Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2023

HOTĂRÂRE
29.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 61 A din 19 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2441/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V
ÎCCJ 2023-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1046/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, se
ÎCCJ 2023-12-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2685/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunal
ÎCCJ 2023-11-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2104/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă sub nr. x/2021 la data d
ÎCCJ 2023-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2139/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă