ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2016

Decizia nr. 592/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 29 ianuarie 2015, pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/105/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu paratul B. Ploiești (C. Ploiești) anularea adresei din 04 decembrie 2014 emisă de pârât, plata sumei de 1.708.509,39 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă aferente suprafeței de 3675,20 ha pădure, situată în zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 - Parcul Natural Bucegi, cu titlu de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2008, plata dobânzilor aferente, calculate începând cu data de 19 iulie 2012.

Prin sentința nr. 1493 din data de 23 iulie 2015 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei fiscal având ca obiect „anulare act administrativ Decizia nr. 12262 din 04 decembrie 2014 - acordarea compensațiilor aferente anului 2008” formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. Ploiești (C. Ploiești și D. în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a constatat, având în vedere ca obiectul litigiului privește plata unei compensații de la bugetul de stat (asimilată deci unei contribuții bugetare) in sumă de 1.708.509,39 lei, că nu este competent material să soluționeze cauza, sens în care, față de prevederile art. 132 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal.

Prin sentința nr. 250 pronunțată în data de 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția de necompetență materială a instanței invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. Ploiești (C. Ploiești) și D., în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, și constatând invit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului ivit prin regulatorul de competență.

Curtea a reținut că unicul criteriu de stabilire a competenței materiale se raportează la emitentul actului - Garda Forestieră Ploiești, autoritate publică locală și nu la criteriul valoric, întrucât despăgubirile solicitate pot fi acordate doar ca urmare a admiterii obiectului principal, fiind o consecință a solicitării de anulare a actului administrativ nr. 12262 din 04 decembrie 2014 sau a contestării refuzului nejustificat.

Prin urmare, întrucât obiectul principal al acțiunii îl reprezintă adresa indicată anterior, emisă de Garda Forestieră Ploiești, cu luarea în considerare a criteriului poziționării autorității emitente în rândul autorităților publice, Curtea a constatat că excepția este întemeiată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 N.C.P.C. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În principal, Înalta Curte reține că obiectul judecății constă în obligarea pârâților la despăgubiri, acțiunea fiind formulată în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic adoptat prin Legea nr. 46 din 19 martie 2008, potrivit căruia „

1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă;”

Așadar, raportul juridic dedus judecății este între proprietarul fondului forestier (reclamantul A., prin reprezentant), pe de o parte și stat, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și care a administrat bugetul necesar acordării compensațiilor, pe de altă parte.

Faptul că reclamantul a chemat în judecată și alte autorități publice, care au competență să acționeze pentru realizarea dreptului său (B. Ploiești) sau a formulat și alte capete de cerere (anularea unei adrese, dobânzi, etc.) este lipsit de importanță pentru stabilirea instanței competente, relevante fiind părțile raportului juridic dedus judecății, așa cum sunt stabilite prin lege.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Potrivit dispozițiilor legale citate, competența materială de soluționare a cauzelor de către instanțele de contencios administrativ se stabilește în raport de două criterii și anume:

- criteriul valoric în cazul litigiilor privind taxe, impozite, contribuții și datorii vamale, precum și accesorii ale acestora;

- criteriul rangului autorității, în celelalte cazuri.

În speță, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuțiilor, datoriilor vamale sau accesorii ale acestora.

Acțiunea formulată vizează refuzul autorităților publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamant, astfel că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de criteriul rangului autorității publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.

Întrucât D. se încadrează în categoria autorităților publice centrale, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, rezultă că se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității publice.

Astfel, competența de soluționare a cauzei de față revine Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Distinct de cele arătate, Înalta Curte examinând jurisprudența cu privire la această problemă de drept, constată că astfel de litigii sunt judecate în primă instanță de curțile de apel, secțiile de contencios administrativ, iar în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (ex.: Decizia nr. 3583/2013, Decizia nr. 3907/2014, Decizia nr. 4091/2014, Decizia nr. 3809/2015).

Față de toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâții B. Ploiești - C. Ploiești și D. în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2016.

Opinia Separată a doamnei judecător E., în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Opinia Separată

Redactată de judecător E., în temeiul art. 426 alin. (2) C. proc. civ. (2010).

În dezacord cu concluzia majorității, apreciez că prezentul conflict negativ de competență se impunea a fi soluționat în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în considerarea următoarelor argumente:

Prin acțiunea în contencios înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. Ploiești (fost C. Ploiești), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea adresei din 04 decembrie 2014 emisă de C. Ploiești;

(ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 1.708.509,39 lei reprezentând c/val. produse de masă lemnoasă, cu titlu de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2008;

(iii) obligarea pârâtului la plata dobânzilor aferente, începând cu data de 19 iulie 2012.

La data de 05 iunie 2015, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că solicită introducerea în cauză, în calitatea de pârât, și a D. și obligarea pârâților, în solidar, la plata ajutorului de stat cuvenit pentru anul 2008, în cuantum de 1.708.509,39 lei, urmare a refuzului nejustificat emis de pârâtul B. Ploiești de plată a acestor compensații.

Prin urmare, raportat la obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificată, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de refuzul C. Ploiești de acordare a despăgubirilor, refuz exprimat prin adresa din 04 decembrie 2014 și considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, actul vătămător, care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de refuzul de acordare a despăgubirilor exprimat de C. Ploiești prin adresa din 04 decembrie 2014.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei este determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, C. Ploiești, autoritate publică locală, astfel că Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Deciziile nr. 3583/2013, nr. 3907/2014, nr. 4091/2014 și nr. 3809/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocate în opinia majoritară, nu prezintă relevanță în soluționarea conflictului de competență, întrucât în aceste cauze instanța supremă a reținut și a judecat pe fond recursurile declarate în această materie, fără ca aspectele privitoare la competența materială a primei instanțe să facă obiectul controlului judiciar.

În concluzie, pentru considerentele expuse, apreciez că în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, se impunea a se stabili competența de soluționare a prezentei cauze.