ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta P.G.C. Rușeni a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta P.O. Rușeni, rectificarea cărții funciare nr. 134 Rușeni asupra

numărului topografic 67, privind imobilul în suprafața 2.450 mp teren, casă,

curte și grădină, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 104/1975, ca

fiind transfer de proprietate operat fără titlu valabil; să fie obligată pârâta

să predea reclamantei, în deplină proprietate și posesie, imobilul menționat și

să se dispună revenirea în cartea funciară la situația anterioară înscrierii

operate în baza încheierii atacate, nr. 104/1975.

Prin sentința civilă nr.

3278/ D din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr.

88/83/2010, s-a r

espins

acțiunea formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei

suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele

acestei sentințe, tribunalul a reținut că, potrivit înscrierilor din coala CF nr.

134 Rușeni, depusă în copie la dosar, imobilul de sub nr. top 67, constând în

suprafața de 2450 mp, casă, curte și grădină, înscris la poziția nr. A.II-1, a constituit proprietatea bisericii greco-catolice din Rușeni (poziția nr. B1), după care, în baza

încheierii de carte funciară nr. 104/07 februarie 1975 a fost înscris dreptul

de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române Rușeni (poziția nr. B3).

S-a constatat că

această înscriere s-a operat în temeiul încheierii amintite în urma cererii

formulate la aceeași dată de către preotul paroh G.P., cerere înregistrată și

timbrată potrivit dispozițiilor legale în vigoare de la acea dată.

Sub aspectul

circumstanțelor factuale, instanța a mai reținut, din cuprinsul

interogatoriilor administrate, precum și din depozițiile testimoniale ale

martorilor O.I. și C.I. audiați în fața instanței, că lăcașul de cult din

localitatea Rușeni a fost edificat cu începere din secolul al XIX-lea, turnul

fiind finalizat în anul 1908, construindu-se și o casă parohială. În urma

preluării patrimoniului parohiei greco-catolice de către cultul ortodox în anul

1948, imobilele au fost administrate de acest din urmă cult.

Din probele

menționate anterior a mai rezultat că fosta casă parohială a fost demolată de

către credincioșii ortodocși și a fost construit în locul său un imobil care în

prezent are destinația de magazin sătesc (împrejurare care ar aduce în discuție

admisibilitatea și veridicitatea restabilirii situației anterioare de carte

funciară, ca o consecință a admiterii cererii de rectificare a înscrierilor din

cartea funciară), iar de la data preluării efective și până în prezent au avut

loc două renovări ale imobilului biserică, în jurul anilor 1960, respectiv 1975.

Totodată, s-a mai

reținut că, în urma preluării din anul 1948, o parte din însemnele specifice

cultului greco-catolic au fost menținute în imobil, ele fiind înlăturate

definitiv abia în anul 1968, ulterior majoritatea credincioșilor trecând la

cultul ortodox.

Raportat la

împrejurările reținute mai sus, un prim aspect avut în vedere de către instanță

a fost acela că acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară este

acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei

înscrieri necorespunzătoare realității, operată în cartea funciară, scopul

demersului judiciar fiind punerea de acord a stării tabulare cu situația

juridică reală a unui imobil.

Această acțiune are,

însă, un caracter eminamente subsidiar, fiind grefată pe o acțiune civilă de

fond (acțiune în constatarea nulității sau în anularea actului juridic) prin

care se cere constatarea nevalabilității titlului în temeiul căruia s-a

realizat înscrierea de carte funciară.

În acest context,

încheierea de carte funciară nu reprezintă decât consecința, transpunerea în

planul publicității imobiliare, a realității juridice conținute de un act

administrativ care, dacă nu este contestat și anulat, determină menținerea ca

valabilă a respectivei încheieri de carte funciară.

Din această

perspectivă, având în vedere că atât prevederile art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938

(act normativ aplicabil la data înscrierii de carte funciară atacate), cât și

cele ale art. 34 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data înregistrării cererii

de chemare în judecată) instituie în mod limitativ patru situații pentru

exercitarea cu succes a acțiunii în justiție vizând rectificarea înscrierilor

de carte funciară, rezultă că analiza acțiunii reclamantei se va circumscrie

ipotezelor legale amintite.

Aceasta este, de

altfel, și orientarea practicii judiciare, consecventă opiniilor exprimate în

literatura de specialitate, putând fi exemplificate în acest sens decizia

civilă irevocabilă nr. 957/ R din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești în dosar nr. 5353/296/2006 depusă în copie la dosar sau, mai recent,

decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă.

Instanța a mai

observat că, raportat la conținutul prevederilor art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948

referitor la stabilirea situației juridice a fostului cult greco-catolic,

rezultă că transferul dreptului de proprietate a averii fostelor parohii

greco-catolice către cultul ortodox român nu urma procedura prevăzută de art. 37

din Decretul nr. 177/1948 (câtă vreme art. 1 din Decretul nr. 358/1948 constata

o revenire la cultul ortodox român a întregii comunități locale aparținând

cultului greco-catolic) și nici pe aceea prevăzută de art. 17 din Decretul-Lege

nr. 115/1938 (înscrierea fiind operată în temeiul unui act normativ de

autoritate care, având în vedere dispozițiile art. 645 C. civ. din 1864 se

prezintă a fi un mod de dobândire a proprietății). Prin urmare, nu poate fi

reținută nevalabilitatea titlului în temeiul căruia a fost operată înscrierea

de carte funciară, atâta vreme cât aceasta nu a fost constatată pe cale

legislativă sau judiciară.

Tribunalul a mai

reținut că solicitarea de admitere a acțiunii în rectificare de carte funciară

fundamentată strict pe faptul abrogării Decretului nr. 358/1948 nu poate fi

primită, întrucât s-ar încălca norma constituțională privind neretroactivitatea

legii civile. Altfel spus, abrogarea Decretului nr. 358/1948, realizată prin

Decretul-Lege nr. 9/1989 nu retroactivează și nu determină în mod automat

restabilirea situației anterioare, inclusiv în planul evidențelor de

publicitate imobiliară.

În acest sens,

autoritățile S.R. au elaborat o întreagă legislație reparatorie în materie,

instituind o procedură specială, adaptată diferitelor categorii de bunuri

preluate în mod abuziv de către fostele autorități comuniste, putând fi

amintite în acest sens procedurile din materia fondului funciar, din materia

imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, ori

cele din materia lăcașurilor de cult și a bunurilor aparținând cultelor

religioase.

În consecință, atâta

timp cât prin acte normative speciale, cu caracter derogator de la normele

dreptului comun, se prevede o anumită procedură care trebuie urmată în vederea

redobândirii plenitudinii prerogativelor conferite de dreptul de proprietate

asupra imobilelor în cauză, procedură care, de altfel, este în curs, așa cum

rezultă din cuprinsul Adresei nr. 114/ C din 06 februarie 2012 a Guvernului

României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România, acțiunea vizând rectificarea de

carte funciară în privința acestor imobile se prezintă a fi neîntemeiată, câtă

vreme legiuitorul a stabilit cadrul legal și condițiile în care fostul

proprietar deposedat abuziv poate obține retrocedarea bunurilor.

Prin urmare, a

considerat prima instanță, pretinsa preluare abuzivă a bunurilor evocate s-a

realizat în temeiul unui act de putere, a cărui valabilitate și legalitate nu

poate fi cercetată în cadrul unei proceduri stricte de rectificare de carte

funciară, în care se verifică doar respectarea condițiilor legale ale

înscrierii de carte funciară în vigoare la data edictării actului normativ în

cauză.

Or, din această

perspectivă, încheierea de carte funciară nr. 104/1975 și înscrierea operată în

evidențele de publicitate imobiliară în temeiul acesteia, se prezintă a fi în

acord cu reglementările legale în vigoare la acea dată, fiind respectate

inclusiv celelalte condiții procedurale, precum aceea a timbrării cererii.

Tribunalul nu a

contestat faptul că preluarea imobilelor aparținând cultului greco-catolic prin

Decretul nr. 358/1948 se prezintă a fi una abuzivă, însă restabilirea dreptului

de proprietate asupra acestora excede cadrului procesual stabilit printr-o

simplă acțiune de drept comun vizând rectificarea înscrierilor de carte

funciară.

Pe de altă parte,

instanța a mai reținut că în mod constant în jurisprudența consacrată în

materie (de exemplu, prin deciziile nr. 1043 din 09 mai 2002, nr. 1477 din 24

februarie 2004 sau nr. 6008 din 02 noiembrie 2004 ale Curții Supreme de

Justiție, respectiv ale Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a statuat că în

asemenea situații dreptul de proprietate al fostului proprietar tabular nu s-a

conservat pe parcursul acestei întregi perioade, de jure, de plin drept, pentru

a se putea astfel dispune în mod direct restabilirea situației de carte

funciară.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta P.G.C. Rușeni, care a solicitat admiterea

apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost

formulată.

În motivare apelului

s-a susținut că, acțiunea reclamantei este fondată, actele normative edictate

de statul comunist anterior anilor 1990 fiind abrogate imediat după 1990, B.G.C.

fiind reînființată, în speță nu există act și titlu de intabulare a Bisericii

Ortodoxe, astfel că înscrierea în cartea funciară a pârâtei s-a făcut în mod

nelegal, fără titlu valabil.

Prin decizia nr. 279/

A din 27 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul, a

desființat sentința pronunțată de Tribunalul Satu Mare și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a reținut că reclamanta a formulat acțiune în

rectificare C.F. întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr.

115/1938, cerere care nu a fost analizată în niciun fel de instanța de fond,

care s-a mărginit la a aprecia că acțiunea în rectificare de CF are un caracter

subsidiar, fiind grefată pe o acțiune de fond prin care se constată

nevalabilitatea titlului contestat.

În acest fel,

instanța de fond a confundat acțiunea în rectificare CF cu operațiunea tehnică

de rectificare efectivă a colii de carte funciară.

În speță, reclamanta

a invocat nevalabilitatea titlului pârâtei, nevalabilitate constând în lipsa

acestuia, aspecte ce nu au fost în nici un fel analizate de Tribunalul Satu

Mare, restul considerentelor sentinței de fond fiind străine de petitul

acțiunii.

Așa fiind, Curtea a apreciat

că prima instanță nu a cercetat fondul cererii reclamantei, motiv pentru care,

în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a desființat sentința instanței de

fond și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, urmând ca acesta să procedeze la analizarea pe fond a acțiunii în

rectificare de carte funciară formulată de reclamantă.

Împotriva deciziei nr.

279/ A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat

recurs

pârâta

P.O. Rușeni, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține, în

motivarea recursului, că, Tribunalul Satu Mare în mod judicios a reținut faptul

că acțiunea în rectificare înscrierilor de carte funciară este acea acțiune în justiție

prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare

realității, operată în cartea funciară, scopul demersului judiciar fiind acela

de a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. De

asemenea, în mod întemeiat reține tribunalul că o astfel de acțiune, precum cea

cu care a fost învestit, are un caracter eminamente subsidiar, fiind grefată,

obligatoriu și necesar, pe o acțiune principală vizând anularea, eventual

constatarea nulității absolute a titlului care a stat la baza înscrierilor în

CF.

Judecând în limitele

cu care a fost învestit, respectiv cu acțiune în rectificare de CF, Tribunalul

Satu Mare în mod corect a respins acțiunea formulată, constatând că nu sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei acțiuni în rectificare, deoarece

nu se poate rectifica o înscriere în CF pe baza unei cereri principale formulate

în acest sens. În condițiile în care nu s-a contestat însuși titlul care a stat

la baza unei astfel de înscrieri, înscrierea dispusă prin încheierea de intabulare

nr. 104/1075 se bucură în continuare de aparența de legalitate, titlul în baza

căreia s-a emis producând efecte juridice, nefiind anulat.

Prin decizia

recurată, instanța de apel a admis apelul formulat de intimată și a trimis

cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare, reținând în mod nelegal și eronat

că reclamanta ar fi formulat acțiune în rectificare CF întemeiată pe

dispozițiile art. 34 pct. 1 în Decretul-Lege nr. 115/1938 și că cererea nu ar

fi fost analizata în niciun fel de instanța de fond.

Această soluție a

fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. După cum rezultă din cererea introductivă de instanță, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe alte

dispoziții decât cele reținute de instanța de apel, solicitând exclusiv

rectificarea de cartea funciara și anularea încheierii de intabulare nr. 104/1975,

iar referirile la Decretul-Lege nr. 115/1038 se rezumă doar la a indica art. 34

pct. 3.

Prin urmare, nu se

poate considera că ar exista un petit de anulare/constatare a nulității

absolute a titlului pârâtei pentru simplul motiv că nu s-a solicitat așa ceva

de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Solicitarea de „anulare

a încheierii de intabulare nr. 104/1975, ca fiind un transfer de proprietate

operat fără titlu valabil”, astfel cum a fost cerut de reclamantă prin cererea

de chemare în judecată, nu poate fi asimilată un cereri de constatare a

nevalabilității unui titlu, deoarece nu încheierea nr. 104/1975 constituie

titlul proprietarului tabular, ci actul normativ în baza căruia s-a emis

această încheiere de intabulare, act normativ a cărui nevalabilitate nu a fost

constatată/declarată în niciun mod, nefiind cerut acest lucru. Astfel, sunt incidente

și dispozițiile art. 304 pct. 6 teza a doua C. proc. civ., respectiv instanța a

acordat ceva ce nu s-a cerut.

Instanța de fond nu a

fost învestită cu o cerere privitoare la constatarea nevalabilității titlului

în baza căruia s-a emis încheierea de intabulare a dreptului de proprietate,

instanța de judecată pronunțând o hotărâre în limitele în care a fost

învestită.

Deși există o practică

judiciară constantă în această materie, Curtea de Apel Oradea în mod greșit

consideră că instanța de fond a fost învestită cu o cerere privind constatarea

nevalabilității unui titlu, în condițiile în care o asemenea cerere nu a fost

formulată.

Tribunalul Satu Mare

a respins în mod corect cererea de chemare în judecată, având în vedere că

acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară, în sensul radierii

dreptului de proprietate al proprietarului tabular, este inadmisibilă. Aspectele

ce vizează valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua

credință, nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de cartea

funciară, atâta timp cât instanța nu a fost învestită și cu o cerere de

constatare a nulității titlului de proprietate contestat.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Prin acțiune,

reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare, în sensul anulării încheierii

de intabulare nr. 104/1975, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de

proprietate în cartea funciară în favoarea pârâtei, în temeiul Decretului nr. 177/1948,

să fie obligată pârâta să predea reclamantei, în deplină proprietate și

posesie, imobilul și să se dispună revenirea în cartea funciară la situația

anterioară înscrierii operate în baza încheierii atacate.

Întrucât

încheierea de carte funciară și înscrierea a cărei rectificare se solicită sunt

anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, legea aplicabilă acțiunii în

rectificarea cărții funciare este Decretul-Lege nr. 115/1938. În acest sens,

prin decizia în interesul legii nr. 21 din 12 decembrie 2005, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat, cu putere

obligatorie, că acțiunile de carte funciară, în prestație tabulară și în

rectificare tabulară, având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor

drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii

vechi, respectiv de cele ale Decretului-Lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938:

„

Rectificarea

unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana

interesată:

1.

dacă înscrierea sau titlul în temeiul

căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

2.

sau dacă prin înscriere, dreptul a

fost greșit calificat.

3.

sau dacă nu mai sunt întrunite

condițiunile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele

actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”, iar potrivit art. 35:

„Rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești

desăvârșite

”.

În ceea

ce privește primul caz de rectificare enumerat în textul legal, acesta reunește

mai multe situații, în care cauzele neconcordanței dintre starea tabulară și

situația juridică reală sunt diferite. Astfel, în primul rând, textul are în

vedere situația în care actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a

fost valabil, aici regăsindu-se atât nulitatea absolută sau relativă a actului

ca operațiune juridică, negotium iuris, cât și nevalabilitatea înscrisului

constatator, instrumentum probationis al actului sau faptului juridic în

temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

În

același caz de rectificare prevăzut de art.

34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938

este inclusă și situația în care se invocă

nevalabilitatea

înscrierii în cartea funciară, care poate decurge fie din nevalabilitatea

încheierii de carte funciară, fie din nevalabilitatea propriu-zisă a înscrierii

în cartea funciară.

Există

situații în care, deși actului juridic ce a stat la baza înscrierii, cât și

înscrisul constatator al acestuia, sunt valabile (astfel încât nu se pune

problema nevalabilității titlului), totuși, situația care rezultă din

înscrierea în cartea funciară nu este conformă cu situația juridică reală,

deoarece este greșită, eronată, încheierea prin care s-a dispus înscrierea în

cartea funciară.

Cu

privire la această problemă, doctrina a recunoscut posibilitatea persoanei îndreptățite

de a urma calea acțiunii în rectificare, pentru a obține înlăturarea,

completarea sau modificarea încheierii nevalabile și, pe cale de consecință,

rectificarea înscrierii inexacte.

În

speță, cauzele de rectificare a cărții funciare invocate de reclamantă se

subsumează prevederilor art.

34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, întrucât

reclamanta a solicitat rectificarea atât pe motivul nulității

încheierii

de intabulare nr. 104/1975, dar și pe motivul că actul normativ în temeiul

căruia a operat înscrierea a avut caracter abuziv și a fost abrogat.

Din

această perspectivă, nu poate fi reținută critica recurentei pârâte, privind

greșita calificare a cererii reclamantei, instanța de apel stabilind în mod

corect încadrarea și temeiul juridic al acțiunii ca fiind cel prevăzut de art.

34 pct. 1 din

Decretul-Lege nr. 115/1938.

Această

critică nu poate fi examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 6 C. proc. civ., așa cum în mod greșit se susține în motivarea

recursului, ci se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă greșita calificare și încadrare în drept a cererii de chemare în

judecată, ceea ce presupune o pretinsă aplicare greșită a legii.

Pe de

altă parte, față de soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare, pronunțată

de instanța de apel, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi invocat în speță, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat ea însăși

asupra fondului cauzei, pentru a se putea susține că a acordat ceea ce nu s-a

cerut.

În ceea

ce privește invocarea de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată,

a prevederilor art.

art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938, referitoare

la rectificarea cărții funciare în ipoteza în care

nu mai sunt

întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat

efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, Înalta Curte

constată că acest caz de rectificare vizează situațiile în care dreptul a fost

înscris în temeiul unui act valabil, iar încetarea condițiilor de existență a

dreptului sau a efectelor actului ce a stat la baza înscrierii se datorează

unor împrejurări ulterioare momentului înscrierii dreptului în cartea funciară.

Or, prin acțiunea formulată, reclamanta susține că, ab initio, înscrierea s-a

bazat pe un act normativ abuziv, că nu a existat un titlu care să justifice

transferul dreptului de proprietate, situație care nu se poate rezolva pe

temeiul cazului de rectificare prevăzut de art.

34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Cu toate

acestea, Înalta Curte apreciază fondată critica referitoare la constatarea

greșită a instanței de apel că prima instanță nu ar fi soluționat fondul cauzei

deduse judecății, ceea ce a condus la soluționarea greșită a apelului pe

temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., critică încadrabilă, de asemenea, în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel,

deși prima instanță a reținut, în prealabil, că acțiunea în rectificare are

caracter subsidiar și se grefează pe o acțiune de fond, care să statueze cu

privire la ineficacitatea titlului sau nulitatea încheierii de intabulare, în

continuarea considerentelor sentinței pronunțate, prima instanță a examinat

acțiunea în rectificarea cărții funciare, atât din perspectiva titlului ce a

stat la baza înscrierii, cât și sub aspectul nevalabilității încheierii de

carte funciară prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în

favoarea pârâtei.

În ceea ce privește titlul

pârâtei, prima instanță s-a raportat la motivele de ineficacitate invocate prin

acțiune și a reținut că solicitarea de admitere a acțiunii în rectificare de

carte funciară fundamentată strict pe faptul abrogării actului normativ care a

constituit temeiul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei nu

poate fi primită, întrucât s-ar încălca norma constituțională privind

neretroactivitatea legii civile. Instanța de fond a mai reținut că abrogarea

Decretului nr. 358/1948, realizată prin Decretul-Lege nr. 9/1989 nu

retroactivează și nu determină în mod automat restabilirea situației

anterioare, inclusiv în planul evidențelor de publicitate imobiliară.

S-a mai reținut, ca

argument pentru respingerea acțiunii în rectificare, că legiuitorul a adoptat

acte normative speciale, cu caracter derogator de la normele dreptului comun, care

prevăd o anumită procedură care trebuie urmată în vederea redobândirii

plenitudinii prerogativelor conferite de dreptul de proprietate asupra

imobilelor în cauză, iar acțiunea vizând rectificarea de carte funciară în

privința acestor imobile se prezintă a fi neîntemeiată, câtă vreme legiuitorul

a stabilit cadrul legal și condițiile în care fostul proprietar deposedat

abuziv poate obține retrocedarea bunurilor.

Prin urmare, a

considerat prima instanță, pretinsa preluare abuzivă a bunurilor evocate s-a

realizat în temeiul unui act de putere, a cărui valabilitate și legalitate nu

poate fi cercetată în cadrul unei proceduri stricte de rectificare de carte

funciară, în care se verifică doar respectarea condițiilor legale ale

înscrierii de carte funciară în vigoare la data edictării actului normativ în

cauză.

Cu privire la încheierea

de carte funciară nr. 104/1975 și înscrierea operată în evidențele de

publicitate imobiliară în temeiul acesteia, instanța de fond a reținut că

acestea sunt în acord cu reglementările legale în vigoare la acea dată, fiind

respectate inclusiv celelalte condiții procedurale, precum aceea a timbrării

cererii.

În raport de cele

constatate, Înalta Curte consideră greșită soluția de desființare cu trimitere

spre rejudecare, pronunțată de instanța de apel, în temeiul art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., deoarece nu erau întrunite condițiile procedurale pentru

pronunțarea unei asemenea soluții. Curtea de apel, fără a identifica alte

carențe ale sentinței, din perspectiva limitelor în care aceasta a soluționat

cauza în primă instanță, s-a rezumat la constatarea că instanța de fond nu a

examinat problema lipsei titlului pârâtei, ceea ce nu corespunde realității,

deoarece, așa cum s-a arătat în paragrafele precedente, prima instanță s-a pronunțat

inclusiv asupra acestui aspect al judecății.

Constatând că în mod

greșit instanța de apel a pronunțat soluția de desființare a sentinței, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a analiza pe fond motivele de apel cu

care fusese învestită de reclamantă, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta P.O. Rușeni împotriva deciziei nr. 279/ A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2015.