ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 360/2020

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 11 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Constanța, a solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei de încetare a contractului de muncă nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, reintegrarea în funcția deținută anterior încetării contractului de muncă, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate indexate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii și până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 752/2019 din 18 octombrie 2019, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepțiile de necompetență teritorială și conexitate invocate de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. S-a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea conexării la dosarul nr. x/2019 cu termen la data de 7 noiembrie 2019. În considerentele acestei sentințe, instanța a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă un conflict de muncă, raportat la art. 231 și art. 266 din Codul muncii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. Totodată, s-a reținut incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în același sens fiind și dispozițiile art. 269 din Codul muncii. Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă alternativă, în funcție de domiciliul, reședința, sediul sau locul de muncă al reclamantului, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor de muncă, s-a constatat că în cauză, domiciliul reclamantului se află în București, str. x, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare aflat la fila x, acesta fiind criteriul determinant pentru a se stabili instanța competentă teritorial să judece dosarul. Instanța a arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că are reședința stabilită în Bumbești - Jiu, str. x, jud. Gorj, la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, instanță în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.

În dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, se constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 iunie 2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata drepturilor bănești care i se cuvin pentru munca depusa în perioada desfășurării contractului de munca din 29 noiembrie 2018 până în prezent, respectiv obligarea la plata salariilor în cuantum de 2000 euro lunar, la plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru și sporul aferent, la plata orelor lucrate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale și a sporului pentru munca prestata sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, s-a solicitat ca toate sumele de bani la care pârâta va fi obligata sa le plătească sa fie actualizate cu rata inflației.

Prin sentința nr. 522/2019 din 5 septembrie 2019, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâți prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că litigiul dedus judecății intră în categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. De asemenea, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a reținut că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 269 din Codul muncii care prevăd că cererile referitoare la cauzele vizând conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința, sau, după caz, sediul. Instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui contract de închiriere, motiv pentru care a apreciat că domiciliul legal al acestuia este cel indicat în înscrisurile oficiale depuse la dosarul cauzei, respectiv București, str. x. De asemenea, s-a subliniat că susținerile reclamantului în sensul că întreaga activitate a desfășurat-o în Bumbești Jiu nu au relevanță în cauză raportat la dispozițiile art. 269 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 6206 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Gorj competența soluționării cauzei. S-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență. În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în forma în vigoare începând cu data de 15 februarie 2013, care a modificat implicit dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În acest sens, s-a constatat că la data sesizării Tribunalului Gorj cu cererea înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul avea domiciliul în localitatea Bumbești - Jiu, astfel cum rezultă din chitanțele depuse de acesta la dosar, care dovedesc plata chiriei pentru folosința locuinței situată în această localitate. Totodată, s-a reținut că raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta erau încă în derulare, încetând ulterior înregistrării acțiunii, conform deciziei nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, atribuțiile de serviciu fiind îndeplinite de reclamant la punctul de lucru al societății din Bumbești - Jiu, județul Gorj. Prin urmare, având în vedere că la data formulării acțiunii domiciliul reclamantului și locul de muncă al acestuia erau situate în județul Gorj, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor legale menționate, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 13 decembrie 2019: Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente: Instanța reține că obiectul litigiului îl constituie drepturi bănești, reprezentând plata salariilor în cuantum de 2000 euro lunar, pentru munca depusă în perioada desfășurării contractului de muncă din 29 noiembrie 2018 -până în prezent, precum și la plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru și sporul aferent. Fiind vorba de un litigiu de muncă, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Totodată, potrivit art. 269 din Codul muncii, "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Înalta Curte reține că reședința în fapt a reclamantului, la data formulării cererii de chemare în judecată, se afla în Bumbești - Jiu, astfel cum rezultă din chitanțele care atestă plata chiriei pentru folosința locuinței situată în această localitate, aflate la dosarul Tribunalului Gorj. În plus, în mod corect Tribunalul București a constatat că raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâta erau în derulare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, acestea încetând ulterior înregistrării acțiunii, împrejurare dovedită prin decizia nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, atribuțiile de serviciu fiind îndeplinite de reclamant la punctul de lucru al societății din Bumbești - Jiu, județul Gorj. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte constată că la data promovării cererii de chemare în judecată, reședința și locul de muncă al reclamantului se aflau în județul Gorj. În consecință, având în vedere considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.