ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 625/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.08.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 1/16.07.2019, emisă de pârâtă și să oblige pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, precum și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate de la data concedierii până la reintegrarea efectivă pe post, cu cheltuieli de judecată.

La 16.10.2019, reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâta și la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale, în baza art. 253 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 5654/18.10.2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, judecata conflictelor de muncă este de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Or, domiciliul reclamantului este situat în municipiul Brăila, conform mențiunilor din actul de identitate.

A reținut Tribunalul București că reclamantul nu a făcut dovada schimbării domiciliului sau reședinței, iar simpla mențiune a acestuia, în sensul că locuiește pe raza municipiului București, nu este de natură să atragă competența Tribunalului București.

Totodată, a reținut că reclamantul nu mai avea nici locul de muncă în municipiul București la data sesizării instanței, întrucât potrivit deciziei nr. 1/16.07.2019, emise de pârâtă, contractul său de muncă a încetat la 20.07.2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă la 14.11.2019.

Prin sentința civilă nr. 73/10.02.2020, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că art. 269 alin. (2) din Codul Muncii instituie o competență exclusivă, și nu una alternativă (relativă), iar dreptul de a alege între două instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

A mai reținut Tribunalul Brăila că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, modificată, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Or, potrivit art. 88 C. civ., reședința persoanei fizice este locul unde aceasta își are locuința secundară.

A apreciat tribunalul că pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a unui litigiu de muncă în funcție de acest criteriu nu este necesar ca reclamantul să prezinte actul de identitate cuprinzând dovada stabilirii reședinței, fiind suficient să fie făcută o dovadă certă din care să rezulte că, în fapt, acesta locuiește la adresa respectivă.

Or, la dosarul Tribunalului București a fost depusă o adeverință eliberată la data de 12.08.2019 de C., București, în care se menționează că reclamantul este chiriaș al apartamentului nr. x, sc. B și nu are restanțe la plata cotelor de întreținere.

În plus, reclamantul a depus la dosarul Tribunalului Brăila o nouă adeverință, eliberată de aceeași C., la data de 06.02.2020, din care rezultă că este chiriaș al apartamentului mai sus indicat și locuiește în acest imobil din data de 15.07.2018.

Așa fiind, atât la momentul sesizării inițiale a instanței cât și la 10.02.2019, reclamantul locuia în fapt la adresa situată în municipiul București.

Ca urmare, a apreciat că Tribunalul București, sesizat inițial de reclamant, este competent să soluționeze cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost învestită cu un conflict de muncă ivit între reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.R.L.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Analiza actelor dosarului relevă că atât domiciliul, cât și locul de muncă al reclamantului sunt situate în Municipiul București.

Astfel, potrivit art. 89 C. civ., "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.

(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Înalta Curte notează că atât la dosarul Tribunalului București, cât și la dosarul Tribunalului Brăila se află adeverințe eliberate de C., din care rezultă că reclamantul locuiește încă din 15 iulie 2018 în apartamentul nr. x, situat în imobilul din strada x nr. 9, Sector 1 București.

Mai mult, locul de muncă unde reclamantul solicită reîncadrarea este situat în municipiul București.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale menționate mai sus, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, în a cărui circumscripție sunt situate atât domiciliul, cât și locul de muncă al reclamantului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2020.