Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2104/2023

HOTĂRÂRE
14.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2104/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român, cu sediul în București, împotriva deciziei nr. 1841A din 06 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2441/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V
ÎCCJ 2023-09-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2023
Ședința publică din data de 19 septembrie 2023 I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 2 decembrie 2021, sub nr. x/2021, prin care reclamanții St
ÎCCJ 2023-05-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 828/2023
Ședința publică din data de 16 mai 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la da
ÎCCJ 2024-01-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 116/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-
ÎCCJ 2023-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2139/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă