ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 842/2019

Ședința publică din data de 16 aprilie 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Botoșani, secția Civilă la data de 24 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contribuția acesteia la dobândirea, îmbunătățirea și mobilarea imobilului situat în mun. Botoșani, str. x, jud. Botoșani, și în subsidiar, recunoașterea dreptului de coproprietate asupra acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480-481, art. 969-970, art. 1075, art. 1532-1559 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 7740 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Botoșani, secția Civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția I civilă, raportat la valoarea litigiului de 222.605 RON, indicată de reclamantă și dispozițiile art. 94 lit. j) și art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 954 din 21 octombrie 2017, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a constatat că reclamanta are un drept de creanță în valoare de 37.754 euro reprezentând contribuția sa la dobândirea bunurilor: imobil apartament și îmbunătățiri încorporate în apartament precum și a bunurilor mobile aflate în imobilul achiziționat de pârât pe numele său. A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 37.754 euro cu acest titlu, în valută sau în RON la cursul de la data plății efective. De asemenea, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 10.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii experți, taxă timbru, onorarii avocați).

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut, în esență, că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a pus la dispoziția pârâtului, din veniturile sale, sume considerabile de bani, pe o perioadă lungă de timp, sume care au fost utilizate la achiziționarea apartamentului de către pârât pe numele său, la efectuarea lucrărilor de modificare și de îmbunătățiri și la achiziționarea mobilierului, acestea putând fi pretinse ca un drept de creanță, astfel cum s-a calificat de instanță prin încheierea din 23 octombrie 2015, temeiul de drept constituindu-l îmbogățirea fără justă cauză, care determină obligația de restituire a unei sume de bani, către cel care, fără temei, și-a micșorat patrimoniul.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul B. și expertul C. au declarat apel, care a fost soluționat prin decizia nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâtul B..

Prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de expertul C., cu consecința schimbării în parte a sentinței civile nr. 954 din 21 octombrie 2016 a Tribunalului Botoșani, în sensul obligării reclamantei la plata către expertul C. a sumei de 1300 RON, reprezentând diferență onorariu expertiză, rămasă neachitată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin acestei decizii.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.276 RON cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prin încheierea din 23 octombrie 2015 a Tribunalului Botoșani, instanța a solicitat apărătorului reclamantei să-și precizeze obiectul acțiunii, consemnându-se în încheiere susținerile acestuia în sensul că reclamanta a solicitat să se constate că are un drept de creanță, reprezentând cota de contribuție la dobândirea și îmbunătățirea imobilului în litigiu. Prezent în instanță, avocatul pârâtului a solicitat și a obținut repunerea în termen pentru a propune probe, deoarece apărările formulate în întâmpinare au fost raportate la pretențiile din acțiune, care nu au fost lămuritoare.

La data de 12 ianuarie 2018, recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

În cuprinsul cererii, pârâtul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, raportat la faptul că a menținut motivarea tribunalului fără a aduce o motivare corespunzătoare în acest sens.

Recurentul a învederat că, prin apelul formulat, a criticat faptul că prima instanță, după administrarea probatoriului, fără a pune în discuția părților, a dat o încadrare juridică nouă acțiunii formulate de către reclamantă, respectiv îmbogățirea fără justă cauză, făcând trimitere la încheierea din 23.10.2015 a Tribunalului Botoșani.

Prin cererea principală, reclamanta a invocat dispozițiile art. 480-481 C. proc. civ., art. 969-970, art. 1075, art. 1053, art. 1559 C. civ., raportându-se la contractul de mandat, la convențiile legal făcute, dreptul de proprietate și obligația de a face sau de a nu face.

Prin urmare, s-a susținut că nu se regăsește ca temei de drept, nici în cadrul cererii principale, nici în cadrul încheierii din 23 octombrie 2015, nici în cadrul dezbaterilor consemnate prin încheierile ulterioare, temeiul de drept al îmbogățirii fără justă cauză, prevăzut de către noul C. civ., respectiv art. 1327-1329 C. civ., pârâtul aflând de acest nou temei din considerentele sentinței apelate, temei care de altfel, a fost stabilit de către instanță în motivarea hotărârii.

Criticile referitoare la administrarea probatoriului și situația de fapt au fost constatate de către instanța de apel ca fiind nefondate, reluându-se motivarea primei instanțe fără a se aduce argumente în plus cu privire la criticile formulate de către pârât, în principal cu privire la înscrisul depus la termenul din calea de atac, respectiv raportul de expertiză contabilă extrajudiciară.

S-a învederat că instanța de apel a înlăturat acest înscris, cu motivarea că nu a fost solicitat prin cererea de apel proba cu înscrisuri.

În accepțiunea recurentului, conform limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, respectiv art. 478 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel putea administra probele a căror necesitate rezulta din dezbateri ori din analiza criticilor formulate de pârât prin cererea de apel, în virtutea rolului activ. Prin urmare, era necesar ca instanța de apel să analizeze utilitatea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară.

Recurentul-pârât a precizat că prima instanță a pronunțat o hotărâre fără temei legal, raportându-se doar la probatoriul administrat de către reclamantă, înlăturând probele solicitate de către pârât. Din analiza considerentelor, recurentul arată că se fac trimiteri doar la apărările formulate de către reclamantă, ignorându-se utilitatea probei cu înscrisuri, pentru justificarea unei sume de bani. Mai mult decât atât, a fost folosită proba testimonială ca o probă certă și utilă în vederea dovedirii unei contribuții de peste 58% din prețul vânzării imobilului la care a achiesat reclamanta, respectiv suma de 37.754 euro, folosindu-se sintagma "neechivoc" pentru proba testimonială, ce a avut ca teză probatorie veniturile "suplimentare" ale reclamantei.

În concluzie, recurentul a apreciat că, atât prima instanță, cât si instanța de apel, într-un mod lipsit de obiectivitate și imparțialitate, au analizat probatoriul administrat în cauză și au aplicat greșit dispozițiile legale atunci când au găsit întemeiată cererea formulată de reclamanta A., fără a exista un temei legal în acest sens.

La data de 20 martie 2018, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la faptul că recurentul a criticat decizia atacată fără a indica niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, s-a susținut că recurentul-pârât a reiterat motivele invocate în apel, aspect care echivalează cu nemotivarea recursului, împrejurare care atrage sancțiunea nulității cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală.

S-a mai susținut că instanța de apel a dat o corectă interpretate normelor juridice aplicabile împrejurărilor de fapt reținute pe baza probelor administrate.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2300 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care a fost depusă la dosar, conform dovezii aflată la fila x.

La data de 17 mai 2018, magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că acestea pot formula puncte de vedere.

Recurentul-pârât B. a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. și s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen în ședință publică la data de 2 aprilie 2019.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil de către instanța de apel, respectiv principiile disponibilității și contradictorialității, raportat la faptul că instanța a respins apelul pârâtului, menținând soluția primei instanțe, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. În acest sens, s-a subliniat că prima instanță a dat o încadrare juridică nouă acțiunii formulate de reclamantă, respectiv îmbogățirea fără justă cauză, pârâtul aflând despre acest nou temei din considerentele sentinței apelate, fără ca această împrejurare să fie pusă în discuția părților. Din această perspectivă, s-a învederat că instanța de apel nu a motivat înlăturarea criticii pârâtului formulate sub acest aspect.

Totodată, s-a mai arătat că, prin cererea principală, reclamanta a invocat dispozițiile art. 480 - 481 C. proc. civ., art. 969 - 970, art. 1075, art. 1053, art. 1559 C. civ., raportându-se la contractul de mandat, la convențiile legal făcute, dreptul de proprietate și obligația de a face sau de a nu face.

Prin urmare, s-a susținut că nu se regăsește ca temei de drept, nici în cadrul cererii principale, nici în cadrul încheierii din 23 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, nici în cadrul dezbaterilor consemnate prin încheierile ulterioare, temeiul de drept al îmbogățirii fără justă cauză, prevăzut de către noul C. civ., respectiv art. 1327-1329 C. civ.

Analizând această critică a recurentului-pârât, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contribuția acesteia la dobândirea, îmbunătățirea și mobilarea imobilului situat în Botoșani, str. x și, în subsidiar, recunoașterea dreptului de coproprietate asupra acestui imobil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 - 481, art. 969 - 970, art. 1075, art. 1532 - 1559 C. civ.

Pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a susținut că acțiunea formulată de reclamantă este ambiguă în privința obiectului acesteia și a temeiului de drept, solicitând, în consecință, ca reclamanta să-și precizeze exact acțiunea și dispozițiile legale aplicabile, arătând totodată dacă înțelege să solicite constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la prima instanță, reclamanta a precizat, sub acest aspect, că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ci obligarea pârâtului la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contribuția sa la dobândirea, îmbunătățirea și mobilarea apartamentului cumpărat formal doar pe numele pârâtului, iar, în subsidiar, a solicitat recunoașterea dreptului de coproprietate asupra aceluiași imobil. De asemenea, reclamanta a învederat că pârâtul a încercat să se îmbogățească de pe urma muncii sale.

Prima instanță, la termenul din 23 octombrie 2015, a pus în vedere reclamantei să-și precizeze obiectul acțiunii.

În acest sens, apărătorul reclamantei a menționat că obiectul cererii de chemare în judecată este un drept de creanță, reprezentând cota de contribuție la dobândirea și îmbunătățirea imobilului.

Ulterior precizării obiectului acțiunii, avocatul pârâtului nu a avut nicio intervenție, în sensul că ar avea nelămuriri cu privire la răspunsul acordat de apărătorul reclamantei sub aspectul precizării acțiunii, ci a solicitat administrarea de probatorii și continuarea judecății.

În considerentele sentinței nr. 954 din 21 octombrie 2017, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a reținut că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a pus la dispoziția pârâtului, din veniturile sale, sume consistente de bani pe o perioadă lungă de timp, sume care au fost utilizate la achiziționarea apartamentului de către pârât pe numele său, la efectuarea lucrărilor de modificare și de îmbunătățire și la achiziționarea mobilierului, iar aceste sume pot fi pretinse de reclamantă ca un drept de creanță, astfel cum a calificat instanța prin încheierea din 23 octombrie 2015, temeiul de drept constituindu-l îmbogățirea fără justă cauză, care determină obligația de restituire a unei sume de bani către cel care, fără temei, și-a micșorat patrimoniul.

Pârâtul a criticat, atât în apel, cât și în recurs, faptul că prima instanță a dat o încadrare juridică nouă acțiunii, respectiv îmbogățirea fără justă cauză, fără a pune în discuția părților acest lucru.

În acest sens, în mod corect, instanța de apel a reținut că la termenul din 23 octombrie 2015 prima instanță a solicitat apărătorului reclamantei să-și precizeze obiectul acțiunii, consemnându-se în încheiere susținerile acesteia în sensul că reclamanta solicită să se constate că are un drept de creanță, reprezentând cota de contribuție la dobândirea și îmbunătățirea imobilului în litigiu. Prezentă în instanță, apărătoarea pârâtului a solicitat instanței și a obținut repunerea în termen pentru a propune probe, deoarece apărările formulate în întâmpinare au fost raportate la pretențiile din acțiune, care nu au fost lămuritoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanțele de fond au argumentat corect că reclamanta are un drept de creanță rezultat din îmbogățirea pârâtului, care a izvorât din îmbogățirea fără justă cauză, așa cum de altfel a arătat și reclamanta prin răspunsul la întâmpinare depus la prima instanță.

Prin urmare, având în vedere aspectele reținute de instanța de apel și actele de procedură depuse la dosar, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs al recurentului-pârât întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile invocate de recurentul-pârât B. subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv proba cu interogatoriul reclamantei, expertiza imobiliară, precum și neluarea în considerare de către instanță a probei cu înscrisuri.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile dezvoltate în acest sens vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia, având în vedere că se contestă răspunsul la interogatoriu, interpretarea expertizei, precum și proba cu înscrisuri.

Astfel, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Recurentul-pârât a invocat și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub acest aspect susținând că, în mod greșit, instanța de apel a administrat proba cu martori pentru a dovedi veniturile reclamantei, stabilind o situație de fapt greșită cu privire la veniturile și modalitatea în care părțile au contribuit la achiziționarea imobilului și îmbunătățirile aduse apartamentului de-a lungul timpului de către cei doi parteneri.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, lucru care implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel în legătură cu aceste prevederi legale.

Prin această critică, în realitate, recurentul contestă modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, fiind în realitate vorba de o nouă critică invocată în speță care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale.

Prin urmare, având în vedere că prin intermediul criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului cu privire la contribuțiile părților la dobândirea imobilului, situația lucrărilor de amenajare, prin raportare la probele administrate în cauză, înscrisurile avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt, făcându-se referire la extrasele de cont în care au fost menționate sumele de bani transferate de cele două părți litigante, împrejurări care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia, se constată că acestea nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală a recursului.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A., Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecință, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât B. să achite intimatei-reclamante A. suma de 2330 RON cheltuieli de judecată, conform facturii nr. x/14.03.2018 și a chitanței nr. x/14.03.2018, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Obligă recurentul-pârât B. să achite intimatei-reclamante A. suma de 2330 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2019.