ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2701/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2020, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 3776/31.08.2020, emisă de intimata S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună anularea deciziei contestate și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de desfacere a contractului de muncă, respectiv obligarea intimatei la reintegrarea pe funcția deținută, la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost desfăcut contractul de muncă, de la data încetării contractului de muncă și până la data reintegrării efective pe funcția deținută, precum și obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. (2), art. 78, art. 80, art. 252 alin. (5) și art. 253 alin. (1) din Codul muncii, precum și cele ale articolelor menționate în cuprinsul cererii.

Prin sentința nr. 680/2021 din 14 aprilie 2021, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În argumentarea acestei soluții, Tribunalul Timiș a reținut că reclamantul are domiciliul în județul Mehedinți, așa cum rezultă din copia cărții de identitate. De asemenea, instanța a reținut că societatea pârâtă are sediul în Municipiul București.

Prin sentința nr. 344/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Mehedinți a reținut următoarele:

Contestatorul A., cu domiciliul în județul Mehedinți, la data sesizării instanței, a învestit Tribunalul Timiș cu soluționarea unei acțiuni ce are ca obiect principal anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei și alte capete de cerere constând în drepturi bănești cuvenite din derularea raporturilor de muncă cu intimata, contestatorul având locul de muncă în Timișoara.

Litigiul de față, fiind un conflict de muncă, atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora aceste cereri se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința, dispoziții care se completează cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conform cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În conformitate cu art. 275 din Codul muncii, dispozițiile Titlului XII - Jurisdicția Muncii - se completează cu prevederile C. proc. civ., iar potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, dispozițiile acestei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, textele de lege stipulează trei criterii de determinare a competenței teritoriale (domiciliu, reședință, loc de muncă), rezultând că, în situația în care lucrătorul are calitatea de reclamant, competența teritorială dă posibilitatea reclamantului de a alege dintre mai multe posibile instanțe exclusiv competente, competență pe care nici instanța de judecată nu o poate înlătura, decât cu încălcarea acestui drept procesual.

Indicarea uneia din aceste instanțe reprezintă o alegere reglementată de legiuitor doar în favoarea reclamantului, nu și în beneficiul celorlalte părți din proces sau al instanței de judecată.

În speță, domiciliul contestatorului este în județul Mehedinți, așa cum rezultă din contractul de muncă, iar decizia de încetare a raporturilor de muncă a fost emisă de șeful depozitului din cadrul punctului de lucru din Timișoara al societății intimate, care are sediul în Municipiul București.

Așadar, locul de derulare a raporturilor de muncă este în Timișoara, unde contestatorul și-a desfășurat activitatea și a locuit efectiv, motiv pentru care, Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Timiș erau deopotrivă competente să soluționeze cauza.

Contestatorul și-a exercitat dreptul de opțiune între cele două instanțe deopotrivă competente și a învestit Tribunalul Timiș, conform dispozițiilor legale, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Este adevărat că dispozițiile art. 269 din Codul muncii stabilesc, în cadrul conflictelor de muncă o competență teritorială exclusivă, în sensul că reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care legiuitorul a urmărit facilitarea accesului la justiție al salariatului, normele prevăzute de textul de lege anterior menționat neputând fi interpretate în defavoarea angajatului.

Contestatorul A., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Timiș, a învestit, în mod legal, această instanță de judecată.

Împrejurarea că acesta are domiciliul stabilit în județul Mehedinți nu atrage competența de soluționare a cauzei de către Tribunalul Mehedinți, odată ce contestatorul și-a manifestat opțiunea și a fixat competența definitiv.

Așadar, competența nu mai poate fi pusă în discuție prin revenirea contestatorului asupra ei ori prin invocarea de către instanță din oficiu sau la cererea părților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 29 octombrie 2021.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă la 6 octombrie 2020, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Litigiul are ca obiect anularea deciziei nr. 3776/31.08.2020, emisă de intimata S.C. B. S.R.L. și repunerea contestatorului în situația anterioară emiterii actului de desfacere a contractului de muncă, respectiv obligarea intimatei la reintegrarea pe funcția deținută, la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost desfăcut contractul de muncă, de la data încetării contractului de muncă și până la data reintegrării efective pe funcția deținută, precum și obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

Așadar, contestatorul A. a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Din analiza acestui text de lege rezultă că, în materia conflictelor individuale de muncă, competența revine fie tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripție își are locul de muncă.

Instanța supremă reține că locul de muncă al contestatorului A. a fost la punctul de lucru din Timișoara al intimatei S.C. B. S.R.L., locuind efectiv și desfășurându-și activitatea în Timișoara.

Criteriul alternativ al locului de muncă pentru determinarea instanței competente nu poate fi exclus ca urmare a emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât validitatea acestei decizii este contestată, solicitându-se anularea ei.

În plus, contestația formulată de contestatorul A. cuprinde și solicitarea de a se dispune obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe funcția deținută și la plata unor drepturi bănești rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Având în vedere că dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competență teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanței deopotrivă competente aparține reclamantului, conform art. 116 din C. proc. civ.

În aceste condiții, introducerea acțiunii pe rolul instanței în circumscripția căreia se află punctul de lucru al societății intimate, unde contestatorul și-a desfășurat activitatea, impune concluzia că Tribunalului Timiș îi revine competența de soluționare a conflictului individual de muncă.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 116 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.