ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data
de 22 august 2013, astfel cum a fost modificată, reclamanta N.A.P. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se
dispună:
(i) anularea tuturor actelor
administrative prin care s-a dispus respingerea cererii sale de înscriere la concursul
pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier gradul profesional
principal (traducător engleză principal) organizat de autoritatea pârâtă în zilele
de 22 și 23 mai 2013, respectiv, răspunsul comisiei de organizare a concursului
afișat la data de 16 mai 2013 și procesul-verbal din data de 17 mai 2013 al comisiei
de soluționare a contestației;
(ii) obligarea pârâtului
să-i admită cererea de înscriere la concurs;
(iii) obligarea pârâtului
la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune morale.
În motivarea cererii,
reclamanta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 3 lit. l) din H.G. nr. 611/2008
pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor
publici, prin refuzul de a lua în considerare ca vechime în specialitatea studiilor
necesare exercitării funcției publice a perioadei în care a desfășurat activitatea
de traducător autorizat în limbile engleză, franceză și spaniolă.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă
nr. 234 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:
Acțiunea vizează anularea
unui concurs și, respectiv, a actelor administrative aferente, organizat în temeiul
H.G. nr. 611/2008, emisă în aplicarea art. VII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 251/2006
pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici.
Verificarea legalității
concursului de ocupare a funcției publice se subsumează noțiunii de raport de serviciu
al funcționarului public, iar, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel
cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, competența materială de
a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ
ale tribunalelor competente teritorial.
2.2. Investit cu soluționarea
cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 491 din 29
ianuarie 2014, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de
soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație
și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța în
acest sens, tribunalul a reținut, în special, următoarele:
Potrivit dispozițiilor
art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cauzele
care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența
secției de contencios administrativ a tribunalului, cu excepția situațiilor în care
este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Prezenta cauză nu are
însă, ca obiect un raport de serviciu al funcționarului public, atât timp cât un
astfel de raport nu putea fi stabilit decât în situația în care reclamanta ar fi
devenit funcționar public în urma concursului organizat de autoritatea pârâtă.
Chiar dacă H.G. nr. 611/2008
reglementează organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, aceasta
nu înseamnă că toate litigiile izvorâte din aplicarea acestui act normativ sunt
de competența tribunalelor ca instanță de contencios administrativ, contrar dispozițiilor
exprese ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă
dreptul comun în materia competenței instanței de contencios administrativ.
De altfel, prin neinvocarea
excepției de necompetență materială în condițiilor art. 130 alin. (2) din noul C.
proc. civ., adică la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate,
Curtea de Apel Brașov a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu,
nefiind posibilă, în sistemul noului C. proc. civ., invocarea de către instanță
a excepției de necompetență materială ulterior închiderii dezbaterilor, cu ocazia
repunerii cauzei pe rol.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra conflictului negativ de competență
Analizând actele și lucrările
dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit în soluționarea
cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din
noul C. proc. civ., a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența soluționării
acestei cereri în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu
este reprezentat de anularea actelor administrative prin care s-a dispus respingerea
cererii reclamantei de participare la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții
publice de execuție, obligarea autorității pârâte la admiterea cererii de înscriere
la concurs și la plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat.
Raportat la dispozițiile
art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, este vorba de un litigiu privind acte administrative emise de o autoritate
publică centrală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește instanța
de contencios administrativ competentă din punct de vedere material, în sensul
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că aceasta este
reprezentată de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, aplicabil
în cauză fiind criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților
publice.
Normele de competență
derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, nu sunt
incidente în cauză, întrucât litigiul nu are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului
public, atât timp cât reclamanta nu are calitatea de funcționar public.
Un argument în plus pentru
stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea secției de contencios
administrativ a curții de apel este reprezentat de dispozițiile art. 130 alin. (2)
din noul C. proc. civ. conform cărora, necompetența materială poate fi invocată
de părți ori de către judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen
de judecată la care părțile sunt legal citate.
Cum în cauză condițiile
instituite de aceste dispoziții legale nu au fost respectate, Curtea de Apel Brașov
procedând la invocarea excepției de necompetență materială ulterior închiderii dezbaterilor,
cu ocazia repunerii cauzei pe rol, competența materială de soluționare a cauzei
a fost câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost introdusă cererea,
respectiv Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
În consecință, în raport
de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ.,
Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții
de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N.A.P. și pârâtul Ministerul Public,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Curții de
Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2014.