ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1209/2015

Asupra conflictului negativ

de competență de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Ș.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea

acestuia la soluționarea adresei din 10 iulie 2012, prin care solicita comunicarea

gradului consular sau diplomatic care i s-a acordat, ca urmare a îndeplinirii condițiilor

prevăzute de Legea nr. 269/2003, în vederea dobândirii calității de membru al Corpului

diplomatic și consular al României, acordarea acestui grad și plata cheltuielilor

de judecată.

Prin sentința nr. 964

din 11 martie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale,

invocată de pârât, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că

litigiul supus judecății nu este de contencios administrativ ci de dreptul muncii.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 8514

din 18 septembrie 2014, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că obiectul acțiunii

îl constituie obligarea autorității pârâte la emiterea unui act administrativ, în

vederea obținerii gradului diplomatic și a ocupării unei funcții publice de către

reclamant.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului

de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza, conform

prevederilor art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

București, ca instanță de conflicte de muncă, pentru considerente ce vor fi arătate

în continuare.

Prin acțiunea formulată,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea adresei din 10

iulie 2012, prin care solicita comunicarea gradului consular sau diplomatic care

i s-a acordat, urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 269/2003, în vederea dobândirii calității de membru al Corpului diplomatic

și consular al României, precum și acordarea efectivă a gradului respectiv.

Reclamantul este angajat

al autorității pârâte în temeiul unui contract individual de muncă, conform

art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 8/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Afacerilor Externe, neavând, deci, calitatea de funcționar public.

De asemenea, din economia

dispozițiilor Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular

al României, rezultă că personalul diplomatic și consular din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe este angajat în baza unui contract individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, invocate de reclamant drept temei juridic

al drepturilor pretinse prin acțiune, „Persoanelor admise prin concurs în Corpul

diplomatic și consular al României, precum și absolvenților Academiei Diplomatice

li se acordă grade diplomatice sau consulare în funcție de vechimea avută în domenii

de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe, echivalentă

cu stagiile pentru gradele diplomatice sau consulare”.

Rezultă, din dispozițiile

legale citate, că solicitarea adresată de către reclamant autorității pârâte și,

implicit, obiectul acțiunii, nu vizează un act administrativ ci un act pe care autoritatea

pârâtă, în calitate de angajator, este competentă să îl emită, conform prevederilor

legale susmenționate, în legătură cu raportul de muncă pe care îl are cu reclamantul,

litigiul fiind, deci, unul de dreptul muncii.

Așa fiind, cum actul vizat

prin acțiune nu este un act administrativ iar reclamantul are calitatea de personal

contractual salariat, raporturilor dintre acesta și autoritatea pârâtă nefiindu-le

aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 ci cele ale legislației muncii, conform

art. 6 lit. a) din acest act normativ, urmează a se stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ș.B., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 martie

2015.