ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3400/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 27 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta M.M., în contradictoriu

cu pârâtul M.D.R.T., a formulat contestație împotriva deciziei din 5 martie 2009

emise de M.D.R.T., solicitând anularea acesteia.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că, începând cu data de 02 iunie 2004, a ocupat funcția de consilier

de integrare în cadrul Ministrului Integrării Europene, prin cumul de funcții, astfel

cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat și înregistrat din 01

iulie 2004.

Începând cu data de 20

octombrie 2008, a ocupat funcția publică de consilier pentru afaceri europene, în

cadrul Direcției Sisteme Informatice din cadrul M.D.L.P.L., astfel cum rezultă din

actul adițional din data de 20 octombrie 2008 la contractul individual de muncă

din 01 iulie 2004, funcție pe care o deține și în prezent.

La data de 05 martie 2009,

i-a fost comunicată decizia din 05 martie 2009, prin care a fost notificată cu privire

la faptul că „în perioada 01 iunie 2006 – 31 ianuarie 2009 a încasat necuvenit suma

de 27.189 RON, reprezentând spor de vechime, indemnizație de concediu și primă de

vacanță, conform memorandumului din 03 martie 2009 și din 04 martie 2009",

iar potrivit prevederilor art. 84 lit. b) și art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, „modalitățile de restituire a sumei datorată

angajatorului, așa cum sunt prevăzute în legislația în vigoare, sunt următoarele:

achitarea sumei în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, respectiv până

la data de 03 aprilie 3009; asumarea unui angajament de plată și eșalonarea sumei

datorate".

Potrivit dispozițiile

art. 2 și art. 10 alin. (2) din Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului

nr. 1350 din 20 iunie 2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul al drepturilor

salariale care se acordă personalului didactic încadrat în pe funcțiile din anexele

la O.G. nr. 11/2007, dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea

personalului din unitățile bugetare și dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 250/1992

privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația

publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, coroborate

cu dispozițiile art. 35 din C. muncii, suma de 27.189 RON reprezentând spor de vechime,

indemnizație de concediu și prima de vacanță nu a fost încasată necuvenit de reclamanta,

deoarece, spre deosebire de reglementarea anterioară privind cumulul de funcții

(Legea nr. 2/1992), art. 35 din C. muncii nu face nici o distincție între angajatorul

unde se află funcția de bază și angajatorul unde salariatul își desfășoară activitatea

prin cumul, angajatorii având obligația să acorde salariatului toate drepturile

care decurg din executarea contractului de muncă, nu numai pe cele salariale (inclusiv

concediul de odihnă), în condițiile în care angajatorii vor reține și vor vira impozitul

pe salariu, precum și contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate.

În drept, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 35 C. muncii, Ordinul ministrului educației, cercetării

și tineretului din 20 iunie 2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul al drepturilor

salariale care se acordă personalului didactic încadrat în pe funcțiile din anexele

la O.G. nr. 11/2007, H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din

unitățile bugetare și H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii

ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit

și din unitățile bugetare.

Prin precizarea de acțiune

depusă la data de 16 decembrie 2009, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului

la plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada februarie 2009-decembrie 2009

în cuantum de 8.750 RON, drepturi bănești care reprezintă spor de vechime și care

nu au fost plătite în temeiul contractului individual de muncă încheiat și înregistrat

sub nr. 464 din 01 iulie 2004 și al actului adițional la contractul individual de

muncă din data de 20 octombrie 2008.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința

nr. 8213 din 18 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale invocată

de instanță din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reținând, în esență, următoarele:

Obiectul litigiului de

muncă dedus judecații este reprezentat de contestația formulată împotriva adresei

din 05 martie 2009 emisă de pârât, prin care reclamantei i s-a adus la cunoștință

faptul că a încasat necuvenit suma de 27.189 RON.

Deși în cuprinsul adresei

nr. 294 din 05 martie 2009 se menționează ca temei de drept prevederile art. 164

alin. (1) și (4) și art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, actul contestat conține

numai o înștiințare adresată reclamantei de a se prezenta la Direcția Resurse Umane

din cadrul instituției angajatoare în vederea semnării unui angajament de plată.

Întrucât se solicită anularea

unui act administrativ individual al unei autorității publice centrale, respectiv

M.D.R.T., în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu de contencios administrativ

este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ.

2.2. Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3838 din 12 octombrie 2010, a respins,

ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Împotriva sentinței nr.

3838 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta M.M.

Prin decizia nr. 4112

din 15 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta M.M., a casat sentința

nr. 3838 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 1218 din 21 februarie 2012, a admis excepția necompetenței materiale invocată

de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență, reținând,

în esență, următoarele:

Reclamanta a fost încadrată,

începând cu data de 02 iunie 2004, în funcția de consilier de integrare, iar, începând

cu data de 20 octombrie 2008, în funcția de consilier de afaceri europene, iar,

potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri

europene, nu are calitatea de funcționar public, astfel că nu sunt incidente dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În consecință, litigiul

izvorăște dintr-un raport juridic de muncă, astfel că, potrivit art. 284 C.

muncii (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) și art. 2 pct. 1 lit. c)

C. proc. civ., competența aparține Tribunalului.

De asemenea, a reținut

instanța că trimiterea cauzei spre rejudecare, prin decizia susmenționată a Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu împiedică instanța să își verifice din oficiu competența,

nefiind incidente dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât

problema competenței nu a fost dezlegată de instanța de recurs.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conform celor expuse anterior,

litigiul are ca obiect:

- anularea deciziei din

5 martie 2009 emise de M.D.R.T., prin care reclamantei i s-au comunicat următoarele:

(i) în perioada 01.01.2006-31.01.2009 a încasat necuvenit suma de 27.189 RON (reprezentând

spor de vechime, indemnizație de concediu și primă de vacanță); (ii) potrivit

art. 164 alin. (1) și (4) și art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind

C. muncii, urmează să restituie suma; (iii) modalitatea de restituire a sumei datorate

este, conform art. 275 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, asumarea unui angajament

de plată și eșalonarea sumei încasate necuvenit într-un termen de maxim 3 ani;

- obligarea pârâtului

la plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada februarie 2009-decembrie 2009

în cuantum de 8.750 RON, drepturi bănești care reprezintă spor de vechime și care

nu au fost plătite în temeiul contractului individual de muncă încheiat și înregistrat

din 01 iulie 2004 și al actului adițional la contractul individual de muncă din

data de 20 octombrie 2008.

Din probatoriul administrat,

rezultă că reclamanta a fost încadrată în perioada 01 ianuarie 2006-31 ianuarie

2009, în care a încasat suma pretins necuvenită, pe postul de consilier de integrare,

până la data de 20 octombrie 2008, iar, ulterior acestei date, pe postul de consilier

de afaceri europene.

Potrivit art. 3 alin.

(1) din O.U.G. nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, „Consilierii

pentru afaceri europene au calitatea de personal încadrat cu contract individual

de muncă, beneficiind de drepturile și exercitând obligațiile ce decurg din această

calitate”.

De altfel, din înscrisurile

depuse în probațiune în Dosarul nr. 14487/3/2009 al Tribunalului București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rezultă cu evidență faptul că

reclamanta și-a desfășurat activitatea în baza unor contracte de individuale de

muncă, încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 privind C. muncii.

Rezultă astfel că prezentul

litigiu vizează un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile

C. muncii, iar nu un raport de funcție publică pentru a atrage incidența dispozițiilor

art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în sensul

competenței de soluționare a cauzei de către instanța de contencios administrativ.

Astfel fiind, în privința

instanței competente să soluționeze conflictul de muncă ivit între reclamantă și

pârât, sunt incidente dispozițiile din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii referitoare

la competența de soluționare a conflictelor de muncă.

Or, conform art. 284

C. muncii, forma în vigoare la data introducerii acțiunii:

„Art.

284. - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor stabilite conform C. proc. civ.

(2)

Cererile referitoare

la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

”

Conform art. 231 și

art. 232 în forma republicată a C. muncii în M. Of. al României, Partea I, nr. 345/18.05.2011:

„Art.

231. - Prin conflicte de muncă se

înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter

economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor

de muncă.

Art.

232.

-

Procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește

prin lege specială

.”

Potrivit art. 2 pct. 1

lit. c) C. proc. civ.:

„Tribunalul judecă […]

conflictele de munca, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.”

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T. în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2012.