ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 591/2016
Deliberând, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 13 februarie 2015, reclamantul A. Mureșul a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. Brașov, anularea actului administrativ emis de pârâtă din 26 ianuarie 2015 și obligarea pârâtei să-i achite suma de 102.282,40 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 880,50 ha, precum și plata dobânzilor calculate asupra debitului principal începând cu data de 19 iulie 2012.
La data de 5 iunie 2015 reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a C., în calitate de organ ierarhic superior al pârâtului B. Brașov, de ordonator principal de credite și obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata ajutorului de stat pentru anul 2014, cu dobândă și cheltuieli de judecată.
Hotărârea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal;
La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2015, prin sentința nr. 953/2015 Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a invocat din oficiu și a admis excepția de necompetență materială, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș.
În motivare, s-a reținut că dreptul invocat de reclamant, de a primi compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le recoltează, este recunoscut prin dispozițiile art. 97 din Legea nr. 47/2008, iar obligația corelativă îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, ceea ce atrage competența curții de apel din punct de vedere material.
Împrejurarea că se solicită și anularea unei adrese emise de Comisariatul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov nu este de natură a atrage competența materială a tribunalului, întrucât natura juridică a acesteia urmează a se stabili în cadrul procesului.
Ca urmare, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a acțiunii revine Curții de Apel Târgu Mureș, competentă și sub aspect teritorial.
Hotărârea Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr. 126 pronunțată în data de 27 noiembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Mureșul, în contradictoriu cu pârâta D. Brașov (în calitate de succesor al E. Brașov), în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și constatând ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Târgu-Mureș și Tribunalul Mureș a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Prin Încheierea de ședință nr. 2/CC din data de 5 ianuarie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 126 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că a declinat competența de soluționare a cauzei în „favoarea Tribunalului Mureș”, în loc de „în favoarea judecătoriei sectorului 6 București”.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că ceea ce determină competența instanței de contencios administrativ este obiectul acțiunii deduse judecății respectiv actul administrativ reprezentat de adresa din 26 ianuarie 2015 a B. Brașov (actualmente D. Brașov), act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi. Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă îndreptată inclusiv împotriva C. este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată.
Raportat la cele ce preced și având în vedere modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, (...) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, reținând că în fapt competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;
Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 N.C.P.C. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În principal, Înalta Curte reține că obiectul judecății constă în obligarea pârâților la despăgubiri, acțiunea fiind formulată în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic adoptat prin Legea nr. 46 din 19 martie 2008, potrivit căruia „
1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă;”
Așadar, raportul juridic dedus judecății este între proprietarul fondului forestier (reclamantul A. Mureș), pe de o parte și stat, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și care a administrat bugetul necesar acordării compensațiilor, pe de altă parte.
Faptul că reclamantul a chemat în judecată și alte autorități publice, care au competență să acționeze pentru realizarea dreptului său (E. Brașov) sau a formulat și alte capete de cerere (anularea unei adrese, dobânzi, etc.) este lipsit de importanță pentru stabilirea instanței competente, relevante fiind părțile raportului juridic dedus judecății, așa cum sunt stabilite prin lege.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Potrivit dispozițiilor legale citate, competența materială de soluționare a cauzelor de către instanțele de contencios administrativ se stabilește în raport de două criterii și anume:
- criteriul valoric în cazul litigiilor privind taxe, impozite, contribuții și datorii vamale, precum și accesorii ale acestora;
- criteriul rangului autorității, în celelalte cazuri.
În speță, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuțiilor, datoriilor vamale sau accesorii ale acestora.
Acțiunea formulată vizează refuzul autorităților publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamant, astfel că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de criteriul rangului autorității publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.
Întrucât C. se încadrează în categoria autorităților publice centrale, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, rezultă că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității publice.
Astfel, competența de soluționare a cauzei de față revine Curții Apel Târgu Mure, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Distinct de cele arătate, Înalta Curte examinând jurisprudența cu privire la această problemă de drept, constată că astfel de litigii sunt judecate în primă instanță de curțile de apel. secțiile de contencios administrativ, iar în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (ex.: Decizia nr. 3583/2013, Decizia nr. 3907/2014, Decizia nr. 4091/2014, Decizia nr. x/2015).
Față de toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. Mureș, B. Mureș, prin reprezentant - președinte F. prin Av. G., în contradictoriu cu pârâții D. Brașov, C. și chemații în garanție C. și H. Mureș - I. Mureș, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2016.