ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1854/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 19 mai 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1 din 13 aprilie 2020 prin care pârâta S.C. B. S.R.L. a dispus încetarea contractului său individual de muncă nr. 20 din 23 august 2020, în temeiul art. 81 alin. (1) din Codul muncii, solicitând anularea deciziei de concediere nr. 1 din 13 aprilie 2020, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 78 alin. (2) Codul muncii, obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă deținută anterior concedierii, obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate, conform art. 269 si urm. Codul muncii, apreciate la valoarea de 5.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 9330 din 22 septembrie 2020, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 95 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

La data de 16 noiembrie 2020 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub dosar nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 42/2021 din 15 ianuarie 2021, Tribunalul Gorj a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii republicat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, litigii de muncă și asigurări sociale la 17 februarie 2021 sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 973/PI din 27 mai 2021, Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut că cererea formulată de reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri revine exclusiv instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de muncă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 61/2011, reclamanta având domiciliul în raza de competență a Tribunalului Gorj, în speță nefiind făcută dovada reședinței ori, dup caz, a locului de muncă, la data formulării cererii de chemare în judecată, în raza de competență a Tribunalului Timiș.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Gorj și Tribunalul Timiș s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data 16 iunie 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea prezentei cereri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 269 din Codul muncii republicat prevăd că:,,(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii; (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința, sau, după caz, sediul".

Astfel, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor de muncă, se constată că atât Codul muncii, cât și Legea dialogului social nr. 62/2011 prevăd o competentă teritorială exclusivă, în funcție de domiciliul/reședința/sediul/locul de muncă al reclamantului.

Acest text de lege, a instituit însă o competență alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea la domiciliul lor sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul de muncă.

Așadar, în privința desfășurării locului de muncă al reclamantei, se constată că acesta se află în județul Timiș, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că, alegerea reclamantei a fost în favoarea instanței din județul Timiș odată cu înregistrarea acțiunii în instanță, iar prin întâmpinare, pârâta a solicitat de asemenea, declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin urmare, competenta de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș, instanță în a cărei rază teritorială își are locul de muncă și domiciliul în fapt, reclamanta.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, competența teritorială aparține Tribunalului Timiș, secția I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.