ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 30.07.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L. și C., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să oblige pârâta-angajatoare să-i plătească suma de 2.080 RON, reprezentând drepturi salariale restante, aferente perioadei de preaviz 15.05.2020-16.06.2020, indemnizația de șomaj tehnic, concediul de odihnă neefectuat în perioada 2018-2020, 480 de ore lucrate peste programul normal de muncă, 864 de ore lucrate în weekend-uri și 270 de ore lucrate în zilele de sărbătoare legală, sume ce se vor actualiza cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală și penalități de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

Prin sentința nr. 520/15.04.2021, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C. și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință, a admis în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., a obligat această pârâtă să achite reclamantei suma de 2.545,07 RON, cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neachitate în perioada 18.06.2018-18.01.2019, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală la data plății efective, a respins capetele de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale pe perioada 15.05.2020-16.06.2020, plata indemnizației de șomaj și orele lucrate în zilele de duminică și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să achite reclamantei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2570/13.09.2021 a Curții de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat o cale de atac, intitulată "contestație", care a fost calificată la termenul de astăzi ca fiind recurs, în considerarea argumentelor prezentate în practicaua prezentei decizii.

Invocând încălcarea dispozițiilor art. 20, art. 41 și art. 47 din Constituția României, precum și ale art. 23 alin. (1) și (3), art. 24 și art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, recurenta a arătat că nu i-a fost valorificată ca vechime în muncă perioada în care a lucrat la societățile deținute de numitul C., acesta din urmă refuzând să îi pună la dispoziție documentele necesare în vederea obținerii șomajului, context în care a pierdut în total trei ani care puteau fi valorificați ca vechime în muncă.

Potrivit recurentei, i-a fost îngrădit dreptul de a acumula vechime în muncă și cel de a beneficia de pensie.

A mai arătat că într-un alt dosar, nr. x/2020, a făcut dovada existenței a patru contracte individuale de muncă din care reiese continuitatea în muncă, astfel încât a apreciat că avea dreptul să beneficieze de indemnizația de șomaj, conform normelor legale.

La 29.12.2021, intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

Recursul are ca obiect decizia nr. 2570/13.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale într-un conflict de muncă.

Potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

Articolul 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În raport cu dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că decizia nr. 2570/13.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia a fost declarat prezentul recurs, era definitivă de la pronunțare, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 2570/13.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.