ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P.G.C. Rușeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O. Rușeni, rectificarea cărții funciare nr. 134 Rușeni asupra numărului topografic 67, privind imobilul în suprafața 2.450 mp teren, casă, curte și grădină, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 104/1975, ca fiind transfer de proprietate operat fără titlu valabil; să fie obligată pârâta să predea reclamantei, în deplină proprietate și posesie, imobilul menționat și să se dispună revenirea în cartea funciară la situația anterioară înscrierii operate în baza încheierii atacate, nr. 104/1975. Prin sentința civilă nr. 3278/ D din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 88/83/2010, s-a r espins acțiunea formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că, potrivit înscrierilor din coala CF nr. 134 Rușeni, depusă în copie la dosar, imobilul de sub nr. top 67, constând în suprafața de 2450 mp, casă, curte și grădină, înscris la poziția nr. A.II-1, a constituit proprietatea bisericii greco-catolice din Rușeni (poziția nr. B1), după care, în baza încheierii de carte funciară nr. 104/07 februarie 1975 a fost înscris dreptul de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române Rușeni (poziția nr. B3). S-a constatat că această înscriere s-a operat în temeiul încheierii amintite în urma cererii formulate la aceeași dată de către preotul paroh G.P., cerere înregistrată și timbrată potrivit dispozițiilor legale în vigoare de la acea dată.

Sub aspectul circumstanțelor factuale, instanța a mai reținut, din cuprinsul interogatoriilor administrate, precum și din depozițiile testimoniale ale martorilor O.I. și C.I. audiați în fața instanței, că lăcașul de cult din localitatea Rușeni a fost edificat cu începere din secolul al XIX-lea, turnul fiind finalizat în anul 1908, construindu-se și o casă parohială. În urma preluării patrimoniului parohiei greco-catolice de către cultul ortodox în anul 1948, imobilele au fost administrate de acest din urmă cult.

Din probele menționate anterior a mai rezultat că fosta casă parohială a fost demolată de către credincioșii ortodocși și a fost construit în locul său un imobil care în prezent are destinația de magazin sătesc (împrejurare care ar aduce în discuție admisibilitatea și veridicitatea restabilirii situației anterioare de carte funciară, ca o consecință a admiterii cererii de rectificare a înscrierilor din cartea funciară), iar de la data preluării efective și până în prezent au avut loc două renovări ale imobilului biserică, în jurul anilor 1960, respectiv 1975. Totodată, s-a mai reținut că, în urma preluării din anul 1948, o parte din însemnele specifice cultului greco-catolic au fost menținute în imobil, ele fiind înlăturate definitiv abia în anul 1968, ulterior majoritatea credincioșilor trecând la cultul ortodox.

Raportat la împrejurările reținute mai sus, un prim aspect avut în vedere de către instanță a fost acela că acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității, operată în cartea funciară, scopul demersului judiciar fiind punerea de acord a stării tabulare cu situația juridică reală a unui imobil. Această acțiune are, însă, un caracter eminamente subsidiar, fiind grefată pe o acțiune civilă de fond (acțiune în constatarea nulității sau în anularea actului juridic) prin care se cere constatarea nevalabilității titlului în temeiul căruia s-a realizat înscrierea de carte funciară.

În acest context, încheierea de carte funciară nu reprezintă decât consecința, transpunerea în planul publicității imobiliare, a realității juridice conținute de un act administrativ care, dacă nu este contestat și anulat, determină menținerea ca valabilă a respectivei încheieri de carte funciară. Din această perspectivă, având în vedere că atât prevederile art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (act normativ aplicabil la data înscrierii de carte funciară atacate), cât și cele ale art. 34 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată) instituie în mod limitativ patru situații pentru exercitarea cu succes a acțiunii în justiție vizând rectificarea înscrierilor de carte funciară, rezultă că analiza acțiunii reclamantei se va circumscrie ipotezelor legale amintite.

Aceasta este, de altfel, și orientarea practicii judiciare, consecventă opiniilor exprimate în literatura de specialitate, putând fi exemplificate în acest sens decizia civilă irevocabilă nr. 957/ R din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr. 5353/296/2006 depusă în copie la dosar sau, mai recent, decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Instanța a mai observat că, raportat la conținutul prevederilor art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948 referitor la stabilirea situației juridice a fostului cult greco-catolic, rezultă că transferul dreptului de proprietate a averii fostelor parohii greco-catolice către cultul ortodox român nu urma procedura prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 (câtă vreme art. 1 din Decretul nr. 358/1948 constata o revenire la cultul ortodox român a întregii comunități locale aparținând cultului greco-catolic) și nici pe aceea prevăzută de art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (înscrierea fiind operată în temeiul unui act normativ de autoritate care, având în vedere dispozițiile art. 645 C. civ. din 1864 se prezintă a fi un mod de dobândire a proprietății).

Prin urmare, nu poate fi reținută nevalabilitatea titlului în temeiul căruia a fost operată înscrierea de carte funciară, atâta vreme cât aceasta nu a fost constatată pe cale legislativă sau judiciară. Tribunalul a mai reținut că solicitarea de admitere a acțiunii în rectificare de carte funciară fundamentată strict pe faptul abrogării Decretului nr. 358/1948 nu poate fi primită, întrucât s-ar încălca norma constituțională privind neretroactivitatea legii civile. Altfel spus, abrogarea Decretului nr. 358/1948, realizată prin Decretul-Lege nr. 9/1989 nu retroactivează și nu determină în mod automat restabilirea situației anterioare, inclusiv în planul evidențelor de publicitate imobiliară. În acest sens, autoritățile S.R.

au elaborat o întreagă legislație reparatorie în materie, instituind o procedură specială, adaptată diferitelor categorii de bunuri preluate în mod abuziv de către fostele autorități comuniste, putând fi amintite în acest sens procedurile din materia fondului funciar, din materia imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, ori cele din materia lăcașurilor de cult și a bunurilor aparținând cultelor religioase.

În consecință, atâta timp cât prin acte normative speciale, cu caracter derogator de la normele dreptului comun, se prevede o anumită procedură care trebuie urmată în vederea redobândirii plenitudinii prerogativelor conferite de dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză, procedură care, de altfel, este în curs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 114/ C din 06 februarie 2012 a Guvernului României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, acțiunea vizând rectificarea de carte funciară în privința acestor imobile se prezintă a fi neîntemeiată, câtă vreme legiuitorul a stabilit cadrul legal și condițiile în care fostul proprietar deposedat abuziv poate obține retrocedarea bunurilor.

Prin urmare, a considerat prima instanță, pretinsa preluare abuzivă a bunurilor evocate s-a realizat în temeiul unui act de putere, a cărui valabilitate și legalitate nu poate fi cercetată în cadrul unei proceduri stricte de rectificare de carte funciară, în care se verifică doar respectarea condițiilor legale ale înscrierii de carte funciară în vigoare la data edictării actului normativ în cauză. Or, din această perspectivă, încheierea de carte funciară nr. 104/1975 și înscrierea operată în evidențele de publicitate imobiliară în temeiul acesteia, se prezintă a fi în acord cu reglementările legale în vigoare la acea dată, fiind respectate inclusiv celelalte condiții procedurale, precum aceea a timbrării cererii.

Tribunalul nu a contestat faptul că preluarea imobilelor aparținând cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948 se prezintă a fi una abuzivă, însă restabilirea dreptului de proprietate asupra acestora excede cadrului procesual stabilit printr-o simplă acțiune de drept comun vizând rectificarea înscrierilor de carte funciară. Pe de altă parte, instanța a mai reținut că în mod constant în jurisprudența consacrată în materie (de exemplu, prin deciziile nr. 1043 din 09 mai 2002, nr. 1477 din 24 februarie 2004 sau nr. 6008 din 02 noiembrie 2004 ale Curții Supreme de Justiție, respectiv ale Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a statuat că în asemenea situații dreptul de proprietate al fostului proprietar tabular nu s-a conservat pe parcursul acestei întregi perioade, de jure, de plin drept, pentru a se putea astfel dispune în mod direct restabilirea situației de carte funciară.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta P.G.C. Rușeni, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. În motivare apelului s-a susținut că, acțiunea reclamantei este fondată, actele normative edictate de statul comunist anterior anilor 1990 fiind abrogate imediat după 1990, B.G.C. fiind reînființată, în speță nu există act și titlu de intabulare a Bisericii Ortodoxe, astfel că înscrierea în cartea funciară a pârâtei s-a făcut în mod nelegal, fără titlu valabil. Prin decizia nr. 279/ A din 27 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul, a desființat sentința pronunțată de Tribunalul Satu Mare și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că reclamanta a formulat acțiune în rectificare C.F. întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, cerere care nu a fost analizată în niciun fel de instanța de fond, care s-a mărginit la a aprecia că acțiunea în rectificare de CF are un caracter subsidiar, fiind grefată pe o acțiune de fond prin care se constată nevalabilitatea titlului contestat. În acest fel, instanța de fond a confundat acțiunea în rectificare CF cu operațiunea tehnică de rectificare efectivă a colii de carte funciară. În speță, reclamanta a invocat nevalabilitatea titlului pârâtei, nevalabilitate constând în lipsa acestuia, aspecte ce nu au fost în nici un fel analizate de Tribunalul Satu Mare, restul considerentelor sentinței de fond fiind străine de petitul acțiunii.

Așa fiind, Curtea a apreciat că prima instanță nu a cercetat fondul cererii reclamantei, motiv pentru care, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, urmând ca acesta să procedeze la analizarea pe fond a acțiunii în rectificare de carte funciară formulată de reclamantă. Împotriva deciziei nr. 279/ A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs pârâta P.O. Rușeni, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține, în motivarea recursului, că, Tribunalul Satu Mare în mod judicios a reținut faptul că acțiunea în rectificare înscrierilor de carte funciară este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității, operată în cartea funciară, scopul demersului judiciar fiind acela de a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil.

De asemenea, în mod întemeiat reține tribunalul că o astfel de acțiune, precum cea cu care a fost învestit, are un caracter eminamente subsidiar, fiind grefată, obligatoriu și necesar, pe o acțiune principală vizând anularea, eventual constatarea nulității absolute a titlului care a stat la baza înscrierilor în CF. Judecând în limitele cu care a fost învestit, respectiv cu acțiune în rectificare de CF, Tribunalul Satu Mare în mod corect a respins acțiunea formulată, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei acțiuni în rectificare, deoarece nu se poate rectifica o înscriere în CF pe baza unei cereri principale formulate în acest sens. În condițiile în care nu s-a contestat însuși titlul care a stat la baza unei astfel de înscrieri, înscrierea dispusă prin încheierea de intabulare nr. 104/1075 se bucură în continuare de aparența de legalitate, titlul în baza căreia s-a emis producând efecte juridice, nefiind anulat.

Prin decizia recurată, instanța de apel a admis apelul formulat de intimată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare, reținând în mod nelegal și eronat că reclamanta ar fi formulat acțiune în rectificare CF întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 în Decretul-Lege nr. 115/1938 și că cererea nu ar fi fost analizata în niciun fel de instanța de fond. Această soluție a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După cum rezultă din cererea introductivă de instanță, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe alte dispoziții decât cele reținute de instanța de apel, solicitând exclusiv rectificarea de cartea funciara și anularea încheierii de intabulare nr. 104/1975, iar referirile la Decretul-Lege nr. 115/1038 se rezumă doar la a indica art. 34 pct. 3. Prin urmare, nu se poate considera că ar exista un petit de anulare/constatare a nulității absolute a titlului pârâtei pentru simplul motiv că nu s-a solicitat așa ceva de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Solicitarea de „anulare a încheierii de intabulare nr. 104/1975, ca fiind un transfer de proprietate operat fără titlu valabil”, astfel cum a fost cerut de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nu poate fi asimilată un cereri de constatare a nevalabilității unui titlu, deoarece nu încheierea nr. 104/1975 constituie titlul proprietarului tabular, ci actul normativ în baza căruia s-a emis această încheiere de intabulare, act normativ a cărui nevalabilitate nu a fost constatată/declarată în niciun mod, nefiind cerut acest lucru. Astfel, sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 6 teza a doua C. proc. civ., respectiv instanța a acordat ceva ce nu s-a cerut. Instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere privitoare la constatarea nevalabilității titlului în baza căruia s-a emis încheierea de intabulare a dreptului de proprietate, instanța de judecată pronunțând o hotărâre în limitele în care a fost învestită.

Deși există o practică judiciară constantă în această materie, Curtea de Apel Oradea în mod greșit consideră că instanța de fond a fost învestită cu o cerere privind constatarea nevalabilității unui titlu, în condițiile în care o asemenea cerere nu a fost formulată. Tribunalul Satu Mare a respins în mod corect cererea de chemare în judecată, având în vedere că acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, este inadmisibilă. Aspectele ce vizează valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credință, nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de cartea funciară, atâta timp cât instanța nu a fost învestită și cu o cerere de constatare a nulității titlului de proprietate contestat.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiune, reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 104/1975, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea pârâtei, în temeiul Decretului nr. 177/1948, să fie obligată pârâta să predea reclamantei, în deplină proprietate și posesie, imobilul și să se dispună revenirea în cartea funciară la situația anterioară înscrierii operate în baza încheierii atacate. Întrucât încheierea de carte funciară și înscrierea a cărei rectificare se solicită sunt anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, legea aplicabilă acțiunii în rectificarea cărții funciare este Decretul-Lege nr. 115/1938.

În acest sens, prin decizia în interesul legii nr. 21 din 12 decembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat, cu putere obligatorie, că acțiunile de carte funciară, în prestație tabulară și în rectificare tabulară, având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de cele ale Decretului-Lege nr. 115/1938. Potrivit art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938: „ Rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată: 1. dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

2. sau dacă prin înscriere, dreptul a fost greșit calificat. 3. sau dacă nu mai sunt întrunite condițiunile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”, iar potrivit art. 35: „Rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite ”. În ceea ce privește primul caz de rectificare enumerat în textul legal, acesta reunește mai multe situații, în care cauzele neconcordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală sunt diferite. Astfel, în primul rând, textul are în vedere situația în care actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, aici regăsindu-se atât nulitatea absolută sau relativă a actului ca operațiune juridică, negotium iuris, cât și nevalabilitatea înscrisului constatator, instrumentum probationis al actului sau faptului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

În același caz de rectificare prevăzut de art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 este inclusă și situația în care se invocă nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară, care poate decurge fie din nevalabilitatea încheierii de carte funciară, fie din nevalabilitatea propriu-zisă a înscrierii în cartea funciară. Există situații în care, deși actului juridic ce a stat la baza înscrierii, cât și înscrisul constatator al acestuia, sunt valabile (astfel încât nu se pune problema nevalabilității titlului), totuși, situația care rezultă din înscrierea în cartea funciară nu este conformă cu situația juridică reală, deoarece este greșită, eronată, încheierea prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară.

Cu privire la această problemă, doctrina a recunoscut posibilitatea persoanei îndreptățite de a urma calea acțiunii în rectificare, pentru a obține înlăturarea, completarea sau modificarea încheierii nevalabile și, pe cale de consecință, rectificarea înscrierii inexacte. În speță, cauzele de rectificare a cărții funciare invocate de reclamantă se subsumează prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, întrucât reclamanta a solicitat rectificarea atât pe motivul nulității încheierii de intabulare nr. 104/1975, dar și pe motivul că actul normativ în temeiul căruia a operat înscrierea a avut caracter abuziv și a fost abrogat. Din această perspectivă, nu poate fi reținută critica recurentei pârâte, privind greșita calificare a cererii reclamantei, instanța de apel stabilind în mod corect încadrarea și temeiul juridic al acțiunii ca fiind cel prevăzut de art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Această critică nu poate fi examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., așa cum în mod greșit se susține în motivarea recursului, ci se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă greșita calificare și încadrare în drept a cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune o pretinsă aplicare greșită a legii. Pe de altă parte, față de soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare, pronunțată de instanța de apel, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi invocat în speță, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat ea însăși asupra fondului cauzei, pentru a se putea susține că a acordat ceea ce nu s-a cerut.

În ceea ce privește invocarea de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a prevederilor art. art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938, referitoare la rectificarea cărții funciare în ipoteza în care nu mai sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, Înalta Curte constată că acest caz de rectificare vizează situațiile în care dreptul a fost înscris în temeiul unui act valabil, iar încetarea condițiilor de existență a dreptului sau a efectelor actului ce a stat la baza înscrierii se datorează unor împrejurări ulterioare momentului înscrierii dreptului în cartea funciară.

Or, prin acțiunea formulată, reclamanta susține că, ab initio, înscrierea s-a bazat pe un act normativ abuziv, că nu a existat un titlu care să justifice transferul dreptului de proprietate, situație care nu se poate rezolva pe temeiul cazului de rectificare prevăzut de art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază fondată critica referitoare la constatarea greșită a instanței de apel că prima instanță nu ar fi soluționat fondul cauzei deduse judecății, ceea ce a condus la soluționarea greșită a apelului pe temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., critică încadrabilă, de asemenea, în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, deși prima instanță a reținut, în prealabil, că acțiunea în rectificare are caracter subsidiar și se grefează pe o acțiune de fond, care să statueze cu privire la ineficacitatea titlului sau nulitatea încheierii de intabulare, în continuarea considerentelor sentinței pronunțate, prima instanță a examinat acțiunea în rectificarea cărții funciare, atât din perspectiva titlului ce a stat la baza înscrierii, cât și sub aspectul nevalabilității încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei.

În ceea ce privește titlul pârâtei, prima instanță s-a raportat la motivele de ineficacitate invocate prin acțiune și a reținut că solicitarea de admitere a acțiunii în rectificare de carte funciară fundamentată strict pe faptul abrogării actului normativ care a constituit temeiul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei nu poate fi primită, întrucât s-ar încălca norma constituțională privind neretroactivitatea legii civile. Instanța de fond a mai reținut că abrogarea Decretului nr. 358/1948, realizată prin Decretul-Lege nr. 9/1989 nu retroactivează și nu determină în mod automat restabilirea situației anterioare, inclusiv în planul evidențelor de publicitate imobiliară.

S-a mai reținut, ca argument pentru respingerea acțiunii în rectificare, că legiuitorul a adoptat acte normative speciale, cu caracter derogator de la normele dreptului comun, care prevăd o anumită procedură care trebuie urmată în vederea redobândirii plenitudinii prerogativelor conferite de dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză, iar acțiunea vizând rectificarea de carte funciară în privința acestor imobile se prezintă a fi neîntemeiată, câtă vreme legiuitorul a stabilit cadrul legal și condițiile în care fostul proprietar deposedat abuziv poate obține retrocedarea bunurilor.

Prin urmare, a considerat prima instanță, pretinsa preluare abuzivă a bunurilor evocate s-a realizat în temeiul unui act de putere, a cărui valabilitate și legalitate nu poate fi cercetată în cadrul unei proceduri stricte de rectificare de carte funciară, în care se verifică doar respectarea condițiilor legale ale înscrierii de carte funciară în vigoare la data edictării actului normativ în cauză. Cu privire la încheierea de carte funciară nr. 104/1975 și înscrierea operată în evidențele de publicitate imobiliară în temeiul acesteia, instanța de fond a reținut că acestea sunt în acord cu reglementările legale în vigoare la acea dată, fiind respectate inclusiv celelalte condiții procedurale, precum aceea a timbrării cererii.

În raport de cele constatate, Înalta Curte consideră greșită soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare, pronunțată de instanța de apel, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu erau întrunite condițiile procedurale pentru pronunțarea unei asemenea soluții. Curtea de apel, fără a identifica alte carențe ale sentinței, din perspectiva limitelor în care aceasta a soluționat cauza în primă instanță, s-a rezumat la constatarea că instanța de fond nu a examinat problema lipsei titlului pârâtei, ceea ce nu corespunde realității, deoarece, așa cum s-a arătat în paragrafele precedente, prima instanță s-a pronunțat inclusiv asupra acestui aspect al judecății. Constatând că în mod greșit instanța de apel a pronunțat soluția de desființare a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a analiza pe fond motivele de apel cu care fusese învestită de reclamantă, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta P.O. Rușeni împotriva deciziei nr. 279/ A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.