ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4718/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. Buzău, în insolvență, a chemat în judecată pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, solicitând instanței: anularea/desființarea Deciziei nr. 47620/22.12.2015, emise de pârâtă, de soluționare a contestației sale, și, pe cale de consecință, a următoarelor acte administrative fiscale emise de A.J.F.P. Buzău: Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 3889/12.10.2015 prin care s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna aprilie 2015 cu obligații fiscale exigibile în perioada iunie- septembrie 2015; Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4079/27.10.2015, prin care s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna iunie 2015 cu obligații fiscale exigibile in perioada septembrie 2015; precum și a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 4080/27.10.2015, prin care s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA, aprobată la rambursare pentru luna iulie 2015 cu obligații fiscale exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 290 din 29 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A.- prin B. și prin C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.A. Buzău - prin administrator judiciar, B.., solicitând casarea sentinței civile recurate, desființarea Deciziei A.J.F.P. Buzău nr. 47620/22.12.2015 privind soluționarea contestației sale și, totodată, desființarea, pe cale de consecință, a Deciziilor nr. 3889/12.10.2015, nr. 4079/27.10.2015 și nr. 4080/27.10.2015 privind compensarea obligațiilor fiscale.

În motivarea recursului său, reclamanta arătat în esență următoarele:

În speță, prin Decizia de compensare nr. 3889 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna aprilie 2015, exigibile la data de 25 mai 2015 în valoare de 1.834,162 RON cu obligații fiscale exigibile în perioada iunie- septembrie 2015, aceste obligații neexistând la data compensării-25 mai 2015, întrucât declarația prin care acestea s-au născut a fost depusă ulterior datei la care se pretinde că a avut loc compensarea.

Cu alte cuvinte, data la care are loc compensarea nu poate fi anterioară datei la care ambele creanțe coexistă. Este evident că această condiție esențială - existența concomitentă a creanțelor -nu este îndeplinită la data de 25 mai 2015 pentru obligații fiscale reprezentând contribuții de sănătate, șomaj sau impozit pe salarii aferente lunilor iunie, iulie și august 2015, acestea fiind declarate și datorate doar ulterior lunii pentru care se calculează și declară.

De altfel, data declarării și data exigibilității obligațiilor fiscale stinse prin compensare rezultă din însuși cuprinsul Deciziei de compensare 3889 și este ulterioară datei compensării.

Ca atare, în măsura în care însăși autoritatea fiscală arată, în cuprinsul Deciziei de compensare 3889, că obligația de plată este născută și exigibilă la mal mult de 2 luni de la data pretinsei compensări, nu există niciun temei legal care ar justifica, măcar în aparență, data pretinsă a compensării.

Aceleași circumstanțe de fapt (data nașterii și scadenței obligației de plată este ulterioară datei compensării) se regăsesc și în cazul deciziilor de compensare 4079 și 4080, astfel încât susținerile cu privire la Decizia de compensare 3889 sunt aplicabile, mutatis mutandis, și acestora, cum arătăm în mod detaliat Infra:

Prin Decizia de compensare nr. 4079 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna iunie 2015, exigibile la data de 27 iulie 2015 în valoare de 746.410 RON cu obligații fiscale exigibile în perioada septembrie 2015. aceste obligații neexistând la data compensării - 27 iulie 2015:

Prin Decizia de compensare nr. 4080 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna iulie 2015, exigibile la data de 25 august 2015 în valoare de 1.033.290 RON cu obligații fiscale exigibile în perioada septembrie- octombrie 2015, aceste obligații neexistând la data compensării - 25 august 2015.

În mod nelegal autoritățile fiscale au emis deciziile de compensare atacate în prezenta cauză deși avea obligația de a pune în aplicare sentința civilă numărul 21 din 14 ianuarie 2015 pronunțată de către judecătorul sindic în dosarul numărul x/2014

Intimata- pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 20 aprilie 2017, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind, în esență, că în mod corect și legal instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând faptul că, în mod indubitabil, aprobarea sumei de TVA solicitată la rambursare este cu data de 12.10.2015 pentru obligații devenite scadente și neachitate, în perioada anterioară, obligațiile ce fac obiectul notei de compensare nr. x/12.10.2015 sunt cele mai vechi scadente, cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenței, la data întocmirii notei de compensare (12.10.2015), astfel fiind respectate prevederile art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esență, recurenta-reclamantă susține că prin deciziile de compensare atacate, nr. 3889 din 12 octombrie 2015, nr. 4079 din 27 octombrie 2015 și nr. 4080 din 26 octombrie 2015 organele fiscale au procedat la compensarea sumelor reprezentând taxa pe valoare adăugată cu sume reprezentând obligații fiscale născute și exigibile la date ulterioare operațiunii de compensare.

Exemplificând, recurenta a arătat că în ceea ce privește decizia de compensare nr. 3889 sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată erau exigibile la 25 mai 2015 au fost compensate cu obligații fiscale exigibile în perioada iunie - septembrie 2015, obligații ce nu existau la data de 25 mai 2015 când s-a produs compensarea. Aceste circumstanțe de fapt, a precizat recurenta, referitoare la data nașterii și scadentei obligației de plată - ulterioare datei compensării se regăsesc și în cazul deciziilor de compensare nr. 4079 și 4080. În opinia A. S.A. Buzău, referitor la decizia de compensare nr. 4079 au fost compensate sume reprezentând taxa pe valoarea adăugată, exigibile la 27 iulie 2015, cu obligații fiscale exigibile în septembrie 2015, aceste obligații neexistând la data de 27 iulie 2015 când a operat compensarea, referitor la decizia de compensare nr. 4080, s-a dispus compensarea taxei pe valoarea adăugată aprobată la rambursare pentru iulie 2015, exigibilă la 25 august 2015, cu obligații fiscale exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015, obligațiile fiscale neexistând la data de 25 august 2015, data la care a operat compensarea. La fel, a arătat recurenta, prin decizia de compensare nr. 4080 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată aprobată pentru luna iulie 2015, la rambursare, exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015, cu obligații fiscale exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015, aceste obligații neexistând la data de 25 august 2015 când a avut loc compensarea .

Înalta Curte nu împărtășește criticile formulate de către recurentă, constatând că prima instanța a stabilit în mod corect situația de fapt a cauzei și am făcut o interpretare validă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Cele trei decizii de compensare, nr. 3889, nr. 4079 și nr. 4080, contestate pe calea contenciosului administrativ de către reclamanta A. S.A. Buzău vizează stingerea obligații de plată născute după data deschiderii procedurii insolvenței, în ordinea vechimii. În cazul deciziei nr. 3889 compensarea s-a produs la data de 12 octombrie 2015, pentru obligații fiscale scadente în perioada iunie - septembrie 2015. Prin decizia nr. 4079 compensarea a avut loc la data de 27.10.2015 pentru obligații fiscale scadente în septembrie 2015. În fine, prin decizia nr. 4080 compensarea s-a făcut la 27 octombrie 2015 și a vizat obligații fiscale neachitate scadente în 25 septembrie 2015 și 26 octombrie 2015. Reclamanta consideră eronat că, în privința deciziei nr. 3889, compensarea a avut loc la 25 mai 2015. Confuzia pe care o face reclamanta pornește de la faptul că prin compensare obligațiile de plată ale reclamantei au fost stinse cu data exigibilității taxei pe valoarea adăugată solicitată la rambursare. Astfel, în cazul deciziei nr. 3889 momentul exigibilității taxei pe valoarea adăugată a fost 25 mai 2015, însă de și stingerea obligațiilor fiscale s-a făcut cu această dată, compensarea a fost dispusă în data de 12 octombrie 2015. Cu alte cuvinte, compensarea prin decizia nr. 3889 a avut loc la data emiterii acestui act infralegislativ, iar nu anterior, cum susține reclamanta. Mai exact, data compensării nu coincide cu data stingerii obligației fiscale, ci este data la care s-a decis această măsură. La fel, în cazul deciziei nr. 4079 compensarea a fost decisă la data de 27 octombrie 2015, iar în cazul deciziei nr. 4080 tot la 27 octombrie 2015, adică data emiterii celor două acte infralegislative. Așadar, condiția existenței concomitente a creanțelor la data emiterii celor trei decizii de compensare, era perfect îndeplinită - 12 octombrie 2015 pentru compensarea dispuse prin decizia nr. 3889 și 27 octombrie 2015 pentru compensarea dispusă prin celelalte două decizii, nr. 4079 și nr. 4080.

Invocarea de către reclamantă, prin concluzii scrise, a deciziei civile nr. 2199 din 25 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu prezintă relevanță deoarece prin respectiva hotărâre judecătorească se statuează că nu se poate realiza compensarea unor creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței cu creanțele rezultate din activitatea ulterioară a societății aflate în insolvență, or, în cauza de față, așa cum a reținut prima instanță, obligațiile la plată pentru care s-a produs compensarea prin deciziile contestate în acest dosar au fost născute după data deschiderii procedurii insolvenței. De asemenea, pentru același motiv nu reprezintă relevanță juridică nici sentința civilă nr. 21 din 14 ianuarie 2015 pronunțată de către judecătorul sindic, și acolo fiind vorba de compensarea unor creanțe fiscale anterioare producerii insolvenței reclamantei din prezenta cauză.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat urmează a-l respinge ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. BUZĂU - prin administrator judiciar, B.., împotriva sentinței civile nr. 290 din 29 noiembrie 2016, a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2019.