ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 360/2016

Decizia

nr. 360/2016

După deliberare, asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 05 iunie 2015 pe rolul

Tribunalul Timiș, secția I civilă, sub nr. x/1301/2015, reclamanta A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, anularea Deciziei de

concediere nr. 181 din 23 aprilie 2015 emisă de pârâtă; anularea Deciziilor nr.

232 din 04 mai 2015, nr. 238 din 05 mai 2015 și nr. 270 din 18 mai 2015, prin

care a fost modificat art. 2 din Decizia de concediere nr. 181 din 23 aprilie

2015; reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii; obligarea pârâtei

la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

reactualizase și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la

momentul concedierii și până la momentul reintegrării efective în funcție,

precum și ia plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de curo.

În drept, cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc.

civ., art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011 și pe art. 78, art. 79 și

art. 80 din Legea nr. 53/2003 C. muncii.

Prin sentința nr. 3635 din 23

noiembrie 2015, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocată de pârâta SC B. SA, prin întâmpinare și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a dispune astfel, a reținut că

acțiunea civilă are ca obiect un conflict de muncă, iar competența teritorială

în soluționarea unor astfel de cereri este exclusivă și revine instanței în a

cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul, reședința, sediul sau locui

de muncă, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii coroborate cu

cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Interpretând sistematic prevederile

art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social și art. 116 C.

proc. civ., instanța a stabilit că, în cazul cererilor de chemare în judecată

având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă,

reclamanta având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente,

respectiv instanța de la locul unde își are domiciliul/reședința sau cea de la

locul de muncă.

Tribunalul Timiș a apreciat că, la

stabilirea competenței teritoriale legiuitorul a avut în vedere locul unde

reclamantul locuiește efectiv, textul legal făcând referire atât la domiciliu,

cât și la reședința acestuia.

Astfel, instanța a constatat că

domiciliul în fapt al reclamantei, la momentul sesizării instanței (05 iunie

2015), era în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, județ unde se afla, de

altfel, și sediul intimatei SC B. SA - Sucursala Porțile de Fier, unde își

desfășoară activitatea.

Astfel, a apreciat că, potrivit

mențiunilor de pe cartea de identitate a reclamantei, valabilă în perioada 27

mai 2015-26 mai 2016, locuința efectivă a acesteia este în Drobeta Turnu

Severin, jud. Mehedinți.

Instanța a reținut că acest aspect

rezultă și din certificatele medicale depuse la dosar de pârâtă (filele 331-340

vol. 1), emise în perioada 04 aprilie 2015-15 iulie 2015, potrivit cărora, la

data sesizării instanței, domiciliul efectiv al reclamantei A. era Drobeta

Turnu Severin, jud. Mehedinți.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 248 alin. (1) și art. 129 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 alin. (2)

C. muncii și cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, instanța a apreciat că este

competent să soluționeze cauza Tribunalul Mehedinți.

La rândul său, prin sentința nr. 30

din 21 ianuarie 2016, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de mancă și

asigurări sociale, a admis excepția nceompetenței teritoriale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în Savoarea Tribunalului Timiș. Constatând

ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare. Tribunalul Mehedinți a

reținut că, la data sesizării instanței cu soluționarea cererii de chemare în

judecată, respectiv 05 iunie 2015, reclamanta avea domiciliul în municipiul

Timișoara, conform mențiunilor de pe cartea de identitate (fila 331 vol. 1

Dosar nr. x/30/20915 al Tribunalului Timiș).

Astfel, a apreciat că litigiul de

față, fiind un conflict de muncă, atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin.

(2) C. muncii, potrivit cărora aceste cereri se introduc la instanța în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz,

sediul.

De asemenea, a reținut că, potrivit

prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile

referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliu! sau focul

de muncă reclamantul.

Astfel, instanța a aprecia că

dispozițiile legale mai sus menționate prevâd trei criterii în raport de care

urmează sa fie determinată competența teritorială a instanței în soluționarea

conflictelor de muncă și anume domiciliul, reședința sau locul de muncă al

reclamantului.

Or, în cuprinsul cererii de chemare în

judecată reclamanta a arătat că domiciliază în municipiul Timișoara, unde, de

altfel, și-a ales și domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de

procedură.

Instanța a constatat că, potrivii

vizei de flotant menționate în cartea de identitate, valabilă în perioada 27

mai 2015-26 mai 2016, reclamanta are reședința în municipiul Drobeta Turnu

Severin, jud. Mehedinți, însă a apreciat că aceasta reprezintă, potrivit legii,

o locuință secundară și nu domiciliul său real și efectiv, așa cum a reținut

Tribunalul Timiș.

Cu privire la dispozițiile legale care

reglementează competența teritorială în materia conflictelor de muncă, instanța

a reținut că acestea dau posibilitatea, ca alegerii reclamantului între mai

multe instanțe exclusiv competente.

Astfel, a reținit că reclamanta a ales

să introducă acțiunea civilă ia instanus în a cărei rază teritorială are

domiciliul menționat în cuprinsul cărții de identitate, depusă în copie la

dosarul cauzei.

În ceea ce privește împrejurarea că

reclamanta are reședința în județul Mehedinți, instanța a apreciat că acest

aspect nu atrage competența de soluționare a cauzei de către Tribunalul

Mehedinți, din moment ce aceasta și-a manifestat dreptul de opțiune, învestind

în mod legal o altă instanță.

Ca atare, față de considerentele

expuse, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș.

Examinând conjunctul de competență,

Înalta Curte reține va. în cauză. competența soluționării pricinii revine

Tribunalului Mehedinți, pentru considerentele ce succed:

În cauză, reclamanta A. a învestit

instanța cu soluționarea unei acțiuni civile având ca obiect un conflict

individual de muncă privind anularea Deciziei de concediere nr. 181 din 23

aprilie 2015, emisă de pârâta SC B. SA. și anularea deciziilor ulterioare care

au modificat art. 2 din decizia de concediere, reintegrarea în funcția deținută

anterior concedierii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de

care a fi beneficiat, de la momentul concedierii și până la momentul reintegrării

efective în funcție, precum și îa plata daunelor morale.

Potrivii normei de competență

teritorială absolută, prevăzută de art. 269 alin. (2) C. muncii (în forma în

vigoare la dala introducerii acțiunii, respectiv 05 iunie 2015), litigiile de

muncă sunt date în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are

domiciliul reclamantul sau reședința ori, după caz, sediul.

Dispozițiile art. 87 C. civ. prevăd că

domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților

sale civile, este în locui unde își are principala așezare. Totodată, art. 91

alin. (1) din același act normativ stipulează că dovada domiciliului și a

reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Noțiunea de domiciliu trebuie

interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau

principală a reclamantei, ci adresa unde aceasta locuiește efectiv.

Având în vedere că legiuitorul a

prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și

libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu

numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în

facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula

apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În cererea de chemare în judecată

reclamanta a arătat că domiciliază în Timișoara, jud. Timiș, iar domiciliul

procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la Cabinet de

Avocat C., cu sediul profesional în Timișoara, jud. Timiș.

Din copia cărții de identitate a

reclamantei (fila 331 vol. 1 Dosar nr. x/30/209I5 al Tribunalului Timiș),

reiese că aceasta și-a stabilit reședința în municipiul DrobetaTurnu Severin,

jud. Mehedinți de la data de 27 mai 2015 până la 26 mai 2016.

Prin urmare, la data sesizării

instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată, respectiv 05 iunie

2015, reclamanta locuia efectiv la adresa mai sus menționată. în raport de care

urmează a fi stabilită instanța competentă în soluționarea litigiului.

Având în vedere că, potrivit copiei de

pe cartea de identitate, la data introducerii cererii de chemare în judecată

reclamanta locuia efectiv în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cererii de chemare în judecaiă, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu

pârâta SC B. SA, având ca obiect anularea Deciziei de concediere nr. 181 din 23

aprilie 2015, emisa de pârâtă, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

17 februarie 2016.