ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2016

Decizia nr. 593/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea în contencios administrativ și fiscal înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2015, reclamantele A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta D. Brașov, anularea actului administrativ emis de pârâtă sub nr. 10312 din 26 ianuarie 2015 și obligarea pârâtei să-i achite suma de 51.065,12 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 101,80 ha, și plata dobânzilor calculate asupra debitului principal începând cu data de 19 iulie 2012.

La data de 5 mai 2015 reclamantele și-au precizat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a E., în calitate de organ ierarhic superior al pârâtului F. Brașov, de ordonator principal de credite și obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata ajutorului de stat pentru anul 2013, cu dobândă și cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2015 Tribunalul Mureș a invocat din oficiu și prin sentința nr. 955/2015 a admis excepția de necompetență materială, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că dreptul invocat de reclamante, de a primi compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le recoltează, este recunoscut prin dispozițiile art. 97 din Legea nr. 47/2008, iar obligația corelativă îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, ceea ce atrage competența curții de apel din punct de vedere material.

Prin sentința nr. 117 pronunțată în data de 13 noiembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantele A., B. și C., a declinat competența de judecare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâții G. Brașov și E. și chemații în garanție E. și H. Brașov - I. Mureș, in favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că ceea ce determină competența instanței de contencios administrativ este obiectul acțiunii deduse judecății respectiv actul administrativ reprezentat de adresa din 26 ianuarie 2015 a D. Brașov (actualmente G. Brașov), act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi. Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă îndreptată inclusiv împotriva E. este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată.

Raportat la cele ce preced și având în vedere modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, (...) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, reținând că în fapt competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 N.C.P.C. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În principal, Înalta Curte reține că obiectul judecății constă în obligarea pârâților la despăgubiri, acțiunea fiind formulată în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic adoptat prin Legea nr. 46 din 19 martie 2008, potrivit căruia „

1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă;”

Așadar, raportul juridic dedus judecății este între proprietarul fondului forestier (reclamantele A., B. și C.), pe de o parte și stat, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și care a administrat bugetul necesar acordării compensațiilor, pe de altă parte.

Faptul că reclamantul a chemat în judecată și alte autorități publice, care au competență să acționeze pentru realizarea dreptului său (F. Brașov) sau a formulat și alte capete de cerere (anularea unei adrese, dobânzi, etc.) este lipsit de importanță pentru stabilirea instanței competente, relevante fiind părțile raportului juridic dedus judecății, așa cum sunt stabilite prin lege.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Potrivit dispozițiilor legale citate, competența materială de soluționare a cauzelor de către instanțele de contencios administrativ se stabilește în raport de două criterii și anume:

- criteriul valoric în cazul litigiilor privind taxe, impozite, contribuții și datorii vamale, precum și accesorii ale acestora;

- criteriul rangului autorității, în celelalte cazuri.

În speță, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuțiilor, datoriilor vamale sau accesorii ale acestora.

Acțiunea formulată vizează refuzul autorităților publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamant, astfel că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de criteriul rangului autorității publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.

Întrucât Ministerul Mediului și Pădurilor se încadrează în categoria autorităților publice centrale, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, rezultă că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității publice.

Astfel, competența de soluționare a cauzei de față revine Curții Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Distinct de cele arătate, Înalta Curte examinând jurisprudența cu privire la această problemă de drept, constată că astfel de litigii sunt judecate în primă instanță de curțile de apel, secțiile de contencios administrativ, iar în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (ex.: Decizia nr. 3583/2013, Decizia nr. 3907/2014, Decizia nr. 4091/2014, Decizia nr. 3809/2015).

Față de toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Cu majoritate:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., toate prin mandatar J. prin av. K., în contradictoriu cu pârâții L. Brașov, E. și chemații în garanție H. Brașov - I. Mureș și E., în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2016.

Opinia separată

Redactată de judecător Eugenia Ion, în temeiul art. 426 alin. (2) C. proc. civ. (2010);

În dezacord cu concluzia majorității, apreciez că prezentul conflict negativ de competență se impunea a fi soluționat în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în contencios înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2015, sub nr. x/102/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D. Brașov, solicitând:

(i) anularea actului administrativ emis de pârât din 26 ianuarie 2015 și, în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 51.065,12 lei reprezentând c/val. produse masă lemnoasă pe întreaga perioadă a anului 2013, cu titlu de compensații;

(ii) plata dobânzilor calculate asupra debitului principal;

(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În cazul în care instanța va considera că adresa nu întrunește elementele constitutive ale unui act administrativ tipic sau asimilat conform Legii nr. 554/2004, (iar, pe cale de consecință, nu poate fi anulată pe calea contenciosului administrativ), reclamanții au solicitat, urmare a refuzului nejustificat al pârâtului, emis cu exces de putere, manifestat în adresa menționată, să se dispună obligarea pârâtului la plata ajutorului de stat aferent anului 2013, în cuantum de 51.065,12 lei.

La data de 29 aprilie 2015, pârâtul F. Brașov (fostul D. Brașov) a formulat cereri de chemare în garanție a E. și a H. Mureș - I. Mureș.

Reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, la data de 5 mai 2015, în sensul că solicită:

Prin urmare, raportat la obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificată, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de refuzul D. Brașov de acordare a despăgubirilor, refuz exprimat prin adresa din 26 ianuarie 2015 și considerat de reclamanți ca fiind unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c)) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, actul vătămător, care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului este refuzul exprimat de D. Brașov prin adresa din 26 ianuarie 2015.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei este determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, D. Brașov, autoritate publică locală, astfel că Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Deciziile nr. 3583/2013, nr. 3907/2014, nr. 4091/2014 și nr. 3809/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocate în opinia majoritară, nu prezintă relevanță în soluționarea conflictului de competență, întrucât în aceste cauze instanța supremă a reținut și a judecat pe fond recursurile declarate în această materie, fără ca aspectele privitoare la competența materială a primei instanțe să facă obiectul controlului judiciar.

În concluzie, pentru considerentele expuse, apreciez că în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, se impunea a se stabili competența de soluționare a prezentei cauze.