ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 23.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. (A. S.A.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A,S.F.) pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: (i) anularea parțială a punctului 6 al alin. (1) al art. 15 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009, referitor la forma și conținutul procurii speciale utilizată în cadrul unei adunări generale care are înscrisă pe ordinea de zi alegerea administratorilor; (ii) anularea parțială a dispozițiilor cuprinse în art. 15, art. 16 și art. 18 ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/2009, referitoare la posibilitatea exprimării votului în cadrul unei adunări generale prin "abținere" (iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 7 noiembrie 2014, reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul că solicită și anularea Deciziei A.S.F. nr. 1513/20.10.2014 privind respingerea plângerii prealabile formulată de A. S.A. împotriva unor prevederi ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul adunărilor generale ale societăților comerciale.

Hotărârile pronunțate în cauză Prin sentința nr. 186/R/15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 206/29.01.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 206/29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta A.S.A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5, 6 și 8 din C. proc. civ. 3.1. Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, la primul termen de judecată după înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel București, această instanță s-a pronunțat în ședință publică, în sensul că, în urma verificării competenței materiale și teritoriale, din oficiu, se declară competentă să soluționeze cauza și că orice altă solicitare/excepție nu mai poate fi primită. Recurenta a menționat că, deși a încercat să învedereze instanței că dorește să formuleze și să susțină excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, s-a trecut la judecarea cauzei fără a i se da posibilitatea să susțină excepția. Procedând în acest mod, recurenta apreciază că prima instanță a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității reglementate de art. 13 alin. (3) și art. 14 din C. proc. civ., în condițiile în care, conform art. 20 din același act normativ, judecătorul investit cu soluționarea cauzei are obligația să asigure și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil. 3.2. Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurenta a invocat următoarele argumente: a) Referitor la ilegalitatea prevederilor art. 15 pct. 6 al alin. (1) al Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/2009 În condițiile ordinii constituționale și ale statului de drept, este ilegal ca printr-un act administrativ normativ, așa cum este Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009, să se intervină în raporturile juridice de drept civil, statutare ori contractuale care se stabilesc între acționarii unor societăți ori între aceștia și alte persoane (cu ocazia încheierii contractelor de mandat în vederea reprezentării în AGA), pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu este îngăduit să se stabilească norme de conduită obligatorii, care nu sunt prevăzute în legi și care sunt de domeniul de reglementare a legilor. În temeiul prevederilor art. 243 alin. (3) din Legea pieței de capital nr. 297/2004, astfel cum acest alineat era redactat înainte de modificarea și completarea lui prin O.U.G. nr. 32/2012, în baza autorizării exprese a legii, C.N.V.M. a emis Regulamentul nr. 6/2009 prin care, deși se pretinde că au fost implementate cerințe ale Directivei 2007/36/CE, a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007, au fost stabilite în mod imperativ și o serie de reguli privind modalitatea în care poate fi acordată și adusă la îndeplinire o procedură specială în orice AGA. Aceasta, în condițiile în care: - existau reguli speciale instituite prin Legea nr. 31/1990 (a se vedea art. 243, în special alin. (6)-(9), înainte și după modificarea acestui articol prin O.U.G. nr. 32/2012); - existau și prevederi de ordin general privind contractul de mandat cu reprezentare (chiar și în vechiul C. civ.), prevederi care, în caz de lacună de reglementare, puteau fi aplicate în raporturile de reprezentare în AGA. Prin O.U.G. nr. 32/2012 a fost retras în mod explicit dreptul autorității de domeniu să emită reglementări privind reprezentarea acționarilor pe baza de procură specială, textul art. 243 alin. (3), în varianta actuală, conținând soluția logică și legală conform căreia împuternicirea dată persoanelor care-i reprezintă pe alți acționari ai AGA trebuia să se dea cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, acestea fiind doar cele reprezentate de art. 125-127 din Legea nr. 31/1990 și art. 243 din Legea nr. 297/2004). Acesta trebuia să fie momentul în care C.N.V.M./A.S.F. trebuia să revoce, cel puțin în parte (în special, pct. 6 al alin. (1) al art. 15) prevederile regulamentare care modificau și completau legile enumerate anterior. Dacă Guvernul ar fi intenționat să mențină abilitarea C.N.V.M. de a emite reglementări privind reprezentarea în AGA, ar fi făcut-o, așa cum a procedat în cazul alin. (9) al art. 243 din Legea nr. 297/2004, privind exercitarea votului prin corespondență în care s-a prevăzut în mod expres că C.N.V.M. emite reglementări privind această procedură. Chiar dacă, prin reducere la absurd, s-ar achiesa la punctul de vedere al primei instanțe conform căruia C.N.V.M./A.S.F. are dreptul să emită reglementări secundare în materie de reprezentare chiar și în noile condiții normative (actuala formă a textului art. 243 alin. (3), din examinarea conținutului art. 15 alin. (1) din Regulament rezultă fără dubiu împrejurarea că C.N.V.M. a stabilit în mod imperativ conținutul cadru al procurii speciale ce poate fi utilizată în oricare AGA, intervenind fără drept în raporturi juridice contractuale în care libertatea contractuală prevăzută de C. civ. este retrănsă printr-un act juridic ce nu are forța necesară să o facă. Caracterul ilegal, contrar Legii nr. 31/1990, dar și Legii nr. 297/2004 al art. 15 alin. (1) din Regulament se evidențiază în modul cel mai pregnant în cazul punctului 6 al aceluiași articol. Această dispoziție regulamentară, prin finalitatea ei, încalcă în mod evident prevederile art. 130 din Legea nr. 31/1990 privind dreptul la vot secret pentru anumite chestiuni, cum ar fi alegerea administratorilor, iar, pe de altă parte, este limitată doar la problema alegerii administratorilor nu și la oricare alte categorii de probleme pentru care legea obligă la exercitarea votului în mod secret. Atâta timp cât Legea nu instituie derogări de la regula confidențialității votului, nici A.S.F. nu putea să o facă prin reglementări de rang secundar. Prima instanță a încălcat și aplicat în mod greșit legea atunci când a apreciat că obligația de a se înscrie în procură modul în care acționarul va vota asupra problemei alegerii administratorilor este justificată de exigențele Directivei 2007/36/CE de a include în conținutul procurilor instrucțiuni specifice de vot. Ceea ce a ignorat prima instanță este împrejurarea ca Directiva citată nu obligă ca și în cazul votului secret privind alegerea administratorilor să se precizeze expres în conținutul ei modul de vot pentru fiecare candidat. Instrucțiuni precise și exprese se pot da de către mandanți, fie verbal fie în scris, doar și prin documente separate de procură, soluție care se impune mai ales în cazul votului secret. Prima instanță a încălcat și aplicat în mod greșit legea și atunci când a reținut că art. 15 pct. 6 al alin. (1) din Regulament nu încalcă nici Legea nr. 31/1990 și nici Legea nr. 297/2004, întrucât prin art. 243 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 297/2004 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) se stabilește pentru cazul votului prin corespondență, o procedură specială care nu permite devoalarea votului secret decât la momentul în care sunt cunoscute și celelalte voturi exprimate în secret de către acționarii prezenți sau reprezentați la ședință. Un astfel de raționat este eronat și contrar legii, deoarece: - instanța a confundat în mod nepermis modalitatea de vot prin corespondență cu cea prin procură; art. 15 pct. 6 alin. (1) din Regulament se referă doar la votul prin procură specială; - dispozițiile art. 243 alin. (9) din Legea nr. 297/2004 au fost introduse în 2012 prin O.U.G. nr. 32/2012 și se referă doar la votul prin corespondență; - nu are nicio relevanță împrejurarea reținută de prima instanță, în sensul că art. 243 alin. (9) era în vigoare la data introducerii acțiunii în contencios administrativ, întrucât au fost atacate prevederile unui Regulament care nu au același obiect de reglementare cu art. 243 alin. (9). Un alt motiv pentru care se impune a se reține încălcarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță este acela că, deși apreciază necesitatea și utilitatea votului secret în direcția exercitării liberei și neîngrădite a votului acționarilor, consideră că principiul bunei-credințe evocat de art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 îi obligă pe toți acționarii care votează prin procură să arate în mod expres felul în care votează cu privire la fiecare problemă, inclusiv cu privire la alegerea administratorilor prin vot secret. Or, un asemenea raționament este contrar rațiunii necesității și utilității dreptului de vot, este contrar legii, pentru că nu orice acționar care votează secret, atunci când legea îi permite și chiar îl obligă, este ori trebuie să fie de rea-credință. În mod eronat, cu încălcarea principiului constituțional al bunei-credințe, prima instanță a mai reținut că, dacă într-o procură specială privind alegerea administratorilor nu se prevede în mod expres și clar votul acționarului-mandant, o astfel de situație are semnificația cedării dreptului de vot către mandatar. Or, o astfel de gândire, nu numai că nu este conformă cu legea și cu adevăratele raporturi care se pot stabili între părți, dar ignoră singura posibilitate reală și legitimă ca mandantul să dea instrucțiuni scrise sau orale, dar secrete, mandatarului său cu privire la problemele în care legea obligă la vot secret. Cedarea dreptului de vot, în ințelesul Legii nr. 31/1990, are în vedere situația ilegală în care un acționar separă în mod intenționat, definitiv ori chiar temporar, acest atribut esențial de celelalte atribute pe care le conferă legea și actele constitutive calității/statutului de acționar, fapt care nu este permis. De asemenea, fără niciun temei legal, prima instanță a considerat că pretenția reclamantei ca într-o procură specială privind exercitarea dreptului de vot să nu se prevadă modul de vot pentru fiecare candidat ar face ca o astfel de procură să fie nulă, este nejustificată, conform doctrinei. Prin acest raționament, instanța încalcă întreaga legislație aplicabilă în materia contractului de mandat și impune forme speciale de manifestare a voinței juridice a mandanților, acolo unde legea nu le impune. Prevederile pct. 6 al alin. (1) al art. 15 din Regulament, referitoare la modul de repartizare a voturilor cumulate în caz de omisiune din partea votanților de a indica modul lor de alocare în procura încredințată, sunt nelegale întrucât prin textul ultimei fraze a punctului 6 se introduce un criteriu aleatoriu/arbitrar de alocare a voturilor cumulate utilizate de acționarii care au votat prin acest sistem de vot. Fără să aibă temei legal, autorii Regulamentului prezumă că voința acționarilor - mandanți care-și exercită votul cumulativ, prin procură, în acest mod, trebuie să fie una în sensul distribuirii în mod egal tuturor candidaților cu care au votat pentru. Or, un asemenea raționament juridic, bazat pe voință prezumată, nu are suport în nicio dispoziție legală incidentă. De altfel, se impune a se constata că prima instanță nu s-a pronunțat în niciun mod asupra chestiunii ilegalității cuprinse în ultima frază a punctului 6 al alin. (1) al art. 15 din Regulament. b) Referitor la ilegalitatea unora dintre prevederile art. 16 și 18 din Regulament. Curtea de apel a apreciat, printr-o interpretare proprie, aceste prevederi din Regulament, în sensul că în calculul majorității de vot în astfel de situații nu trebuie să se ia în considerație și drepturile de vot care trebuie să se exprime prin abatere. Dacă o astfel de interpretare juridică s-ar impune în toate situațiile viitoare de acest gen, problema ridicată de reclamantă prin acțiune ar dispărea. În realitate, prevederile din Regulament atacate trebuie modificate în sensul ca acționarii care intră sub incidența art. 126 și 127 din Legea nr. 31/1990 nu au drept de vot în astfel de situații, nefiindu-le admisă abținerea de la vot pentru că voturile cu abțineri se iau în calculul majorității necesare, situație în care scopul prevederilor citate nu poate fi atins. Prima instanță a încălcat legea, refuzând anularea prevederilor din Regulament care dau dreptul persoanelor vizate de art. 126 să voteze prin "abținere" în situații când legea dispune că ele " nu pot vota". În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, iar în secundar, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii pe fond a cererii de chemare în judecată,, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, la fond și în recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, prevalându-se, în esență, de următoarele apărări: Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reținut, atâta vreme cât nu s-a invocat excepția necomptenței materiale sau teritoriale de ordine publică în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, invocarea nu s-a făcut în condițiile legii, respectiv art. 130 alin. (2) C. proc. civ. - adică la primul termen la care părțile au fost legal citate, iar instanța nu a respins greșit excepția ori a omis să se pronunțe asupra acesteia. Curtea de Apel București, în mod temeinic și legal a reținut cauza spre judecare având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital potrivit căruia, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București. Acest text de lege stabilește o competență teritorială exclusivă, astfel încât ne aflăm în prezența unei norme imperative, care prevede o competență absolută, derogatorie de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ. La o simplă analiză a sentinței recurate, având în vedere motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și ipotezele în care se poate ajunge la o nemotivare, se observă faptul că, în ceea ce privește fondul cauzei, aceasta este temeinică, cuprinde atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins pretențiile părților, nu conține motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei. Nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât au fost interpretate în mod corect textele legale incidente în cauza de față și s-a făcut o aplicare corectă atât a normelor speciale incidente domeniului instrumentelor și investițiilor financiare, cât și a normelor generale prevăzute în materie administrativă și contravențională. În ceea ce privește aspectele de fond, se observă că recurenta reiterează criticile de nelegalitate susținute pe fondul cauzei și nu aduce elemente de noutate, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare și concluzii scrise prin care și-a menționat toate motivele de recurs astfel cum acestea au fost prezentate prin cererea de recurs. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prima criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. 1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când acesta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii Acest motiv de nelegalitate poate fi reținut doar dacă excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, în condițiile legii, iar instanța a respins în mod greșit excepția sau a omis a se pronunța asupra acesteia. Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. Făcând în mod corect aplicarea acestor dispoziții legale, la primul termen de judecată stabilit pentru data de 21.05.2015, Curtea de Apel București a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință următoarele aspecte: "Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 131 cu referire la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, stabilește că este instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de chemare în judecată". Excepția de necompetență materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În speța de față, recurenta-reclamantă nu a invocat în fața Curții de Apel București excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., împrejurare ce rezultă din cuprinsul încheierii din data de 22.01.2015. În aceste condiții, nu poate fi reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă sub acest aspect. 2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității Nulitatea hotărârii primei instanțe a fost invocată de recurentă în temeiul art. 13 alin. (3), art. 14 și art. 176 pct. 3 C. proc. civ., pentru încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, precum și a dispozițiilor legale referitoare la competență, pe motiv că instanța a procedat la judecarea cauzei fără a-i permite să susțină excepția de necompetență teritorială de ordine publică. Or, așa cum s-a arătat în precedent, recurenta-reclamantă nu a invocat în fața Curții de Apel București excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe. În aceste condiții, nu poate fi vorba de o nerespectare de către instanță a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare ori a dispozițiilor legale privitoare la competență, astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în cauză. 3. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei Nelegalitatea hotărârii primei instanțe invocată de recurentă vizează motivarea contradictorie și insuficientă a acesteia, în special faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra chestiunii ilegalității dispozițiilor cuprinse în ultima frază a punctului 6 alin. (1) art. 15 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009. Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea realizată de prima instanță, deși este una succintă, răspunde la argumentele pertinente, succeptibile să influențeze soluția litigiului, referitoare atât la competența autorității publice de a emite actul administrativ contestat, cât și la respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului s-a reținut că obligația motivării hotărârii judecătorești este inerentă dreptului la un proces echitabil, însă aceasta nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument. În schimb, un mijloc hotărâtor pentru soluția pronunțată presupune un răspuns specific și explicit (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk c. Olandei; Hotărârea din 9 decembrie 1994, H.Balani c/Spaniei și Ruiz Torija c/Spaniei). Relativ la pretinsa omisiune a instanței de a se pronunța asupra nelegalității dispozițiilor cuprinse în ultima frază a punctului 6 alin. (1) al art. 15 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009, susținerile recurentei nu vor fi reținute, întrucât aceste dispoziții normative nu au fost criticate în primă instanță și pe considerentul că, fără niciun temei legal, s-ar fi instituit un criteriu aleatoriu/arbitrar de alocare a voturilor cumulate utilizate de acționarii care au votat prin acest sistem de vot. O astfel de susținere nu se regăsește nici în cererea de chemare în judecată și nici în completarea la aceasta, fiind inadmisibilă invocarea ei pentru prima dată în recurs. Prin urmare, nu poate fi vorba de o omisiune a instanței de a se pronunța asupra acestui aspect de nelegalitate. De asemenea, nu este identificată nicio contradicție în raționamentul instanței, astfel că nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză. 4. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material Litigiul dedus judecății vizează controlul de legalitate cu privire la dispozițiile art. 15 alin. (1) pct. 6, referitoare la forma și conținutul procurii speciale utilizată în cadrul AGA care are înscrisă pe ordinea de zi alegerea administratorilor, precum și a dispozițiilor art. 15, art. 17 și art. 18, referitoare la posibilitatea exprimării votului în cadrul AGA prin abținere, din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul adunărilor generale ale societăților comerciale. 4.1 Referitor la abilitarea C.N.V.M. de a emite reglementări secundare în materie de reprezentare, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 32/2012 În conformitate cu art. 1 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare este autoritatea competentă în domeniul pieței de capital, care aplică prevederile legii, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul propriu, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale fundamentale. Potrivit art. 1 alin. (2) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, această autoritate reglementează și supraveghează piața de capital, piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, precum și instituțiile și operațiunile specifice acestora. La art. 2 din Statut sunt precizate obiectivele fundamentale ale C.N.V.M., printre care și "asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase (lit. c. Pentru îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale, C.N.V.M. își exercită prerogativele legale privind reglementarea, prin adoptarea de norme, emiterea de acte individuale și dispunerea de măsuri. C.N.V.M. adoptă norme prin regulamente și instrucțiuni care sunt puse în aplicare prin ordin al președintelui acesteia (art. 7 alin. (1) și (3) din Statut). Ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, toate prerogativele C.N.V.M. au fost preluate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.). actele emise până la acea dată de către fosta autoritate a pieței de capital, inclusiv reglementările adoptate de aceasta în aplicarea legii, își păstrează valabilitatea, în conformitate cu art. 27 din acest act normativ. Susținerile recurentei în sensul că, după modificarea art. 243 din Legea nr. 297/2004, dispusă prin O.U.G. nr. 32/2012, A.S.F. nu mai are abilitarea legală de a reglementa forma și conținutul procurii speciale de reprezentare în AGA sunt neîntemeiate. Textul art. 243 din Legea nr. 297/2004, în forma sa modificată, menține posibilitatea de reprezentare a acționarilor în AGA și prin alte persoane decât acționarii, pe bază de procură specială (alin. (6). Modificarea adusă alin. (3) al art. 243 prin O.U.G. nr. 32/2012, în sensul înlocuirii cerinței procurii speciale întocmite "potrivit reglementărilor C.N.V.M.", cu cerința implementării dată "cu respectarea prevederilor legale în materie" nu semnifică încetarea delegării normative acordată de legiuitor autorității pieței de capital în ceea ce privește stabilirea regulilor de reprezentare a acționarilor în adunările generale, susținerile autorității pârâte în acest sens fiind în mod corect validate de prima instanță. Prin adoptarea O.U.G. nr. 32/2012 nu au fost modificate prevederile Legii nr. 297/2014 și ale Statutului C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, relativ la competența, obiectivele fundamentale și prerogativele autorității de reglementare în materia pieței de capital, și nici nu a fost instituită vreo derogare de la acestea în privința formei și conținutului procurii speciale de reprezentare în AGA. Instituirea unor dispoziții derogatorii de la prerogativa generală a C.N.V.M./A.S.F. de a emite reglementări pe baza și în executarea Legii nr. 297/2004 trebuia să rezulte expres din redactarea textului art. 243 din Legea nr. 294/2004, astfel cum acesta a fost modificat prin O.U.G. nr. 32/2012. În acest sens, art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precizează că: "(3)Dispozițiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz, imperative supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; aceste situații trebuie să rezulte expres din redactarea normelor(s.n.). Prin urmare, în mod eronat recurenta apreciază că, în urma modificării art. 243 din Legea nr. 297/2004, dispusă prin O.U.G. nr. 32/2012, legiuitorul a înțeles să lase la înțelegerea/libertatea părților modalitatea de redactare a actului (înscrisului) de reprezentare în cadrul adunării generale a acționarilor. 4.2 Referitor la pretinsa nelegalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) pct. 6 din Regulament, pentru încălcarea obligativității votului secret Sub acest aspect, un prim element care se impune a fi subliniat este acela că norma specială reprezentată de art. 243 alin. (6) din Legea nr. 294/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 32/2012, prevede că "Reprezentarea acționarilor în adunarea generală a acționarilor se va putea face și prin alte persoane decât acționarii, pe bază de procură specială (...)". Reglementarea la nivel secundar a unor aspecte legate de votul prin reprezentare și utilizarea procurii speciale precizată la art. 243 alin. (6) din acest act normativ se înscrie în prerogativa generală a C.N.V.M./A.S.F. de a emite reglementări în domeniul pieței de capital. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă". Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 are natura juridică a unui act normativ dat în executarea legii, astfel că acesta trebuie să respecte limitele și normele care îl ordonă. Normele instituite prin art. 15 alin. (1) pct. 6 din Regulament respectă limitele impuse de legislația primară, întrucât nu fac altceva decât să expliciteze modalitatea de aplicare a prevederilor referitoare la posibilitatea exercitării votului prin reprezentant în cazul alegerii membrilor consiliului de administrație. Rațiunea instituirii unei astfel de reglementări este justificată atât de faptul că Legea nr. 31/1990, ce constituie cadrul general în materia societăților comerciale, nu conține prevederi referitoare la forma și conținutul procurii speciale, cât și de necesitatea protecției drepturilor acționarilor care, din diverse motive, optează pentru exercitarea dreptului de vot prin reprezentare. Cerința formulării distincte a instrucțiunilor de vot în cadrul procurii speciale, în sensul precizării votului pentru candidații la consiliul de administrație, nu contravine prevederilor art. 130 din Legea nr. 31/1990, relativ la obligativitatea votului secret. Un argument în acest sens este reprezentat de faptul că însăși Legea nr. 297/2004 instituie, prin art. 243 alin. (9), anumite reguli ce trebuie respectate pentru asigurarea confidențialității votului. Deși acestea se referă la situația votului exprimat prin corespondență, ele pot fi aplicate, prin analogie și în situația similară a votului prin reprezentare, tocmai pentru a se asigura exprimarea votului într-o modalitate care să permită păstrarea confidențialității acestuia. Prin urmare, prevederile art. 15 alin. (1) pct. 6 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 respectă principiul ierarhiei actelor normative instituit prin art. 4 din Legea nr. 24/2000, astfel că sunt neîntemeiate criticile formulate în acest sens de recurenta-reclamantă. 4.3. Referitor la pretinsa nelegalitate a dispozițiilor art. 15, art. 16 și art. 18 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 9/2009, referitoare la posibilitatea exprimării votului prin "abținere" În opinia recurentei, aceste dispoziții din Regulament contravin prevederilor art. 126 și art. 127 din Legea nr. 31/1990, astfel că se impun a fi modificate, întrucât acționarii care intră sub incidența acestor texte de lege au interdicția de a vota, nefiindu-le admisă abținerea de la vot. Aceasta, deoarece numărul de abțineri se iau în calculul majorității necesare, situație în care scopul reglementării nu poate fi atins. Susținerile recurentei-reclamante nu sunt de natură să afecteze legalitatea prevederilor contestate, întrucât și la adoptarea acestora au fost respectate normele de tehnică legislativă, relativ la ierarhia actelor normative, atât timp cât a fost stabilită exclusiv obligativitatea evidențierii formelor de exercitare a dreptului de vot, fără a se institui reguli noi de calcul a majorității de vot. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din acest act normativ, coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.