ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1426/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 378 din 21 aprilie 2022 Tribunalul Prahova a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată a reclamantei.

Prin decizia nr. 385 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

După expunerea situației de fapt și a istoricului litigiului, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată din perspectiva nemotivării.

A susținut autoarea căii extraordinare de atac că, deși instanța de apel a respins apelul declarat, aceasta nu a realizat o cercetare proprie a cauzei și nu a motivat decizia pronunțată.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a precizat că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 1345-1348 C. civ. referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.

În susținerea acestei critici s-a arătat că instanța de apel, asemenea celei de fond, a considerat că mecanismul îmbogățirii fără justă cauză nu este funcțional, apreciind că reclamanta ar fi dispus de un alt tip de acțiune, alta decât actio de in rem verso și anume cea întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, omițând faptul că acea acțiune fusese deja formulată de către reclamantă, fiind respinsă în mod definitiv de către instanțele de judecată.

Recurenta-reclamantă a mai adăugat faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1345 C. civ. și, dată fiind dizolvarea societății, în prezent nu mai există niciun temei contractual sau legal care să îndreptățească pârâtul C. să rețină avansul în cuantum de 415.000 RON.

La 23 martie 2023, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, anularea recursului față de lipsa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13.02.2023, prin rezoluție fiind acordat termen de judecată pentru soluționarea recursului la 13 iunie 2023, cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanța de recurs în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului.

Dimpotrivă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul reclamantei A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B.., instanța supremă reține că autoarea căii de atac a indicat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin decizia recurată.

Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanței de apel.

Astfel, deși a indicat în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată de către instanța de control judiciar devolutiv, în sensul confirmării sentinței primei instanțe, prin care s-a constat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, toate argumentele expuse urmărind analiza tuturor condițiilor legale privind îmbogățirea fără justă cauză pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de casare s-a arătat că, deși instanța de control judiciar devolutiv a respins apelul declarat, aceasta nu a realizat o cercetare proprie a cauzei și nu a motivat deloc decizia pronunțată, având în vedere devoluțiunea totală a cauzei, întrucât s-a invocat nulitatea sentinței.

Prin critica formulată recurenta-reclamantă nu vizează nicidecum nemotivarea hotărârii recurate, ci doar soluția pronunțată de instanța de control judiciar devolutiv cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, prin respingerea apelului formulat și menținerea sentinței primei instanțe.

Deși formal se invocă nemotivarea hotărârii, argumentele aduse în dezvoltarea acestei critici vizează o reluare a fondului acțiunii, autoarea memoriului de recurs urmărind, în realitate, reiterarea aspectelor de fond care nu au mai fost analizate de către instanțele devolutive, în virtutea soluționării cauzei în sensul inadmisibilității cererii de chemare în judecată, urmare a caracterului subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză.

Instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contracție excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia, critici care nu se regăsesc în memoriul de recurs în legătură cu considerentele privind existența unei alte acțiuni contractuale la dispoziția reclamantei și la inadmisibilitatea, în consecință a actio de in rem verso.

Așadar, simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în mod formal de recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material.

Deși se invocă de către autoarea memoriului de recurs încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1345-1348 din C. civ., Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale nu au format obiectul judecății în calea de atac a apelului. Criticile privind decizia recurată, în raport cu soluția pronunțată pe excepție, trebuie să vizeze doar caracterul subsidiar al actio de in rem verso, întrucât, prin soluția pronunțată, instanța de apel a confirmat inadmisibilitatea acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, fără a mai analiza fondul, în temeiul art. 248 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut, în esență, că atunci când, în scopul realizării creanței sale, legea îi pune la dispoziție celui care se pretinde însărăcit o altă acțiune în justiție prin care și-ar putea realiza creanța, această acțiune trebuie exercitată nu doar prioritar, ci și exclusiv.

În acest context, acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză nu devine admisibilă prin respingerea acțiunii principale, întemeiate în cauză pe convenția părților, dacă aceasta din urmă, deși considerată admisibilă, a fost totuși apreciată ca nefondată și, din acest motiv, respinsă.

Totodată, analiza cerințelor materiale și juridice impuse de lege pentru actio de in rem verso trebuie realizată gradual, astfel că, în lipsa îndeplinirii uneia dintre aceste cerințe, care trebuie întrunite cumulativ, celelalte nu se mai impun a fi verificate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac examinate, reclamanta nu face decât să își prezinte nemulțumirea față de soluția pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității, fiind prezentate încă o dată argumentele expuse la instanțele de fond cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor privind îmbogățirea fără justă cauză, fără a se contesta concluziile instanței de apel privind caracterul subsidiar al acțiunii, prin invocarea regulilor de drept substanțial nesocotite, ori aplicate greșit.

Simpla reluare a situației particulare a litigiului nu răspunde exigențelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de fond și nu a hotărârii pronunțate în apel.

Prin reluarea motivelor de fond, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al reclamantei.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în primă instanță.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, sunt întemeiate apărările de intimatului-pârât, privind nulitatea recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, având în vedere că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și cum în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de atac, în temeiul art. 248 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatului-pârât C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimatul-pârât nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva deciziei nr. 385 din 26 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.