ÎCCJ, decizie (scj.ro #133987)

Funcție publică. Concurs de recrutare. Respingerea nelegală a candidaturii unei persoane. Consecințe.

H.G. nr. 611/2008, art. 3 lit. l)

Legea nr. 188/1999, art. 57 alin.(3)

Codul civil, art. 1357 alin. (2)

Adeverința ce atestă o periodă a desfășurării unei anumite activități, eliberată de către o persoană liber-profesionistă în calitate de propriu angajator, însoțită de documente fiscale care atestă pentru aceeași perioadă venituri din „profesii libere” este aptă, conform art. 3 lit. l) din H.G. nr. 611/2008 să ateste vechimea în specialitatea studiilor absolvite.

În aceste condiții, respingerea unei candidaturi pentru ocuparea unei funcții publice pentru motivul lipsei dovedirii vechimii minime în specialitatea studiilor necesare exercitării respectivei funcții este nelegală și poate constitui temei pentru atragerea răspunderii civile delictuale, cu consecința obligării autorității pârâte la plata de despăgubiri morale.

Decizia nr. 1451 din 12 mai 2016

Asupra  recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, urmare a soluționării conflictului negativ de competență, la data de 30.04.2014, reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  a solicitat:

(1) - constatarea nulității absolute a concursului din 22-24 mai 2013 pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier gradul profesional principal (traducător engleză principal) la Biroul de relații internaționale și programe altele decât programele Phare din Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art.71 din HG 611/2008;

(2)- anularea tuturor actelor administrative prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de înscriere la concursul respectiv;

(3)- obligarea pârâtului să admită cererea reclamantei de înscriere la concurs;

(4)- obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

2.Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 96 din 11 iunie 2014, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal:

-          a respins excepția inadmisibilității petitului 1 al cererii;

- a admis în parte cererea formulată, completată și precizată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- a dispus anularea tuturor actelor administrative prin care s-a  respins cererea reclamantei de înscriere la concursul din 22-24 mai 2013 pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier gradul profesional principal (traducător engleză principal) la Biroul de relații internaționale și programe altele decât programele Phare din Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv răspunsul comisiei de organizare a concursului, afișat la 16.05.2013 pe site-ul pârâtului și procesul verbal din 17.05.2013 al comisiei de soluționare a contestațiilor;

- a obligat pârâtul să admită cererea reclamantei de înscriere la concurs;

-

a respins restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei constând în taxa judiciară de timbru.

3.Recursurile declarate

În cauză au  formulat recurs ambele  părți, corespunzător soluțiilor  defavorabile  din  hotărârea   judecătorească  atacată.

3.1.Recursul  declarat de A

Recurenta-reclamantă a  invocat  motivul de casare  prevăzut de  art. 488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă, sub  următoarele aspecte:

•au fost  nelegal  interpretate și aplicate  dispozițiile  art.71 din HG nr.611/2008 în soluționarea primului capăt de cerere, impunându-se constatarea nulității absolute a concursului, sancțiune  care  survine

ope legis

; nu au  fost  respectate dispozițiile  art. 18 din același  act  normativ, întrucât îndeplinea toate  condițiile generale și specifice pentru participarea la concurs, și nici dispozițiile art. 57 alin.(3) din Legea nr. 188/1999 care  stabilesc principiile care  stau la baza organizării concursurilor privind  recrutarea  în vederea  intrării în corpul funcționarilor publici;

•în ceea ce  privește cererea de  acordare a daunelor  morale, deși  instanța a  constatat că  sunt  îndeplinite  condițiile  angajării  răspunderii patrimoniale a pârâtului, a considerat pe baza  jurisprudenței CEDO în cauza Buzescu contra României  că simpla admitere a  cererii  și acordarea  dreptului  de a  participa  la concurs reprezintă  o reparație  echitabilă, or, soluția  fondului  este  contrară hotărârii instanței europene; în situația sa concretă  nu are posibilitatea  cuantificării  daunelor  materiale însă  suma  pretinsă  cu  titlu de daune  morale  pentru  prejudiciul nepatrimonial suferit se  impune a-i fi  acordată, fiind  evidente pierderea  șansei de  a obține  un avantaj în sensul  art. 1532 din Codul civil, suferințele  psihice inerente, poziția de  inferioritate  și starea de  nesiguranță privind viitorul carierei sale, generate de refuzul nelegal al  autorității  pârâte de  a  da  curs înscrierii sale  la concurs.

3.2.Recursul Ministerului Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

La  rândul său, pârâtul Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea  sentinței  în temeiul  dispozițiilor art. 488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă și  rejudecarea  cauzei pe fond, cu consecința  respingerii  acțiunii în integralitatea sa.

Recurentul-pârât a  susținut că:

•prima instanță a  interpretat  în mod greșit dispozițiile  art. 3 lit.l) din HG nr.611/2008, raportat  la  situația  reclamantei, în sensul  că a  apreciat  drept „corespunzătoare” adeverința  depusă de   aceasta în calitate de  propriu angajator, deși  actul respectiv nu face dovada îndeplinirii condiției de vechime cerute pentru  participarea la concurs; contrar fondului, nu a fost contestată aptitudinea emitentului  de a  produce  adeverința respectivă, ci  conținutul acesteia și forța sa probantă; nu  s-a  analizat  dacă  vechimea atestată are caracter  continuu și constant în raport de  declarațiile  pe venit pe anii  2010 și  2011;

•deși  s-a  respins capătul de  cerere având ca  obiect acordarea  daunelor morale, trebuie înlăturate considerentele  referitoare la  întrunirea cerințelor legale pentru angajarea răspunderii civile  delictuale, întrucât nu există  faptă ilicită și nici  prejudiciu.

4.Procedura  derulată  în recurs

Ambele părți au formulat întâmpinare, în combaterea  recursului celeilalte.

Recurenta-reclamantă a  susținut  că excede cadrului legal  și  anunțului de  concurs condiția ca vechimea  în specialitate  să aibă  un caracter „continuu  și constant”. De altfel, a subliniat că motivele  invocate reflectă necunoașterea reglementărilor în materie de organizare a profesiei liberale  de  traducător, cât  și a  celor  fiscale.

Cu privire la răspunderea  patrimonială, a insistat  să fie  luat  în considerare standardul  ridicat  dat  de  calitatea de profesionist al  dreptului a  recurentului-pârât, organizator  al concursului, ce reprezintă o autoritate publică în domeniul juridic, plasată în cadrul  constituțional al  autorităților  judecătorești.

Recurentul-pârât a  susținut  că  nu există  motive de  nulitate absolută a concursului și, de altfel, această solicitare apare ca  lipsită de interes, câtă vreme instanța de fond a anulat toate actele  administrative prin care  s-a dispus  respingerea  cererii recurentei-reclamante de  înscriere la  concurs.

A reiterat, de asemenea, argumente din doctrina civilă relevantă în sensul inexistenței  faptei  ilicite și  prejudiciului  moral, prin prisma faptului că activitatea comisiilor de organizare a concursului a fost  legală.

Prin încheierea  din 18 martie 2016 s-au admis  în principiu ambele  recursuri, dispunându-se ca  soluționarea  acestora să se  realizeze, conform opiniei magistratului-asistent raportor, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin.(7) Cod procedură civilă.

Ulterior, prin

concluziile finale

înregistrate la data de  22.04.2016, recurenta-reclamantă a arătat că  situația sa personală s-a  modificat  substanțial din  perioada organizării  concursului și  până în prezent, prin  nașterea celui  de-al doilea  copil și stabilirea  domiciliului în altă  localitate decât cea a sediului părții adverse, așa  încât și-a reconsiderat interesul ocupării postului în discuție,  considerând  că singura posibilitate de  compensare a consecințelor negative ale conduitei celuilalt recurent, rămâne acordarea  daunelor morale în cuantumul solicitat.

5.Considerentele Înaltei Curți asupra  recursurilor

Examinând  sentința atacată prin prisma criticilor formulate de  ambii recurenți, Înalta Curte constată că se impune reformarea  acesteia, în limitele și pentru  considerentele care  urmează.

Recurenta-reclamantă A a supus controlului de  legalitate exercitat de  instanța de  contencios administrativ în condițiile  art. 68 din HG nr.611/2008 pentru  aprobarea  normelor  privind  organizarea  și  dezvoltarea  carierei  funcționarilor  publici raportat  la  art. 1 alin.(1) și art. 8 alin.(1)  din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actele administrative prin care  recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins  cererea de  a participa la  concursul  pentru  ocuparea  funcției publice de execuție vacante  de  consilier,  gradul  profesional principal (traducător  engleză principal) la Biroul de  relații  internaționale și programe altele decât programele  Phare din  Serviciul de cooperare  judiciară internațională, relații internaționale și programe  din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de  Casație și Justiție, organizat  în perioada  22-24 mai 2013.

Curtea de  apel a reținut, în esență,  că motivul  invocat de  comisia de  concurs pentru respingerea  candidaturii  în etapa de   selecție a  dosarelor  de  înscriere la  concurs este  nefondat,  întrucât adeverința eliberată de  reclamantă în calitate de propriu angajator este  aptă conform art. 3 lit.l) din HG nr. 611/2008 să ateste vechimea în specialitate de 3 ani și o lună.

Soluția fondului în această privință este la adăpost de orice critică.

Pentru a răspunde  criticilor  formulate  de recurentul-pârât, se  impune a  prezenta, pe scurt,  succesiunea faptelor  și a  actelor  juridice, reflectate în înscrisurile  administrate de prima  instanță.

Astfel, în urma  analizării  dosarelor de  înscriere  depuse de  cele  două candidate, comisia de  concurs a  respins  candidatura recurentei-reclamante, întrucât „

nu face dovada condițiilor  specifice de  vechime (5 ani) în specialitatea  studiilor  necesare exercitării  funcției  publice,  așa cum  este  definită de  art. 3 lit.l) din  HG nr.611/2008

” (conform  documentului „

Lista

” afișat la  16 mai  2013, filele 29, dosar fond).

Contestația formulată potrivit art. 64 alin.(1) din aceeași  hotărâre de  guvern a fost respinsă. Din procesul  verbal întocmit la  17 mai  2013 rezultă că  adeverința  emisă de candidată în calitate de  propriu angajator „

nu intră  sub incidența prevederilor  art. 3 lit.l) din HG nr.611/2008

”. S-a mai argumentat  că „

profesia  liberală este  o  ocupație intelectuală, exercitată de o  persoană pe  cont propriu (…) care face  parte, în mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional. Uniunea Profesiilor Liberale din România este o organizație  neguvernamentală (…),  doamna A nefiind  înregistrată   în cadrul  acestei  Uniuni …”.

Plângerea prealabilă formulată  a fost  respinsă ca

inadmisibilă

de către procurorul general  al  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de  Casație și Justiție, cu  motivarea  că „

nu sunt  întrunite  condițiile  cerute de  art. 3 lit.l) din HG nr.611/2008

…”.

Potrivit art. 3 lit.l) din HG nr. 611/2008, prin vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice se înțelege

„experiența dobândită în temeiul unui contract ndividual de muncă, a unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfășurat o activitate într-o funcție de specialitate

cor

espunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învățământului în România”.

Pentru dovedirea vechimii de minim 5 ani, condiție specifică impusă de organizatorul concursului, recurenta-reclamantă a  prezentat a prezentat mai multe adeverințe, eliberate  de  două societăți comerciale, de  Parlamentul European, dar  și  de  ea însăși, în calitate de liber  profesionist și propriu  angajat, însumând un  total de peste  6 ani.

Comisia de concurs nu a  recunoscut vechimea  de  3 ani  și o lună pe care  candidata și-a atestat-o ea însăși, întrucât nu este  înscrisă într-un  ordin profesional, respectiv în Uniunea Profesiilor  Liberale din România.

Curtea de apel a reținut că această cerință nu are un fundament legal iar prin recursul său, recurentul-pârât nu a  combătut acest  considerent.

Într-adevăr, statutul de profesie liberală al profesiei de traducător a fost recunoscut prin Legea nr.178/1997 pentru  autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de  Casație și Justiție  și Direcția Națională Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, birourile notarilor  publici, de avocați și de   executorii  judecătorești. Ulterior,  prin Ordinul nr.1054/C din  27.07.2005 al ministrului justiției a fost aprobat Regulamentul de aplicare al Legii nr.187/1997, cuprinzând  condițiile concrete de  autorizare  și  desfășurare a profesiei, sancțiunile legale aplicabile în cazul  reținerii  unor  abateri, onorariile  aplicabile, etc.

De asemenea, statutul de profesie liberală este  confirmat prin  Normele  metodologice  de  aplicare a  art. 46 din  Codul fiscal (aprobate  prin  HG nr.44/2004), în care sunt  definite  veniturile  din  profesii libere, profesia de  traducător fiind  indicată  la pct.23.

Necontestat, recurenta-reclamantă are  calitatea de  traducător autorizat (Ordinul MJ nr. 1829/C/5 decembrie 2005) pentru  limbile  engleză, franceză, spaniolă și figurează înregistrată (cod înregistrare fiscală 21559790) în evidențele fiscale ale AFP a municipiului Brașov cu „venituri  din profesii  libere” în perioada 2008-2011.

Ca urmare, adeverința pe care  ea însăși și-a eliberat-o  în calitate de  liber  profesionist, care atestă o  vechime  în specialitatea studiilor de 3 ani  și o lună,  corespunde  evidențelor  fiscale  menționate, neexistând  nici un motiv ca  forța sa probantă să fie  pusă la  îndoială.

Dacă  argumentul referitor la  obligativitatea  aderării  sale la  Uniunea Profesiilor  Liberale din România – persoană juridică de drept  comun, fără  statut de  utilitate  publică – a fost  abandonat pe parcursul  judecății la prima  instanță, s-a dezvoltat  în schimb cel potrivit căruia  documentul prezentat pentru dovedirea vechimii  nu ar fi „corespunzător” în sensul definiției  redate  anterior.

În această privință, în acord cu  recurenta-reclamantă, instanța de recurs remarcă inconsistența susținerii, în absența oricărei definiții sau explicații în textul legal, ori în anunțul de  participare la concurs, care nu circumscriu în nici un  mod ipoteza demonstrării  vechimii în specialitatea  studiilor în situația  unei  profesii liberale.

Nici teza afirmată pentru prima dată în recurs, contrar dispozițiilor  art.  494 raportat  la  art. 478 alin.(2) Cod procedură civilă, potrivit  căreia vechimea  nu ar  avea  „caracter  continuu și constant” nu poate fi  reținută.

Împrejurarea  că din declarația  pe venit  aferentă  anului  2010, rezultă că recurenta-reclamantă  a realizat  în anul fiscal  respectiv un venit  net de  „-1215 lei” nu poate  avea  semnificația pe care  i-o conferă recurentul-pârât, ci, așa cum rezultă de altfel din formularele declarațiilor privind  veniturile  realizate, venitul net reprezintă  diferența  dintre  venitul brut și  cheltuielile  deductibile. Volumul  real al  activității  profesionale se reflectă  în  venitul brut realizat, care, în anul  respectiv a fost  de  15.954 lei, reieșind  clar  o  activitate  profesională relevantă evidențiată și prin  celelalte înscrisuri (adeverințe, recomandări, etc.) emise de persoanele  juridice de  profil cu  care a  colaborat  profesional  în perioada  respectivă pe baze  contractuale, cu  întocmirea facturilor  fiscale aferente (în cuprinsul cărora s-a menționat activitatea  prestată, număr de  pagini traduse, etc.).

Ca urmare, după cum judicios a reținut judecătorul fondului, respingerea candidaturii recurentei-reclamante nu a fost  justificată, impunându-se, în temeiul art. 20 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 Cod procedură civilă, respingerea recursului Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

Cât  privește  recursul reclamantei A ,  acesta a  fost  restrâns  prin efectul  „

concluziilor  finale

” menționate la pct.4, doar  la capătul de  cerere privind  daunele morale.

Și în această privință, curtea de apel a stabilit  corect că  sunt  îndeplinite   elementele  răspunderii  civile  delictuale.

Contrar  susținerilor  recurentului-pârât, fapta ilicită există, și  rezidă  tocmai   în respingerea  nelegală a  candidaturii  recurentei-reclamante iar  vinovăția – în această materie conform art. 1357 alin.2 Cod civil este suficientă cea mai ușoară culpă („

culpa levissima

”) – și legătura de cauzalitate  nu  pot  fi  contestate.

Prejudiciul de natură morală, nepatrimonială, invocat de   recurenta-reclamantă este, în aprecierea  Înaltei Curți, justificat de sentimentele  de suferință psihică și de  frustrare pe care le-a trăit în contextul administrativ redat anterior. De asemenea, starea de  nesiguranță și plasarea recurentei-reclamante pe o poziție  inferioară, descurajantă, în pofida  unei  pregătiri profesionale  impresionante (studii  universitare și postuniversitare în domeniu, master  în traductologie în Marea Britanie, stagiu de  6 luni  în cadrul  Direcției de  traduceri – Unitatea  română a  Parlamentului European) constituie tot atâtea argumente pentru acordarea  daunelor  morale.

În plus, ratarea șansei de  a participa  la un  concurs cu un  singur contracandidat, chiar  fără a  specula asupra  șanselor de câștig, trebuie  luată  în  considerare.

Prin prisma  acestor  elemente, suma  de  20.000 lei pretinsă de  victima faptei prejudiciabile reprezintă  o compensație  adecvată și  rezonabilă, instanța de   recurs neîmpărtășind punctul de vedere al curții de apel potrivit căruia  simpla  admitere a  acțiunii  reprezintă  o satisfacție  echitabilă.

De altfel, după cum bine a punctat recurenta-reclamantă, trimiterea primei instanțe la hotărârea pronunțată de CEDO în cauza Buzescu contra României (2005) nu îi susține considerentul, pentru că instanța europeană a acordat reclamantului din acea   cauză atât daune materiale (7000 euro), cât și daune  morale (5000 euro).

Conchizând, în temeiul  art. 20 alin.(3) și art. 18 alin.(3) din Legea nr. 554/2004 și al  art. 496 Cod procedură civilă, recursul  reclamantei a fost admis, în sensul preconizat.