Decizia nr. 960/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 24 iunie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând instanței de judecată ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumei de 285.313,33 RON, reprezentând daune morale, prestații periodice lunare și cheltuieli judiciare, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., în favoarea secției I civile din cadrul Tribunalului Gorj. La data de 05.11.2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secția I Civilă cu nr. x/2021*.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj Prin sentința civilă 21 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și C.. Au fost obligați pârâții C. și B. să achite fiecare reclamantei suma de 21398,5 RON.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia civilă nr. 281/2022 din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel Craiova – secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că obligat pe intimatul pârât C. la plata sumei de 106.992,5 RON despăgubiri civile către reclamantă. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate privind obligarea intimatului B. la plata către reclamantă a sumei de 21.398,5 RON. A respins cererea intimatului pârât C. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 281/2022 din 13 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtul C.. 4.1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SA Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că prin hotărârea penală definitivă s-a soluționat și acțiunea civilă în cadrul procesului penal, stabilindu-se cuantumul prejudiciului suferit de părțile civile și obligația în solidar a inculpaților la plata acestui prejudiciu. Astfel, chestiunea litigioasă cu care a fost învestită instanța civilă în prezenta cauză privește repartizarea suportării prejudiciului stabilit prin sentința penală nr. 1770/2019 a Judecătoriei Tg-Jiu între cei trei debitori obligați solidar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1383 C. civ. Însă, în opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile antereferite apreciind că primul criteriu, cel al proporționalității cu participarea fiecăruia la producerea prejudiciului, "nu poate fi aplicat în speță, dată fiind natura faptelor imputate celor trei debitori, care în mare parte sunt similare". Totodată, a susținut recurenta-reclamantă că aspecte precum inexistența unei proceduri de curățare a vagoanelor nu au fost avute în vedere de instanța de apel (ba din contră, chiar a fost reținută o astfel de procedură) în ceea ce privește individualizarea gradului de vinovăție, deși vinovăția inculpaților reieșea în mod clar chiar din solicitarea acestora de judecare a cauzei în procedură simplificată, în fața instanței penale. Drept urmare, recurenta-reclamantă a concluzionat că instanța de apel ar fi trebuit să admită în tot apelul reclamantei, în sensul individualizării gradului de culpă și a procentului datorat pentru repararea prejudiciului, în proporție de 1/3 pentru fiecare inculpat în parte și nu în procent de 25% din prejudiciu pentru C. și 5 % din prejudiciu pentru B.. 4.2. Recursul declarat de pârâtul C. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Prin memoriul de recurs, pârâtul a arătat că hotărârea pronunțată nu este legală având în vedere cuantificarea superficială făcută de instanța de apel și fără o motivare solidă, fiind chiar nemotivată în ceea ce privește obligarea acestuia la o cotă de 25% din întregul prejudiciu achitat de către reclamanta. În dezvoltarea motivului de recurs, acesta a arătat că, pornind de la pedepsele stabilite în dosarul penal, de 2 ani și 3 luni pentru acesta și de 2 ani și 2 luni pentru B., instanța de fond a considerat și reținut în mod temeinic și legal ca tratamentul sancționator a fost asemănător, aproape identic, și din acest motiv și aprecierea gravității culpei cu care a acționat fiecare a urmat același raționament, reținând existenta unei culpe similare, tradusă în obligarea acestora la același cuantum al despăgubirilor, respectiv câte o cotă de 5% din prejudiciul total. Motivarea instanței de apel că instanța de fond a greșit când a reținut existenta unei culpe similare în producerea accidentului celor doi pârâți este total eronată, fiind, în fapt, disproporționată și nelegală stabilirea unor procente de 25% pentru recurent și 5% pentru B., în condițiile în care instanța penală a stabilit în sarcina acestora pedepse cu închisoarea cu o diferență nesemnificativă de doar o lună de zile. Or, consideră că, dacă instanța penală ar fi apreciat gravitatea faptelor în maniera în care curtea de apel a făcut-o în hotărârea atacată, cu siguranță și individualizarea pedepselor cu închisoarea ar fi fost cu totul alta. Or, tocmai luând în considerare și calitatea acestora la momentul producerii accidentului, raportul de prepușenie dintre aceștia și societatea reclamantă în prezenta cauza a condus la stabilirea unor pedepse asemănătoare, ambele în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A învederat, totodată, că raționamentul instanței de apel, în sensul că B. era în subordinea recurentului-pârât și pentru acest motiv și gradul de vinovăție este mai mare în ceea ce îl privește pe acesta din urmă, este eronat și, totodată, contradictoriu, instanța nefăcând deosebirea între subordonarea administrativă și subordonarea operativă. În acest fel, consideră că instanța de apel a negat calitatea pârâților de salariați ai S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., de prepuși ai societății angajatoare, motivarea considerând-o străină de natura cauzei. Mai mult, a arătat recurentul-pârât, instanța de apel a reținut în mod nelegal și total neadevărat că inexistența unor proceduri clare de curățare a vagoanelor a dus la emiterea de către acesta a dispoziției 3/03.12.2014 care impunea curățarea vagoanelor chiar și cu topoarele, procedura ce implica pătrunderea muncitorilor în interiorul vagonului. Or, din lecturarea acestei dispoziții nu rezultă că procedura de curățare a vagoanelor implica pătrunderea în interiorul vagonului, iar utilizarea topoarelor era pentru îndepărtarea resturilor de cărbune de pe ramele obloanelor pentru ca acestea să se poată închide, precum și îndepărtarea cărbunelui de pe exteriorul vagonului pentru a nu produce colmatarea căii ferate, nicidecum intrarea în interiorul vagonului. Ceea ce nu a reținut instanța de apel este că accidentul s-a produs efectiv la descărcarea vagonului și nu la curățarea acestuia de resturile de cărbune, descărcare la care exista o procedură standard de lucru avizată și agreată de către conducerea societății. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât a criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând o încălcare și o aplicare greșită a normelor de drept material incidente în speță, prin înlăturarea greșită a aplicării dispozițiilor art. 1381, alin. (1) și alin. (3) C. civ. În ceea ce privește soluția de reconfigurare a procentajului culpei fiecăruia dintre cele trei părți obligate la repararea prejudiciului în modalitatea expusă în dispozitiv (70%-CEO, 25%; a pârâtului C. și 5%- B.), recurentul-pârât susține că este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1383 C. civ. Cu privire la acest aspect, recurentul a arătat că, în măsura în care sarcina reparației se împarte în raport de gravitatea culpei fiecăruia, este evident ca instanța penală, analizând culpa fiecăruia, a înțeles că aceasta este mai mare pentru societatea angajatoare, iar pentru acesta și pentru pârâtul B. este asemănătoare, stabilind în acest fel pedepse apropiate ca și cuantum, instanța de apel, în schimb, stabilind cuantumuri diferite și disproporționate pentru recurent și pentru intimatul B.. În al doilea rând, potrivit art. 1384 alin. (1), (3) și 4 din același cod, cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat. Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine persoanei pentru care se răspunde și nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuții la cauzarea prejudiciului. De asemenea, au fost avute în vedere aceste criterii și a fost analizată culpa fiecărei părți la decesul victimei care a condus la stabilirea prejudiciului, societatea reclamantă având o parte mai mare din culpă la producerea accidentului. Prin restul susținerilor dezvoltate prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a arătat care este în realitate situația de fapt care ar fi trebuit avută în vedere de instanța de apel.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Recurentul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat. Intimatul-pârât B. a formulat o întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-pârât a formulat răspunsuri la întâmpinări și a solicitat înlăturarea apărărilor și admiterea propriului recurs.

Înregistrarea dosarului Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la 05 decembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr.

Cererile de recurs au fost comunicate părților la data de 19 decembrie 2022, acestea formulând întâmpinări la datele de 06 ianuarie 2023 și, respectiv 19 ianuarie 2023. Prin rezoluția din 20 februarie 2023, Completul nr. 10 a stabilit termen de judecată la data 25 mai 2021, în vederea soluționării recursului. La termenul din 25 mai 2023, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursurilor, urmând a fi analizată, cu prioritate, excepția nulității recursurilor declarate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. În ce privește recursul reclamantei, Înalta Curte constată că este încadrat, formal, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu conține chestiuni de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de textul de lege. Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că reclamanta a expus, în realitate, nemulțumirea acesteia cu privire la o greșită interpretare a probelor și a stării de fapt de către instanța de apel, fără a dezvolta argumente care să combată dezlegările date prin hotărârea pronunțată. Astfel, se reține că argumente precum împrejurarea că cei trei inculpați au participat în mod egal la cauzarea prejudiciului, precum și neluarea în considerare de către curtea de apel a inexistenței unei proceduri de curățare a vagoanelor, la individualizarea gradului de vinovăție, excedează cadrului procesual în care se desfășoară judecata în recurs, întrucât reprezintă chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, în care instanța de control judiciar este învestită exclusiv cu analiza legalității hotărârii judecătorești. Totodată, se constată că recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1383 C. civ., însă, simpla afirmație a părții, în sensul încălcării de către instanță a normelor de drept material, este lipsită de valențe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului, în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nu este suficient ca recurenta-reclamantă să facă trimitere, în mod generic, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele ce țin de situația de fapt. Astfel, aspectele critice expuse vizează pretinsa apreciere eronată de către instanța de apel a procentului de vinovăție a fiecăruia dintre pârâți, recurenta tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de prima instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului litigiului. Or, este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Nici recursul pârâtului nu este încadrabil în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât, deși recurentul-pârât a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel, ce a determinat soluția pronunțată în cauză. Chiar dacă memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini iar recurentul-pârât arată, în mod repetitiv, că instanța de apel reține eronat, apreciază greșit ori nu a luat în considerare, totuși în conținutul său nu se identifică susțineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate a deciziei recurate, ci este prezentată doar o expunere exhaustivă a stării de fapt, considerații de ordin general, precum și referiri la probatorii, aspecte care nu pot fi avute în vedere de către instanța de recurs și, prin urmare, nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Astfel, criticând cele reținute de către instanța de apel, recurentul-pârât a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală, având în vedere cuantificarea superficială și fără o motivare solidă, considerând această decizie chiar nemotivată în ceea ce privește obligarea acestuia la o cotă de 25% din întregul prejudiciu. Totodată, pârâtul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1381 alin. (1) și (3) C. civ. În ceea ce privește invocarea pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., instanța de recurs constată că în dezvoltarea acestui motiv, recurentul nu a argumentat o presupusă nemotivare sau o motivare superficială a hotărârii atacate, ci și-a arătat, de fapt, nemulțumirea cu privire la reținerea instanței de apel a unei situații de fapt diferite de cea evocată de recurent. Or, dezacordul recurentului față de evaluarea făcută de instanța de apel în privința probelor și față de situația de fapt reținută pe baza acestei evaluări nu are semnificația nemotivării hotărârii, ci reflectă o opinie diferită a părții recurente cu privire la modul de analiză a respectivelor probe. Cum în recurs nu este posibilă reevaluarea situației de fapt și a probelor, opinia astfel exprimată de recurent nu poate constitui suportul realizării controlului judiciar în această etapă procesuală. Nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege, nici criticile formulate în sensul încălcării sau aplicării greșite, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1381 alin. (1) și (3) C. civ., întrucât recurentul-pârât nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze de ce raționamentul instanței de apel este unul greșit din această perspectivă, simpla afirmare a unei greșite aplicări a unor texte de lege nefiind aptă a reprezenta un veritabil motiv de nelegalitate. Înalta Curte reține că, potrivit temeiului legal invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, însă afirmațiile recurentului-pârât din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât timp nu relevă o argumentare juridică a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța de apel și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de această instanță în legătură cu aceste dispoziții legale. Astfel, lecturarea memoriului de recurs relevă că, începând cu pagina 2 până la finalul memoriului de recurs, recurentul a prezentat situația de fapt, făcând referire la subordonarea administrativă și subordonarea operativă în cadrul instituției, la existența/inexistența unei proceduri de curățare a vagoanelor, la cauzele accidentului de muncă, din perspectiva acestuia; la modalitatea de lucru în cadrul Complexului Energetic, precum și la probele administrate în cadrul procesului penal și în fața instanței civile, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de prima instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri judecătorești. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenți nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursurile declarate în cauză.