masă în piață. Inculpatul era persoana care l-a recomandat unei alte persoane, de la care a achiziționat părțile sociale ale SC S. SRL, după care toate actele acestei societăți au fost predate de martor inculpatului, în ideea că cei doi se vor asocia pentru deschiderea unui magazin.

Ulterior, inculpatul a dat acele acte unui anume domn pe nume M., despre care i-a spus că este contabilul firmei și că este om de încredere, iar după o vreme, inculpatul i-a spus că a pierdut actele firmei, deși martorul susține că în continuare crede că acestea s-ar afla la acel domn M. Martorul a aflat ulterior că pe SC S. SRL s-au scos două mașini în leasing, fără să cunoască de către cine anume, dar a aflat despre acest lucru deoarece i-au sosit pe adresa de domiciliu mai multe acte referitoare la această situație. Fiindu-i prezentate martorului actele aflate la dosarul de urmărire penală, și care ar proveni de la SC S. SRL, acesta a declarat că semnăturile aplicate lângă ștampila aferentă firmei, acesta a declarat că nu-i aparține semnătura respectivă.

Mai mult, deși inculpatul a declarat că în cursul anului 2008 a folosit alternativ cu martorul I.G.I. cele două autoturisme ridicate în numele SC S. SRL, martorul susține că nu a folosit niciodată aceste mașini deoarece nici nu deține permis de conducere. Legat de achiziționarea autoturismelor A. și V., martora F.L. a declarat că în primăvara anului 2008 la SC A.W. SRL, unde martora lucra în calitate de consilier de vânzări, s-a prezentat inculpatul, fără să își amintească ce calitate și-a declinat, dar reține că avea legătură cu SC S. SRL, arătând-se interesat de achiziționarea unui autoturism marca V. Martora a adunat de la inculpat toate actele necesare obținerii unei finanțări în sistem leasing, fiind transmise ulterior societății parte civilă, care realiza o analiza a acestora.

S-a obținut acordul de principiu de la societatea parte vătămată, dar inculpatul s-a răzgândit, adresându-se unui alt coleg de-al martorei, în vederea achiziționării unui autoturism A. Ulterior, inculpatul a revenit, arătându-se interesat de achiziționarea unui vehicul V., pentru a cărui achiziție nu mai era necesară depunerea unor noi acte, existând un prim set de la prima intenție de achiziționare a unui V. Martora mai susține că inculpatul a completat pe proprie răspundere solicitarea de finanțare, că a semnat și contractul de leasing și că s-a prezentat pentru preluarea autoturismului, și că nu își amintește să fi prezentat vreo procură pentru a efectua toate demersurile mai sus realizate.

de altfel pe procesul verbal de predare-primire a vehiculului V., aflat la dosarul de urmărire penală, apare, la persoana ce a ridicat mașina, o consemnare cu un alt scris decât cel ce completează în rest acest act, scris realizat probabil de către inculpat, M.A., și puțin mai jos „administrator”. Martorul L.B., având și el funcția de consilier de vânzări la SC A.W. SRL a declarat că la el s-a prezentat inculpatul, în numele SC S. SRL, pentru achiziționarea unui auto marca A. Deoarece la acel moment la firmă exista deja aprobată o finanțare, inculpatul a predat martorului numai un certificat de înmatriculare al SC S. SRL și copie de pe cartea de identitate a inculpatului. Martorul a mai reținut că inculpatul s-a prezentat ca și administrator al SC S. SRL Martorii Ș.I.

și T.M.R. au declarat că aproximativ în anul 2006 au achiziționat părțile sociale ale SC S. SRL, în ideea desfășurării unor activități comerciale în piețe. Deoarece ulterior au rămas fără surse financiare au abandonat această idee, și nu au desfășurat nici un fel de activitate pe această firmă. Ulterior martorul T.M.R. l-a cunoscut pe inculpat, care și-a manifestat dorința de a cumpăra părțile sociale ale firmei SC S. SRL la momentul cesionării concrete a părților sociale ale SC S. SRL, martorul a aflat că cesionarul urma să fie numitul I.G.I., deși de toate negocierile concrete s-a ocupat inculpatul. Cei doi martori au declarat că pe toată durata pe care au deținut părțile sociale ale firmei mai sus arătate nu au desfășurat nici un fel de activitate pe această firmă, și nu au depus nici un fel de acte la organele financiare ale statului.

Mai mult, martorul T.M.R., care era și administratorul firmei, a declarat că nu își recunoaște semnătura pe actele provenind de la SC S. SRL prin urmare întreaga construcție defensivă a inculpatului, realizată în raport de acest act material, se dovedește total mincinoasă. În legătură cu achiziționarea vehiculului V., martorul B.G. a declarat că este administratorul SC A. SRL, firmă ce se ocupă cu comercializarea de autovehicule. La un moment dat, o cunoștință de a sa, proprietar al unui V., l-a rugat să-l ajute să vândă mașina respectivă, sens în care a postat oferta de vânzare pe site-ul firmei pe care o administra. După circa 3 luni de zile a fost sunt de către o persoană, care s-a prezentat ca fiind „S.

de la Cluj”, și care ulterior s-a demonstrat a fi inculpatul, care s-a arătat interesat de achiziționarea vehiculului respectiv. A mai arătat inculpatul că dorește să cumpere mașina prin finanțare în sistem leasing, cu un avans de 25-30 %. Martorul i-a relatat inculpatului ce acte sunt necesare pentru aprobarea finanțării, acte ce i-au fost trimise de inculpat prin poștă, iar martorul le-a transmis la mai multe societăți de leasing cu care colabora.

Cel mai bun răspuns la primit de la firma parte vătămată, care a acceptat finanțarea cu un avans de 25 %. Mașina se afla expusă în curtea SC R. SRL după circa 3 săptămâni s-a prezentat inculpatul pentru ridicarea mașinii, și atunci au existat ceva discuții legate de anul de fabricație al mașinii, în sensul că acesta era 2005, cu toate că martorul știa că mașina este fabricată în 2006. aceste discuții nu au avut vreo consecință concretă, deoarece, în prezența sa, inculpatul nu a manifestat indisponibilitatea de a ridica mașina, fiind posibil ca un astfel de refuz să se manifeste în fața reprezentanților SC R. SRL, însă nici aceste persoane, care au fost de față la momentul ridicării mașinii din partea firmei mai sus amintite au declarat că nu au existat asemenea discuții în prezența lor, de unde rezultă că apărarea inculpatului în sensul că vehiculul V. a rămas în custodia martorului B.G., este una mincinoasă.

De astfel, inculpatul nu a explicat în ce condiții a acordat procură notarială unei persoane, de a călători cu mașina respectivă în străinătate, context în care aceasta a ajuns în Republica Moldova. În acest context nu a fost primită declarația martorului A.S., care a susținut în fața instanței de judecată că era prezent când mașina V., ridicată de la SC R. SRL a rămas practic într-o parcare, unde inculpatul i-a spus că a lăsat-o martorului B., deoarece „nu s-a înțeles la preț cu acesta”. De altfel, chiar apărarea inculpatului că a ridicat acest vehicul de la SC R. SRL numai ca să nu rămână SC L.C. SRL „încărcată”, este total ilogică, în condițiile în care tocmai în acest fel a fost „încărcată” această firmă cu obligațiile decurgând din contractul de leasing, de a cărui folos concret era lipsită firma, în condițiile în care autoturismul nu putea fi folosit.

Instanța a apreciat că și apărarea inculpatului legată de actele false folosite la obținerea finanțărilor, a fost total lipsită de relevanță și substanță, în condițiile în care nu a putut explica sub nici o formă cum de a fost atât de „ghinionist”, ca două firme diferite, cu administratori diferiți, să îi pună la dispoziție acte ale firmelor pe care le administrau total false. Inculpatul a încercat să se apere și susținând, lucru ce nu a rezultat din probe, că din actele depuse la SC A.W. SRL și respectiv la SC A. SRL ar fi rezultat clar cine sunt administratorii SC S. SRL și SC L.C. SRL, și că nu ar fi fost posibil ca el să își aroge calitatea de administrator al acestor firme, deoarece a prezentat de fiecare dată actul său de identitate, și din coroborarea acestor acte, reprezentanții firmei parte vătămată puteau să deducă foarte simplu că nu este administratorul vreunei din cele două societăți, și prin urmare să nu aprobe finanțarea.

Această apărare a fost înlăturată de către instanță. În primul rând că, așa cum a susținut martora F.L., la momentul la care inculpatul s-a prezentat la SC A.W. SRL nu se cereau actele constitutive ale firmei, astfel că nu aveau de unde să știe cine este administratorul firmei respective, cerându-se solicitanților de finanțare să depună numai certificatul de înregistrare al firmei în Registrul Comerțului. În al doilea rând, așa cum afirmă martorul B.G., câtă vreme o persoană depune actele unei anumite firme, există prezumția relativă că această persoană a fost împuternicită să se ocupe de achiziționarea unei mașini în sistem leasing tocmai de către societatea a cărei acte le depune, indiferent de rolul pe care îl are în cadrul societății, deoarece în mod firesc nu ar avea de unde să aibă actele respective, dacă nu i-au fost puse la dispoziție de către reprezentanții legali.

Câtă vreme buna-credință în raporturile comerciale este prezumată, a fost evident că nu se verifica de fiecare dată împuternicirea dată de o societate persoanei care se prezintă cu actele acesteia. Pe de altă parte, nu s-a putut remarca că apărarea inculpatului este ușor haotică, acesta susținând ba că ar fi avut împuternicirea de la reprezentanții legali ai SC S. SRL și respectiv SC L.C. SRL pentru achiziționarea acelor autovehicule, ba că nu ar fi avut-o, dar partea vătămată nu avea decât să observe acest lucru, transferând așadar răspunderea asupra altor persoane. În drept, fapta inculpatului M.A., care în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, în mod repetat, în baza aceleași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a pretins că ar avea calitatea de administrator al SC S. SRL și apoi al SC L.C.

SRL, și a depus la diferiți dealer-i ai părții vătămate SC P.L.R. SRL, acte false care ar fi provenit de la cele două societăți comerciale, care să ateste bonitatea acestora, în vederea încheierii unor contracte de leasing cu privire la diferite autovehicule, pentru care nu a mai achitat ratele ulterioare, cu consecința păgubirii părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții, care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, în două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3), în funcție de societatea comercială ce apare în contractele de leasing, din care infracțiunea de înșelăciune în raport de SC S. SRL să fie considerată în formă continuă și continuată, deoarece a fost depus un singur set de acte la partea vătămată, atât pentru obținerea contractului de leasing privind autoturismul marca A., cât și în cel privește pe cel marca V. Instanța a respins această cerere de schimbare a încadrării juridice, deoarece chiar dacă actele materiale au fost comise la intervale de timp destul de lungi (mai 2008 - august 2008 - noiembrie 2009) și a folosit societăți comerciale diferite, pentru vehiculele A. și V., SC S. SRL, iar pentru vehiculul V.T., SC L.C.

SRL, din modul identic de a acționa, prin folosirea de acte false, prin faptul că în nici unul din cazuri nu a fost achitată nici măcar o rată aferentă contractelor de leasing, că de fiecare dată inculpatul a pretins că este administratorul celor două firme, sau că ar avea împuternicire de la administratorii reali ai acestora, fapt ce s-a dovedit a nu corespunde realității, rezultă o rezoluție infracțională unică, în baza căreia inculpatul a acționat pe parcursul negocierilor și perfectării contractelor de leasing. S-a mai reținut că infracțiunea de înșelăciune comisă față de SC S. SRL nu poate fi continuă, deoarece infracțiunea continuă presupune o acțiune sau inacțiune perpetuată în timp, până la momentul epuizării, determinat fie voința infractorului, fie de cauze exterioare acesteia, cum ar fi descoperirea faptei de către organele abilitate, sau de pronunțarea unei soluții de condamnare.

În speța de față, a fost real că inculpatul a depus actele necesare obținerii finanțării atât pentru autoturismul A. cât și pentru cel V. o singură dată, însă din pricina regulamentelor firmei parte vătămată, nefiind de specificul acțiunii de depunere a actelor false și de prezentarea inculpatului sub calități mincinoase, perpetuarea acestora în timp, acțiunile fiind epuizate la momentele respective, cel al prezentării documentelor false sau cel al prezentării acestuia sub o calitate nereală. Din pricina modului de operare identic, situația a fost aceeași și în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A.

prin apărătorul său. La dozarea pedepselor instanța a avut în vedere, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă pentru cele două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, gradul de pericol social al infracțiunilor concretizat în modul de operare, destul de elaborat și care vădea intenția clară a inculpatului de eludare a clauzelor contractuale, cu consecința neachitării obligațiilor ce decurgeau din acestea, și în paguba foarte însemnată suferită de partea vătămată. Instanța a ținut seama și de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, dar a avut o conduită total nesinceră și necooperantă pe parcursul anchetei penale, desfășurate atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată.

Ținând seama de aspectele mai sus arătate, dar și de faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, de practica acestei instanțe în materia dozării pedepselor în cazul infracțiunilor de înșelăciune, dar și de limitele de pedeapsă stabilite în Noul C. pen., pentru astfel de fapte, tribunalul, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată. În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Ținând seama de cele mai sus exprimate, ca și de faptul că prin comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată inculpatul și-a asigurat reușita acțiunilor de inducere în eroare, tribunalul, aplicând prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a) C. pen., a constatat că faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de mai sus au fost concurente, deoarece au fost comise mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. Partea vătămată SC P.L.R. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 52.101, 53 euro și 52.154,06 lei. Întrucât ulterior vehiculul marca V. a fost recuperat în natură, așa cum a arătat partea civilă în scriptul depus la dosar, acțiunea civilă este admisibilă în parte, sens în care, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 37.338 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R.

din data plății efective precum și suma de 75.905,50 lei, respingând restul pretențiilor din precizarea de constituire de parte civilă, în ceea ce privește contractele de leasing încheiate cu SC S. SRL, întrucât partea civilă nu a justificat modificările de acțiune pe care le-a făcut în raport de aceste convenții. Deși inculpatul a cerut respingerea pretențiilor formulate vis a vis de contractul de leasing încheiat cu SC L.C. SRL, deoarece partea vătămată a optat pentru recuperarea prejudiciului în instanța civilă, obținând o hotărâre definitivă și irevocabilă în dosarul nr. unic 5756/1285/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, tribunalul a apreciat că această apărare nu este fondată, deoarece în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (4) teza finală C. proc.

pen., deoarece hotărârea pronunțată în dosarul nr. unic 5756/1285/2009 nu i-a fost opozabilă inculpatului, câtă vreme acesta nu a fost parte, pârât fiind SC L.C. SRL, și prin urmare nu ar putea fi invocată autoritatea de lucru judecat, nefiind vorba de identitate de părți sau de cauză. 2. Împotriva acestei sentințe a formulat, în termen legal, apel inculpatul M.A. aducând critici de nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul a solicitat admiterea apelului desființarea sentinței atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, calificată în convenție, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (pentru actele materiale care vizează SC S. SRL – autoturismele A. și V., cu un prejudiciu de 37.338 euro) și respectiv o infracțiune de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (actul material vizând SC L.C. SRL – autoturismul V., cu un prejudiciu de 52.154,06 lei și 14.763,53 euro). Pe fondul cauzei, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții. În latura civilă a cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii civile, ca nefondată, în subsidiar, ca inadmisibilă în ce privește prejudiciul cauzat SC L.C.

SRL În motivarea apelului s-a arătat că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., privind forma continuată a infracțiunilor având în vedere perioada lungă de peste un între actele materiale reținute, ceea ce denotă rezoluții infracționale diferite, iar pe de altă parte, pentru actele materiale care au vizat pe SC S. SRL existând o singură inducere în eroare, actele societății necesare încheierii contractului de leasing fiind depuse o singură dată. Solicitările de achitare au fost motivate pe faptul că faptele nu au fost comise de inculpat, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nefiind demonstrată modalitatea prevăzută de art. 288 C. pen.

și persoana care să finalizeze aceste acțiuni, constatarea tehnico-științifică stabilind doar că actele contabile sunt falsificate, fără a se arăta și autorul falsului. În privința infracțiunii de înșelătorie s-a arătat că inculpatul a fost doar mandatarul societății și a acționat în baza împuternicirii acesteia (actele materiale care vizează pe SC S. SRL) sau că inducerea eroare a fost realizată de alte persoane (actul material ce vizează pe SC L.C. SRL), inculpatul achitând doar avansul și ridicând autoturismul după aprobarea finanțării. Apelul declarat în cauză a fost nefondat. În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană comite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În cauză au fost îndeplinite condițiile formei continuate ale infracțiunilor având în vedere unicitatea subiectului activ, unicitatea rezoluției infracționale (aceasta fiind prealabilă începerii activității infracționale și a durat pe tot parcursul derulării acesteia) și pluralitatea de acțiuni care realizează fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Susținerea inculpatului în sensul că termenul de peste un an dintre actele materiale reținute denotă inexistența unei rezoluții infracționale unice nu a fost reținută având în vedere condițiile arătate mai sus și existența unui mod identic de operare, a unei activități infracționale care prin complexitatea ei presupune existența unei durate mari de timp pentru pregătirea, punerea în aplicare și executarea acesteia. Apoi, modul de operare al inculpatului constând în identificarea, negocierea și achiziționarea unor părți sociale la o firmă preluarea actelor societății, falsificarea documentelor contabile și întocmirea actelor necesare unei achiziții în sistem de leasing, depunerea dosarului, aprobarea acestuia, implică o perioadă mai lungă de timp, astfel încât existența unui interval mai mare de timp între actele materiale nu exclude automat existența formei continuate a infracțiunii.

Or, așa cum s-a arătat mai sus în cauză au fost îndeplinite condițiile care au reieșit din dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată. Susținerea inculpatului în sensul că faptele nu au fost comise de inculpat și că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii nu a fost reținută. Astfel, din declarațiile martorului I.G.I. a rezultat că semnăturile aplicate lângă ștampila aferentă firmei nu-i aparțin și că nu a folosit niciodată autoturismele, iar martora F.L. a confirmat că inculpatul este cel care s-a prezentat la firma A.W. SRL pentru achiziționarea autoturismelor, a depus actele societății, a completat pe proprie răspundere solicitarea de finanțare pe care a semnat-o, a semnat contractul de leasing preluând autoturismele și semnând procesul-verbal de predare-primire.

Mai mult, martorul L.B., consilier de vânzări la aceeași firmă, a declarat că inculpatul s-a prezentat ca administrator al SC S. SRL predând certificatul de înmatriculare al societății și o copie de pe buletinul său de identitate. Apoi, martorii S.I. și T.M.R., deținătorii părților sociale ale SC S. SRL au declarat că nu au desfășurat nici un fel de activitate pe firmă, nu au depus nici un fel de acte la organele financiare ale statului, iar cel de-al doilea martor, care era și administratorul firmei, a declarat că nu a semnat nici un act din cele depuse de inculpat în numele societății. În fine, martorul B.G. a declarat, în ce privește achiziționarea autoturismului V., modul în care a fost contactat de inculpat și actele pe care acesta î le-a transmis, modul în care s-a obținut finanțarea, modul în care s-a ridicat autoturismul de către inculpat.

Or, din aceste probe la care s-a adăugat actele depuse la dosar, constatarea tehnico-științifică prin care s-a stabilit că actele contabile depuse de inculpat sunt falsificate, din faptul că nu s-a achitat nicio rată din contractele de leasing semnate de inculpat, rezultă că acesta este autorul infracțiunilor, că nu a avut nici un mandat din partea administratorului societății, acesta fiind cel care a realizat inducerea în eroare a părților vătămate. În egală măsură, câtă vreme inculpatul a depus la cele două firme de leasing documentele (bilanțurile contabile, balanțele) unor firme, care s-a constatat ulterior că sunt false, documente care au fost folosite de acesta în vederea producerii unor consecințe juridice, a fost evident că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Mai mult, inculpatul nu numai că a depus actele falsificate, dar a completat pe proprie răspundere solicitările de finanțare, semnând în numele administratorilor aceste solicitări, contractele de leasing și procesele-verbale de predare-primire, aspecte ce confirmă existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni. Pedepsele aplicate inculpatului au fost în mod corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât în ce privește cuantumul pedepselor aplicate cât și în privința modalității de executare a pedepselor rezultante în favoarea inculpatului fiind reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod legal și temeinic de instanța de fond prin obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, având în vedere îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, respectiv a faptei, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a culpei inculpatului. Susținerea inculpatului că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (4) C. proc. civ., a fost nefondată, întrucât hotărârea pronunțată în dosarul nr. 5756/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj nu a fost opozabilă inculpatului care nu este parte în dosar, pârât fiind SC L.C. SRL În consecință, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza deciziei penale nr. 125/ A din 26 iunie 2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare statului.

3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat recurs, în termen legal, inculpatul M.A., invocând mai multe cazuri de casare și aducând critici ample hotărârii pronunțate în cauză. Într-o primă critică avansată se susține că instanța fondului nu a fost legal sesizată, întrucât rechizitoriul nu cuprinde descrierea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., neprecizând latura obiectivă a acestei infracțiuni, aspect confirmat de motivarea instanței care nu a indicat latura obiectivă a acestei infracțiuni. În aceste împrejurări, se invocă incidența cazului de casare reglementat în art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen.

Hotărârea instanței de prim control judiciar este, în opinia apărării, nemotivată în planul soluționării laturii civile, în condițiile în care în cuprinsul considerentelor se arată doar faptul că latura civilă a fost corect soluționată fără a se face vreo referire la motivele care indică acest lucru sub aspectul sumelor solicitate de partea vătămată. Se apreciază, de asemenea, că instanța de apel nu a analizat criticile inculpatului cu privire la indisponibilizarea autovehiculului marca V. și nu s-a pronunțat nici cu referire la faptul că potrivit contractelor de leasing, sumele reprezentând contravaloarea asigurărilor Casco sunt datorate către SC P.B.A. SA care este o societate distinctă de partea civilă, ambele societăți fiind semnatare a contratelor de leasing.

Se învederează că instanța fondului nu a ținut cont de starea de fapt reală, preluând părtinitor expozeul acuzării cu tentă vădit incriminatoare și respingând cererile în probațiune ale inculpatului, fără motivări pertinente. Astfel, se arată că instanța a reținut cu valență de adevăr declarația martorului T.M.R. care nu-și recunoaște semnătura pe actele provenind de la SC S. SRL, în condițiile în care nicio probă de la dosar nu incriminează falsurile definite ca și fiind produse de intenția inculpatului. Un alt aspect semnalat în dovedirea netemeiniciei acuzațiilor aduse inculpatului îl constituie interpretarea pe care acuzatorul de stat o dă acțiunilor inculpatului existând posibilitatea aflării adevărului prin intermediul factorilor de decizie angajați ai părții civile.

Se mai învederează că în cazul obținerii finanțării pentru SC L.C. SRL, inculpatul M.A. nici măcar nu a luat vreodată legătura nemijlocită cu reprezentanții părții civile, de toate formalitățile ocupându-se exclusiv martorul B.G. O altă critică a vizat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în condițiile în care pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare este, în opinia apărării, prea aspră, inculpatul neavând antecedente penale, manifestând o conduită bună în societate, iar prejudiciul fiind parțial recuperat. S-a mai susținut că faptei inculpatului i s-a dat o greșită încadrare juridică, niciuna din probele administrate în cauză, neputând demonstra că inculpatul a falsificat actele contabile ale societății și nici modalitatea în care aceasta s-ar fi produs.

Mai mult constatarea tehnico – științifică efectuată în faza de urmărire penală a arătat numai că actele sunt false, fără a indica și autorul falsului. În aceste împrejurări, recurentul inculpat prin apărătorul său, solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în sarcina sa, art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în concurs real cu infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiunea de înșelăciune în convenție, în formă continuă și nu continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., pentru actele materiale vizând SC S. SRL și, respectiv, o infracțiune de înșelăciune în convenție prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

și o infracțiune de fals, art. 290 C. pen., pentru actul material vizând SC L.C. SRL. Apărarea critică greșita reținere în formă continuată a infracțiunii, în condițiile în care primul act material reținut în sarcina inculpatului s-a comis în luna mai 2008, iar altul în luna noiembrie 2009. Circumscris cazului de casare prevăzut în art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., se solicită achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat l art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen. În acest sens se arată că niciuna din instanțe nu oferă o motivare pertinentă și susținută de probatoriu, ci își motivează soluția de condamnare pentru acea faptă pe aspectul că inculpatul nu a putut oferi o explicație cu privire la ghinionul pe care l-a avut ca două firme diferite, cu administratori diferiți, să îi pună la dispoziție acte ale firmelor total false.

Se susține că astfel, instanțele nu indică latura obiectivă a acestei infracțiuni ce instituie o prezumție de vinovăție a inculpatului. Și pentru infracțiunea de înșelăciune calificată în convenție prevăzută de art. 215 C. pen., se solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivându-se cu privire la actele materiale vizând SC S. SRL, că la încheierea contractelor de leasing cu partea vătămată pentru autovehiculele A. și V., inculpatul a fost doar mandatarul administratorului și asociatului unic al acestei societăți comerciale, iar referitor la actul material vizând SC L.C. SRL se arată că inducerea în eroare a părții vătămate nu a fost realizată de inculpatul M.A., acesta neluând legătura direct cu partea vătămată.

Se susține, că inducerea în eroare a fost realizată de către martorii B.G. și P.O.C., aspect ce reiese din materialul probator al cauzei, în condițiile în care aceștia au depus documente falsificate la partea vătămată. În ceea ce privește acțiunea civilă, recurentul inculpat cere respingerea acesteia în ipoteza în care se va dispune achitarea sa, iar în plan subsidiar, legat de prejudiciul aferent SC L.C. SRL apreciază că acțiunea civilă este inadmisibilă raportată la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., partea vătămată optând pentru recuperarea prejudiciului în fața instanței civile, opțiune irevocabilă și pentru care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în dosarul nr. 5576/1285/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, înscriindu-se pe tabloul creditorilor față de această societate.

Examinând hotărârea atacată, legalitatea și temeinicia acesteia, prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar și în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și ținând seama de întregul material probator existent la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Starea de fapt, reținută de ambele instanțe este conturată pe deplin de materialul probator administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestuia, rezultând modalitatea concretă în care inculpatul a derulat activitatea ilicită, dar și vinovăția acestuia dincolo de orice dubiu, în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., ambele în formă continuată.

În raport cu prima critică promovată de recurentul inculpat M.A. cu referire la nelegala sesizare a instanței fondului, motivat de faptul că rechizitoriul nu ar cuprinde descrierea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., constată că în cauză sesizarea instanței