ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2270/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1350, art. 1357, art. 1359, art. 1385, art. 1531, art. 1532, art. 1537 și art. 1547 C. civ.

Prin sentința nr. 582 din 2 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 239.000 RON, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 6.585 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Prin decizia nr. 359 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de pârâta B. S.A., s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată și s-au menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate.

Totodată, a fost obligată intimata la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în sumă de 2.942,5 RON.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute la art. 477 alin. (1) Cod de procedură civilă prin încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, întrucât deși pârâta nu a adus nicio critică hotărârii pronunțate de prima instanță cu privire aplicabilitatea în cauza a dispozițiilor art. 278 C. proc. civ., referitor la opozabilitatea ofertei din data de 12.09.2016 și a prevederilor art. 1537 C. civ., instanța a motivat soluția reținând incidența acestor prevederi legale.

Recurenta consideră că în limitele efectului devolutiv al apelului instanța de apel este ținută a se pronunța cu privire la motivele invocate prin cererea de apel, precum și la apărările formulate de intimată prin întâmpinare, fără a se putea pronunța cu privire la alte temeiuri de drept aplicabile în cauza dedusă judecății, decât cele invocate de părți.

Potrivit recurentei, prin aplicarea dispozițiilor legale evocate instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prevăzut la art. 9 și 22 C. proc. civ., principiul contradictorialității prevăzut la art. 14 din același cod și implicit dreptul la apărare privind temeiul de drept pe care și-a fundamentat soluția.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, recurenta precizează că hotărârea atacată nu este motivată întrucât instanța de apel a reținut că prejudiciul nu este cert, fără însă a mai analiza punctual condițiile răspunderii civile contractuale prevăzute la art. 1530 și 1531 C. civ. sunt îndeplinite și să argumenteze temeinic, arătând totodată raționamentul logico-juridic prin care a ajuns la această soluție.

Recurenta susține că soluționând cauza fără examinarea efectivă a susținerilor și apărărilor ambelor părți și fără lămurirea unui aspect esențial al cauzei, instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului, cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta arată că instanța de prim control judiciar a încălcat normele de drept material prevăzute de dispozițiile art. 277, coroborat cu art. 273 și art. 301 C. proc. civ., înlăturând în mod nelegal înscrisul reprezentând oferta din 16.09.2016. Recurenta menționează că această ofertă reprezintă înscrisul prin care dovedește caracterul cert și previzibil al prejudiciului creat prin neperfectarea contractului de vânzare cumpărare pentru teren.

Potrivit recurentei, instanța de apel a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 1188 C. civ., stabilind în mod eronat că oferta nu avea dată certă și nu este opozabilă pârâtei întrucât recurenta nu a adus dovezi cu privire la faptul că a fost comunicată pârâtei anterior promovării acțiunii.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 1537 C. civ., referitoare la dovada prejudiciului în situația în care cuantumul nu poate fi stabilit cu certitudine, revenind judecătorului rolul de a cuantifica daunele-interese.

Referitor la contractul de închiriere nr. x din 28.11.2018 încheiat de reclamantă și C. S.R.L. pentru suma de 1.700 Euro/lună, pentru întreaga suprafață de teren și construcții, prin care se dovedea certitudinea prejudiciul creat de parata, instanța de apel la înlăturat în mod nelegal din materialul probator.

La 27 iunie 2021 intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

La 22 iulie 2021 recurenta A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor intimatei ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Critica recurentei privind încălcarea regulile de procedură prevăzute la art. 477 alin. (1) Cod de procedură civilă privind limitele efectului devolutiv al apelului, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile de care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Prin cererea de apel formulată, pârâta a criticat hotărârea primei instanțe, atât pentru acordarea prejudiciului reclamantei fără a efectua minime verificări cu privire la temeinicie, certitudine, previzibilitate și posibilitatea reală de evaluare a acestuia cât și cu referire la probele administrate în susținerea acestui prejudiciu, în acest sens invocând dispozițiile art. 1532 și 1533 C. civ.

Instanța de prim control judiciar raportat la probele administrate și în urma reaprecierii situației de fapt, a constatat fondate criticile apelantei-pârâte întrucât prejudiciul pretins nu este cert și, implicit, în legătură directă și necesară cu neexecutarea obligației contractuale.

Înalta Curte constată că instanța de apel nu a încălcat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a procedat la rejudecarea fondului în limitele stabilite de apelant, cu referire la caracterul cert al prejudiciului.

De asemenea, se constată că instanța de prim control judiciar, în analiza caracterului cert al prejudiciului, a reapreciat probele administrate și a reținut în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. civ. că oferta si contractul de închiriere depuse la dosar de reclamantă nu sunt opozabile pârâtei, întrucât nu au data certă anterioară depunerii în dosarul primei instanțe.

De altfel, aplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1537 C. civ. privește analiza prejudiciului solicitat de reclamantă, instanța reținând că neexecutarea obligației contractuale nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului, nici în situația culpei grave a debitorului.

Criticile recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității prevăzut la art. 9 și 22 C. proc. civ., principiul contradictorialității prevăzut la art. 14 din același cod și implicit dreptul la apărare, prin aplicarea dispozițiilor art. 278 C. proc. civ. și art. 1537 C. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a analizat criticile apelantei-pârâte privind despăgubirile acordate de prima instanță, referitoare la temeinicie, certitudine, previzibilitate și posibilitatea reală de evaluare a acestuia, cât și cu referire la veridicitatea probelor administrate în dovedirea daunelor-interese.

Prin urmare, instanța de apel a fost sesizată cu aceste motive invocate de pârâtă, care i-au fost comunicate reclamantei, aceasta formulând apărări fără a-i fi încălcate principiile disponibilității, contradictorialității și dreptul la apărare.

Critica recurentei privind nemotivarea hotărârii atacate, întrucât nu au fost analizate punctual condițiile răspunderii contractuale și nu a fost prezentat raționamentul logico-juridic pe care l-a adoptat instanța de apel, subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.

Instanța de prim control judiciar în mod judicios a motivat hotărârea atacată, analizând în considerentele acesteia răspunderea civilă contractuală și constatând că nefiind întrunite toate condițiile, respectiv prejudiciul nu are caracter cert și daunele-interese pretinse nu sunt consecința directă și necesară a neexecutării obligației contractuale de către apelantă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

În consecință, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se silogismul judiciar pentru care s-au admis criticile pârâtei din apel, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Critica recurentei privind încălcarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului care avea posibilitatea de a solicita prezentarea registrelor în care era înregistrată oferta de închiriere a terenului, se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și este nefondată.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1537 C. civ., dovada neexecutării obligației contractuale nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului, fiind în sarcina reclamantei să dovedească caracterul cert și previzibil al prejudiciului precum și că acesta este consecința directă și necesară a neexecutării obligației contractuale.

Critica recurentei privind încălcarea normele de drept material prevăzute de dispozițiile art. 277, coroborat cu art. 273 și art. 301 C. proc. civ., prin înlăturarea în mod nelegal a înscrisului doveditor reprezentând oferta din 16.09.2016, subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, nu poate fi analizată întrucât vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar în calea de atac a recursului se urmărește conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că, pe de o parte, prin această critică se invocă încălcarea unor norme de procedură și nu de drept material iar, pe de altă parte, recurenta prin invocarea dispozițiilor de procedură tinde la o reapreciere a valorii probatorii a înscrisului și implicit la restabilirea situației de fapt, care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac extraordinară a recursului, prin care se urmărește conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, și critica recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 1188 C. civ. întrucât a stabilit în mod eronat că oferta nu avea dată certă anterior depunerii la prima instanță, nefiind opozabilă pârâtei și cea privind înlăturarea în mod nelegal din materialul probator a contractului de închiriere din 29.11.2019, prin care se dovedea certitudinea prejudiciului, nu pot fi primite întrucât se tinde la o reapreciere a valorii probatorii a acestor înscrisuri și, implicit, la restabilirea situației de fapt, care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac extraordinară a recursului.

Critica recurentei privind încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1537 C. civ., referitoare la dovada prejudiciului în situația în care cuantumul nu poate fi stabilit cu certitudine, revenind judecătorului rolul de a cuantifica prejudiciul, este nefondată.

În cauză se constată că instanța de apel în mod just a reținut că prejudiciul poate fi cuantificat și dovedit, însă recurenta-reclamantă nu a probat existența și cuantumul daunelor-interese precum și legătura directă și necesară cu neexecutarea obligației contractuale.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 359 din 26 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 359 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.