ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2015

Decizia nr. 2409/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată, la data de 23 septembrie 2014, Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoarea în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, anularea Deciziei nr. 381 din 20 aprilie 2011 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 173 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța sesizată a constatat că normele speciale, derogatorii de la dreptul comun, prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, stabilesc competența exclusivă a Curții de Apel București în materia dedusă judecății, motiv pentru care a dispus declinarea competenței la această instanță.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 475 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

A fost constatat ivit un conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente în cauză prevederile art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012, care fac trimitere la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a constatat că aparține competența de soluționare a cauzei Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte a reținut că obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea Deciziei nr. 381 din 20 aprilie 2011 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, devenită în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, conform O.U.G. nr. 93/2012.

În stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzelor ce privesc deciziile și orice alte acte administrative emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilesc regula de principiu conform căreia actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte reține că în actualul context legislativ O.U.G. nr. 93/2012 nu a abrogat reglementările speciale anterioare, acestea păstrându-și apartenența la dreptul pozitiv, ci în conformitate cu prevederile art. 28 acestea se completează cu legislația care reglementează activitatea autorităților care se desființează, în măsura în care acestea nu vin în contradicție cu prevederile sale.

Văzând dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, prevederi care stabilesc competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, Înalta Curte reține că aceste dispoziții sunt în opoziție cu toate celelalte prevederi referitoare la competența de soluționare a cauzelor, astfel încât se poate aprecia că sunt în contradicție cu prevederile art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012, ceea ce le face inaplicabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, astfel cum impun prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, și va dispune în consecință în acest sens.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN