ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1741/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1741/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva aceleiași decizii.
Contestatorul B., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2078 din 8 decembrie 2016, invocând drept temei de drept art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că obiectul acțiunii îl reprezintă atragerea răspunderii sale patrimoniale, în calitate de reprezentant legal al societății debitoare C. S.R.L., pentru suma de 520.044 RON.
În conformitate cu prevederile art. 483 din C. proc. civ., cererile evaluabile în bani ce depășesc plafonul de 500.000 de RON sunt supuse recursului, astfel încât recursul este fondat și admisibil, fiind o cerere evaluabilă în bani, introdusă pe rolul Tribunalului Prahova după definitivarea dosarului de faliment al S.C. C. S.R.L.
Nu sunt aplicabile reglementările Legii 85/2014, în condițiile în care, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia, cererea de intrare în procedura insolventei a S.C. C. S.R.L. fiind depusă anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., cererea de atragere a răspunderii fiind o cerere ce izvorăște din procedura de faliment a acestei societăți.
Totodată, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 prevede că procesele începute prin cereri depuse în condițiile legii înainte de intrarea în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată, în speță fiind formulat recurs împotriva sentinței de la fondul cauzei, recalificat de instanță ca apel și judecat după prevederile noului C. proc. civ.
Contestatorul invocă, de asemenea, că nu a fost citat pentru a formula apărări, hotărârea fiind dată în camera de consiliu în complet de filtru, intanța de recurs considerând în mod eronat că cererea este contencioasă și nu o cerere evaluabilă în bani ce depășește suma de 500.000 de RON.
Examinând contestația în anulare în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Este de reținut că decizia nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:
"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Așa fiind, câtă vreme instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestații în anulare raportat la dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ. nu-și găsește justificarea legală.
Excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară oricăror cereri sau motive de casare, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Prin promovarea contestației în anulare, contestatorul tinde în realitate să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale de promovare și de susținere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere rațiunile anterior expuse.
Prin art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile legii.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2017.