ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2610/2021

HOTĂRÂRE

25.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2610/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 14 iunie 2021 în dosarul nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. x din 25 mai 2021, obligarea la plata daunelor morale provocate, conform art. 252 din C. civ., apreciate la valoarea de 10.000 RON, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1436/PI din 17 august 2021 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003 "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Totodată, s-a mai reținut că din acțiunea formulată, din copia cărții de identitate a reclamantei, precum și din precizările făcute de reclamantă la termenul de judecată din 17 august 2021, reiese că aceasta are domiciliul în județ Mehedinți, fără a avea stabilită reședința pe raza județului Timiș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți la 7 septembrie 2021.

Prin sentința nr. 394/2021 din 15 octombrie 2021, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, reținându-se incidența dispozițiilor art. 210 Legea nr. 62/2011, ca instanța de la locul de muncă al reclamantului.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș, secția I civilă și Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 noiembrie 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. x din 25 mai 2021 și obligarea la plata daunelor morale provocate, conform art. 252 din C. civ., apreciate la valoarea de 10.000 RON.

Așadar, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o contestație la decizia de concediere, contestația fiind formulată de către contestator A. care se află în raporturi de muncă cu intimata, iar în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 210 Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În acest context, Înalta Curte constată că incident în speță este art. 210 din Legea nr. 62/2011, fiind astfel în prezența unei competențe alternative, deopotrivă fiind competente atât instanța de la domiciliul reclamantului, cât și instanța de la locul de muncă al acestuia.

Deși din susținerile contestatoarei, formulate atât în scris, cât și în fața Tribunalului Timiș rezultă că, în cauză, aceasta are domiciliul în județul Mehedinți, Înalta Curte observă că locul de muncă al contestatoarei a fost în Timișoara, județ Timiș.

Prin urmare, instanța locului de muncă este un element ce trebuie să fie luat în considerare la stabilirea competenței, competența fiind, în această ipoteză, alternativă și, în consecință, atât Tribunalul Timiș cât și Tribunalul Mehedinți sunt deopotrivă competente să soluționeze prezenta cauză, elementul determinant în stabilirea competenței fiind voința reclamantului.

Astfel, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una din cele două instanțe a înțeles să învestească Tribunalul Timiș cu soluționarea cauzei, instanță care, fiind deopotrivă competentă, nu-și poate declina competența.

În acest context, se rețin dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, a doua instanță sesizată are, la rândul său, îndatorirea de a-și verifica propria competență, iar prin raportare la considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, instanța ulterior sesizată poate să analizeze în ce măsură instanța inițial investită a respectat întrunirea condițiilor prevăzute de regulile de invocare a excepției necompetenței.

Prin urmare, se constată că Tribunalul Timiș este deopotrivă competent, competența sa fiind teritorială alternativă prin raportare la locul de muncă al contestatorului care se află pe raza sa de competență, astfel încât nu putea să-și decline competența, alegerea instanței fiind lăsată de legiuitor la latitudinea contestatorului care a înțeles să-și exercite acest drept alegând Tribunalul Timiș, în vederea soluționării cererii sale.

În consecință, competența fiind una teritorială alternativă a celor două instanțe, Tribunalul Timiș fiind deopotrivă competent, astfel că nu putea să invoce și să analizeze propria necompetență teritorială și să decline soluționarea cauzei în favoarea altei instanțe.

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, competența teritorială aparține Tribunalului Timiș, secția I civilă.