ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1646/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/64/2014, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat să se dispună: anularea Deciziilor nr. 455, 456 și 457 din 30 mai 2014 emise de pârâtă, ca fiind nelegale și netemeinice; obligarea pârâtei, în solidar cu persoanele vinovate de formularea propunerilor și de luarea deciziilor de sancționare a căror anulare se solicită, la plata către fiecare dintre reclamanți a unor despăgubiri de câte 100.000 euro, pentru acoperirea daunelor morale pricinuite; suspendarea, în temeiul prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, a tuturor efectelor deciziilor atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat în principal excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov în soluționarea cauzei.

2.1. Prin Sentința nr. 157/28.10.2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Brașov a reținut că obiectul cauzei îl constituie cererea reclamanților de anulare și de suspendare a executării unor decizii emis de pârâtă în temeiul prevederilor Legii nr. 297/004 privind piața de capital.

Așa fiind, Curtea de Apel Brașov a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București.

A apreciat că aceste dispoziții imperative și derogatorii constituie lege specială față de prevederile legii contenciosului administrativ și sunt, astfel, aplicabile prioritar.

De asemenea, a reținut că dispozițiile art. 21

3

din aceeași ordonanță de urgență, potrivit cărora "Deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", nu conțin o normă de stabilire a unei competențe speciale pentru acest tip de litigii, ci trimit la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, față de care dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 constituie norme derogatorii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.10.2014.

2.2. Prin Sentința nr. 3.368 din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în favoarea Curții de Apel Brașov, trimițând cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Curtea de Apel București a reținut că potrivit art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012 "deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare", iar potrivit art. 10 alin. (3) din acest din urmă act normativ "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului."

A apreciat că în cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, întrucât acestea au fost abrogate implicit prin art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012 mai sus menționate.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin O.U.G. nr. 94/2013 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a fost introdus art. 21

3

din O.U.G. nr. 93/2012, potrivit căruia "Deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Înalta Curte consideră judicioasă interpretarea dată de Curtea de Apel București, care a reținut că aceste dispoziții legale au abrogat implicit prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, care stabileau o competență exclusivă în favoarea Curții de Apel București în soluționarea litigiilor născute cu privire la actele emise de A.S.F. și a căror incidență în cauză nu mai poate fi astfel fi reținută.

Este știut că o regulă de interpretare a legii este aceea că textele de lege trebuie să fie interpretate în sensul în care produc efecte și nu în sensul în care ar fi lipsite de astfel de efecte. Astfel, s-ar înfrânge principiul exprimat în adagiul latin "Actus interpretandus est potius us valeat, quam ut pereat" ceea ce înseamnă că, norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul care să nu se aplice.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul pârâtului.

Așadar, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o competență alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii.

Înalta Curte constată faptul că reclamanții au făcut alegerea de domiciliu în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A., B., C. și Autoritatea de Supraveghere Financiară în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

Procesat de ED