ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de

12 aprilie 2011 s-a dispus, în baza art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, suspendarea judecății cauzei privind pe reclamanta

C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale, și înaintarea cauzei la Curtea de Apel București, secția a VIII-a

Contencios Administrativ și Fiscal în vederea soluționării excepției de

nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010 emis de Ministrul

Comunicațiilor și Societății Informaționale.

La Curtea de Apel

București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, cauza a fost

înregistrată sub nr. 19999/3/2010.

În motivarea

excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010, reclamanta a

învederat instanței următoarele:

- deși Ordinul este

emis la data de 09 martie 2010, acesta retroactivează și prevede că se aplică

începând cu data de 01 ianuarie 2010, fapt care contravine flagrant

principiului potrivit căruia un act administrativ își produce efecte începând

cu data comunicării acestuia. Ordinul atacat nu putea dispune decât pentru viitor

fără să poată aduce atingere drepturilor salariale anterioare stabilite conform

contractului individual de muncă și contractului colectiv de muncă la nivel

național;

- în conformitate cu

dispozițiile art. 39 din Legea nr. 330/2009, „Salariile de bază ale

personalului contractual încadrat în funcții specifice care nu sunt prevăzute

în prezenta lege, se stabilesc cu ordonatorii principali de credite, prin

asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului

Finanțelor Publice”. În acest sens, se impune a se remarca faptul că reclamanta

a fost încadrată potrivit contractului său de muncă în funcția de coordonator

tehnic RECL în cadrul Unității de Management a Proiectelor (UMP), funcție care

nu apare în niciuna din anexele la Legea nr. 330/2009. În aceste condiții,

pentru emiterea legală a Ordinului, ar fi fost necesare avizele din partea

Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe, avize care însă nu există.

La data de 30 iunie

2011, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat

note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate.

instanțe.

Prin Sentința nr.

5483 din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamanta C.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Comunicațiilor și

Societății Informaționale și a constat nelegalitatea Ordinului nr. 297/09

martie 2010 emis de Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 5 din

O.U.G. nr. 52/1999 (varianta în vigoare din data de 29 decembrie 2009), salarizarea

personalului prevăzut la art. 4 (personalul care își desfășoară activitatea în

UMP) se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile

publice la nivelul cărora funcționează.

Salarizarea

personalului din instituțiile publice este reglementată prin Legea nr.

330/2009, prin art. 39 stabilindu-se faptul că „Salariile de bază ale

personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute

în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare

cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului

Finanțelor Publice.”

În raport cu aceste

dispoziții, Curtea a apreciat că emiterea Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010

nu putea fi realizată în lipsa celor două avize obligatorii prevăzute de lege,

adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. 3528 din 17 februarie 2010 și adresa

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 831 din 24 februarie

2010, neputând fi asimilate celor două avize.

Totodată, a reținut

ca fiind întemeiate și susținerile reclamantei cu privire la retroactivitatea

Ordinului contestat, având în vedere că Ordinul s-a emis la data de 09 martie

2010, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2010, încălcându-se astfel principiul

potrivit căruia actul administrativ produce efecte numai pentru viitor.

În ceea ce privește

obligația efectuării procedurii prealabile Curtea a apreciat că nu era necesară

parcurgerea acestei proceduri, întrucât obiectul litigiului este excepția de

nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar nu contestație

împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Relativ la

împrejurarea că reclamanta nu mai putea fi plătită cu salariul stabilit prin

contractul individual de muncă s-a reținut aceasta este un aspect ce vizează

fondul cauzei, astfel că excede competenței instanței de contencios

administrativ învestită cu excepția de nelegalitate.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a

susținut, în esență că în mod greșit prima instanță a constatat a fi nelegal

Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010 întrucât, pe de o parte pentru emiterea

ordinului nu era necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale sau al Ministerului Finanțelor Publice, Ordinul fiind emis în

conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 52/1999, iar pe de altă parte nu se poate

reține nici retroactivitatea ordinului, pe motiv că, independent de emiterea

acestui ordin, începând cu data de 29 decembrie 2009, salarizarea personalului

din UMP se făcea conform O.U.G. 52/2009, astfel cum a fost modificată prin

O.U.G. 114/2009.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. VIII din O.U.G.nr. 114/2009 „- Art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999

privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate

prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau

nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își

desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 186 din 29 aprilie 1999, aprobată prin

Legea nr. 172/2001, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5 -

Salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabilește prin asimilare cu

salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora

funcționează."

Ordonanța de urgență

nr. 114/2009 a intrat în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2009.

Prin Ordinul nr. 297

din 09 martie 2010, a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată,

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în baza O.U.G.nr.

52/1999 așa cum a fost modificată prin O.U.G.nr. 114/2009, a stabilit funcția

și salariul reclamantei prin asimilare cu salarizarea personalului din

instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.

Prima instanță a

apreciat că Ordinul nr. 297 din 09 martie 2010 este nelegal în raport cu

următoarele considerente: - ordinul a fost emis fără avizul Ministerului

Finanțelor Publice și avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale - ordinul retroactivează, încălcându-se astfel principiul potrivit

căruia actul administrativ produce efecte numai pentru viitor.

În ceea ce privește

lipsa avizelor Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a reținut acest

considerent, întrucât nu erau necesare aceste avize.

Astfel Ordinul nr.

297/2010 a fost emis în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999, așa cum a fost

modificat de O.U.G. nr. 114/2009 privind unde măsuri financiar-bugetare

(publicată în 29 decembrie 2009), potrivit căruia „salarizarea personalului

prevăzut la art. 4 se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din

instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.”

În conformitate cu

această dispoziție salarizarea personalului se stabilește prin asimilare cu

salarizarea personalului din instituția publică la nivelul căreia funcționează,

fără a fi necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale

sau al Ministerului Finanțelor Publice.

Referitor la faptul

că ordinul a fost emis retroactiv, Înalta Curte constată că în mod greșit a

fost reținut ca și motiv de nelegalitate a ordinului, având în vedere că O.U.G.

114/2009 care prevedea modul de salarizare al personalului din cadrul UMP, a

intrat în vigoare începând cu data de 29 decembrie 2009, astfel că stabilirea

funcției și salariului prin asimilare cu salarizarea personalului din

instituția publică la nivelul căreia funcționează, era obligatorie începând cu

această dată.

În consecință, pentru

considerentele expuse, constatând întemeiate criticile recurentului, Înalta

Curte urmează să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul

respingerii excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 297 din 09 martie 2010,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva

Sentinței nr. 5483 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 297/9

martie 2010 emis de Ministrul comunicațiilor și societății informaționale, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat

de GGC - LM