ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 263/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 1601 din 8 mai 2014, a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr. 14/2013-A din 26 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. În considerentele deciziei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător și că pentru termenul de judecată din 8 mai 2014, când a fost soluționat recursul, recurenta C.F.

deși a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.895 RON și a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, cum reclamanta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și să achite taxa de timbru și cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul ca netimbrat, dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva deciziei nr. 1601 din 8 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, C.F. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 C. proc.

civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea cauzei pe fond, cu admiterea acțiunii sale astfel cum a fost precizată, cu consecința constatării nulității absolute a donației autentificate în data de 5 iunie 2009 de Biroul Notarial Public P.F., precum și anularea contractului de vânzare-cumpărare din 16 noiembrie 2009 autentificat din 16 noiembrie 2009 de același birou notarial. În speță, contestatoarea, a susținut că decizia pronunțată în recurs este nelegală, întrucât recursul în mod greșit a fost anulat ca netimbrat, în condițiile în care pentru termenul de judecată din 8 mai 2014, când a fost soluționat recursul, nu a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru ce trebuia plătită în recurs, astfel că instanța nu a mai analizat motivele sale de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. și nici probele administrate în cauză, de natură a conduce la constatarea nulității absolute a donației pentru lipsa cauzei și fraudarea legii, că excepția tardivității invocată este neîntemeiată, nulitatea absolută fiind imprescriptibilă astfel cum rezultă și din art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, precum și a contractului de vânzare-cumpărare, în raport de dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ. Intimatul C.T., prin întâmpinarea depusă la dosar la 20 ianuarie 2015, a cerut respingerea contestației în anulare, pentru motivele invocate în scris. Înalta Curte, deliberând prioritar asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul C.T.

la termenul de astăzi, constată că prezenta contestație în anulare este admisibilă în raport de criticile formulate ce se încadrează în dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., astfel că excepția va fi respinsă. Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea C.F. împotriva deciziei nr. 1601 din 8 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 19916/271/2009, Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 317 C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate expres, când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită în raport cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar potrivit art. 318 din același cod, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Astfel, în ceea ce privește cazul reglementat de art. 318 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., se constată că la termenul de judecată din 8 mai 2014, când a fost soluționat recursul, conform normelor legale, contestatoarea C.F. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.895 RON și timbrul judiciar în valoare de 5 RON, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, în Dosarul de recurs nr. 19916/271/2009. Mai mult, se reține că la 29 aprilie 2014, recurenta a formulat cerere prin care a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 6 și art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, cerere respinsă prin încheierea de ședință din data de 8 mai 2014, pronunțată în Dosar nr. 19916/271/2009/a1.

Or, față de împrejurarea că la termenul când a fost soluționată cererea de recurs, când procedura de citare cu contestatoarea a fost legal îndeplinită și reținându-se că aceasta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din citațiile emise, se constată că decizia nr. 1601 din 8 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a dispus anularea recursului ca netimbrat, este legală, instanța dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 35 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.

Argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate, duc cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, despre care se afirmă că au fost interpretate greșit, ele demonstrând nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea contestatoarei sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, aspect ce excede căii de retractare a contestației. Însăși invocarea situației de fapt deduse judecății, formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare anulării greșite a recursului ca netimbrat, ceea ce este inadmisibil.

Așa fiind, pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.F. împotriva deciziei nr. 1601 din 8 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.F. împotriva deciziei nr. 1601 din 8 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.