ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul accesoriu în favoarea pârâtei Consiliul Județean Prahova ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să verifice condițiile de legalitate în care s-a încheiat Actul de vânzare cumpărare nr. x/29.05.2008, să constate că Actul de vânzare cumpărare nr. x/29.05.2008 este afectat de cauze de nulitate absolută și să dispună anularea acestuia, fiind încheiat prin fraudarea legii, să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii Actului de vânzare-cumpărare nr. x/25.05.2008 și să oblige pârâta la restituirea prețului de 106.500 euro, fără TVA, precum și dobândă legală, începând cu data plății prețului în contul pârâtei, respectiv de la 29.05.2008 și până la momentul restituirii acestuia, să dispună instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenție până la plata integrală de către pârâtă a tuturor sumelor ce vor fi acordate în prezenta cauză asupra imobilului (teren și construcții) ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.05.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat, în subsidiar, în situația în care instanța va admite acțiunea, să se compenseze creanța deținută de pârâtă, constând în contravaloarea folosinței bunului și a fructelor culese cu cea a reclamantei.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean Prahova, prin care a solicitat ca, în măsura în care se va admite în tot sau în parte cererea de chemare în judecată, să dispună obligarea chematului în garanție să achite prețul vânzării actualizat, astfel după cum se solicită de către reclamantă.
La termenul de judecată din 22.04.2016 pârâta a renunțat la judecată în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematului în garanție Consiliul Județean Prahova, iar la termenul de judecată din 27.05.2016 a renunțat și la judecata cererii reconvenționale.
Consiliul Județean Prahova a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei și a reiterat în esență apărările pârâtei. A arătat că, chiar și în situația în care s-ar dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare, subdobânditorul de bună-credință păstrează bunul respectiv dacă l-a dobândit cu titlu oneros, chiar dacă titlul de proprietate al transmițătorului său a fost între timp declarat nul sau anulat, întrucât s-ar aduce atingere principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros și principiului asigurării stabilității circuitului civil.
Prin Sentința civilă nr. 796/27.05.2016, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei de interes, a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei și a respins acțiunea, ca fiind lipsită de interes.
Prin Decizia nr. 794/15.11.2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a admis apelul reclamantei, a anulat sentința apelată și a trimis cauza la Tribunalul Prahova pentru continuarea judecății.
Cauza este înregistrată în rejudecare sub nr. x/2015* la data de 27.12.2016, pe rolul Tribunalului Prahova.
Prin Sentința nr. 349 din data de 27.02.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea având ca obiect constatare nulitate act - rejudecare, formulată de reclamanta A. S.R.L., sub toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.
De asemenea, s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtei.
Împotriva sentinței mai sus indicate, pronunțată de Tribunalul Prahova, a declarat apel, în termen legal, reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, rejudecarea în fond a cauzei și pe fond admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 87 din 22 februarie 2018 a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C., împotriva Sentinței civile nr. 349 din data de 27.02.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul accesoriu în favoarea pârâtei Consiliul Județean Prahova, ca fiind nefondat.
Împotriva Deciziei nr. 87 din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, solicitând rejudecarea cauzei sub aspectul analizării respectării dispozițiilor legale despre care susține că nu s-au respectat, ceea ce a determinat încheierea unui act în frauda legii.
Se arată că instanța de apel a analizat fie respectarea în general a legislației în materie, respectiv Legea nr. 32/1990, O.G. nr. 65/2001, O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legea nr. 137/2002, Legea nr. 346/2004, fie analizează respectarea unor dispoziții care nu au fost invocate în motivele de apel.
Unul dintre motivele de nulitate care nu a fost analizat de instanța de apel și care demonstrează frauda la lege este reprezentat de dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.
Recurenta arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că actul a fost încheiat cu intenția evidentă a pârâtei de a frauda interesele reclamantei, cu scopul de a obține un preț mai mare decât cel la care avea dreptul conform legii.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale atunci când a apreciat ca legală vânzarea.
Vânzarea activului s-a făcut strict în baza H.C.J. nr. 133/28.09.2007 și hotărârea AGA nr. 4/2008 a S.C. B. S.A.
Actul de vânzare-cumpărare nu menționează temeiul legal în baza căruia se face vânzarea, care s-a decis în baza unui drept de preemțiune menționat în contractul de închiriere.
Întrucât la data încheierii actului, legea nu prevedea posibilitatea legală de a se vinde terenul, apreciază faptul că acest act este încheiat în frauda legii, fiind lovit de nulitate absolută.
De asemenea, mai arată recurenta că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat că vânzarea este legală, chiar dacă legislația în materie nu prevedea expres evaluarea activelor înainte de vânzare, în acest fel fiind încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 577/2002, întrucât la data vânzării nu s-a făcut o expertiză de specialitate a valorii imobilului.
Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea de la data de 25 octombrie 2018, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului părților potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea de la data de 21 februarie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva Deciziei nr. 87 din 22 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, va reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. criticile formulate de recurentă se vădesc nefondate.
În raport de acest motiv de recurs recurenta a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, solicitând ca instanța de apel să analizeze cauza sub aspectul analizării respectării dispozițiilor legale invocate, respectiv art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.
Instanța de apel confirmând ca legală și temeinică hotărârea fondului, a examinat motivele de apel prin prisma apărărilor formulate de părți relevante în raport de obiectul acțiunii - constatare nulitate act nefiind ținută să răspundă tuturor argumentelor subsumate uneia sau aceleiași apărări.
Deși menține situația de fapt și dezlegările în drept statuate la fond, instanța de apel reanalizează apărările formulate și apreciază că reglementările invocate de recurentă trebuie interpretate în corelație cu celelalte acte normative aplicabile speței, respectiv Legea nr. 31/1990, O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legea nr. 137/2002 și Legea nr. 346/2004.
Considerentele instanței de apel sunt clare și explicite ele exprimând rațiunile avute în vedere la adoptarea soluției astfel că, nu se poate susține cu temei că apărările părților cu privire la dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 nu au fost efectiv analizate de vreme ce instanța a analizat în considerente aceste apărări argumentându-și opinia cu privire la capacitatea pârâtei de a vinde acest activ și cu privire la faptul că au fost respectate toate prevederile legale în materie.
Instanța de apel analizând îndeplinirea condițiilor cerute cumulativ pentru a se constata frauda la lege, a apreciat că lucrul vândut a îndeplinit toate condițiile impuse de normele în vigoare, respectiv este în circuitul civil, nefiind în discuție un bun care este inalienabil, lucrul exista la momentul vinderii, este determinat și este proprietatea vânzătorului, astfel că, menține soluția fondului, de respingere a acțiunii .
Cu privire la celelalte susțineri ale recurentei subsumate motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la situația de fapt relevantă dovedită în cauză și la ignorarea dovezilor administrate și a concluziilor pe care acestea le impuneau, prin conținutul lor concret, argumentele aduse tind la o critică de netemeinicie, pe situația de fapt.
Altfel spus, recurenta, sub pretext de nemotivare, pune în discuție o reapreciere a probelor administrate, pentru a trage, cu privire la situația de fapt, alte concluzii decât cele statuate la fond și confirmate de instanța de apel.
Exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nedevolutivă se poate face numai pentru motive de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8, iar reaprecierea dovezilor administrate nu se circumscrie vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege.
Stabilirea situației de fapt constituie atributul suveran al instanței fondului cu condiția ca aceasta să își motiveze soluția adoptată, condiție îndeplinită în cauză.
Instanța de apel menținând în tot sentința fondului a adoptat o motivare expresă și explicită, așa încât repunerea în discuție a situației de fapt prin reaprecierea probelor, în cadrul acestui motiv de nelegalitate este fără temei legal.
Cu privire la criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurenta a formulat critici cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, chiar dacă dispozițiile legale în vigoare la data încheierii actului nu interziceau în mod expres vânzarea activelor ce făceau parte din patrimoniul parcurilor industriale.
Considerentele instanței au vizat analizarea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2008 încheiat între părți, în raport de condițiile de validitate ale actului juridic translativ de proprietate prevăzute de art. 948 C. civ., reținând că acesta îndeplinește toate aceste cerințe.
Ambele părți și-au exprimat acordul în achiziționarea bunurilor imobile ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, pârâta prin Hotărârea nr. 133/28.09.2007 a Consiliului Județean Prahova a acordat aviz favorabil în vederea vânzării activului și a mandatat în acest sens reprezentanții Consiliului Județean Prahova în AGA.
Au fost avute în vedere toate actele premergătoare încheierii acestei tranzacții, prin care a fost adus ca aport în societate activul (...) și întocmirea unui raport de evaluare a imobilului.
Înalta Curte constată că acest cadru legislativ a fost cunoscut recurentei.
De asemenea au fost respectate toate prevederile legale care stabileau fără echivoc faptul că vânzarea de active de către societăți cu capital integral de stat este permisă.
Au fost respectate prevederile art. 24 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 coroborate cu art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 137/2002.
Potrivit art. 24 alin. (1) și (3) din actul normativ evocat societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor, cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, după caz, în condițiile stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanțe.
Potrivit art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002, societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar și regiile autonome pot vinde active cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, după caz, și cu avizul prealabil al instituției publice implicate.
Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot dispune înstrăinarea de active cu caracter social, cu titlu gratuit și cu prioritate către autoritățile administrației publice locale, precum și către instituții publice și vânzarea acestora către orice altă persoană fizică sau juridică interesată, cu excepția celor care au fost revendicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
În mod legal instanța de apel a apreciat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost avute în vedere dispozițiile legale art. 105 din Norma de aplicare O.U.G. nr. 88/1997 aprobate prin H.G. nr. 577/2002 și ale Legii nr. 137/2002.
Tot ca o îndeplinire a condițiilor de validitate a fost respectat dreptul de preemțiune, fiind îndeplinite toate cerințele legale pentru a se dispune vinderea bunului prin negociere directă fără a fi necesară o licitație publică în acest sens. Însăși recurenta este cea care a formulat oferta de achiziție a bunurilor pe care le deține cu chirie, imediat după încheierea contractului de închiriere, ofertă urmată de acceptarea condițiilor de vânzare inclusiv în ceea ce privește prețul de vânzare.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a prețului de vânzare, în mod corect a reținut instanța de apel că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost efectuată în urma întocmirii raportului de expertiză, iar prevederile art. 70 din O.U.G. nr. 88/1997 nu fac distincție între situațiile care impun obligația întocmirii unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat și nu impun criterii specifice de evaluare în funcție de destinația operațiunii. Prețul a fost agreat și de către Adunarea generală a acționarilor prin Hotărârea nr. 4 din 14 aprilie 2008. În consecință prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare este sincer și serios.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la interdicția de înstrăinare prevăzută de O.G. nr. 65/2001, Înalta Curte constată că acest act normativ nu conține nicio dispoziție care să impună acest regim juridic imobilelor din parcuri industriale.
Deși O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale nu prevedea în mod expres posibilitatea de vânzare a activului, prevederile actului normativ evocat trebuie interpretate coroborat cu celelalte norme legislative aplicabile, respectiv Legea nr. 31/1990, O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legea nr. 137/2002, Legea nr. 364/2004.
În baza considerentelor mai sus reținute, apreciind că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C. împotriva Deciziei nr. 87 din 22 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2019.
Procesat de GGC - NN