ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1264/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1264/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 17.05.2017, pe rolul Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, anularea Adresei nr. x/2017 prin care pârâta Garda Forestieră Brașov a refuzat avizarea documentației întocmite în vedere accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, cu consecința obligării acestei pârâte în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata sumei de 52.899,26 RON, reprezentând contravaloare produse masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 234,11 ha, situate în tipul funcțional T II, cu titlu de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2016, și la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal de 52.899,26 RON, începând cu 24.03.2017 și până la plata efectivă a debitului.
Prin sentința civilă nr. 2078 din 1 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.
A reținut instanța că sumele solicitate de reclamant sunt venituri publice, criteriul care operează fiind cel al autorității publice chemate în judecată, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, din moment ce unul dintre capetele de cerere vizează obligarea Ministerului Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală, la plata unor sume de bani, competența revine curții de apel.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 22 din 19 ianuarie 2018, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
A apreciat instanța că reclamanta solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, Garda Forestieră Brașov, act care materializează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Astfel, chemarea în judecată a Ministerului Apelor și Pădurilor nu schimbă competența, pentru că actul administrativ atacat emană de la o autoritate publică locală și pentru că cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie celei privind nelegalitatea actului administrativ.
Constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 133-135 C. proc. civ., instanța a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Adresei nr. x/2017 prin care pârâta Garda Forestieră Brașov a răspuns negativ cererii sale nr. 219/21.03.2017, înregistrată la Garda Forestieră sub nr. x/2017, de avizare la plată a sumei de 52.899,26 RON, reprezentând contravaloare compensații masă lemnoasă pentru anul 2016, cu consecința obligării pârâtei Garda Forestieră Brașov și a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor, în calitate de autoritate ierarhic superioară primei pârâte, la plata sumei de 52.899,26 RON și a dobânzilor aferente, începând cu data de 24.03.2017, data depunerii cererii la Garda Forestieră Brașov.
Adresa nr. x/2017 exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantei (și a altor composesorate și asociații composesorale), apreciindu-se a fi prematur formulată, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Deci, în discuție este un act administrativ asimilat, materializat în refuzul Gărzii Forestiere Brașov de a aviza documentația întocmită în vederea acordării compensațiilor masă lemnoasă pentru anul 2016.
În cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ contestat.
În cauză, emitentul actului administrativ asimilat, materializat în Adresa nr. x/2017, este Garda Forestieră Brașov, autoritate publică de nivel local.
Potrivit art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene […] se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".
În ceea ce-l privește pe pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, reclamanta a precizat că l-a chemat în judecată raportat la capătul de cerere privind plata ajutoarelor de stat și a dobânzilor aferente, ca autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură.
Or, capătul principal al acțiunii privește anularea Adresei nr. x/2017. Capătul acțiunii privind acordarea contravalorii produselor de masă lemnoasă, și care este îndreptat inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesoriu capătului principal, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2018.