ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea art. 3 al Avizului nr. x/16.09.2014, emis de autoritatea pârâtă, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 12 ianuarie 2015, reclamanta A. S.A. a formulat cererea de completare a acțiunii, prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 1738/17.11.2014.

Prin Decizia nr. 2773 din 16 septembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

La 18 decembrie 2015 reclamanta a depus note de ședință prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost completată și anularea art. 3 al Avizului nr. x/16.09.2014, apreciat ca fiind nelegal.

Prin sentința civilă nr. 13 din 2 februarie 2016 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, (i) a admis excepția tardivității completării acțiunii prin nota de ședință depusă la dosar la data de 08.12.2015, (ii) a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a completa cererea introductivă, cu consecința neluării în seamă a argumentelor suplimentare expuse, (iii) a respins cererea formulată și completată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară privind anularea art. 3 al Avizului nr. x/16.09.2014 precum și a Deciziei nr. 1738/17.11.2014, emise de pârâtă și (iv) a respins cererea reclamantei având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 13 din 2 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, invocând ca temei în drept al demersului său procesual prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, următoarele critici vizând sentința primei instanțe au fost înfățișate:

- hotărârea conține motive contradictorii astfel că, deși instanța de fond a reținut, în general, în mod adecvat starea de fapt și succesiunea actelor și a operațiunilor inițiate și derulate de către societatea reclamantă în scopul organizării și desfășurării AGA din 20.10.2014, la cererea unui grup de acționari, adunarea generală având pe ordinea de zi numai alegerea unui membru în Consiliul de Supraveghere, a reținut fără temei un motiv care este în vădită contradicție cu starea de fapt și cu legea, respectiv contrar probelor existente la dosar, că în speță convocarea AGA s-a făcut din inițiativa directoratului astfel încât prin punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Avizul nr. x din 16.09.2014, înregistrat la recurenta în data de 17.09.2014, era posibila respectarea termenului de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul Oficial, termenul prevăzut de art. 117 din Legea nr. 31/1990;

- în mod vădit și nejustificat prima instanță a ignorat semnificația specifică a datei de referință cât privește regimul juridic al convocărilor AGA la societățile tranzacționate; în plus, a fost nesocotită împrejurarea că intimatul ASF, de lege lata, nu figurează printre subiecții de drept care au recunoscută calitatea de a interveni în operațiunile și actele cerute de lege pentru organizarea și derularea unei AGA a unei societăți pe acțiuni care sunt tranzacționate pe piețele reglementate și de a solicita completarea ordinii de zi cu alte probleme decât cele avute în vedere în convocarea inițială; raționamentele de interpretare logică a prevederilor legale menționate, de tipul cine poate mai mult poate și mai puțin nu au niciun suport de ordin constituțional, legal, doctrinar ori jurisprudențial;

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită și cu încălcarea legii, fiind astfel incident și motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, un prim motiv vizând încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât argumentul invocat în completarea motivelor care au stat la baza cererii inițiale este unul de ordine publică care ține de regimul juridic de drept public al actelor administrative individuale pe care le poate emite ASF; chiar dacă completarea motivelor acțiunii s-a făcut după primul termen la care părțile au fost legal citate și pârâta nu a fost de acord cu această completare, depășirea acelui termen nu a produs și nu a putut produce nicio vătămare drepturilor procesuale ale pârâtei și nici nu a determinat vreo întârziere în derularea procesului;

- apare așadar ca fiind nelegală neluarea în considerare de către instanța de fond a motivelor suplimentare de nelegalitate ale actului administrativ atacat, fiind în mod evident încălcate prevederile art. 22 C. proc. civ. privitoare la rolul activ pe care trebuie să-l aibă judecătorul în procesul civil;

- hotărârea este nelegală întrucât intimatul ASF nu are dreptul să ceară, nici chiar printr-o decizie emisă în condițiile legii, completarea ordinii de zi a unei AGA care nu a fost convocată din dispoziția ei, iar art. 3 din Avizul nr. x/2014 a fost emis cu încălcarea art. 117

1

din Legea nr. 31/1990; pe de altă parte, chiar dacă prin reducere la absurd, intimata ar fi avut un astfel de drept, cererea de completare a ordinii de zi, către directoratul societății reclamante, trebuia formulată și înregistrată în termen de maximum 15 zile de la data publicării convocatorului AGA, în condițiile legii și ale actului constitutiv;

- netemeinică și nelegală este hotărârea recurată și pentru că instanța a reținut fără temei că societatea reclamanta nu a făcut dovada niciunei vătămări a unui drept subiectiv ori a unui interes legitim prin emiterea actului administrativ atacat; prin dispoziția inserată în aviz ASF a vătămat dreptul subiectiv al reclamantei de a organiza AGA cu stricta respectare a legii actului constitutiv și a altor reglementări secundare și de a pretinde tuturor subiecților de drept să se conformeze dispozițiilor legale și statutare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), intimată-pârâtă în cauză, emitentă a Avizului nr. x/16.09.2014, a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 09 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 08 martie 2018, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru data de 18 mai 2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul de față este nefondat, iar hotărârea primei instanțe nu se impune a fi reformată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând punctual motivele de recurs cu care a fost investită, Înalta Curte constată că, printr-un prim set de critici întemeiate pe prevederile art. 488 pct. (6) Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă, astfel cum a dezvoltat și prin răspunsul la întâmpinarea intimatei ASF, a susținut că instanța de fond a înfățișat motive contradictorii în cuprinsul sentinței atacate, în sensul că, deși a reținut corect starea de fapt, a pronunțat o hotărâre contrară acestor reglementări, consecință a unei abordări fundamental greșite a drepturilor speciale societare instituite de lege în favoarea acționarilor.

Întrucât instanța de control judiciar apreciază că aceste critici ale recurentei-reclamante, în realitate se subsumează motivului de nelegalitate ce vizează greșita aplicare și interpretare a legii, relevantă fiind împrejurarea că, chiar recurenta a susținut că instanța de judecată a atribuit un sens distorsionat prevederilor legale incidente, comparativ cu cel vizat de către legiuitor, urmează a le analiza și a le avea în vedere în contextul examinării legalității sentinței atacate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., împreună cu cele invocate de recurentă în acest temei.

În aceste coordonate, Înalta Curte retine astfel că, recurenta reclamanta a susținut încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că prima instanță a apreciat că cererea sa, depusă în completarea motivelor care au stat la baza cererii inițiale, peste termenul prevăzut în art. 204 C. proc. civ. nu poate fi primită, reclamanta fiind decăzută din dreptul de modificare a cererii sale, fără a prezenta relevanță că unele dintre argumentele prezentate suplimentar ar fi de ordine publică, vizând regimul juridic de drept public al actelor administrative individuale pe care le poate emite ASF.

Nu sunt întemeiate aceste critici, instanța de control judiciar apreciind că judecătorul fondului a realizat în cauză o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 204 C. proc. civ., direct incidente, întrucât reglementează, în cadrul procedurii de sesizare și de judecată în primă instanță, în mod expres, condițiile în care poate fi modificată o cerere de chemare în judecată.

Nu se poate susține că prin aplicarea și respectarea cerințelor impuse de acest text de lege instanța ar fi nesocotit unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, reglementat în Capitolul II- art. 22 al C. proc. civ., respectiv Rolul judecătorului în aflarea adevărului, ce conține numai prevederi cu caracter general.

Astfel cum bine s-a reținut și în cuprinsul hotărârii, nota de ședință prin care reclamanta a invocat argumente suplimentare în completarea celor menționate în cererea introductivă a fost depusă ulterior termenului prevăzut de art. 204 Cod procedură civilă iar pârâta nu a fost de acord cu această completare.

Nu au nicio relevanță juridică împrejurările învederate de reclamanta-recurentă în sensul că depășirea acelui termen nu a produs și nu a putut produce nicio vătămare a drepturilor procesuale ale pârâtei și nici nu a determinat vreo întârziere în derularea procesului, dată fiind reglementarea fără echivoc cuprinsă în textul de lege sus arătat, potrivit cu care modificarea cererii se poate face numai până la primul termen la care partea este legal citată, sub sancțiunea decăderii, și respectiv că modificarea cererii de chemare judecată peste termenul prevăzut poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Rezultă așadar ca instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispoziția legală menționată, după cum în mod judicios a răspuns și susținerilor vizând pretinsa natură de ordine publică a motivelor noi invocate, criticile și susținerile recurentei reclamante fiind, în mod evident, nefondate.

Nefondate sunt în opinia instanței de control judiciar și criticile recurentei vizând modalitatea în care instanța de fond a interpretat prevederile art. 2 alin. (5) lit. b din Legea nr. 297/2004, referitoare la prerogativele intimatei ASF, cu referire specială la dreptul de a cere chiar printr-o decizie emisă în condițiile legii, completarea ordinii de zi a unei AGA care nu a fost convocată din dispoziția ei. În acest context s-a arătat că raționamentele de interpretare logică a prevederilor legii menționate, de tipul cine poate mai mult poate și mai puțin nu au niciun suport de ordin constituțional, legal, doctrinar ori jurisprudențial.

Înalta Curte arată că problema de drept ce s-a impus a fi dezlegată de către prima instanța și care urmează a fi analizată și în recurs vizează a se stabili în ce măsură intimatul ASF are sau nu, în mod legal, dreptul de a cere, chiar printr-o decizie emisă în condițiile legii, completarea ordinii de zi a unei AGA care nu a fost convocată din dispoziția ei, și dacă o atare solicitare este supusă prevederilor art. 117

1

din Legea nr. 31/1990.

Din această perspectivă, contrar celor susținute prin cererea de recurs și în acord cu raționamentul înfățișat de judecătorul fondului, Înalta Curte reține că în cauză au fost corect aplicate și interpretate dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. b din Legea nr. 297/2004, potrivit cu care, în scopul exercitării activității de supraveghere, CNVM (în prezent ASF) poate să solicite Consiliului de Administrație al entităților reglementate sau supravegheate întrunirea membrilor acestuia sau, după caz, convocarea adunării generale a acționarilor stabilind totodată problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi.

Conținutul normei legale trimite în mod expres la prerogativa autorității pieței de capital de a solicita convocarea adunării generale a acționarilor unui emitent, și de a stabili totodată întreaga ordine de zi a ședinței, prerogativă în raport de care, solicitarea de completare a ordinii de zi a unei Adunări Generale, deja convocate, apare ca fiind nu doar legal posibilă ci, chiar firească întrucât, raportat la conținutul reglementării apare a fi chiar mai mult decât o măsură dedusă pe calea raționamentului de tipul cine poate mai mult poate și mai puțin, solicitarea de completare a ordinii de zi fiind subsumată prerogativei generale, cuprinzătoare, de stabilire a ordinii de zi.

Drept urmare, instanța de control judiciar achiesează la interpretarea și respectiv la întreg raționamentul primei instanțe, expus in dezlegarea acestei chestiuni de drept, apreciind în sensul validității argumentelor prezentate, incluzându-le pe cele referitoare la necesitatea de a se da eficiența dispozițiilor art. 153 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și a celor de ordin pragmatic prezentate de intimata ASF, urmând a respinge, așadar, criticile recurentei reclamante pe aceste aspecte, ca nefondate.

Cu referire la susținerea recurentei potrivit cu care prevederile art. 3 al Avizului ASF nr. 154/16.09.2014 sunt nelegale întrucât încalcă prevederile art. 117

1

din Legea nr. 31/1990 și a fost emis după expirarea termenului de 15 zile în care putea fi completată ordinea de zi a adunării generale convocată pentru data de 20/21.10.2014, instanța de fond, primind argumentația intimatei ASF, a reținut că norma legală arătată se adresează doar acționarilor care solicită introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi, menționând totodată că în situația în care convocarea se face de către Consiliul de Administrație, cum este cazul în speță, devin incidente prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care, termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

O atare interpretare este împărtășită și de către instanța de control judiciar, în condițiile în care prerogativa intimatei ASF de a solicita și obține completarea ordinii de zi decurge din dispoziția legală sus arătată, cu caracter special în raport cu Legea nr. 31/1990, și prin urmare prevederile acestei din urmă legi, apreciată a fi legea generală referitoare la condițiile în care acționarii își pot realiza acest drept, nu pot fi aplicate întocmai și autorității pârâte.

Relevant este însă că, în cauză, intimatul ASF, astfel cum a susținut și dovedit, a luat măsurile necesare asigurării informării complete și corecte a acționarilor cu privire la problema a cărei introducere pe ordinea de zi a solicitat-o prin actul individual contestat, prin publicarea acestuia și transmiterea către societatea reclamantă cu mai mult de 30 de zile înainte de data tinerii AGA.

Tocmai în considerarea acestui element de fapt instanța de fond a reținut și împrejurarea că recurenta reclamată nu a făcut dovada niciunei vătămări în legătură cu prevederea din actul a cărei anulare a fost solicitată.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că intimata ASF, prin dispoziția inserată în aviz, i-a vătămat dreptul subiectiv de a organiza AGA cu stricta respectare a legii, a actului constitutiv și a altor reglementări secundare și de a pretinde tuturor subiecților de drept să se conformeze dispozițiilor legale și statutare, dincolo de formularea atât de generală și de imprecisă, este neîntemeiată întrucât, astfel cum s-a arătat deja, ASF în exercitarea atribuțiunilor de supraveghere conferite în temeiul legii și cu respectarea prevederilor legale aplicabile a apreciat asupra necesității și oportunității de completare a ordinii de zi a AGA convocată pentru data de 20/21.10.2014 cu o rezoluție având ca obiect alegerea unui membru permanent al Consiliului de Supraveghere, în vederea restabilirii situației juridice ce reprezintă regula - provizoratul fiind doar o excepție - în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și în considerarea asigurării bunului mers și a continuității activității societare.

Concluzionând, instanța de control judiciar reține că hotărârea recurată este rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a tuturor prevederilor legale incidente la situația de fapt, concretă, din cauză, argumentația judecătorului fondului în susținerea soluției adoptate fiind coerentă și cuprinzător expusă, astfel că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă și nu se impune reformarea sentinței.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva sentinței civile nr. 13/2016 din 02 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2018.