ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1323/2017

Decizia nr. 1323/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin Decizia nr. 3839 din 27 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/1/2015 a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatoarea A., judecător la Tribunalul Argeș, împotriva Hotărârii nr. 343 din 29 aprilie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele finale ale Concursului de promovare în funcții de execuție vacante a judecătorilor și procurărilor susținut la data de 29 martie 2015.

Înalta Curte a reținut că în jurisprudența sa consolidată s-a stabilit că abilitarea instanței constă numai în verificarea legalității actului administrativ contestat, prin raportare la normele legale sau regulamentare incidente care dispun cu privire la procedura de concurs, nu și sub aspectul stabilirii baremelor finale de notare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că nu există posibilitatea legală de reevaluare a contestațiilor la barem de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau de către instanța de judecată, că regulamentul de desfășurare a concursului prevede posibilitatea anulării unor întrebări, cu consecința acordării punctajului aferent acelor întrebări tuturor candidaților și că notarea rezultată ca urmare a analizării contestațiilor la baremele inițiale este definitivă.

S-a mai reținut că normele din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, referitoare la etapele desfășurării concursului, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate.

1.2. Prin cererea de față, contestatoarea a solicitat modificarea în tot a Deciziei nr. 3839 din 27 noiembrie 2015 a Înaltei Curți și admiterea contestației promovate împotriva Hotărârii nr. 343 din 29 aprilie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Sub aspectul motivului de contestație prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., republicat, contestatoarea a susținut că au fost încălcate normele referitoare la alcătuirea instanței, întrucât doi dintre membrii completului de judecată care a soluționat contestația sa îndreptată împotriva Hotărârii nr. 343 din 29 aprilie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele finale ale Concursului de promovare în funcții de execuție vacante a judecătorilor și procurorilor susținut la data de 29 martie 2015, au fost sancționați în condițiile art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare.

Această situație reprezintă în opinia contestatoarei o stare de incompatibilitate a celor doi judecători care au făcut parte atât din completul de judecată, cât și din comisia de elaborare a subiectelor de concurs, aspect ce conturează în consecință motivul instituit de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., republicat, în ceea ce privește alcătuirea instanței.

În ceea ce privește motivul instituit de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., republicat, contestatoarea a învederat că dezlegarea dată prin hotărârea contestată în cauză este rezultatul unei erori materiale, în condițiile în care nu a solicitat reevaluarea contestațiilor la barem, cum greșit s-a reținut, ci a arătat în mod argumentat că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la procedura de concurs, la atribuțiile comisiilor de elaborare a subiectelor și de soluționare a contestațiilor la barem și punctajele acordate candidaților, aspecte care în mod neîndoielnic pot face obiectul controlului de legalitate.

Sub aspectul celui de al treilea motiv, și anume cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat, contestatoarea a arătat că instanța care a pronunțat decizia atacată nu s-a pronunțat asupra motivului vizând discriminarea creată între candidații la concursul de promovare, reluând în susținere argumentele prezentate în cuprinsul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 343 din 29 aprilie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

1.3. Prin întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea contestației, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor legale invocate în cererea de contestație în anulare.

2.1. Referitor la excepția inadmisibilității căii de atac a contestației în anulare, invocată de autoritatea intimată

Prin întâmpinarea depusă la dosar, așa cum s-a menționat/amintit la pct. 1.3. al prezentei decizii, autoritatea intimată a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a contestației în anulare a Deciziei nr. 3839 din 27 noiembrie 2015, cu motivarea că, potrivit art. 503 alin. (2) C. proc. civ., republicat, numai hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate pe calea cererii de contestație în anulare.

În motivarea acestei excepții, autoritatea intimată a susținut, în esență, că Înalta Curte nu a pronunțat Decizia nr. 3839/2015 ca instanță de recurs, ci a pronunțat-o, în primă și ultimă instanță, în soluționarea contestației la care se referă prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia Înaltei Curți, excepția invocată de autoritatea intimată este nefondată, în raport cu prevederile art. 504 C. proc. civ., republicat, care se referă la hotărârile definitive/hotărârile instanțelor de recurs, or, în cauză, Decizia nr. 3859/2015 a fost pronunțată în primă și ultimă instanță, cu caracter definitiv.

De menționat că, excepția inadmisibilității a fost invocată de autoritatea intimată și în Dosarul nr. y/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a avut ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire a Deciziei nr. 3839/2015, excepția fiind respinsă ca nefondată cu argumente asemănătoare.

2.2. Referitor la primul motiv al cererii de contestație în anulare, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte a constatat că este nefondat.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susținut, în esență, așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, că au fost încălcate normele referitoare la alcătuirea instanței întrucât doi dintre membrii completului de judecată care a pronunțat Decizia nr. 3839/2015, se aflau în stare de incompatibilitate din moment ce au făcut parte din comisia de elaborare a subiectelor, la Concursul de promovare în funcții de execuție din data de 29 martie 2015.

Într-adevăr, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., republicat, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși, se invocase excepția corespunzătoare/excepția incompatibilității în cauza de față, instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia.

În cauză, din analiza Deciziei nr. 3839/2015, rezultă că petenta contestatoare nu a invocat faptul că doi dintre membrii completului de judecată ar fi făcut parte din una dintre comisiile de elaborare a subiectelor pentru Concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor, din data de 29 martie 2015, astfel încât această excepție, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., republicat, să nu mai poată fi invocată, prin omisso medio, în fața instanței învestite cu soluționarea cererii de contestație în anulare.

2.3. Referitor la al doilea motiv al cererii de contestație în anulare, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte a constatat că este nefondat.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susținut că, prin contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 343 din 29 aprilie 2015 a Plenului CSM, nu a solicitat reevaluarea contestațiilor la barem, cum greșit a reținut instanța, ci s-a referit la faptul că activitatea de evaluare și notare a comisiilor de concurs a avut ca efect dezavantajarea candidaților care au susținut concursul la discipline la care nu au fost anulate întrebări din grilă, iar candidații au obținut note favorabile/puncte deși au dat răspunsuri greșite. Astfel, soluția instanței se bazează pe o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., republicat.

Într-adevăr, potrivit art. 503 alin. (2) C. proc. civ., republicat, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori.

Analizând susținerile contestatoarei, Înalta Curte a constatat că, în esență, aceasta a susținut, cu alte cuvinte, că, în cadrul desfășurării concursului respectiv, au fost formulate contestații la barem care, fiind admise, au dus la anularea întrebărilor formulate greșit, devenind astfel incidente dispozițiile art. 20 alin. (7) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006, potrivit cărora: „când în urma soluționării contestațiilor la barem se anulează una sau mai multe întrebări din testul-grilă, punctajul corespunzător întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaților”.

Or, din conținutul considerentelor Deciziei nr. 3839/2015 instanța a analizat în mod corect susținerile contestatoarei prin raportare la prevederile art. 20 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 al CSM, apreciind în mod just că, în soluționarea contestațiilor la barem, comisiile abilitate s-au conformat dispozițiilor regulamentare care au fost și citate în cadrul considerentelor.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că referirile de la pagina 7 a deciziei sunt conforme cu jurisprudența constantă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar menționarea acestora în motivarea deciziei nu reprezintă o eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., republicat, ci, eventual, un exces de argumentare a limitelor competenței instanțelor judecătorești în raport cu marja de apreciere conferită autorităților/structurilor administrative.

2.4. Referitor la al treilea motiv al cererii de contestație în anulare, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte a constatat că este nefondat.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susținut, în esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului/criticilor contestației care au vizat discriminarea creată între candidați.

Astfel, a susținut contestatoarea, prin Înscrisul nr. 5658 din 12 februarie 2016 înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la concursul pentru promovare în funcții de execuție din 29 martie 2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a constatat că „a existat un tratament diferențiat aplicat candidaților la concursul de promovare prin prisma stabilirii sistemelor de notare diferite, în funcție de disciplină, ceea ce a dus la favorizarea unora dintre candidați și implicit la defavorizarea celorlalți. Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, nu poate reține ca justificare obiectivă a acestui tratament, existența unor subiecte/întrebări greșite în grilele de examen, prin această modalitate de notare creându-se un avantaj unora dintre candidați de până la 1,375 puncte. În concluzie, în concordanță cu principiul nediscriminării, sistemul de notare al lucrărilor tuturor candidaților la concursul de promovare, trebuia să înceapă de la aceeași notă”.

Or, se observă că Înscrisul nr. 5658/2016, invocat de contestatoare, este ulterior pronunțării Deciziei nr. 3839 din 27 noiembrie 2015, astfel încât, nu se poate pretinde ca instanța să se fi pronunțat în legătură cu un înscris/o problemă care nu exista la data judecății/pronunțării.

Din analiza contestației și a conținutului Deciziei nr. 3839/2015, rezultă că, într-adevăr, contestatoarea a formulat astfel de critici, pe care instanța le-a sintetizat ca fiind referitoare la caracterul discriminatoriu al măsurii de suplimentare a posturilor scoase la concurs care a fost decisă de autoritatea intimată.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 3839/2015, instanța a argumentat că: „Înalta Curte nu poate primi nici critica contestatoarei referitoare la suplimentarea numărului de locuri pentru candidații care au obținut aceeași notă cu cea a ultimului candidat admis, în condițiile în care Regulamentul prevede într-o asemenea situație aplicarea criteriilor de departajare.

Prin această măsură, partea nu a fost vătămată într-un drept sau interes legitim, deoarece doar pentru media de 9,850 a fost suplimentat numărul de posturi, iar aceasta au obținut media de 9,700”.

Înalta Curte nu poate primi nici critica contestatoarei referitoare la suplimentarea numărului de locuri pentru candidații care au obținut aceeași notă cu cea a ultimului candidat admis, în condițiile în care Regulamentul prevede într-o asemenea situație aplicarea criteriilor de departajare.

Prin această măsura, partea nu a fost vătămată într-un drept sau interes legitim, deoarece doar pentru media de 9,850 a fost suplimentat numărul de posturi, iar aceasta a obținut media de 9,700.

În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, Înalta Curte, a considerat contestația în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3839 din 27 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.

Procesat de GGC - LM