ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 474/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x din 27.03.2015, a Dispoziției de măsuri nr. x din 27.03.2015, anularea raportului de inspecție fiscală nr. x din 27.03.2015 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 06.10.2015, reclamanta A. SRL a solicitat extinderea cadrului procesual în sensul chemării în judecată și a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 263 din 13.08.2015 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și anularea Deciziei nr. 4.013 din 11.09.2015 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Prin Sentința nr. 149/F din data de 18.12.2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea modificată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele ANAF și AJFP Brașov, privind anularea Deciziei nr. 263 din 13.08.2015 și a Deciziei nr. 4.013 din 11.09.2015.

Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat completarea dispozitivului Sentinței nr. 149/F din 18.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2015, în sensul pronunțării asupra petitelor cuprinse în cererea introductivă de chemare în judecată, privind anularea Deciziei de impunere nr. x din 27.03.2015, a Dispoziției de măsuri nr. x din 27.03.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27.03.2015.

Prin Sentința nr. 36/F din data de 09.03.2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a Sentinței nr. 149/F din 18.12.2015, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele ANAF și AJFP Brașov.

Reclamanta SC A. SRL a formulat, prin cereri distincte, recurs împotriva:

- Sentinței nr. 149/F din 18.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 483, 497 din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004;

- Sentinței nr. 36/F din 09.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din Noul C. proc. civ.

Împotriva Sentinței nr. 149/F din 18.12.2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, solicitând casarea integrală a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, deoarece sentința atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Cu privire la suma de 220.219 RON, instanța de fond a respins acțiunea pretinzând că nu au fost aduse argumente și probe în sprijinul contestației. Or, cu titlu de exemplu, s-a arătat că deductibilitatea sumelor privind cheltuielile de cazare și transport ale d-lui B. se justifică prin faptul că acesta a fost împuternicit să semneze contracte în numele societății, aspect ce reiese și din Raportul de inspecție fiscală.

Cu privire la temeiul suspendării soluționării contestației fiscale

Recurenta susține că, în speță, nu suntem în situația prevăzută de art. 214 C. proc. fisc. care permite suspendarea contestației fiscale, din două motive:

- dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013 este anterior inspecției fiscale, iar inspecția fiscală a fost solicitată de organul de cercetare penală, astfel că nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 214 C. proc. fisc. privind suspendarea soluționării contestației, iar organul fiscal a dorit opinia inspecției fiscale cu privire la existența veniturilor neînregistrate și care ar fi fost supuse impozitării;

- se impune o analiză corectă și atentă a principiului "penalul ține în loc civilul" pentru că dosarul nr. x/2013 are ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, iar existența acestei infracțiuni depinde de existența unui venit impozabil nedeclarat și, de aceea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 214 C. proc. fisc. , în sensul că soluționarea dosarului de urmărire penală nu poate avea vreo înrâurire asupra inspecției fiscale.

În cadrul motivelor de recurs au fost prezentate scurte considerații asupra cadrului legal institui de Legea nr. 554/2004 și s-a arătat că termenul în care reclamanta a fost nevoită să introducă cererea de chemare în judecată, dacă dorește să păstreze efectele suspendării obținute în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost de 60 de zile astfel cum este prevăzut de art. 14 alin. (1).

Termenul de introducere a acțiunii, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este de 6 luni de la data la care a expirat termenul pentru soluționarea plângerii prealabile, iar, în speță, termenul a expirat și, în lipsa unei soluții pe fond, recurenta nu mai are nicio cale de atac împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Împotriva Sentinței civile nr. 36/F din 9 martie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declarat recurs reclamanta solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov.

În motivarea acestui recurs au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și s-a susținut că în raport de prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul este obligat să dea părților calificarea juridică care se impune, iar, în speță, judecătorul fondului a pus în discuția părților obiectul modificării acțiunii și reclamanta a declarat că își menține cererea împotriva actelor inițiale ale inspecției fiscale.

În cadrul dosarului de fond instanța a fost învestită cu soluționarea mai multor excepții de inadmisibilitate:

- cele invocate de AJFP Brașov prin întâmpinare cu referire la existența unor decizii de soluționare a contestației fiscale care nu au fost atacate în contencios administrativ;

- cea invocată de ANAF prin întâmpinare cu referire la suma de 220.219 RON, care reprezintă doar o parte din decizia de impunere;

- cea invocată din oficiu de instanță.

Dacă recurenta ar fi renunțat la petitele inițiale, atunci excepțiile de inadmisibilitate ar fi trebuit respinse ca rămase fără obiect și nu ca neîntemeiate, așa cum au fost respinse prin încheierea din 4.12.2015.

Procedura prevăzută de art. 204 C. proc. civ. poate implica, în anumite cazuri, o renunțare la judecată, dar aceasta nu poate fi făcută decât în condițiile prevăzute de art. 406 alin. (2) C. proc. civ., or, reclamanta nu a acordat un astfel de mandat avocatului care a semnat cererea precizatoare.

A fost invocată și practica neunitară a Curții de Apel Brașov în legătură cu această speță deoarece, în prezentul dosar, instanța a considerat că petitele privind actele din 27 martie 2015 nu mai fac obiectul cererii ca urmare a precizării de acțiune din 6.10.2015, însă în dosarul nr. x/2015 aceeași instanță (alt complet) a considerat că acele petite urmează să fie soluționate, respectiv în dosarul în care s-a solicitat restituirea cauțiunii plătite pentru suspendarea actelor administrative.

Intimata AJFP Brașov a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 36/F din 9.03.2016 și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală.

Intimata ANAF a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva aceleiași sentințe și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile ca legală și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă a depus Răspuns la întâmpinările formulate de ANAF și AJFP Brașov.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea lui părților din litigiu prin încheierea din 8.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Încheierea din 3 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 149/F din 8.12.2015 și a Sentinței civile nr. 361F din 9.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, și s-a fixat termen pentru soluționarea recursului cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii reclamantei SC A. SRL prin care, inițial, a solicitat în contradictoriu cu AJFP Brașov, anularea Deciziei de impunere nr. x din 27.03.2015, anularea Dispoziției de măsuri nr. x din 27.03.2015, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27.03.2015, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La momentul formulării acestei cereri (21.08.2015) reclamanta a precizat că la 14.05.2015 a formulat contestație împotriva acestora dar nu a primit niciun răspuns.

Pârâta AJFP Brașov a depus întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că prin Decizia nr. 263 din 13.08.2015 emisă de ANAF a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 27.03.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 27.032015 emise de AJFP Brașov și prin Decizia nr. 4.013 din 11 septembrie 2015 emisă de AJFP Brașov a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Dispoziției de măsuri nr. x din 27.03.2015, iar reclamanta nu a solicitat anularea actelor prin care s-au soluționat contestațiile administrative conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

La data de 6.10.2015 reclamanta SC A. SRL a depus o precizare la acțiune, în baza art. 204 C. proc. civ. și a solicitat modificarea cererii inițiale și extinderea cadrului procesual în sensul chemării în judecată și a pârâtei ANAF, în calitate de emitentă a Deciziei nr. 263 din 13.08.2015 și anularea acestei decizii, precum și a Deciziei nr. 4.013 din 11.09.2015 emisă de pârâta AJFP Brașov.

În raport de această precizare a acțiunii, pârâtele AJFP Brașov și ANAF au depus întâmpinări, iar în întâmpinarea ANAF, cu privire la suma de 220.219 RON - reprezentând TVA și accesorii aferente pentru care s-a dispus respingerea contestației administrative ca nemotivată, a fost invocată excepția inadmisibilității deoarece reclamanta a solicitat anularea în totalitate a deciziei de impunere, deși, cel mult instanța poate dispune obligarea autorității fiscale la soluționarea contestației administrative, dar nu poate soluționa contestația împotriva deciziei de impunere.

La termenul din 4.11.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 4.013/2015 dată în soluționarea contestației împotriva dispoziției de măsuri, dar pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise a fost amânată pronunțarea la 18.11.2015, iar, ulterior, la 20.11.2015.

La 20.11.2015 dosarul a fost repus pe rol pentru a fi citate părțile cu mențiunea punerii în discuție a necesității introducerii în cauză a DGRFP Brașov - emitentul actului contestat - Decizia nr. 4.013 din 11.09.2015 potrivit art. 2 C. proc. civ.

Prin Încheierea din 4.12.2015 instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în ceea ce privește suma de 220.219 RON, cu motivarea că fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 209 C. fisc. , legalitatea deciziei cu privire la acest aspect urmând a fi cercetată existând precizarea acțiunii în acest sens.

Excepția inadmisibilității invocată de AJFP Brașov a fost respinsă având în vedere precizarea de acțiune prin care a fost atacat actul administrativ fiscal prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei de impune nr. x, iar cu privire la excepția inadmisibilității invocată din oficiu la termenul din 4.11.2015, instanța a revenit asupra acesteia, având în vedere precizările oferite și cadrul procesual.

Prin Sentința nr. 149 din 18.12.2015 a fost respinsă cererea modificată formulată de reclamanta SC A. SRL cu motivarea că Decizia nr. 263/2015 emisă de ANAF este legală, atât în ce privește respingerea ca nemotivată a contestației pentru suma de 220.219 RON, cât și în ceea ce privește soluția de suspendare a contestației administrative până la soluționarea aspectelor penale, ca și Decizia nr. 4.013/2015 emisă de AJFP Brașov.

Instanța de fond, prin Sentința nr. 36 din 9.03.2016, a respins și cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 149 din 18.12.2015, reținând că din cuprinsul cererii precizatoare rezultă că reclamanta folosește termenul de "modificare" și nu "completare" pentru a se considera că intenția acesteia a fost de a supune controlului instanței legalitatea deciziilor emise în procedura administrativă în plus față de petitele inițiale.

Împotriva acestor soluții a formulat recurs reclamanta, iar criticile sunt fondate dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 149/2015, cu motivarea că prin precizarea la acțiune reclamanta a "modificat" cererea de chemare în judecată și nu a "completat-o".

Potrivit art. 204 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când:

- se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;

- reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii;

- se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;

- se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților".

Din analiza acestui text nu rezultă că s-ar face vreo distincție între "completarea" și "modificarea" acțiunii.

Oricum, din verificarea precizării la acțiune rezultă că reclamanta a solicitat "modificarea" cererii inițiale prin "extinderea" cadrului procesual, ceea ce ar putea fi considerată o "completare" pentru că, în afară de termenul folosit (cel de "extindere"), reclamanta nu a indicat faptul că ar fi renunțat la capetele inițiale de cerere.

Mai mult, chiar instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de AJFP Brașov, având în vedere precizarea acțiunii reclamatei. Or, prin respingerea excepției inadmisibilității acțiunii inițiale ca neîntemeiată, se poate considera că instanța de fond a apreciat că este, încă, învestită cu soluționarea capetelor de cerere inițială pentru că altfel ar fi trebuit să considere că excepția inadmisibilității este rămasă fără obiect.

Distincția pe care instanța de fond a făcut-o în legătură cu cererea precizatoare încalcă prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le dau o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă."

În aceste condiții, vor fi admise recursurile, vor fi casate sentințele atacate și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare, instanța de fond se va pronunța asupra tuturor capetelor de cerere, atât din cererea inițială, cât și din cererea precizatoare, urmând a analiza dacă este utilă și necesară punerea în discuția părților a excepției inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x din 27.03.2015 și a Dispoziției de măsuri nr. x din 27.03.2015 în raport de soluția adoptată de organele fiscale prin Decizia nr. 263/2015 emisă de ANAF și Decizia nr. 4.013/2015 emisă de AJFP Brașov și de faptul că litigiul se soluționează potrivit C. proc. fisc. 2003.

În privința soluției de suspendare a contestațiilor administrative dispuse în baza art. 214 C. proc. fisc. , la rejudecare, instanța de fond va analiza oportunitatea și pertinența punerii în discuția părților a efectelor pe care le produc asupra soluției date, pronunțarea încheierii din 22.07.2015 a Tribunalului Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2015 prin care s-a dispus transferul procedurii penale desemnate în dosarul penal nr. x/2015 al DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov în favoarea autorităților judiciare belgiene.

Pentru toate aceste considerente, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C., casate sentințele atacate și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C. împotriva Sentinței nr. 149/F din 18.12.2015 și a Sentinței nr. 36/F din 09.03.2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentințele atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2019.

Procesat de ED