ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1193/2018

Ședința publică din data de 17 aprilie 2018

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 11 martie 2013, sub nr. x/2013/a1, reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților A. și B., în calitate de administratori statutari ai debitoarei S.C. C. S.R.L., în sensul obligării pârâților la suportarea pasivului societății aflate în insolvență, în cuantum de 520.044 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința nr. 218 din 4 martie 2015, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de instituire a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, în contradictoriu cu pârâții A. și B.; a dispus instituirea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. pentru pasivul societății debitoare în cuantum de 520.044 RON; a respins cererea cu privire la pârâta A..

Împotriva sentinței nr. 218 din 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat apel pârâtul B., prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 63 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței nr. 218 din 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA și intimata-pârâtă A..

Împotriva deciziei nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât pârâtul B., cât și pârâta A..

Prin decizia nr. 2078 din 8 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. și a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare pârâtul B., prin care a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii de apel.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 534 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA; a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA și A..

Împotriva deciziei nr. 534 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestatorul B., prin care a invocat incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nemotivat.

Intimata A. nu a depus întâmpinare.

Recurentul-contestator B. nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006, întrucât cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a fost formulată în cadrul dosarului de insolvență nr. 2538/105/2013, cererea introductivă privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L. fiind înregistrată la 8 martie 2013 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, "principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 138 (...)".

Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Totodată, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitorului aflat în insolvență sunt supuse numai apelului.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților A. și B., în calitate de foști administratori statutari ai debitoarei S.C. C. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.

Cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința nr. 218 din 4 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar în apel prin decizia nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Din aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, prin raportare la art. 11 alin. (1) lit. g) din același act normativ, rezultă că decizia nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal are caracter definitiv de la data pronunțării.

Contestația în anulare formulată împotriva deciziei pronunțate în apel a fost soluționată prin decizia nr. 534 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Or, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Având în vedere că decizia nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este definitivă de la data pronunțării, rezultă că și decizia nr. 534 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal are caracter definitiv de la data pronunțării.

Fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., rezultă că decizia nr. 534 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind incident art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, conform căruia, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-contestator B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva deciziei nr. 534 din 5 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2018.