ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3600/2016

Decizia nr. 3600/2016

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: (i) a contestat Ordinul nr. 2118 din 20 iulie 2015 emis de pârâtă, comunicat la data de 24.07.2015, prin care a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază în temeiul art. 248 alin. (1) lit. c) C. muncii, solicitând admiterea contestației, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 2118 din 20 iulie 2015, iar, în subsidiar, anularea actului; (ii) a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în diferența de 10% din salariu, reținută, majorată, indexată și reactualizată de la data aplicării sancțiunii și până la momentul plății efective.

2.1. Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 18 ianuarie 2016, a declinat competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea secției I civilă a Tribunalului Timiș, complet litigii de muncă, reținând, în esență, că reclamantul are calitatea de salariat în baza unui contract individual de muncă, astfel că îi sunt aplicabile prevederile C. muncii, iar nu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

2.2. Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 807 din 14 aprilie 2016, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, reținând, în esență, că reclamantul a contestat sancțiunea disciplinară aplicată ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, în calitate de director adjunct al Camerei de Conturi Timiș, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, reclamantul având calitatea de funcționar public.

2.3. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 209 din 21 septembrie 2016, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În esență, Curtea de apel a reținut că reclamantul este salariat al Curții de Conturi a României, fiind auditor public extern la Camera de Conturi a Județului Timiș, dar îndeplinind în același timp funcția de conducere de director adjunct al aceleiași instituții.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât reclamantul are calitatea de salarial al autorității pârâte aflându-se într-un raport de muncă stabilit în baza unui contract individual de muncă și, în același timp, exercită o funcție de conducere, dar nu o funcție publică de conducere. Prin urmare, acțiunea promovată de reclamant, prin care solicită anularea unui act emis în cadrul raportului de muncă cu angajatorul, revine spre competentă soluționare instanței civile - completul specializat pentru litigii de muncă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în anularea actului emis de pârâta Curtea de Conturi a României prin care a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază în temeiul art. 248 alin. (1) lit. c) C. muncii, solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.

În vederea determinării instanței competente material să soluționeze în primă instanță litigiul este necesar a fi determinată natura juridică a raportului juridic dedus judecății.

Este necontestat faptul că reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi în calitate de auditor public extern în baza Contractului individual de muncă nr. 2487 din 17 martie 2003, îndeplinind în același timp funcția de conducere de director adjunct al Camerei de Conturi a Județului Timiș. Astfel fiind, raportului juridic născut în baza contractului individual de muncă încheiat între reclamant și pârâtă îi sunt aplicabile dispozițiile de dreptul muncii, având în vedere dispozițiile art. 2 lit. a) și f) din Legea nr. 523/2003 privind C. muncii, conform cărora:

„Art. 2. - Dispozițiile cuprinse în prezentul cod se aplică:

a) cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România; (…)

f) angajatorilor, persoane fizice și juridice”.

Faptul că reclamantul exercită o funcție de conducere nu este de natură a transforma raportul juridic de muncă născut și derulat în baza contractului individual de muncă într-un raport de serviciu specific funcției publice în reglementarea Legii nr. 188/1999. Sub acest aspect, se cuvine a fi menționat faptul că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, „raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii”, în timp ce raportul juridic existent între reclamant și pârâtă se derulează în baza unui contract individual de muncă, iar funcția de auditor public extern nu este prevăzută în anexa la legea respectivă, în condițiile în care art. 2 alin. (4) din același act normativ prevede expres că „funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la (…) lege”.

Pentru calificarea naturii juridice a raportului juridic dedus judecății, un argument esențial îl reprezintă faptul că, în preambulul ordinului contestat, se menționează ca temei legal, pe lângă dispozițiile legale de organizare și funcționare a Curții de Conturi, prevederile art. 247 - art. 252 din Legea nr. 43/2003 privind C. muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează răspunderea disciplinară în domeniul raporturilor de muncă, iar din actele dosarului rezultă cu evidență că actul contestat a fost emis în urma derulării procedurii răspunderii disciplinare specifice raporturilor juridice de muncă.

În consecință, sunt aplicabile dispozițiile din C. muncii, conform cărora:

„Art. 252. - (…)

(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Art. 266. - Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Art. 268. - (1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: (...)

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;

Art. 269. - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.”

Or, în temeiul normei de trimitere de la art. 269 alin. (1) C. muncii, se reține că, potrivit art. 95 pct. 1 raportat la art. 94, 96 și 97 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cererii în primă instanță revine tribunalului - completul specializat în litigii de muncă.

Totodată, conform art. 269 alin. (2) C. muncii, se constată că revine Tribunalului Timiș competența teritorială de soluționare a cererii în primă instanță, întrucât reclamantul își are domiciliul în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, completul specializat în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., intervenientul B. și pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, completul specializat în litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2016.