ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2448/2015

HOTĂRÂRE
11.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2448/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2448/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 1 octombrie 2014, reclamantul Sindicatul A. Brașov în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a solicitat anularea Ordinului nr. 241/2014 privind aprobarea procedurii și criteriilor prin care se stabilesc noile salarii de bază pentru salariații din aparatul propriu al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și din instituțiile subordonate acestuia, obligarea pârâtei la emiterea unui alt ordin privind aprobarea procedurii și criteriilor prin care se stabilesc noile salarii de bază.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 13/F din 12 februarie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența normelor de competență de la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 450/CA din 7 aprilie 2015, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că actul contestat este un act administrativ, astfel că sunt incidente normele de competență de la art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că reclamantul Sindicatul A. Brașov a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ în anularea Ordinului nr. 241/2014 privind aprobarea procedurii și criteriilor prin care se stabilesc noile salarii de bază pentru salariații din aparatul propriu al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și din instituțiile subordonate acestuia, obligarea pârâtei la emiterea unui alt ordin privind aprobarea procedurii și criteriilor prin care se stabilesc noile salarii de bază.

Este necontestat faptul că actul contestat vizează, sub aspectul drepturilor salariale, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici - membri ai sindicatului reclamant - astfel că sunt incidente normele speciale de competență ale, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Astfel, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (succesor al fostului Minister al Mediului și Schimbărilor Climatice) în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2014
nță 2.1. Prin sentința civilă nr. 234 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalulu
ÎCCJ 2015-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2413/2015
Decizia nr. 2413/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului București, secția a III-a
ÎCCJ 2017-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2017
, sub nr. x/62/2015. II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Încheierea din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a secției civile din cadrul Curții d
ÎCCJ 2015-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2015
Decizia nr. 2409/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată, la data de 23 s
ÎCCJ 2015-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3538/2015
Decizia nr. 3538/2015 Asupra conflictului negativ de competență; I. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a
Sursă