ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr. 1129 din data de 23 mai 2012, a admis excepția netimbrării cererii invocate de pârât și a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanții S.V. și S.E. în contradictoriu cu pârâtul M.N., cu motivarea că părțile reclamante nu și-au îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 454/ A de la 13 decembrie 2012, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții S.V. și S.E., reținând că apelanții au fost legal citați, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) și art. 92 alin. (4) C. proc.
civ., cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a depunerii timbrului judiciar, iar aceștia nu și-au îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, reclamanții S.V. și S.E. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, fără a indica vreun motiv de nelegalitate. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. În speță, recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (fila 5 dosarul Înaltei Cur ț ii de Casa ț ie ș i Justi ț ie), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, nu au depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 16 ianuarie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația timbrării, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanții S.V. și S.E. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamanții S.V.
și S.E. împotriva Deciziei nr. 454/ A din 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții S.V. și S.E. împotriva Deciziei nr. 454/ A din 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.