ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3538/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3538/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3538/2015
Asupra conflictului negativ de competență;
I. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/62/2014 la data de 1 aprilie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov solicitând anularea concursului organizat de către pârâtă la datele de 21/22 august 2013 și anularea proceselor-verbale încheiate cu privire la acest concurs precum și restabilirea situației anterioare prin menținerea reclamantului pe postul deținut anterior și achitarea drepturilor salariale de la desfacerea contractului de muncă.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 1934/CA din 09.07.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în favoarea secției I civilă a Tribunalului Brașov.
În considerentele sentinței mai sus menționată s-a reținut că reclamantul a ocupat, în cadrul fostei D.G.F.P. Harghita, un post de șofer, raporturile de serviciu fiind guvernate de prevederile Legii nr. 53/2003 privind C. muncii, iar competența litigiului dedus judecății aparține, conform art. XXI pct. 1 din Legea nr. 2/2013, tribunalului, ca instanță de litigii de muncă.
Prin sentința civilă nr. 648/MAS din 06.04.2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în Dosarul nr. x/62/2014*, a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în favoarea Tribunalului Harghita.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 247 și art. 248 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 269 alin. (1) și alin. (2) C. muncii, conflictul de muncă atrage competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul, în speță, competența Tribunalului Harghita.
2.2. Prin sentința civilă nr. 1047 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, în Dosarul nr. x/62/2014*, a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Harghita invocată din oficiu și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În considerente s-a reținut că cererea reclamantului constituie în mod clar o cerere de contencios administrativ, acesta considerându-se vătămat într-un drept al său de către o autoritate publică, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin organizarea concursului a cărui anulare o solicită.
Având în vedere sentința civilă nr. 1047 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Harghita, cauza a fost trimisă în vederea soluționării Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată sub Dosar nr. x/62/2015.
Prin încheierea nr. 984/CA pronunțată în data de 9 septembrie 2015 de Tribunalul Brașov secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/62/2015 s-a constatat ivit conflictul negativ de competență în ce privește soluționarea acțiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului ivit.
S-a reținut că cererea a fost trimisă spre competentă soluționare instanței care și-a declinat deja competența de soluționare a cauzei și că există, astfel, conflict de competență.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, reclamantul A. a solicitat, in conformitate cu art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004 anularea concursului organizat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov pentru ocuparea funcțiilor de șofer în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Harghita, precum și anularea proceselor-verbale încheiate cu privire la acest concurs.
Deși concursul s-a desfășurat ca urmare a reorganizării instituției la care acesta era angajat ca și șofer, se constată că acțiunea formulată nu are în vedere raporturile de serviciu guvernate de prevederile Legii nr. 53/2003 privind C. muncii, pentru a atrage competența tribunalului, ca instanță de litigii de muncă, ci contestarea unui concurs organizat de către o autoritate publică.
Astfel, reclamantul nu critică desfacerea contractului de muncă, ci introducerea in cadrul concursului a unor „criterii diferențiate care nu se regăsesc in cerințele specifice din fișa postului și care sunt menite să favorizeze anumite persoane din cadrul instituției”.
Or, în raport de obiectul principal al acțiunii, contestarea unui concurs organizat de o autoritate publică locală in temeiul art. 2, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă apare ca fiind subsecvent soluționării acestuia.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția specializată în soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării conflictului de competență privind pe A. în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.