ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe

Prin încheierea din data de 30 martie 2011,

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a învestit, în primă

instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 287 din 9

martie 2011 emis de Ministerul Comunicației și Tehnologiei Informației,

invocată de către reclamant, suspendând judecata cauzei până la soluționarea

irevocabilă a acestei excepții.

În motivarea acestei

excepții, reclamanta a arătat că deși ordinul în litigiu este emis la data de 9

martie 2010, acesta retroactivează și prevede că se aplică începând cu data de

1 ianuarie 2010, fapt ce contravine flagrant principiului potrivit căruia un

act administrativ își produce efectele începând cu data comunicării acestuia,

or acest ordin nu poate dispune decât pentru viitor fără să poată aduce

atingere drepturilor salariale anterioare stabilite conform contractului

individual de muncă și contractului colectiv de muncă la nivel național.

Reclamanta a mai

susținut că, potrivit art. 39 din Legea nr. 330/2009, "Salariile de bază

ale personalului contractual încadrat în funcții specifice care nu sunt

prevăzute în prezenta lege, se stabilesc cu ordonatorii principali de credite,

prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu

avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului

Finanțelor Publice".

Prin precizarea

depusă în ședința publică de la data de 11 mai 2011, reclamanta a învederat că,

dintr-o eroare de redactare, în loc de Ordinul nr. 287 din 09 martie 2010 a

indicat Ordinul nr. 293 din 09 martie 2010 și faptul că la punctul 2 din

cererea în care a fost invocată excepția de nelegalitate a indicat, din eroare,

că postul pe care a fost angajată a fost acela de Coordonator Tehnic RECL, în

loc de Manager de Achiziții.

de apel

Prin Sentința nr.

4391 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, constatând nelegalitatea Ordinului

nr. 287 din 9 martie 2010 emis de către pârâtă.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Obiectul excepției de

nelegalitate îl constituie Ordinul nr. 287/2010, prin care s-a stipulat că, în

perioada 29 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009, funcția de manager achiziții din

cadrul Unității de management al proiectului ocupată de reclamantă se

echivalează cu funcția de consilier gradația IA director, iar începând cu data

de 1 ianuarie 2010, aceeași funcție se echivalează cu funcția de director

gradația II.

Din preambulul acestui

ordin rezultă că acesta a fost emis în baza art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999

privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate

prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau

nerambursabile, inclusiv prin plata specialiștilor români care își desfășoară

activitatea în cadrul unităților de management de proiect, aprobată prin Legea

nr. 172/2001, așa cum aceasta a fost modificată prin art. VIII din O.U.G. nr.

114/2009.

Prima instanță a

reținut că, potrivit acestei dispoziții legale, salarizarea personalului

prevăzut la art. 4 (respectiv a personalului care își desfășoară activitatea în

Unitatea de management al proiectului) se stabilește prin asimilare cu

salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora

funcționează, iar O.U.G. nr. 114/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial

începând astfel să producă efecte la 29 decembrie 2009.

Judecătorul fondului

a considerat că echivalarea funcției ocupată de reclamantă prin Ordinul nr. 287

din 9 martie 2010 nu putea fi realizată cu ignorarea Legii-cadru nr. 330/2009

care a stabilit un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul

bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

În fapt, echivalarea

funcției constituind o reîncadrare a reclamantei, așa încât noua funcție

trebuia să aibă corespondent în funcțiile prevăzute în Anexele acestei legi,

care la art. 39 dispune că salariile de bază ale personalului contractual

încadrat în funcții specifice (cum este și cazul reclamantei) care nu sunt

prevăzute ca atare în această lege, se stabilesc de ordonatorii principali de

credite prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele legii cu

avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului

Finanțelor Publice.

Într-adevăr, potrivit

art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999 salarizarea personalului care își desfășoară

activitatea în Unități de management al proiectului se stabilește prin

asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul

cărora funcționează, însă și aceste din urmă funcții publice au fost stabilite

în urma aplicării Legii nr. 330/2009, astfel că echivalarea funcției

reclamantei, neprevăzută ca atare în lege cu noua funcție de director din

schema autorității pârâte trebuia să se facă tot cu avizul celor două

ministere, care au natura juridică de aviz conform, iar demersurile autorității

în obținerea avizelor nu sunt de natură să acopere lipsa lor.

În fine, prima

instanță a avut în vedere și susținerile reclamantei privind încălcarea

principiului retroactivității prin emiterea abia la data de 9 martie 2010 a

Ordinului de echivalare a funcției începând cu 29 decembrie 2009, nefiind culpa

părții că autoritatea pârâtă a întârziat emiterea actului administrativ

producător de efecte juridice care trebuia emis imediat după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 114/2009.

de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva

Sentinței nr. 4391 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

3.1. Pentru emiterea

ordinului nu era necesar avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale sau al Ministerului Finanțelor Publice.

Ordinul a fost emis

în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 52/1999 modificată de O.U.G. nr.

114/2009.

Conform art. 5 din

O.U.G. nr. 52/1999 modificată "salarizarea personalului prevăzut la art. 4

se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile

publice la nivelul cărora funcționează", fără a fi necesare avizele

sus-menționate, conform adreselor nr. 814 din 25 februarie 2010 și nr. 3528 din

17 februarie 2010.

Nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 39 din Legea nr. 330/2009, cum a reținut și instanța de fond,

s-a demarat procedura pentru obținerea avizelor, însă cele două instituții au

apreciat în sensul că avizele nu sunt necesare.

3.2. Ordinul a fost

emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, nefiind emis

retroactiv.

Independent de

emiterea ordinului începând cu data de 29 decembrie 2009, salarizarea

personalului din Unități de management al proiectului se făcea conform O.U.G.

nr. 52/2009 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2009.

Începând cu data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 114/2009 - 29 decembrie 2009, personalul din

cadrul Unităților de management a proiectelor finanțate din împrumuturi externe

contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a

altor credite sau împrumuturi similare se face cu respectarea art. 5 din O.U.G.

nr. 52/1999.

Ordinul nu a fost

emis anterior datei de 1 ianuarie 2010, întrucât O.U.G. nr. 114/2009 a fost

publicată în Monitorul Oficial al României în data de 29 decembrie 2009.

Pentru emiterea

ordinului au fost necesare punctele de vedere ale Ministerului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice, acestea fiind

obținute la sfârșitul lunii februarie 2010.

3.3. Instanța de fond

a reținut în mod greșit că până la emiterea ordinului contestat "reclamanta

a funcționat potrivit postului avut anterior, primind remunerația

corespunzătoare, astfel că nu se putea stabili printr-un act administrativ

ulterior derulării raporturilor de serviciu că pentru perioada respectivă

reclamanta avea de fapt o altă funcție și trebuia să primească o altă

remunerație".

În realitate, prin

emiterea ordinului, nu s-a schimbat funcția reclamantei, ci funcția deținută de

aceasta a fost asimilată cu o altă funcție din minister în vederea stabilirii

salariului.

Instanța competentă

să se pronunțe asupra drepturilor salariale cuvenite reclamantei până la data

emiterii ordinului este Tribunalul București și nu instanța competentă cu

judecarea excepției de nelegalitate.

formulate de intimata-reclamantă S.S.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat,

susținând concluziile instanței de fond în privința lipsei avizelor și a

retroactivității actului emis.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată

fondat.

1.1. Cu privire la

critica referitoare la necesitatea emiterii avizelor de către Ministerul

Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Ministerului Finanțelor Publice

Ordinul nr. 287 din 9

martie 2010 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 52/1999 modificată și completată

prin O.U.G. nr. 114/2009.

Modificările aduse de

O.U.G. nr. 114/2009 vizează art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999, conform cărora

"salarizarea personalului prevăzut la art. 4 se stabilește prin asimilare

cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora

funcționează".

Norma prevăzută de

O.U.G. nr. 52/1999 modificată de O.U.G. nr. 114/2000 este specială, ce derogă

de la norma generală, care este reprezentată de Legea nr. 330/2009 și are

prioritate în aplicare.

Mai mult, deși

recurentul a cerut opinia celor două ministere, acestea au răspuns în sensul că

nu este necesar avizul prevăzut de art. 39 din Legea nr. 330/2009.

1.2. În ceea ce

privește motivul de recurs subsumat încălcării principiului neretroactivității

legii civile

Potrivit O.U.G. nr.

114/2009, începând cu data de 29 decembrie 2009, salarizarea personalului din

Unitățile de management al proiectului, deci și a intimatei-reclamante, se face

în temeiul art. 5 modificat.

Ordinul nr. 287/2010

a fost emis în aplicarea unei norme ce are forță superioară și nu se putea ca

în cuprinsul acesteia să se prevadă o altă dată de începere a punerii în

aplicare a art. 5 sus-menționat.

Principiul

neretroactivității legii civile nu a fost încălcat, deoarece, indiferent de

data emiterii ordinului, plata, conform O.U.G. nr. 114/2009 se face începând cu

data de 29 decembrie 2009.

1.3. Aspectele ce țin

de drepturile salariale cuvenite intimatei-reclamante, precum și cele legate de

o eventuală modificare a funcției, sunt de competența instanței ce soluționează

fondul cauzei și nu se pot analiza în cadrul unei excepții de nelegalitate

în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va

fi admis, sub consecința casării sentinței recurate și respingerii excepției de

nelegalitate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva

Sentinței nr. 4391 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - GV